Tișre, luna sărbătorilor de toamnă în Israel. Gânduri și amintiri

Luna Tișre cade între septembrie și octombrie, anul acesta ea coincide mai mult cu octombrie. În Israel ea este o lună foarte specială, din cauza vacanțelor interminabile. Elevii sunt mai mult acasă decât la școală. Mulți își iau concediu. Studenții sunt și ei în vacanță, fiindcă anul universitar începe abia în luna următoare. Nici tribunalele nu lucrează. Sărbătorile încep chiar cu prima zi a lunii: Roș Hașana (Anul Nou). Evreii întâmpină Anul Nou cu rugăciuni pentru iertarea păcatelor comise de-a lungul anului și o bună „înscriere în cartea vieții” pentru anul care vine. Roș Hașana este singura sărbătoare care în Israel ține două zile, iar în percepția populară este considerată ca „ziua înscrierii”. De aceea urarea tradițională (în afară de un an bun) este „la un an nou să fiți înscriși”. Nu numai oamenii religioși, ci și și mulți alții merg la sinagogă în aceste zile. În prima zi, după rugăciune sau după amiază se ține ritualul numit Tașlih (lepădare, aruncare). Toată lumea merge la o sursă de apă, care poate fi marea, sau un râu sau un lac, pe cât posibil cu pești. Dacă în apropiere nu există niciuna din aceste surse, poate fi folosit și un robinet din care curge apa. În mod simbolic, în cadrul unei rugăciuni speciale, păcatele sunt aruncate în apă. Ritualul se bazează pe un verset din profetul Micha.Read more…

Acordul de la Londra

Acordul de la Londra a fost semnat în 11 aprilie 1987 între ministrul de externe al Israelului, Shimon Peres și regele Iordaniei, Hussein. Semnarea a avut loc în timpul unei întâlniri la Londra, în locuința unui prieten comun, Baronul Mishcon. La întâlnire au mai participat primul ministru al Iordaniei, Zaid al-Rifai și secretarul de stat al ministerului de externe israelian, Yossi Beilin. Acordul era secret și trebuia ratificat de ambele guverne. El trebuia să stea la baza unei conferințe internaționale sponsorizate de ONU în care să se caute o soluție la conflictul israelo-arab și la problema palestiniană în cadrul așa-numitei „opțiuni iordaniene”: Cisiordania să fie realipită Iordaniei, așa cum a fost între 1948-1967, respectiv fâșia Gaza să fie reanexată Egiptului. Această opțiune, propusă și astăzi de unele grupări de dreapta, este respinsă cu fermitate de palestinieni și chiar de iordanieni. Singura opțiune acceptată astăzi este cea a două state. Opțiunea iordaniană a apărut după Războiul de Șase Zile, în iunie 1967. Ea spune că Iordania este singura patrie a poporului palestinian. Israel se va retrage din toate teritoriile ocupate în 1967, inclusiv Ierusalimul de Est, iar ele vor fi returnate Iordaniei. De-a lungul anilor această opțiune s-a bucurat de unele succese, cel mai mare fiind Acordul de la Londra. Read more…

De ce Mengele nu a ajuns în ștreang?

După prezentarea înregistrărilor lui Eichmann într-un serial de TV, descris de Tiberiu Ezri în recentul articol „Mărturiile pierdute ale lui Eichmann” , Mosadul a mai publicat un episod legat de un subiect apropiat. Mosadul nu are purtător de cuvânt și nu vorbește cu ziariști. În chestiuni operative, legătura se face neoficial, printr-un ziarist apropiat de serviciu. În ultimii ani acesta este Dr. Ronen Bergman, un specialist de talie mondială în activitatea serviciilor secrete. El a scris multe cărți despre operațiunile Mosadului și contribuie la Yediot Aharonot și New York Times. Dezvăluirile din acest articol au apărut simultan în cele două ziare, precum și în câteva interviuri. Dr. Josef Mengele, așa-zis „medic”, a fost super-ucigașul de la Auschwitz, cel care a inventat și a implementat înfiorătorul sistem de „selecție” și chiar a ucis cu mâna lui bolnavi, persoane cu dizabilităţi, copii… El a dispărut încă în mai 1945, reapărând abia în 1948 în Argentina, cu acte emise de Crucea Roșie. După documente aflate la Mosad, Crucea Roșie știa că era criminal de război. În Argentina el a purtat la început un nume fals, însă curând și-a reluat numele adevărat; pe ușa lui era scris „Dr. J. Mengele”. Cu toate că instanțele germane îi cunoșteau crimele, nu numai că nu i-au cerut extrădarea, ci chiar l-au ajutat cu documente false. Ambasadorul Germaniei la Buenos Aires avea ordine să se poarte cu el ca și cu oricare alt cetățean german. Abia în 1959 guvernul Germaniei de Vest a emis pentru el un mandat de arestare.Mosadul a inițiat căutarea lui Mengele în 1959…Read more…

