Lagărele cipriote – ultimul obstacol înaintea repatrierii evreilor

În luna februarie a acestui an se împlinesc 70 de ani de la desființarea ultimelor lagăre în care autoritățile britanice, care dețineau mandatul în Palestina, au internat zeci de mii de evrei în drum spre Israel. Mulți dintre ei erau evrei români. Lagărele au funcționat din august 1946 până în februarie 1949, aproape un an după înființarea statului Israel.

Prima întrebare este de ce au hotărât englezii să-i adune pe evreii abia ieșiți din lagărele de exterminare naziste și să-i pună din nou în lagăre. Imediat după sfârșitul războiului, în 1945, au început să vină în Palestina valuri din ce în ce mai mari de imigranți, olim hadașim. Ei veneau în mod ilegal, deoarece autoritățile mandatului britanic nu permiteau imigrația. Instituțiile evreilor din țară i-au adus în secret, în vapoare închiriate. Era un fel de „contrabandă”, al cărei obiect nu erau bunuri materiale, ci supraviețuitori ai Holocaustului. Imigrația ilegală a fost numită haapala, iar imigranții au fost numiți maapilim, un cuvânt biblic care înseamnă „cățărători”. În 1946 aceste valuri de imigrație s-au întețit, ceea ce i-a determinat pe englezi să caute o cale de a le stăvili. S-a propus chiar ca imigranții să fie trimiși înapoi, dar ideea a fost abandonată. (Singura tentativă a fost vaporul Exodus, care s-a întors în Franța.) Până la urmă s-a hotărât ca armata engleză să nu permită noilor veniți să coboare de pe vapoare, ci să-i trimită mai departe în Cipru, la 300 km distanță.

Această hotărâre a fost implementată începând din august 1946, pricinuind nenumărate probleme armatei britanice, care trebuia să o pună în aplicare. Armata a pus la dispoziția imigranților barăci militare și conserve din rezerva de război. De fapt armata nu era pregătită pentru o asemenea sarcină, nu era vorba de simple lagăre de prizonieri, ci de familii cu copii, bătrâni, tineret. În lagăre au avut loc mii de nașteri, un mare număr de copii aveau nevoie de îngrijire. Lipseau doctori, moașe și asistente. Lipsea chiar și mâncarea adecvată.

Cipru, lagăr de iarnă pentru evreii care emigrau în Palestina

Noroc că oamenii, supraviețuitori ai grozăviilor războiului și ai prigoanei naziste, erau foarte răbdători. O altă circumstanță norocoasă a fost ajutorul incalculabil al evreilor din America, dar și al celor din Israel, care s-au întrecut pe ei înșiși în această operațiune. În plus oamenii aveau un mare talent organizatoric, ajutor reciproc, toleranță și speranță. Jointul din SUA, cu toate că era în conflict cu mișcarea sionistă, a finanțat multe ajutoare externe primite de israelieni. Au adus hrană suplimentară față de cea pe care o dădeau englezii, au finanțat achiziția de hrană pentru noii născuți și alte produse necesare pentru viața cotidiană. Au venit doctori, moașe și alți voluntari. Un pediatru israelian a deschis un curs pentru asistente medicale. În acei ani printre evreii din Cipru s-a înregistrat cea mai mare natalitate din lume! Explicația e simplă: supraviețuitorii voiau să-și refacă viața, celibatarii și-au întemeiat familii și s-au născut copii.

Lagărele au existat timp de 33 de luni și au adăpostit circa 52.000 de evrei din diferite țări, majoritatea din Polonia și România. În lagărele cipriote s-u născut 2.200 de copii. Hrana era abia o treime din rația unui soldat englez. Bineînțeles că era insuficientă pentru tineri, care formau majoritatea, și cu totul nepotrivită pentru copii mici. Alimentația a fost completată de Sochnut Yehudit, prin Palmah, organizația militară a evreilor din Palestina, înainte de înființarea statului Israel. Azilanții erau cazați în 24 de lagăre răspândite pe toată insula. Existau locuri de cazare de vară și de iarnă. Majoritatea stăteau în corturi, unii în barăci ale armatei. În toată acestă perioadă englezi eliberau lunar câteva sute de certificate, permițând unui număr restrâns de azilanți să imigreze legal.

Evreii din lagăre au înființat școli și grădinițe, au organizat o poliție locală și un sistem judiciar propriu. Emisari din partea armatei israeliene au organizat exerciții pentru a-i pregăti pe tineri pentru recrutare când vor ajunge în Israel. Viața culturală a fost deosebit de activă. Au apărut ziare, teatre, centre de artă plastică. La un moment dat în lagăre apăreau 80 de ziare și gazete de perete în mai multe limbi, printre care și româna, maghiara și idiș.  Conferințe despre Israel, lecții de ebraică, de muzică, etc. au fost ținute de voluntari trimiși din Israel, dar și de profesori din rândurile celor internați. Colegul meu Yechiel Hecht a fost profesor de ebraică în Polonia. După război a predat ebraica în Cipru, continuându-și apoi cariera în Israel. În anii 80 am publicat împreună cu el o carte cu exerciții de ortografie ebraică (partea cea mai grea în achiziționarea limbii), care a primit cele mai bune aprecieri atât din partea specialiștilor, cât și a utilizatorilor. După ce a supraviețuit ororile Holocaustului a murit în mod tragic pe malul mării, fiind acoperit de o avalanșă de nisip.

În mai 1948, când englezii au părăsit Palestina și a fost proclamat statul Israel, în lagărele din Cipru se mai aflau circa 24.000 de mii de evrei. Englezii, care stăpâneau în continuare Ciprul, au interzis tinerilor din lagărele cipriote să plece, ca să nu se alăture armatei israeliene în Războiul de Independență. Cei care reușeau să vină în țară erau trimiși imediat să întărească rândurile unităților luptătoare care suferiseră pierderi mari, ca de exemplu batalionul Harel, comandat de Ițhak Rabin, care își pierduse majoritatea soldaților în luptele pentru eliberarea Ierusalimului.

Februarie 1949 ultimul vapor cu imigranţi intră în Haifa

Ultimii 12.000 de internați au fost eliberați abia în februarie 1949, la aproape un an după înființarea statului Israel. Cei tineri s-au înrolat direct în armată, participând la ultimele lupte ale Războiului de Independență. Ultimul evreu a părăsit Ciprul în 10 februarie 1949.

Ultimii-trei-ambasadori-israelieni în Cipru, în fața plăcii memoriale din Nicosia

În Cipru au fost ridicate mai multe monumente și plăci comemorative în cinstea ajutorului dat de mulți cetățeni ciprioți celor internați în lagăre. O asemenea placă străjuiește intrarea în portul Larnaca, iar la Nicosia s-a fixat o placă cu textul: ”În cinstea celor 2200 de copii născuți în Cipru din părinți supraviețuitori ai holocaustului, între anii 1946-1949”.

Asher Shafrir

2 Comments

  • George Kun commented on March 2, 2019 Reply

    Mersi pentru acest articol d-le Shafrir. Ar trebui citit si cunoscut de cat mai multi.

  • Ivan G Klein commented on March 2, 2019 Reply

    În prima jumătate a anului 1985 eram în Merkaz Klita , desigur Israel . O pereche simpatică de romîni veniți în Israel via Cipru în 1948 povesteau : (El ) ” ….după debarcare ne-au dat cîte o pușcă și ne-au și repartizat … ” ( Ea ) “…. aveam o singură pereche de chiloți și ăia găuriți …” Mi-au plăcut , erau optimiști , încercau să ne facă optimiști și pe noi … Eu mă simțeam venit de pe altă planetă .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *