Prima armată evreiască, după două mii de ani

În 15 iunie 1920, exact acum o sută de ani, s-a hotărât înființarea unei forțe armate care să apere populația evreiască din Palestina de primejdiile în care se afla. Era prima forță de acest gen de la înnăbușirea revoltei lui Bar Kochba de către armata romană în anul 135 e.n. Hotărârea a fost luată la congresul mișcării Ahdut Haavoda (uniunea muncii), ținut pe malul sudic al lacului Kineret, la Havat Kinneret. Ahdut Haavoda era pe atunci cea mai puternică mișcare politică din țară. Ea a dat naștere celor două mari partide de stânga, Mapai și Ahdut Haavoda, care până la urmă s-au unit. Havat Kineret era o instituție de învățământ agricol, înființată în 1908 de Asociația Sionistă Internațională la propunerea directorului ei, Arthur Rupin, pentru a-i instrui pe muncitori evrei să creeze așezări agricole permanente. Ea a devenit un centru de ideologie socialistă, muncitorească, al celui de al doilea val de imigrație. Aici a apărut ideea de kibuț, kvuța (grup), moșav și de aici au ieșit întemeietorii kibuțurilor Dgania și Ein Harod, Kvuțat Kineret, Moșav Nahalal, etc. Aici s-a pus baza marilor intreprinderi care au însoțit statul Israel de la înființarea lui: Hamașbir, Tnuva și Solel Bone. În anii 50 aici a fost o bază militară, apoi un centru de interes istoric, iar în ultimii ani este un muzeu care merită vizitat. Acolo s-a hotărât înființarea unei forțe armate care să apere populația evreiască din Palestina. Read more…

Patru mame care au scos o armată din țara cucerită

În 24 mai 2000, exact cu douăzeci de ani în urmă, ultimul soldat israelian părăsea pământul libanez, după aproape douăzeci de ani de prezență în condiții abominabile de pericol continuu. Acești ani au rămas în memoria poporului israelian ca o maladie zadarnică în care mii de tineri și-au pierdut viața. Iată cum s-a ajuns la această situație. Totul a început cu evenimentele numite „Septembrie negru” din 1970, când conducerea palestiniană în frunte cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei a fost alungată din Iordania și s-a stabilit la Beirut. Aceasta a afectat echilibrul etnic, și așa instabil, din Liban, între musulmani șiiți și suniți, creștini, druzi, armeni, etc. Ca urmare în 1975 a izbucnt un război civil. Siria a intervenit ca să pună capăt războiului, pentru că sirienii aveau nevoie de acces la băncile libaneze și mai ales la portul Beirut. Între timp situația din nordul Israelului s-a înrăutățit. Localitățile de lângă granița cu Libanul erau bombardat aproape zilnic. Au fost și atacuri teroriste. Cea mai gravă acțiune a avut loc în 1978. O bandă de teroriști din Liban au debarcat pe malul mării la sud de Haifa.Read more…

Sărbătoarea de Șavuot – obiceiuri și tradiții vechi și noi

În acest an sărbătoarea începe în zia de joi, 28 mai, la apusul soarelui și durează până în seara de vineri 29 mai.După o tradiție care datează de peste 3.000 dea ani, în ziua a șasea a lunii Sivan poporul evreu prăznuiește frumoasa sărbătoare de Șavuot, care simbolizează începutul verii. Aceasta este una din cele trei sărbători de pelerinaj obligatoriu la Ierusalim, la Templu, împreună cu Pesah și Sucot. Data sărbătorii de Șavuot se stabilește în funcție de numărătoarea de Omer, care începe a doua zi de Pesah, adică depinde de data sărbătorii de Pesah. Sărbătoarea de Șavuot se mai numește și Hag Habikurim, adică sărbătoarea primei recolte. Este o ofrandă care simboliza primul grâu adunat în anul acela. Sărbătoarea mai are un nume legat de agricultură: Hag Hakațir, adică sărbătoarea secerișului, aceasta fiind perioada în care în Israel începe secerișul grâului. Când Templul din Ierusalim exista, se făcea o paradă în care erau aduse primele fructe (șapte soiuri) și alte produse agricole, cum ar fi recolta de grâu. În fruntea convoiului mergea un bou cu coarne aurite și împodobite cu o cunună de măslin. Read more…