Evreii și studiul Vechiului Testament

Citind interesantul articol al lui Lucian-Zeev Herșcovici „Iudaism în Israel” din revista Baabel (https://baabel.ro/2022/06/iudaism/) mi-am amintit că demult intenționam să scriu despre acest subiect, mai ales că nu sunt de acord cu concluziile lui. Câteva cuvinte despre terminologie. În ebraică Vechiul Testament este cunoscut sub mai multe denumiri. Numele tradițional Mikra (citire) este folosit atât în cercurile religioase, cât și în școli și universități. Numele de TaNaCh este o abreviere, un acronim al celor trei părți care îl compun: Tora (Legea), Neviim (Profeții) și Ktuvim (Scrierile). Acesta este numele folosit de obicei în cercurile laice. Începutul studierii acestei cărți coincide cu începutul educației evreiești. Citim despre aceasta în cartea 2Cronici cap. 17: 7, 9. În al treilea an al domniei lui [867 î.e.n., regele Iosafat] i-a chemat pe prinții săi[…] să se ducă să-i învețe pe oameni în orașele lui Iuda […] Ei au învățat pe oamenii în cetățile lui Iuda, având cu ei cartea Legii lui Dumnezeu. Au străbătut toate cetățile lui Iuda și au învățat pe oameni[…]. De atunci poporul evreu studiază fără încetare această carte. Modul de învățare și cel de predare s-au schimbat, chiar interpretarea textului nu mai e aceeași – dar studiul a rămas.Read more…

Voiajul blestemaților

În articolul despre conferința de la Évian din 1938 statele „civilizate” ale lumii libere și-au exprimat hotărârea categorică de a nu primi refugiați evrei care încercau să evadeze din calea călăilor naziști – nu fiindcă le lipseau pașapoarte sau vize, nu pentru că nu aveau o meserie respectabilă, nu pentru că erau tâlhari sau bețivi – unica lor vină era că erau evrei. În același timp regimul nazist „cucerea” fără război o regiune după alta, schimbând harta Europei. Poate mulți au crezut că așa ceva nu poate fi adevărat, însă curând după conferință s-au petrecut câteva evenimente care au confirmat această atitudine. Într-o zi senină de sâmbătă dimineață, în 13 mai 1939, la ora 8.00 din portul Hamburg, Germania, a plecat o navă de lux, SS St. Louis, cu destinația Havana, Cuba. Nu era o croazieră de plăcere, ci fuga din fața persecuțiilor naziste insuportabile, mai ales după Noaptea de cristal, din 9-10 noiembrie 1938. Pe bord erau 937 de pasageri, majoritatea evrei mai înstăriți – un bilet costa 400 de dolari (600 Reichsmark), iar la clasa întâi, 500 de dolari (800 Reichsmark). Călătorii au fost obligați să adauge fiecare câte 230 Reichsmark pentru drumul de întoarcere. Erau sume enorme pentru vremea aceea. Comandantul navei era căpitanul Gustav Schroeder, un german anti-nazist. Printre cei 231 de membri ai echipajului erau infiltrați și câțiva agenți secreți de la Gestapo. Mai era și un oarecare Otto Schiendick, un curier de la Abwehr (Serviciul secret de informații german condus de amiralul Canaris). El trebuia să primească documente militare secrete de la un spion american, Robert Hoffman. Pe vapor flutura steagul nazist și în sala centrală era un tablou enorm al lui Hitler.Read more…

