Gânduri de cititor și de autor

Aș vrea să prezint reacțiile mele la unele idei pe care le-am citit și le-am scris în Baabel. Mă refer doar la chestiuni la care mă pricep; niciodată nu mi-aș exprima părerea în legătură cu ceva ce nu cunosc în profunzime. Prefer să dedic acestui subiect un articol întreg, decât să scriu comentarii nesfârșite. În serialul lui Tiberiu Roth, despre istoria poporului evreu, așa cum rezultă din Vechiul Testament, mă jenează felul în care este tratat textul biblic și istoria care rezultă din el. Am impresia că autorul nu își dă seama că tratează un text vechi trei mii de ani, scris într-un stil aparte, nu o carte de istorie contemporană. Vechiul Testament, ca și Noul Testament, texte sacre pentru foarte mulți oameni, sunt scrise într-un stil mistic unde subtextul este de obicei mai important decât textul însuși, ca întotdeauna în literatura bună. Prin analogie, cineva care nu înțelege cele scrise între rânduri de Eminescu, Coșbuc sau Caragiale, mai bine să nu explice cele scrise. Chiar și literatura pentru copii, cum ar fi Micul prinț sau poveștile fraților Grimm, nu poate fi înțeleasă dintr-o lectură superficială. Cu atât mai mult textele originale – Vechiul Testament în ebraică și Noul Testament în greacă. Ele conțin mesaje ascunse, pe care înțelepții încearcă să le descifreze de aproape două mii de ani. Fiecare literă e importantă, chiar și cuvintele care par să lipsească.Read more…

Oare diaspora ar fi o traducere corectă a cuvântului ebraic galut?

Diaspora este un cuvânt grec antic, diaspere format din dia (de-a lungul) și speiren (dispersare), care împreună înseamnă „împrăștiere, dispersare”. Acesta este sensul în care a fost folosit în greaca antică. În acest sens cuvântul se găsește și în traducerea Vechiului Testament în limba greacă din sec. al IV-lea î.e.n. Septuaginta, în Deuteronom 28:25. Cu acest cuvânt, diaspora, este tradus cuvântul ebraic biblic zaava (catastrofă, nenorocire). În traducerile românești pe care le-am văzut apar variante foarte îndepărtate de original. Cu toate acestea, luând în considerație că această traducere a fost făcută de înțelepți evrei, putem spune că ei nu au tradus cuvântul ad litteram, însă i-au dat o interpretare valabilă și până astăzi; Poate fi o aluzie la faptul că pedeapsa exilării ar fi o catastrofă. Cuvântul „diaspora” a fost folosit de greci în primele secole ale erei noastre pentru a ilustra uriașa comunitate a evreilor din orașul Alexandria din Egipt, care cuprindea pe vremea aceea un milion de evrei. Acesta este un sens identic la cel folosit astăzi în diferitele limbi. După cum reiese din documentele civile aflate în posesia noastră, cuvântul diaspora nu a fost folosit în sensul de exilare a evreilor până în anul 1869, acum 150 de ani. Cuvântul original ebraic paralel cu diaspora, galut, este total diferit. În primul rând cuvântul galut, precum și ideea pe care o reprezintă, apar deja în Vechiul Testament. În ebraica biblică cuvântul înseamnă „deportat, exilat, expulzat, expulzați, expulzare”. Read more…

A murit Rabinul Jonathan Sacks

În ziua de 7 noiembrie 2020 a murit Rabinul Jonathan Sacks, răpus de cancer la 73 de ani. A fost prim rabin al Marii Britanii, profesor universitar și membru al Camerei Lorzilor. Rabinul Sacks a fost una din cele mai mari somități contemporane evreiești în probleme de etică și morală și unul din cei mai importanți teologi. Începând din 1991, timp de peste 20 de ani, el a fost prim rabin al comunității evreilor din Commonwealth și Av Bet Din Londra. În același timp a fost și profesor le Yeshiva University din New York. În anul 2009 a fost numit membru pe viață al Camerei Lorzilor. Prințul de Wales l-a numit „un far al națiunii, un prieten devotat și un consilier valoros”. După ce și-a încheiat rolul de prim rabin s-a stabilit la Ierusalim, împărțind timpul între Londra și Ierusalim. Mulți evrei religioși, printre care și eu, îl întâlneam la sinagogă sau la alte evenimente, sau pur și simplu îl vedeam pe stradă.Read more…