Lag BaOmer – sorginte şi tradiţii

Lag BaOmer este a treizeci și treia zi a numărătorii Omerului, adică a celor 49 de zile dintre Pesah și Șavuot. Această zi cade întotdeauna de 18 Iyyar după calendarul evreiesc. Anul acesta Lag BaOmer cade în 12 mai după calendarul convențional. Această numărătoare este bazată pe un ritual agricol de numărare a zilelor de la recolta de orz până la recolta de grâu. Bineînțeles, ca orice ritual care apare în Scriptură, a devenit cu timpul o obligație religioasă inclusă în cartea de rugăciuni de toate zilele, obligând fiecare evreu credincios să numere zilnic în a câta zi, de după Pesah, se află. Cu trecerea anilor, acestor zile li s-au adăugat tradiții și obiceiuri până când s-a ajuns la forma de astăzi. Cea mai importantă tradiție care s-a adăugat după secolul II e.n. este păstrarea unei forme de doliu. Printre îndatoririle acestuia se numără: interdicția tunsului și bărbieritului, organizarea nunților și petrecerilor, etc. Porunca pentru numărătoarea de Omer o găsim chiar în Tora, pe când porunca de doliu se găsește doar în Talmud (tractatul Ievamot 62:b) unde ni se povestește că Rabi Akiva avea 12.000 de perechi de elevi care au murit loviți de o epidemie cumplită, tocmai în această perioadă de numărătoare.Read more…

Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Zeev Sherf, politician puternic și apreciat

Ieri, Israelul a sărbătorit cea de a 72 aniversare a independenței sale într-un fel aparte, potrivit zilelor noastre. Vreau să vă duc înapoi la acele zile tulburi și unice și să privim oamenii care au produs acțiunea minuțioasă care a permis ca independența țării să fie anunțată în după amiaza zilei de vineri, 5 Iyyar Tașah după calendarul evreiesc, adică 14 Mai 1948. În afară de marea grabă în care s-au desfășurat lucrurile, era nevoie și de păstra secretul total al acestei operațiuni. Persoana care a condus și a monitorizat toată această operațiune a fost un evreu venit din România, un politician de elită, o personalitate foarte puternică. Din cauza modestiei sale proverbiale, Zeev Sherf a rămas un nume destul de puţin cunoscut nu numai în România, ci și în Israel. Am văzut pe internet o listă a evreilor celebri în Israel, originari din regiunea Sucevei, de unde provenea și el. Pe această listă figurează actori, scriitori, medici și alții, dar lipseşte numele său care, după părerea mea, trebuia să fie pe primul loc. În Israel, cu toate că foarte multă lume habar nu are cine este, a apărut măcar o carte despre el. Cartea întitulată Primul secretar, a fost scrisă de Roi Dror și a apărut în 2014. Și pe site-ul organizației de olim numit „Bukowina” există o descriere scurtă despre el.Read more…

Epidemia care a schimbat istoria poporului evreu

De obicei se învață că exilul de aproape două mii de ani a început după distrugerea celui de al Doilea Templu, în anul 70 e.n. Dar adevărul istoric este că părăsirea în masă a țării natale și desființarea comunității evreiești din Iudeea a început cu circa 65 de ani mai târziu. În Iudeea au avut loc două revolte contra romanilor, la o diferență de 65 de ani. Prima revoltă a avut loc între anii 66-70 e.n. a avut cel puţin trei cauze: guvernarea nemiloasă a romanilor, conflictele dintre locuitorii evrei și cei din alte religii și conflicte dintre diferitele fracțiuni evreiești. Romanii i-au trimis pe Vespasianus și pe fiul său Titus, ca să înăbușe revolta. Apogeul a avut loc în anul 70 când a fost cucerit Ierusalimul și templul a fost distrus. Dar revolta nu s-a încheiat, ci a mai durat cam trei ani până când ultima redută, Masada (Mețada) a fost cucerită. Răscoala a fost un eșec total și consecințele au fost crunte. Sute de mii de evrei au fost uciși, mulți expulzați și alții vânduți ca robi și ca gladiatori…Read more…