Conferința de la Évian – o rușine a lumii libere

Acum 84 de ani, la scurt timp după anexarea Austriei de către Germania, în pitorescul oraș francez Évian-les-Bains, renumit în toată lumea pentru apele sale minerale, s-au întrunit reprezentanții a 32 de țări din sfera liberă a omenirii. Peste câțiva ani ei urmau să lupte contra inamicului nazist care amenința lumea întreagă. Scopul acestei adunări era propunerea de soluții pentru problema tot mai acută a refugiaților din țările aflate sub jugul nazist și din țările amenințate de acest regim. Era vorba mai ales de evrei și mai puțin de alte câteva minorități – romi, homosexuali și alții. Conferința a fost inițiată de președintele SUA, Franklin D. Roosevelt, în urma unor presiuni uriașe depuse de organizațiile evreiești americane. Între 1933, anul când a început regimul nazist și 1941, nemții au amenințat că vor face Germania judenrein (curată de evrei). Idea inițială era să le facă evreilor viața atât de mizerabilă, încât ei să plece din Germania de bună voie. Când această metodă nu a fost destul de eficientă, au trecut la fapte mai grave, ajungând până la urmă la „soluția finală”. Până în anul 1938 cca. 150.000 de evrei, sau cam un sfert din numărul lor total în Germania, au părăsit țara. În martie 1938 li s-au adăugat încă 180.000, fugiți din Austria anexată de Germania. Problema celor care voiau să plece era că nicio țară nu îi primea.Read more…

Sărbătoarea de Purim. Realitate și fantezie în Cartea Esterei

Cartea Esterei din Vechiul Testament conține câteva ciudățenii. În primul rând, numele lui Dumnezeu este absent, cu toate că prezența lui se simte, cartea fiind plină de minuni. Ciudată este și nepăsarea autorului față de asimilarea masivă a evreilor în mediul persan în care trăiau. persan. Povestea se petrece în zilele de Pesah, însă sărbătoarea nu este amintită. Din această cauză și din multe altele a fost o dispută îndelungată între înțelepții din Talmud dacă să introducă această carte în canonul Vechiului Testament (Talmudul Babilonian, tractatul Meghila 7, fila b). Cartea Esterei să fie oare un document istoric, sau o legendă din Orientul Antic? Capitolul 1 este cu siguranță porțiunea care cuprinde cele mai multe elemente de istorie. Aici îl întâlnim pe regele Ahașveroș (în latină Ahasuerus) care apare și în cartea lui Ezdra (4:6). El este identificat cu împăratul persan (ahemenid) Xerxes I (486-465 î.e.n.). Imperiul Ahemenid a fost întemeiat de împăratul Cirus al II-lea cel Mare (559-530 î.e.n.), bunicul lui Xerxes. În istoria iudaică și potrivit celor scrise în Vechiul Testament el a eliberat evreii din captivitatea babiloniană și le-a permis să restabilească vechiul cult și să reconstruiască Templul din Ierusalim.Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului: Sara Aaronsohn, eroina mișcării de rezistență NILI

În mai 2019 am publicat în Baabel un articol despre marele agronom Aaron Aaronsohn. https://baabel.ro/2019/05/evrei-romani-care-au-contribuit-la-constructia-israelului-aaron-aaronsohn-primul-israelian-din-epoca-moderna/ Acum voi scrie despre sora lui, Sara. Împreună cu familia și câțiva prieteni apropiați, Sara și Aaron Aaronsohn au întemeiat una din cele mai mari organizații de spionaj pro-britanice din Orientul Apropiat din timpul Primului Război Mondial. Familia Aaronsohn, originară din Bacău, s-a stabilit în Ereț Israel în 1882. Evreii din România veniți în primul val de imigrație au fost printre întemeietorii coloniilor Zichron Yaakov, Rișon LeȚion și Roș Pina. Familia Aaronsohn, se ocupa de agricultură, dar erau implicați și în chestiuni de securitate a evreilor și în chestiuni politice. Familia avea patru fii, Aaron, Țvi, Șmuel și Alexander și două fiice, Sara și Rivka. În timpul Primului Război mondial, ei au înființat în casa lor din Zichron Yaakov organizația NILI care să-i ajute pe britanici în războiul contra Imperiului Otoman.Read more…