S-a stins din viaţă Iehoșua Blau, un clujean remarcabil

Săptămâna trecută s-a stins din viață la vârsta de 101 ani cel mai remarcabil clujean din societatea israeliană, profesorul Iehoșua Blau. El a fost jelit de toată comunitatea științifică din Israel și din multe alte țări. Prof. Blau a fost cel mai mare specialist în limba arabă medievală folosită de evrei și de creștini și unul din cei mai mari specialiști în limba ebraică. El a predat timp de aproape 60 de ani la Universitatea Ebraică din Ierusalim, ani mulți și la Universitatea din Tel Aviv și a fost aproape 20 de ani președintele Academiei Limbii Ebraice. Iehoşua Blau s-a născut în 1919 la Cluj, într-o familie religioasă. A învățat la școala elementară neologă din Cluj. Când el avea 12 ani, familia s-a mutat la Viena. Acolo a început să studieze la înalta școală de rabini și la Universitatea din Viena. După anexarea Austriei de către Germania, familia a reușit să părăsească Austria și să vină în Israel. Aici el a început studiile la Universitatea Ebraică și a făcut doctoratul în domeniul limbii iudeo-arabe. A predat întâi la liceu, apoi la universitate la secția de Limbă și Literatură Arabă la Ierusalim și la secția de Limbă Ebraică la Tel Aviv.Read more…

Iehuda Barkan răpus de Covid

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, dimineața, după o luptă cruntă de peste o lună, Iehuda Barkan, cel mai celebru actor de filme din Israel, a cedat în faţa virusului ucigaș. Avea 75 de ani. Înmormântat a avut loc la 25 octombrie, cu participarea a numai 200 de persoane, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cât de celebru și de iubit era se poate vedea din nenumăratele pagini de Google care anunță moartea lui. Știrile de seară ale posturilor de televiziune israeliene au debutat cu anunţul acestei veşti tragice, căreia i-au alocat mai mult de un sfert din durata emisiunii. Este pentru prima oară când văd așa ceva în Israel, unde subiectele mondene sau sportive nu intră la știri. Benjamin Netanyahu, care a ținut o conferință de presă la ora 21.00 despre înțelegerea cu Sudanul, a început prin elogierea lui Iehuda Barkan. Este o onoare nemaiauzită. Iehuda Barkan a pus bazele cinematografiei populare israeliene prin talentul lui enorm și prin felul în care știa să se facă îndrăgit de toată lumea.Read more…

Palestina în al Doilea Război Mondial

În vara anului 1940 Europa era în flăcări. O mare parte din vestul Europei era ocupată de trupele naziste, care ajunseseră pe malul Canalului Mânecii și se pregăteau să invadeze Anglia. Bătălia Angliei începuse și ea. În iulie trupele britanice au reușit să se retragă de pe continent în ultima clipă, într-o acțiune de salvare disperată, poate unică în războaiele de până atunci. Și în România se petreceau schimbări majore. Regele Carol al II-lea a fost înlocuit de Mihai, Armata Roșie a ocupat o parte din Basarabia și Bucovina, iar nordul Transilvaniei a trecut în mâna ungurilor, fapt care va aduce patru ani mai târziu la exterminarea majorități evreilor din zonă. În aceeași perioadă în Palestina, mai ales la Tel Aviv, populația trăia parcă pe o altă planetă. Lumea se distra, străzile erau pline de petrecăreți, cafenele și restaurantele erau aglomerate, pe plajă nu găseai un loc liber – un contrast vizibil cu evenimentele care se petreceau nu departe de granițele țării. Tocmai se împlinise un an de la începutul acestui război groaznic. Într-o după amiază caldă de sfârșit de vară, în 9 septembrie 1940, la ora 16:12, paradisul s-a transformat în infern. Timp de peste o jumătate de oră câteva avioane au bombardat centrul orașului, o zonă exclusiv rezidențială. Erau avioane italiene. Italia, aliata Germaniei, era în război cu Britania, care deținea mandatul asupra Palestinei. Avioanele erau staționate în insula Rodos.Read more…