Sărbătoarea de Pesah și acuzația de omor ritual

Atât la evrei cât și la creștini Paștele cade cam în aceeaşi perioadă, uneori începe chiar în aceeaşi zi. Cu toate acestea semnificaţiile celor două sărbători diferă. Pesah este sărbătoarea libertății. De 3.500 de ani poporul evreu își amintește în fiecare an și îi învață pe copii despre minunea prin care Dumnezeu l-a eliberat după 400 de ani de robie cruntă. Sărbătoarea care ține șapte zile este caracterizată mai ales printr-o faptul că se mănâncă numai anumite alimente speciale, pregătite în mod special pentru aceste zile. În schimb, pentru creștini Paștele celebrează învierea lui Isus și este prăznuit obligatoriu duminica, spre deosebire de cel evreiesc, care poate fi sărbătorit în orice zi a săptămânii. La Cina cea de Taină, Isus a dat un nou conținut pâinii și vinului, declarând că ele reprezintă trupul și sângele său. Apostolul Pavel explică noua perspectivă a sărbătorii: „Iată Isus s-a jertfit pentru noi să prăznuim, deci nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului” (1 Cor. 5, 7-8). De-a lungul anilor aceste interpretări au fost prilejul de a-i acuza pe evrei de tot felul de crime adevărate sau inventate. Pe aceste idei se bazează antisemitismul religios. Acuzațiile de omor ritual, (în ebraică calomnii de sânge), sunt acuzaţii false, conform cărora evreii ar ucide copii creștini, mai ales în perioada de Paște, pentru a le folosi sângele în scopuri rituale, ca de pildă la fabricarea azimei de Paște. De-a lungul istoriei, aceste calomnii au fost un pretex pentru pogromuri, uciderea evreilor, arderea Talmudului, etc. Read more…

Epidemii, pandemii și alte urgii în Vechiul Testament

În Vechiul Testament apar câteva urgii care pot fi interpretate ca epidemii, chiar dacă ele nu sunt definite ca atare. Toate au o explicație unică: poporul, sau o pare a lui, a păcătuit, iar molima este o pedeapsă divină, care încetează atunci când păcatul este ispășit, apelând la Dumnezeu prin post, restricții, rugăciune sau alte ritualuri. Prima urgie de care ne vom ocupa s-a petrecut în pustiu, după ieșirea din Egipt. Pe parcursul celor 40 de ani de peregrinări au avut loc câteva revolte contra conducerii lui Moise și a lui Aaron. Una dintre ele, poate cea mai amenințătoare, a fost inițiată de un văr al celor doi, Core (Korah). Acesta, fiind din tribul Levi, la fel cu cei doi veri, a pretins că este egalul lor și i se cuvine, lui și fiilor lui, să slujească la fel ca preoții (Cohen). 250 de bărbați, căpeteniile triburilor, i s-au alăturat. Moise le-a spus să ia aprindă tămâia din cădelnițe. Ei însă au pus tămâia pe altar, o acțiune sacră permisă numai marelui preot. Ca pedeapsă, pământul s-a despicat și i-a înghițit pe Korah și pe ceata lui. A doua zi adunarea poporului i-a învinuit pe Moise și Aaron de uciderea rebelilor. Atunci a apărut norul deasupra cortului, semn că vine urgiaRead more…

Coronavirusul și literatura distopică

În Italia, în ultimele două luni înainte ca țara să intre în carantină, bestsellerul în librării a fost o carte apărută în 1947 – Ciuma a marelui scriitor francez Albert Camus. Eu am învățat acest roman în liceu în Israel; astăzi el nu se mai învață. Nu știu dacă în România se învăța. Cred că este momentul potrivit ca să amintim câteva din cele mai renumite romane dintre sutele de cărți de acest gen. Sunt sigur că cititorii vor avea fiecare alte propuneri, poate chiar mai adecvate. „Distopie” este un termen modern, construit prin opoziție cu „utopie” și care se aplică unei lumi imaginare negative. (Dicționarul Enciclopedic 1993 – 2009). El s-ar putea defini și ca „anti-utopie”. Literatura bazată pe idei distopice apare încă înaintea stabilirii termenului. Deja în 1848 apare cartea The Island of Liberty (Insula libertății), ca o replică la opera lui Thomas Paine din 1792 Rights of Man (Drepturile omului). Romanul povestește despre o insulă în care dorința de a ajunge la o egalitate totală îi aduce pe locuitori să trăiască în peșteri. Acțiunea romanului The Last Man (Ultimul om) de Mary Shelley, apărut în 1826, se desfășoară în anul 2100, când ultimul om din lume moare într-o epidemie teribilă. Astăzi acest gen este definit ca roman apocaliptic, nu distopic. Acestea au fost doar începuturile acestui gen literar. Romanele distopice s-au înmulțit în secolul XIX.