O carte de rugăciuni a revenit acasă, la Köln

Evreii folosesc două cărți de rugăciune importante. Cea pentru rugăciunile zilnice este numită Sidur („aranjare”), iar a doua, exclusiv pentru sărbători, este numită Machzor („ciclu”, ca de exemplu în ciclul anului). Cuvântul machzor derivă de la rădăcina CHZR (a se întoarce). Se cunosc cărți de rugăciune vechi de peste un mileniu, de exemplu Sidur-ul lui Rav Amram Gaon din secolul al IX-lea și Machzor Vitry din secolul al XII-lea. Pe vremea aceea cărțile de rugăciune, fiind manuscrise, erau rare și foarte valoroase. Nu oricine avea un exemplar. Chiar pentru o sinagogă sau o comunitate era lucru mare ca să aibă un Machzor. Pe lângă rugăciuni, aceste cărți conțineau și reguli care trebuiau urmate zi de zi (halachot), obiceiuri, ritualuri, date importante. Cărțile tipărite de mai târziu erau mult mai ușor de obținut, și aflându-se în fiecare casă, Machzor-ul a devenit un fel de „caiet de istorie a familiei”. Pe paginile acestor cărți erau notate toate datele importante ale familiei și prin urmare în zilele noastre aceste cărți au devenit izvoare istorice importante, conținând amănunte din istoria și obiceiurile familiilor evreiești. Machzor Amsterdam este un manuscris de o valoare artistică deosebită.Numele se datorează faptului că în ultimele secole a fost păstrat la AmsterdamRead more…

De ce Israel nu s-a alăturat blocului comunist?

Zilele acestea s-au împlinit 70 de ani de la o serie de evenimente în Israel care au pus capăt intențiilor multora ca în noul stat Israel să se instaureze un regim socialist, legat de Uniunea Sovietică, aflată atunci sub conducerea lui Stalin. Simpatia multor evrei veniți în Israel față de regimul comunist din Uniunea Sovietică a crescut imediat după instaurarea definitivă a acestuia, în anii 1920. Această simpatie s-a dovedit atât de puternică încât a adus după sine decizia unora de a pleca să trăiască în „raiul bolșevic”. Despre rezultatele tragice ale acestei experiențe am scris în articolul „Soarta kibuțului Vojo Nova din URSS” (vă rog să adăugați linkul). Cu toate acestea și cu toate știrile care veneau de acolo, privitor soarta evreilor – interdicţiile pe care le suportau, expulzările în Birobidjan, etc – simpatia nu diminua deloc. Aceasta și, mai ales, veneraţia faţă de Stalin s-au întărit mult după al Doilea Război Mondial. În ochii multora, Stalin era salvatorul rămășițelor evreimii, eliberatorul lor din lagărele naziste. Pe de altă parte, Stalin vedea în viitorul stat Israel încă o ramură comunistă, în afara blocului european, asemeni Mongoliei, Chinei şi (mai târziu) Coreei de Nord sau Cubei. Aceasta este explicaţia câtorva gesturi extraordinare făcute de URSS, în această perioadă grea, două dintre ele foarte semnificative.Read more…

Două actualizări

Cred că merită să prezint două știri actuale legate de două articole care au apărut în Baabel. Prima are legătură cu Merav Michaeli, nepoata lui Rezső Kasztner, o personalitate politică despre care a scris şi Tiberiu Ezri, în revista noastră. Ea este astăzi Ministrul Transporturilor, un post extrem de important în guvernul israelian. În 21 august, canalul 12 al televiziunii israeliene a publicat o știre senzațională: Merav Michaeli împreună cu soțul ei Lior Schleien sunt în vacanță în SUA. A început un bombardament de critici: cum se poate ca un membru al guvernului să plece în străinătate atunci când primul ministru Bennett a cerut tuturor cetățenilor israelieni să nu călătorească peste hotare în timpul celui de al patrulea val de pandemie?? Foarte suspect! Oare ce fac cei doi la New York? A doua știre are legătură cu capturarea lui Eichmann și aducerea lui în Israel pentru a fi predat justiției. Acum două săptămâni ziarul german Süddeutsche Zeitung a publicat o știre asupra căreia s-a păstrat tăcerea timp de peste 60 de ani: persoana care a adus la cunoștința autorităților că criminalul nazist se află la Buenos Aires a fost Gerhard Klemer.Read more…