Sucot – Sărbătoarea colibelor

Sărbătoarea de Sucot este ultima sărbătoare din ciclul de sărbători evreiești de toamnă din luna evreiască Tișre. Sărbătoarea ține opt zile, dintre care șapte se stă în colibă (suca). Este o sărbătoare foarte frumoasă și foarte iubită, care simbolizează sfârșitul sărbătorilor, sfârșitul verii și al anului agricol. Să nu uităm că în Israel există doar două anotimpuri: vară și iarnă. Mulți dintre noi avem impresia că sărbătorile evreiești au un caracter strict religios, cu rugăciuni în sinagogă și mese îmbelșugate acasă. Adevărul este că aceste sărbători, mai ales cele trei sărbători în care se făcea pelerinaj la Ierusalim – Pesah, Șavuot și Sucot – au un important aspect agricol, descris chiar în Mișna și Talmud. Dintre ele, Sucot este cea mai evidentă, când cele patru specii de plante (chitra, frunza de palmier, mirtul și salcia) sunt asociate și în rugăciune. În Israelul modern, obiceiurile practicate în perioada biblică au fost reînnoite și adaptate lumii moderne.Read more…

Cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel

Anul acesta s-au împlinit 65 de ani de la cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel. În 27 iulie 1955 un avion al companiei aeriene El Al s-a prăbușit pe teritoriul Bulgariei și toate cele 58 de persoane aflate la bord au murit. Cea mai mare catastrofă aeriană militară a fost tragicul accident din 1997, în care s-au ciocnit două elicoptere în drum spre Liban și 73 de soldați israelieni și-au pierdut viața. Era zborul civil internațional 401 de la Londra la Tel Aviv, cu escale la Paris și Viena. Avionul era de tip Lockheed Constellation cu patru motoare – avioane similare erau și în serviciul armatei americane. La bord erau 51 de pasageri și un echipaj format din şapte persoane: 15 israelieni (patru dintre ei din echipajul de zbor), 12 americani, şase francezi, cinci cetățeni sovietici, patru canadieni (unul din echipaj), patru britanici (printre ei și logodnica căpitanului), patru din Africa de Sud (printre ei și căpitanul), trei germani de vest, un polonez, un austriac, o suedeză (însoțitoare de zbor) și doi fără cetățenie. După realimentare cu combustibil, avionul a decolat din Viena spre Tel Aviv în 27 iulie, la ora 2:53 a.m. Read more…

Operațiunea „Nunta”

În 15 iunie s-au împlinit 50 de ani de la tentativa unui grup de evrei extrem de curajoși de a evada din „raiul sovietic”. Pentru prima oară după Revoluția din Octombrie 1917, un grup de 16 evrei din Uniunea Sovietică au planificat o evadare eroică, prin deturnarea unui avion. Planul era pueril, ei nu au ajuns nici măcar până la avion. Totuși, însuși eșecul lor a avut un efect mai mare decât ne-am fi putut aștepta: începutul alialei din URSS. Totul a început în 1967, după victoria din Războiul de Șase Zile. Impactul ei s-a făcut simțit nu numai în Israel, ci și asupra evreilor din diaspora, mai ales cei din URSS și SUA, unde trăia pe atunci cel mai mare număr de evrei. Mulți au conștientizat doar atunci că Israelul este nu numai un refugiu, ci o țară puternică, unde vor putea duce o viață bună și prosperă. Această victorie a fost un semn de deșteptare că merită să lupți pentru a putea reveni în patria ta străbună. Ideea de evadare aeriană s-a născut într-un asemenea grup din Leningrad, la începutul anului 1970. După spusele participanților, ideea a fost a lui Mark Dymshits, un pilot de luptă dat afară din armata sovietică pentru că era evreu.Read more…