Read more…

Adloiada – Carnavalul de Purim din Tel Aviv

Purim este în esență o sărbătoare din diaspora. Ea comemorează o întâmplare petrecută în diaspora, fără nicio legătură cu Ereț Israel. De aceea populației evreiești stabilite în Palestina i-a fost greu să găsească o temă principală pentru această sărbătoare. Unii intelectuali, cum ar fi poetul național Haim Nahman Bialik, au propus chiar ca în Israel această sărbătoare să fie desființată și să se serbeze numai Hanuca, care este o sărbătoare pur israeliană. În 1912, profesorul de desen Avraham Aldema de la Gimnaziul Ebraic din Tel Aviv a propus ca de Purim să aibă loc o paradă pe strada principală a orașului, strada Herzl, care să continue pe „Bulevard”, cea mai somptuoasă stradă de atunci. În propunere el include și deghizarea elevilor. Tel Aviv avea pe atunci doar 3 ani. Gimnaziul era mai vechi. El a fost înființat în 1905 la Iafo și în 1910 a trecut în Tel Aviv, pe locul unde se află astăzi Migdal Șalom. Din păcate în 1958 clădirea a fost demolată, școala mutându-se în nordul orașului, unde a rămas până astăzi.Read more…

Vaporul Ruslan – o sută de ani de la „Mayflower” israelian

În România, chiar și în Israel, puțini din cei care se interesează de istoria sionismului în secolul XX cunosc povestea unor nave care de-a lungul a peste 30 de ani au adus mii de olim hadașim (noi veniți), unii legali și mulți ilegali. Sunt cunoscute doar câteva vapoare, printre care Exodus, Patria, Struma. Au fost însă sute de vase, venite din toate porturile Europei, multe dintre ele din porturi românești. De aceea voi începe o serie de articole, din când în când, despre cele mai renumite vapoare care au adus imigranți. Vaporul cunoscut sub numele de „Mayflower israelian” a părăsit portul Odesa în noiembrie 1919, ajungând la Iafo după multe peripeții. Cei 670 de călători al acestui mic vas, mai degrabă o barcă mare, sunt considerați debutul celui de al treilea val de imigrație, baza intelectuală și ideologică a anilor următori, a idealismului și a spiritului de țabar (țepos pe dinafară, dar dulce pe dinăuntru, ca fructul de cactus) al celor născuți în țară. Această aliya a avut loc între anii 1919-1923 și în cadrul ei au venit aproximatic 35.000 de imigranți, cunoscuți ca deschizători de drumuri și ca intelectuali. 670 de olim pare un număr nesemnificativ, însă el reprezenta 1% din populația evreiască din Palestina de atunci. Faima vaporului se datorează unui grup de vreo 60 de pasageri care împreună cu copiii lor au stat la baza intelectualității și a artiștilor din perioada interbelică și până în zilele noastre.Read more…