Leopold Cohn, un evreu maramureșean devenit misionar

Răspândirea imensă a mișcării „Evrei pentru Isus” în sec. al XIX-lea s-a datorat unui evreu maramureșean, Eisik Leib Yosowitz, cunoscut mai târziu ca Leopold Cohn. Eisik Leib Yosowitz s-a născut în 1862 în orășelul maramureșean Nagy Berezna. Orășelul a aparținut întâi Imperiului Austro-Ungar, apoi Cehoslovaciei. În 1938 a fost anexat Ungariei, iar în 1945 Ucrainei. În perioada interbelică trăiau acolo 3500 de evrei. Cei care nu aveau cetățenie maghiară au fost deportați în 1941 în Ucraina și uciși. Ceilalți au pierit în 1944 la Auschwitz. Evreii locali erau agricultori, la fel ca restul populației. Ei erau printre cei mai devotați rabinilor, aparținând hasidismului extremist. Eisik Leib a crescut într-o societate vorbitoare de idiș și a primit o educație strict religioasă la heder. La vârsta de șapte ani și-a pierdut tatăl.Read more…

Vaticanul și sionismul

Ideea unui stat evreu era în contradicție totală cu percepția creștină, după care poporul evreu a respins mesianismul lui Isus și l-a condamnat la moarte. Ca urmare acest popor a fost blestemat și condamnat la exil pe vecie, creștinii devenind „evrei în duh”. Înființarea statului evreu golește de conținut această idee, întrucât pune capăt „blestemului”şi exilului și odată cu ele și pedepsei evreilor pentru răstignirea lui Isus. Întâlnirea puțin cunoscută dintre Theodor Herzl și papa Pius X a avut loc în 23 ianuarie 1904, cu o jumătate de an înainte de moartea lui Herzl. El făcea eforturi uriașe pentru a găsi sprijin pentru ideea lui de a ajunge la un acord internațional pentru înființarea unui stat în Ereț Israel. Iată ce a scris Herzl în jurnalul lui, în 26 ianuarie. “El m-a primit în picioare și mi-a întins mâna. Nu am sărutat-o. Lipai [însoțitorul] mi-a spus că era de datoria mea, dar nu am făcut-o. Cred că acest gest a pecetluit soarta întrevederii, fiindcă oricine vine la el se închină și îi sărută mâna. Mi-am prezentat cererea înaintea papei. Dar el, poate pentru că nu i-am sărutat mâna, a răspuns hotărât: „Nu pot susține această mișcare. Nu-i vom putea împiedica pe evrei să meargă la Ierusalim – dar nu putem să-i susținem. Pământul Ierusalimului, chiar dacă nu a fost sfânt dintotdeauna, s-a sfințit prin viața lui Isus, Mesia al nostru. Eu ca suveran al Bisericii, nu-ți pot spune altceva. Evreii nu l-au recunoscut pe Domnul nostru și ca urmare noi nu putem recunoaște poporul evreu.”Read more…

Bravo, Tokyo! Bravo, Japonia!

La Olimpiada Tokyo 2020, care se ține în 2021, s-au întâmplat în două zile două evenimente „minore” care probabil nu s-ar fi putut petrece în Europa, nici chiar în SUA. Ele au legătură cu Germania și cu Holocaustul. Primul eveniment s-a petrecut joi, 22 iulie, cu o zi înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice. Kentaro Kobayashi, regizorul ceremoniei de deschidere, a fost demis din cauza unei glume legate de Holocaust, glumă care data de mai bine de 20 de ani. Președinta comitetului Tokyo 2020, Seiko Hashimoto, a anunțat demiterea și și-a cerut scuze că acest lucru s-a petrecut în ultimul moment. În anul 1998, prefăcându-se că își imaginează o activitate de bricolaj în care era vorba de instalarea unor mici păpuși de hârtie, Kobayashi i-a spus partenerului său: „ultima oară ai spus ‘hai să ne jucăm de-a Holocaustul’”, declanșând râsetele publicului. Apoi cei doi s-au amuzat imaginându-și furia producătorului emisiunii din cauza referirii la Shoah. Un lucru și mai uluitor s-a petrecut a doua zi, în toiul ceremoniei din stadionul olimpic.Read more…

