Ce s-a întâmplat cu Monica Berger?

Monica Berger era o fată extrem de talentată, deșteaptă și iute la minte, oricând gata de o replică înțepătoare dată colegilor de liceu care încercau s-o tachineze pentru lipsa ei de interese atletice și poate și pentru cele câteva kilograme în plus, nu multe. Monica era cu totul excepțională la matematică, fizică dar și la limba şi literatura română. Devora nu numai literatura obligatorie, dar și cea opțională, recomandată la școală sau aleasă de ea. Vocabularul ei bogat intimida anumiți colegi, dar îi încânta pe profesori. Bineînțeles, aceste atribute ale Monicăi au provocat multă invidie, dar cei care erau nu numai invidioși ci și profitori inteligenți, în loc să o tachineze sau să o saboteze, se linguşeau pe lânga ea și copiau temele de casă sau primeau ajutor de tot felul, pe care Monica îl dădea cu generozitate.

Monica participa la olimpiadele de matematică, fizică și limba română, clasându-se la toate pe primele locuri.

După două medalii de aur consecutive la Olimpiada Națională de Limba Română, spre sfârșitul liceului, a venit timpul deciziei foarte importante legate de viitorul ei profesional și anume la ce facultate să se înscrie. 

Dezbaterile pe aceasta temă au avut loc mai ales în cadrul familiei. Tatăl Monicăi avea o influență foarte mare, în ciuda faptului că nu era un om educat și avea o perspectivă politică limitată. Pentru el conta doar ca fiica lui să aleagă domeniul în care ea excela și putea face carieră – adică limba română. A rămas complet imun la alte păreri venite de la prieteni sau familie și anume că în climatul politic din România la vremea aceea, limba română nu era o alegere înțeleaptă pentru o evreică, nemaivorbind de faptul că Monica avea multe alte talente și opțiuni.

După multe dezbateri, forțele paterne au învins. Mama mea avea o vorbă: ”Unui om deștept nu poți să-i bagi ceva în cap, iar unui prost nu poți să-i scoți ceva din cap”. Nu se ştie exact cum şi de ce, dar sigur dorința Monicăi de a-i face pe plac tatălui autoritar și insistent au jucat un rol important.

Monica și-a început studiile la Facultatea de Filologie, secția Română Pură, nici măcar combinată cu o altă limbă internațională, care i-ar fi sporit șansele să-și diversifice opțiunile. Poate s-ar fi potrivit în traduceri, diplomație, centre culturale, cine știe…

La sfârșitul primului an, Monica era clasată pe locul întâi. Cam pe atunci, politicienii comuniști în funcții de conducere au început să “miroase” studenții cei mai merituoși de la toate instituțiile de învățământ superior, cu scopul de a recruta noi membri de partid. Acești noi recruți urmau să servească propaganda comunistă, creând impresia falsă că oamenii nu sunt forțați să intre în partid, ci că poți deveni membru doar dacă ești ales pe baza unor merite deosebite. Un  aspect dificil și delicat în acest proces de recrutare era găsirea unor candidați din toate minoritățile conlocuitoare.

Majoritatea nemților din România doreau să plece și aşteptau cu nerăbdare finalizarea tranzacțiilor de vânzare-cumpărare cu statul german, prin care România ceaușistă încasa sume fixe (depinzând de educație) pe “kilogram” de neamț.

În acest context, ce “lovitură” extraordinară ar fi fost pentru Facultatea de Filologie să recruteze o nemțoaică neînscrisă pentru plecare din țară, care studiază limba română pură și care deja este la apogeu, cu o șansă bună de a deveni șefă de promoție. Dacă facultatea avea să numere astfel de candidați pe degete, în mod clar avea prea multe degete.

Deci cine credeți că a fost identificată ca acest cadou divin? “Nemțoaica” Monica Berger!

Este greu de crezut că într-un stat polițist și total controlat de Securitate nu se știa că Monica Berger era evreică de ambii părinți, totuși se pare că cei de la facultate care făceau selecțiile și recomandările, nu știau. În plus, nimeni nu i-a spus Monicăi că propunerea ca ea să intre în partid nu era bazată doar pe merit, ci avea și o componentă etnică, pentru cotele solicitate de partid. Dacă Monica ar fi știut că au ales-o ca fiind “nemțoaică” cea mai merituoasă pentru partid, este cert că ea le-ar fi deschis ochii imediat.

Oricum tatăl ei, care între timp avea remușcări pentru sfatul lui impulsiv, a înțeles repede că intrarea în partid nu va avea consecințe negative pentru cariera Monicăi, în schimb refuzul ar putea fi catastrofal în situația ei destul de fragilă. Așa că a sfătuit-o să accepte. Câteva săptămâni după ce Monica a devenit membră de partid, niște tovarăşi de la Securitate s-au sesizat de gafa tovarășilor de la facultate și a ieșit un scandal destul de mare. Totuși securiștii au hotarât s-o lase “moartă” pentru ca problema să nu meargă mai sus.