Lea Goldberg – 50 de ani de la moartea unei poete

În ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la moartea celei mai mari poete israeliene contemporane – Lea Goldberg. Ea a fost nu numai o poetă deosebită, care ne-a lăsat o moștenire de zeci de poezii, din care multe au devenit cântece foarte renumite, ci și o scriitoare care a scris zeci de cărți pentru copii cunoscute de fiecare israelian, traducătoare și mai ales profesoară de Literatură la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Lea Goldberg s-a născut în 1911. Familia ei trăia la Kaunas, în Lituania, dar mama ei s-a dus să nască în condiții mai bune la Königsberg, în Prusia de Est (astăzi Kaliningrad în Rusia). În perioada Primului Război Mondial familia s-a refugiat în Rusia, întorcându-se după război. În Lituania tatăl ei a fost acuzat că era comunist. Lea a învățat la Gimnaziul Ebraic din Kaunas, după care a continuat la universitățile din Kaunas, Berlin și Bonn, luându-și doctoratul la renumitul ebraist Paul Kahle. Una din cele mai renumite cărți de poezii intitulate „MiȘirei Ereț Ahavati” (Din Cântecele Țării iubirii mele) vorbește despre dorul ei de meleagurile copilărieiRead more…

Comori în Gniza din Cairo

Citind excepționalul articol al Havei Oren despre gniza din Cairo chiar în ziua când am amintit-o în articolul meu, mi s-a părut important să adaug câteva date. Descoperirile făcute în gniza folosesc în primul rând cercetătorilor. Ei caută opere inedite ale poporului evreu, care să ne dea o imagine mai clară asupra originii și istoriei noastre. Dar ele sunt utile fiecărui evreu care vrea să înțeleagă mai bine textele sacre. Astăzi este clar că nu este numai o singură gniza – cea din sinagoga Ben Ezra, ci mai multe. Voi prezenta câteva din aceste comori pe care le folosim în cercetarea științifică zilnică. Avraham Ben Shmuel Firkovich (1787-1874) a fost un înțelept carait din secolul al XIX-lea. Caraiții aparțin unei secte evreiești înființate în secolul al VIII-lea la Bagdad. Aceștia sunt evrei care nu acceptă nicio scriere religioasă în afară de Vechiul Testament. Această grupare s-a înființat sub influența unor secte asemănătoare din Islam, care au înflorit în aceeași perioadă în Orientul Mijlociu și care nu acceptau nicio scriere în afară de Coran. Așa de exemplu caraiții țin sărbătoarea de Purim, care apare în Tanah (Vechiul Testament), dar nu țin Hanuca, pentru că aceasta nu este amintită. Sărbătorile majore sunt practicate exact așa cum apar în Tora, la fel ritualurile de căsătorie, divorț, înmormântare, etc. În zilele noastre majoritatea caraiților trăiesc în Crimeea, Ucraina, Polonia și Israel. Cândva existau comunități mari și în Siria, Irak și Egipt. Read more…

Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Profesorul Ezra Fleischer

O dată pe an, de Ziua Independenței, are loc ceremonia acordării Premiului Israel de către președintele statului, primul ministru și ministrul educației, în prezența celor mai importante personalități din țară. Acest „premiul Nobel israelian” este acordat pentru realizări remarcabile în știință, artă sau acțiuni sociale de valoare deosebită. Premiul este acordat numai unei persoane în viață, care trebuie să-l accepte și să participe la ceremonie. Aproape în fiecare an sunt controverse politice în jurul unor laureați.n 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani. n 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani. Read more…

1984 – un roman revoluționar 70 de ani de la apariție

Zilele acestea s-au împlinit 70 de ani de la apariția romanului revoluționar 1984 al scriitorului britanic George Orwell. Este un roman istoric despre opresiunea practicată de un guvern totalitar, precum și despre comportamentul oamenilor care trăiesc într-un astfel de regim. Orwell a scris cartea în 1948, pe o insulă scoțiană, într-o perioadă în care suferea de o formă foarte gravă de tuberculoză. Acțiunea romanului are loc într-un viitor utopic și prezintă viața lui Winston Smith, un nefericit funcționar care trăiește în super-statul Oceania, una din cele trei mari puteri care domină planeta și care sunt într-un război perpetuu. În acest stat populația trăiește sub supraveghere continuă, întreaga lor viață fiind controlată de șeful statului, numit „Big Brother”, (Fratele cel Mare). În această țară nu există legi, însă există o forță de poliție care supraveghează minuțios mișcările, comportamentele, până și gândurile supușilor, iar imense afișe care tronează pe străzi reamintesc obsesiv tuturor că „Fratele cel Mare e cu ochii pe tine”, te protejează, se interesează de tine și chiar îi pasă de soarta ta, tu însă nu poți face nimic fără știrea lui. Read more…