Operațiunea „Opera”

Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la atacul israelian asupra reactorului nuclear irakian Osirak. În 7 iunie 1981, în ajunul sărbătorii de Șavuot, reactorul, aflat la 17 km spre sud-est de Bagdad, a fost bombardat și ras de pe fața pământului. Cele opt avioane F-16, însoțite de șase avioane F-15 pentru acoperire aeriană, au ajuns la țintă survolând Arabia Saudită și Irakul. Bombardamentul a durat trei ore, începând de la 17.30. Pe atunci Israelul încă nu avea posibilități de realimentare aeriană și pentru ca avioanele să parcurgă 2.200 de km (dus și întors) și să bombardeze ținta, era nevoie de o strategie specială. Fiecare avion ducea rezervoare suplimentare de combustibil, pe care le-a aruncat înainte de a trece granița în Irak. Bombardarea unui reactor nuclear nu seamănă cu bombardarea oricărui alt obiectiv. Bombele trebuie aruncate de la o înălțime foarte mică, iar avionul trebuie să atace în picaj, într-un unghi de 35 de grade. Numai așa bombele pot penetra cupola de beton. Fiecare avion a lansat o bombă de o tonă și peste cinci secunde încă una. Acțiunea s-a derulat exact după plan: din cele 16 bombe, numai două au ratat. După trei ore reactorul încetase să existe. Victimele s-au limitat la zece soldați și un consilier francez. Nu s-a produs nicio contaminare radioactivă, pentru că reactorul încă nu intrase în funcțiune.Read more…

Ziua a noua a lunii Av – o zi de „doliu național” în Israel

Ziua a noua a lunii Av din calendarul evreiesc, este socotită ziua tuturor catastrofelor care s-au abătut asupra poporului evreu de-a lungul anilor.În această zi se păstrează toate obiceiurile de doliu. Este cea mai lungă și mai severă zi de post a anului, cam 25 de ore și jumătate fără mâncare, dar mai ales fără băutură, într-o căldură infernală. Este unul din cele cinci posturi anuale pe care evreii sunt obligați să le țină, în afara postului de Iom Kipur. Patru dintre ele apar în Vechiul Testament. Porunca ne este dată de profetul Zaharia și toate sunt legate de aceleași evenimente istorice cutremurătoare de care poporul evreu este șocat până astăzi – distrugerea primului și celui de al doilea Templu în aceeași zi a anului, la o distanță de peste 500 de ani. Al cincilea post ne este poruncit în Talmud și este legat de un eveniment din Vechiul Testament – Estera și unchiul ei i-au salvat pe evrei de la distrugere. Primele patru sunt legate de o catastrofă, pe când al cincilea este legat de o salvare. Semnele de doliu încep cu câteva zile înainte: oamenii nu fac petreceri sau nunți, nu ascultă muzică, nu poartă haine noi și mai ales pantofi noi, nu se bărbieresc, nu se tund, nu mănâncă carne. De ce postul și doliul din această zi sunt atât de aspre? După Mișna (o parte din Talmud), poporul evreu a suferit cinci catastrofe majore, bineînțeles până la apariția acestei cărți în jurul anului 185 e.n.Read more…

Când a început soluția finală?

În 22 iunie s-au împlinit 80 de ani de la izbucnirea celui mai mare atac armat din istorie „Operațiunea Barbarossa”. De-a lungul unui front de 3800 de km s-a întins o armată de 3,6 milioane de soldați cu 3600 de tancuri și 2700 de avioane, pentru a cuceri enormul teritoriu al Uniunii Sovietice. Hitler și generalii lui credeau că va fi simplu și că obiectivul va fi atins în câteva luni. În realitate atacul s-a terminat cu căderea celui de al Treilea Reich și cu steagul roșu pe acoperișul distrus al Bundestag-ului. Data, la fel ca numele acestei operațiuni sunt bine-cunoscute. Mai puțin cunoscut este faptul că în același timp a început încă o operațiune numită de naziști „soluția finală”, apogeul holocaustului, în care au fost uciși 11 milioane de oameni dintre care peste șase milioane de evrei. În perioada 1933-1941, înaintea implementării „soluției finale”, naziștii căutau metoda cea mai practică de a se debarasa mai ales de evrei, dar și de alte grupuri minoritare cum ar fi țiganii, handicapații, homosexualii, comuniștii etc.. În cartea lui Hitler Mein Kampf chestiunea evreilor este un subiect marginal, amintit doar în câteva rânduri. Fără o politică pusă la punct, holocaustul a început cu diverse încercări de a scăpa de evrei. S-a dovedit că singura cale eficientă era exterminarea în masă, dar și gestionarea unei exterminări de asemenea proporții punea probleme enorme. Soluția a fost uciderea prin gaze și arderea cadavrelor. Până și cenușa reprezenta o problemă majoră, care nu a fost rezolvată până la capăt.Read more…