Singura bătălie dintre armata israeliană și cea sovietică

În 30 iulie 1970, acum exact cincizeci de ani, pe cerul Egiptului s-au înfruntat forțele aeriene israeliene cu cele sovietice, aflate în Egipt. Rezultatul a fost un eșec sovietic colosal. Uniunea Sovietică a ajutat statele arabe în cinci din cele șase războaie dintre Israel și statele arabe. Singurul război în care Uniunea Sovietică a sprijinit Israelul, atât politic cât și militar, a fost Războiul de Independenţă. Sovieticii au aprovizionat armata israeliană în cele mai grele momente ale războiului, când efectiv nu mai avea arme și muniții. Ele au fost trimise indirect, prin intermediul Cehoslovaciei. A fost o perioadă extrem de grea, când vestul a pus embargo de armament, dar Israelul a reușit să aducă, prin contrabandă, armamentul de care avea nevoie, printre altele, Jeep-uri din Europa și bombardiere B-17 din Statele Unite. Cel puțin până la Războiul de Șase Zile din 1967, fiecare a cunoscut „pușca cehă”, chiar dacă nu mai era în uz general. În 1961, când m-am înrolat în armată, prima armă pe care am învățat-o la instrucție a fost rove cehi (pușca cehă). În război se folosea deja pușca americană M-16, iar ofițerii foloseau arma semiautomată israeliană Uzi. Astăzi ambele au ieșit din uz. În prima jumătate a anilor 50 atitudinea Uniunii Sovietice față de Israel s-a schimbat treptat, din motive regionale, dar mai ales din motive globale de război rece și interese politice și economice ale URSS. Rușii și-au dat seama că regimul din Israel nu este cel la care se așteptau, socialismul israelian moderat fiind îndreptat spre vest.Read more…

Soarta kibuţului Vojo Nova din URSS

În mai 1920 un grup de evrei au format o organizație clandestină menită să apere populația evreiască din Ereț Israel. Ea a primit numele de Kibuț Secret. Totul era absolut secret, chiar și locul unde se afla baza lor, în kibuțul Kfar Ghiladi din nordul Galileii. Organizația fiind secretă, membrii nu notau nimic în scris. Nu existau organe de conducere, atât ierarhia, cât şi gradele erau inexistente. Hotărârile erau luate prin vot unanim – care e greu de obținut. Multe din acțiunile membrilor Kibuțului Secret au fost criticate de către conducerea populației evreiești din Palestina. Problema cea mai gravă o reprezentau relațiile internaționale ale unor membri. În primăvara anului 1926, o delegație din Gdud Haavoda a plecat în vizită în Uniunea Sovietică. Tocmai atunci URSS se afla în mijlocul unei campanii anti-sioniste. Șohat și Elkind aveau legături cu sovieticii. Ei au cerut să fie afiliați la Comintern, iar în schimb sperau ca URSS să-i sprijine financiar la achiziția de arme. În URSS s-au întâlnit cu oamenii agenției de spionaj GPO (predecesoarea NKVD). Ei cerut Uniunii Sovietice să sprijine „înființarea unui stat evreu comunist în Ereț Israel”. Read more…

Unicul evreu executat în statul Israel

În 30 iunie s-au împlinit 72 de ani de la unica execuție a unui evreu în statul Israel. Acest fapt s-a petrecut la numai șase săptămâni de la proclamarea statului. Ea a lăsat o amprentă adâncă în memoria poporului. Această pată în istoria Israelului este comemorată în fiecare an, iar la împlinirea a 68 de ani, la locul execuției a fost fixată o placă memorială. Acest eveniment tragic este cunoscut drept „afacerea Tobianski”. La începutul Războiului de Independență forțele arabe au atacat noul stat din toate direcțiile. Situația era foarte gravă mai ales la Ierusalim. În primăvara anului 1948 orașul era asediat și bombardat fără încetare. Armata iordaniană știa cu precizie unde se află țintele de bombardat. Israelienii aveau suspiciuni că în rândurile lor se află un trădător. Suspiciunile au dus la un ofițer care lucra ca inginer la societatea de electricitate din Ierusalim, Meir Toviansky. Read more…