Ugarit, un oraș uitat timp de trei mii de ani

În aprilie 1929, în nordul Siriei, la 11 km nord de Latakia, un țăran din satul Ras Șamra ara pământul. Deodată a simțit că plugul său s-a lovit de ceva. Era o stâncă pe care se vedeau niște desene. A avut buna inspirație să anunțe autoritățile. Foarte repede s-a dovedit că „stânca” făcea parte dintr-un mormânt vechi de mii de ani. Au fost chemați arheologii. Directorul secției de antichități siriene, lingvistul francez specialist în limbi semitice și în persană, Charles Virolleaud, a înțeles că mormântul aparținea unui sit foarte mare. Cu sprijinul Universității Sorbonne și a muzeului Louvre a fost trimisă o misiune de explorare, condusă de doi arheologi eminenți: René Dussaud și Claude Schaeffer. Excavațiile au continuat câțiva ani, au fost întrerupte și apoi reluate din anii 50 până în anii 70. S-au descoperit rămășițele unei culturi foarte dezvoltate pentru sfârșitul epocii bronzului, din mileniul II î.e.n. Era un puternic oraș-stat (de tipul Monaco), un port important la Marea Mediterană. Orașul se întindea pe o suprafață de 60 de hectare, cam o treime fiind deja excavat. Pe la 1200 î.e.n. orașul a fost devastat și ars de asirieni, apoi s-a acoperit cu pământ, rămânând uitat cu desăvârșire mai bine de 3100 de ani. Numele orașului era Ugarit.Read more…

Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Pictorul și scriitorul Nahum Gutman

În cadrul acestei serii am scris deja despre cinci personalități excepționale care au contribuit atât la prosperitatea statului Israel, cât și la cea a întregii omeniri. Fiecare dintre ei provenea din alt domeniu al vieții și creației. Voi continua cu prezentarea altor creatori israelieni eminenți din cele mai variate domenii ale vieții sociale, științifice sau artistice. De data aceasta îl vom întâlni pe cel mai mare pictor israelian contemporan, Nahum Gutman. El s-a născut în 5 octombrie 1898 în orășelul Telenești, aflat astăzi în Republica Moldova, la 93 km nord de Chișinău. Pe vremea aceea regiunea aparținea Rusiei. În anul 1903 familia a plecat la Odesa, iar Nahum a învățat la heder-ul unde preda tatăl său. În 1905, când Nahum avea 7 ani, familia a plecat în Palestina și s-a stabilit la Neve Țedek, care aparținea atunci de Iafo, (mai târziu avea să devină nucleul noului oraș Tel Aviv). Când a împlinit 12 ani, familia s-a mutat în cartierul Ahuzat Bayit din Tel Aviv, pe strada Herzl care de abia se construise. Tot atunci mama lui a murit după o boală grea. Un an mai târziu tatăl s-a recăsătorit. Bunica din Telenești a fost chemată să aibă grijă de copii. Nahum Gutman a crescut în umbra tatălui său, scriitorul Alter Gutman, care și-a schimbat numele în Simha Ben Țion. Atmosfera în care a crescut l-a determinat să devină nu numai pictor și sculptor, ci și scriitor. Read more…

Muntele Scopus (Har HaȚofim)