O sută de ani de la evenimentele din 1921 (Meoraot Tarpa)

În luna mai a avut loc marea criză de securitate națională a acestui an, operațiunea din Gaza numită „Paznicul zidurilor”. Acesteia i s-au adăugat numeroase ciocniri între cetățeni israelieni arabi și evrei în câteva orașe cu populație mixtă, cum ar fi Lod, Jaffa, Haifa, Akko etc. Din păcate asemenea evenimente nu sunt o noutate. Precedentele fiind cele din anul 2000 când avuseseră loc ciocniri cu poliția în afara satelor arabe. Prima dintre ele s-a petrecut acum exact o sută de ani, în mai 1921 la Jaffa, când arabii i-au atacat pe evrei, făcând multe victime. Aceste atacuri sunt cunoscute în istorie ca „Evenimentele din 1921 sau Meoraot Tarpa (Tarpa sau תרפ”א este notarea cu litere a anului evreiesc 5681, care corespunde anului 1921). Acestea au fost primele ciocniri în masă între arabi și evrei. Până atunci existaseră numai incidente limitate, de obicei în scop de jaf. În 1921 populația Palestinei număra 42.000 de suflete, din care 16.000 de evrei. Zece mii dintre aceştia erau imigranți veniți recent, după sfârșitul Primului Război Mondial.Read more…

Calendarul din Ghezer

La săpăturile arheologice efectuate în 1908 în centrul Israelului, la mijlocul drumului între Tel Aviv și Ierusalim, puțin înainte de locul numit astăzi Șaar Hagai (Poarta Văii) s-a descoperit o tăbliță de cca 11 x 7 cm. După descifrarea inscripției s-a dovedit că era un calendar. Era cel mai vechi obiect arheologic descoperit până atunci, datând din perioada Primului Templu, în sec. al X-lea î.e.n. Acest loc, Tel (dealul) Ghezer, apare de câteva ori în Vechiul Testament, fiind cunoscut mai ales din cartea lui Iehoșua, cap. 15. În arabă locul se numește Tell-al-Jazari. Săpăturile au fost conduse de celebrul arheolog biblic R.A.S. Macalister din Marea Britanie. Puțin timp după descoperirea ei, tăblița a fost luată de autoritățile otomane. Ea se păstrează la Muzeul de arheologie din Istanbul. Spre deosebire de calendarul gregorian, care este solar, sau cel musulman, care este lunar, calendarul evreiesc este un calendar combinat lunar-solar. La baza lui stau lunile, de câte 29 sau 30 de zile. Problema este că anul solar are cca 365 de zile, iar anul lunar numai cca 355, astfel încât 12 luni nu acoperă un an solar. Pentru ca lunile să cadă de fiecare dată în același anotimp, calendarul evreiesc recuperează decalajul, adăugând o a 13-a lună odată la doi sau trei ani. Efortul de a menține anotimpurile se bazează pe Deuteronom 16:1, unde evreilor li se poruncește să țină sărbătoarea de Pesah primăvara, atunci când a fost și ieșirea din Egipt. În sistemul din Tora anul începe primăvara, iar lunile sunt desemnate doar prin numere. În sistemul actual, prima lună din Tora corespunde lunii nisan. În cărțile Profeților apare un al doilea sistem, în care lunile au nume ebraice, dar în rest nu s-a schimbat nimic. Cel de al treilea sistem, care este folosit până în zilele noastre, a apărut mult mai târziu, în sec. VI-VII î.e.n., fiind importat din Babilon. Calendarul din Ghezer reprezintă un al patrulea sistem, un calendar agricol care a lăsat urme chiar în Tora. Read more…