O bătălie care a pecetluit soarta Orientului Mijlociu

Pentru a înțelege situația politică și militară a Israelului, este absolut necesar să-i cunoaștem vecinii, cu istoria lor și atitudinea față de Israel. Acum o sută de ani, în 23 iulie 1920, la Mayssaloun (la 20 de km spre vest de Damasc) a avut loc o bătălie care a schimbat soarta Orientului Mijlociu. Ea s-a dat între două armate inegale: trupele Regatului Arab Sirian, o armată nedotată și neinstruită, formată din felahi (țărani) și armata franceză a levantului, dotată cu cel mai nou armament și cu militari excelent instruiți. Siria s-a predat, iar Franța a instaurat mandatul care i-a fost acordat la Congresul din San Remo în aprilie 1920, în urma acordului Sykes-Picot din 1916. Sirienii au încercat să se opună, mai ales pentru că francezii intenționau să înlăture guvernul existent, dar fără succes. În fruntea Siriei se afla regele Faisal I, dar el nu a domnit nici măcar patru luni, fiind înlăturat de francezi. Era al treilea fiu al lui Hussein Bin Ali, Șeriful și apoi emirul orașului Mecca, numit de otomani. El aparținea tribului Hașem. Read more…

Prima armată evreiască, după două mii de ani

În 15 iunie 1920, exact acum o sută de ani, s-a hotărât înființarea unei forțe armate care să apere populația evreiască din Palestina de primejdiile în care se afla. Era prima forță de acest gen de la înnăbușirea revoltei lui Bar Kochba de către armata romană în anul 135 e.n. Hotărârea a fost luată la congresul mișcării Ahdut Haavoda (uniunea muncii), ținut pe malul sudic al lacului Kineret, la Havat Kinneret. Ahdut Haavoda era pe atunci cea mai puternică mișcare politică din țară. Ea a dat naștere celor două mari partide de stânga, Mapai și Ahdut Haavoda, care până la urmă s-au unit. Havat Kineret era o instituție de învățământ agricol, înființată în 1908 de Asociația Sionistă Internațională la propunerea directorului ei, Arthur Rupin, pentru a-i instrui pe muncitori evrei să creeze așezări agricole permanente. Ea a devenit un centru de ideologie socialistă, muncitorească, al celui de al doilea val de imigrație. Aici a apărut ideea de kibuț, kvuța (grup), moșav și de aici au ieșit întemeietorii kibuțurilor Dgania și Ein Harod, Kvuțat Kineret, Moșav Nahalal, etc. Aici s-a pus baza marilor intreprinderi care au însoțit statul Israel de la înființarea lui: Hamașbir, Tnuva și Solel Bone. În anii 50 aici a fost o bază militară, apoi un centru de interes istoric, iar în ultimii ani este un muzeu care merită vizitat. Acolo s-a hotărât înființarea unei forțe armate care să apere populația evreiască din Palestina. Read more…