erusalimul este așezat pe mai multe dealuri. Unele sunt imense și conțin cartiere întregi. Unele sunt foarte renumite – le cunosc chiar și cei care n-au vizitat niciodată orașul; altele sunt cunoscute doar localnicilor. Chiar de la intrarea în oraș dinspre vest, dinspre Tel Aviv, se văd două dealuri. La intrarea de pe autostradă se află Ghiv’at Șaul, aproape de mărimea unui oraș, iar de la intrarea dinspre spitalul Hadasa este un deal pe care se află satul Ora. De acolo, în drum spre centru trecem pe lângă dealul pe care se află cartierul Kiriat Menahem și apoi Muntele Herzl. În continuare este Ghiv’at Ram, pe care se află campusul de vest a universității, ministerele și Knesetul. În partea de răsărit amintim doar două, Muntele Scopus și Muntele Măslinilor, dar mai sunt și altele. Aș vrea să descriu într-o serie de articole câteva din cele mai renumite dealuri și să adaug legătura mea cu ele. Voi începe cu Muntele Scopus. Muntele apare în două surse istorice. În cartea Antichități Iudaice faimosul istoric evreu Iosephus Flavius (37 e.n.-cca. 100 e.n.) povestește că Alexandru Macedon l-a întâlnit aici pe marele preot, iar în cartea Războaiele evreilor povestește că în anul 70 e.n. de aici a pornit atacul romanilor asupra Ierusalimului. El apare și în surse ebraice. În Mișna, lucrarea care stă la baza dreptului religios iudaic, scrie că o persoană care a luat din greșeală carne din jertfa adusă în Templu și a observat abia după ce a trecut de Muntele Scopus, nu mai are obligația să se întoarcă. În alte surse din aceeași perioadă se spune că oricine vine la Ierusalim și vede orașul de pe Muntele Scopus trebuie să-şi sfâşie hainele în semn de doliu pentru Templul care nu mai există.Read more…

Se împlinesc 63 de ani de la Războiul (Campania) Sinai

În Israel acest război este cunoscut şi sub denumirea de Mivța Kadeș (operațiunea Kadeș) după numele unei localități biblice Kadeș Barnea din sudul Israelului, locul de unde Moise a trimis cele 12 iscoade. În arabă, acelaşi conflict armat poartă numele „Tripla agresiune”. Acest război a durat opt zile din 29 octombrie, până în 5 noiembrie 1956, părţile beligerante fiind: Anglia, Franța și Israel versus Egipt. Acesta a fost primul război din lista lungă de războaie care au urmat Războiului de Independență, din 1948. Israelul a înregistrat 172 de morți și aproape 1000 de răniți, Anglia 13 morți și Franța 10 morți. Egiptul a pierdut aproximativ 3000 de soldați și a avut aproape 5000 de răniți și circa 8000 de prizonieri. Pe data de 18 Iulie 1956, potrivit înţelegerii cu guvernul Egiptului, trupele britanice au părăsit Canalul de Suez. În urma acestei acțiuni și din necesitate de fonduri pentru a finanța construirea barajului de la Assuan, președintele Egiptului Gamal Abdul Nasser a hotărât naţionalizarea Canalului de Suez. Dat fiind că de întreţinere canalului se ocupa o societate britanico-franceză, această acțiune avea efecte economice dezastruoase. Pentru Israel problema principală era o acțiune care a venit ca o consecință a acestei hotărâri și anume închiderea Strâmtorii Tiran (numele ebraic) din sudul Mării Roșii care a dus pur și simplu la blocarea portului Eilat, blocarea accesului spre Israel dinspre sud. În noiembrie 1956 situația internațională era foarte tensionată.Read more…

Evreii din România în presa ebraică din secolul al XIX-lea

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au apărut primele ziare în limba ebraică. Ele publicau știri și noutăți, în special din universul evreiesc. Aceste ziare aveau un public destul de numeros, iar mulți cititori contribuiau și ei știri din locurile unde trăiau. Cele mai răspândite ziare erau HaMaghid (vorbitorul), care apărea în Germania, Prusia și mai târziu Polonia și HaMeliț (omul cu influență), care apărea la Odesa. Acestea aparțineau curentului iluminist, dar existau și ziare ale altor curente. Încă din 1863 în Palestina apărea HaLevanon (Libanul), care aparținea curentului ultra-ortodox. În anii 1870 – 80 au mai apărut HaChavațelet (crinul), HaȚvi (gazela), etc. După numărul de știri venite din România, pot să afirm că ziarul ebraic cel mai popular în România, în special în Moldova, a fost HaMaghid. Aproape în fiecare număr din anii 1870-80 apare câte un articol legat de România. Majoritatea articolelor sunt scrise de localnici, limba este cea biblică, exprimarea este greoaie, uneori destul de greu de înțeles. Și transcrierea numelor proprii în ebraică este adesea ciudată și greu de descifrat, mai ales că numai foarte puține apar și în litere latine. Totuși, voi încerca să traduc câteva articole de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, pentru a primi o imagine despre atmosfera care domnea în presa ebraică a vremii.Read more…