Patru mame care au scos o armată din țara cucerită

În 24 mai 2000, exact cu douăzeci de ani în urmă, ultimul soldat israelian părăsea pământul libanez, după aproape douăzeci de ani de prezență în condiții abominabile de pericol continuu. Acești ani au rămas în memoria poporului israelian ca o maladie zadarnică în care mii de tineri și-au pierdut viața. Iată cum s-a ajuns la această situație. Totul a început cu evenimentele numite „Septembrie negru” din 1970, când conducerea palestiniană în frunte cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei a fost alungată din Iordania și s-a stabilit la Beirut. Aceasta a afectat echilibrul etnic, și așa instabil, din Liban, între musulmani șiiți și suniți, creștini, druzi, armeni, etc. Ca urmare în 1975 a izbucnt un război civil. Siria a intervenit ca să pună capăt războiului, pentru că sirienii aveau nevoie de acces la băncile libaneze și mai ales la portul Beirut. Între timp situația din nordul Israelului s-a înrăutățit. Localitățile de lângă granița cu Libanul erau bombardat aproape zilnic. Au fost și atacuri teroriste. Cea mai gravă acțiune a avut loc în 1978. O bandă de teroriști din Liban au debarcat pe malul mării la sud de Haifa.Read more…

Sărbătoarea de Șavuot – obiceiuri și tradiții vechi și noi

În acest an sărbătoarea începe în zia de joi, 28 mai, la apusul soarelui și durează până în seara de vineri 29 mai.După o tradiție care datează de peste 3.000 dea ani, în ziua a șasea a lunii Sivan poporul evreu prăznuiește frumoasa sărbătoare de Șavuot, care simbolizează începutul verii. Aceasta este una din cele trei sărbători de pelerinaj obligatoriu la Ierusalim, la Templu, împreună cu Pesah și Sucot. Data sărbătorii de Șavuot se stabilește în funcție de numărătoarea de Omer, care începe a doua zi de Pesah, adică depinde de data sărbătorii de Pesah. Sărbătoarea de Șavuot se mai numește și Hag Habikurim, adică sărbătoarea primei recolte. Este o ofrandă care simboliza primul grâu adunat în anul acela. Sărbătoarea mai are un nume legat de agricultură: Hag Hakațir, adică sărbătoarea secerișului, aceasta fiind perioada în care în Israel începe secerișul grâului. Când Templul din Ierusalim exista, se făcea o paradă în care erau aduse primele fructe (șapte soiuri) și alte produse agricole, cum ar fi recolta de grâu. În fruntea convoiului mergea un bou cu coarne aurite și împodobite cu o cunună de măslin. Read more…

Lag BaOmer – sorginte şi tradiţii

Lag BaOmer este a treizeci și treia zi a numărătorii Omerului, adică a celor 49 de zile dintre Pesah și Șavuot. Această zi cade întotdeauna de 18 Iyyar după calendarul evreiesc. Anul acesta Lag BaOmer cade în 12 mai după calendarul convențional. Această numărătoare este bazată pe un ritual agricol de numărare a zilelor de la recolta de orz până la recolta de grâu. Bineînțeles, ca orice ritual care apare în Scriptură, a devenit cu timpul o obligație religioasă inclusă în cartea de rugăciuni de toate zilele, obligând fiecare evreu credincios să numere zilnic în a câta zi, de după Pesah, se află. Cu trecerea anilor, acestor zile li s-au adăugat tradiții și obiceiuri până când s-a ajuns la forma de astăzi. Cea mai importantă tradiție care s-a adăugat după secolul II e.n. este păstrarea unei forme de doliu. Printre îndatoririle acestuia se numără: interdicția tunsului și bărbieritului, organizarea nunților și petrecerilor, etc. Porunca pentru numărătoarea de Omer o găsim chiar în Tora, pe când porunca de doliu se găsește doar în Talmud (tractatul Ievamot 62:b) unde ni se povestește că Rabi Akiva avea 12.000 de perechi de elevi care au murit loviți de o epidemie cumplită, tocmai în această perioadă de numărătoare.Read more…

Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Zeev Sherf, politician puternic și apreciat

Ieri, Israelul a sărbătorit cea de a 72 aniversare a independenței sale într-un fel aparte, potrivit zilelor noastre. Vreau să vă duc înapoi la acele zile tulburi și unice și să privim oamenii care au produs acțiunea minuțioasă care a permis ca independența țării să fie anunțată în după amiaza zilei de vineri, 5 Iyyar Tașah după calendarul evreiesc, adică 14 Mai 1948. În afară de marea grabă în care s-au desfășurat lucrurile, era nevoie și de păstra secretul total al acestei operațiuni. Persoana care a condus și a monitorizat toată această operațiune a fost un evreu venit din România, un politician de elită, o personalitate foarte puternică. Din cauza modestiei sale proverbiale, Zeev Sherf a rămas un nume destul de puţin cunoscut nu numai în România, ci și în Israel. Am văzut pe internet o listă a evreilor celebri în Israel, originari din regiunea Sucevei, de unde provenea și el. Pe această listă figurează actori, scriitori, medici și alții, dar lipseşte numele său care, după părerea mea, trebuia să fie pe primul loc. În Israel, cu toate că foarte multă lume habar nu are cine este, a apărut măcar o carte despre el. Cartea întitulată Primul secretar, a fost scrisă de Roi Dror și a apărut în 2014. Și pe site-ul organizației de olim numit „Bukowina” există o descriere scurtă despre el.Read more…

Epidemia care a schimbat istoria poporului evreu

De obicei se învață că exilul de aproape două mii de ani a început după distrugerea celui de al Doilea Templu, în anul 70 e.n. Dar adevărul istoric este că părăsirea în masă a țării natale și desființarea comunității evreiești din Iudeea a început cu circa 65 de ani mai târziu. În Iudeea au avut loc două revolte contra romanilor, la o diferență de 65 de ani. Prima revoltă a avut loc între anii 66-70 e.n. a avut cel puţin trei cauze: guvernarea nemiloasă a romanilor, conflictele dintre locuitorii evrei și cei din alte religii și conflicte dintre diferitele fracțiuni evreiești. Romanii i-au trimis pe Vespasianus și pe fiul său Titus, ca să înăbușe revolta. Apogeul a avut loc în anul 70 când a fost cucerit Ierusalimul și templul a fost distrus. Dar revolta nu s-a încheiat, ci a mai durat cam trei ani până când ultima redută, Masada (Mețada) a fost cucerită. Răscoala a fost un eșec total și consecințele au fost crunte. Sute de mii de evrei au fost uciși, mulți expulzați și alții vânduți ca robi și ca gladiatori…Read more…

Sărbătoarea de Pesah și acuzația de omor ritual

Atât la evrei cât și la creștini Paștele cade cam în aceeaşi perioadă, uneori începe chiar în aceeaşi zi. Cu toate acestea semnificaţiile celor două sărbători diferă. Pesah este sărbătoarea libertății. De 3.500 de ani poporul evreu își amintește în fiecare an și îi învață pe copii despre minunea prin care Dumnezeu l-a eliberat după 400 de ani de robie cruntă. Sărbătoarea care ține șapte zile este caracterizată mai ales printr-o faptul că se mănâncă numai anumite alimente speciale, pregătite în mod special pentru aceste zile. În schimb, pentru creștini Paștele celebrează învierea lui Isus și este prăznuit obligatoriu duminica, spre deosebire de cel evreiesc, care poate fi sărbătorit în orice zi a săptămânii. La Cina cea de Taină, Isus a dat un nou conținut pâinii și vinului, declarând că ele reprezintă trupul și sângele său. Apostolul Pavel explică noua perspectivă a sărbătorii: „Iată Isus s-a jertfit pentru noi să prăznuim, deci nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului” (1 Cor. 5, 7-8). De-a lungul anilor aceste interpretări au fost prilejul de a-i acuza pe evrei de tot felul de crime adevărate sau inventate. Pe aceste idei se bazează antisemitismul religios. Acuzațiile de omor ritual, (în ebraică calomnii de sânge), sunt acuzaţii false, conform cărora evreii ar ucide copii creștini, mai ales în perioada de Paște, pentru a le folosi sângele în scopuri rituale, ca de pildă la fabricarea azimei de Paște. De-a lungul istoriei, aceste calomnii au fost un pretex pentru pogromuri, uciderea evreilor, arderea Talmudului, etc. Read more…