Când Monica a absolvit facultatea, ea s-a clasat pe primul loc în țară și ca atare a ajuns prima pe lista de repartizări de servici, având prioritate totală și putând să-și aleagă orice servici de pe lista Ministerului Învățământului. Așa a și făcut. A ales postul care i s-a părut cel mai bun: reporter la Radio-Televiziunea Română la București.

La scurt timp după această alegere, un tovarăș foarte sus-pus de la Radio-Televiziunea Română, însoțit de un alt tovarăş de la Ministerul Învățământului, s-au deplasat personal la facultate ca să stea de vorbă cu Monica Berger și cu decanul facultății. Tovarășii au încercat să explice că acest post a ajuns pe listă printr-o eroare și că de fapt el este deja ocupat, dar că Monica poate alege orice alt post. Ea nu s-a lăsat, spunând că lista este oficială, semnată de Ministrul Învățământului, iar dacă s-a comis o “eroare”, ministrul trebuie să publice un anunț oficial, în afară de cazul că nu este o eroare ci “altceva”. Tovarășii i-au recomandat să accepte situația, care oricum nu putea fi schimbată. Era preferabil pentru cariera ei ca tovarășa Berger să aleagă un alt post.

Și atunci s-a întâmplat ceva cu totul neașteptat care i-a uimit pe toți. Monica a cerut în scris o audiență personală la tovarășa Elena Ceaușescu, pe tema unei repartizări fraudulente. E ușor de imaginat prin câte bariere ostile a trecut această cerere şi cât de minuscule erau șansele de succes. În cele câteva săptămâni de așteptare extrem de stresantă care au urmat, am avut ocazia să discut cu Monica despre acțiunea ei, care părea foarte riscantă, impulsivă, chiar periculoasă și cu șanse mari de a-i fi creat dușmani noi, putând chiar să-i distrugă cariera. După multe ezitări, Monica mi-a mărturisit care erau socotelile ei îndărătul fațadei de curaj nebunesc, îndrăzneală, chutzpah și mânie. Era profilul psihologic al Elenei și anumite circumstanțe favorizante.

 Monica spera că cineva inteligent și bine informat din cercul administrativ al Elenei va ghici corect că era de mai bine să o transmită tovarășei Ceauşescu decât să o arunce la gunoi împreună cu celelalte. Cu siguranță Elena va dori să o cunoască pe “jidoavca”, cea care i-a întrecut la limba română pe toți românii “adevărați” și îi va acorda o audiență.

 La mijloc era și orgoliul Elenei. Cine a îndrăznit să comită o fraudă la repartizare fără ordine directe de la ea, fără aprobarea ei și chiar fără știrea ei? Şi apoi cui i s-a dat postul? Era ocazia potrivită pentru o pedeapsă exemplară care să bage groaza în cei nesupuși.

 Audiența a fost acordată printr-o scrisoare oficială, care preciza locul, data și ora întrevederii.

 Monica a plecat la București cu o zi înainte, doar nu se știe niciodată cum e cu mersul trenurilor.

Întâlnirea a avut loc punctual și a durat vreo șapte minute. Era clar că Elena era complet informată și documentată despre tot ce era relevant în cazul Monicăi.

Din relatările Monicăi reieșea că tovarășa Elena a fost favorabil impresionată – tovarăşa Berger nu avea nimic “dubios” la dosar, a fost premiantă la română încă din liceu și a continuat cu dedicație și succes în facultate. Tovarăşa Elena a tăcut, a lăsat-o pe Monica să prezinte situația în detaliu, după care, sculându-se de pe scaun și indicând că audiența s-a terminat, i-a spus cu un zâmbet că transferul la București va urma în curând. Postul era al ei. Şi asta a fost tot.

Monica și-a început cariera exact acolo unde a ales. La București s-a împrietenit cu un coleg de breaslă, cu care s-a și măritat mai târziu și au un fiu care este și el excepțional de talentat.

Deși este acum pensionară, Monica continuă să colaboreze cu multe stații de radio din țară și de câțiva ani lucrează și la proiecte comune cu stații de radio din Ungaria. La cei 75 de ani ai ei a rămas un miracol de creativitate și energie. 

În povestea Monicăi am găsit inspirație și văd exemple pentru “unde dai și unde crapă”, “nu te lăsa niciodată“, “cele mai sinistre persoane te pot surprinde cu acte de justiție”, “uneori erorile se pot transforma în binecuvântări“. Pentru mine, cea mai clară este: “norocul” în viață se obține cu muncă, perseverență, sudoare și dedicație pentru o cauză.

George Kun

Nota autorului:

Faptele descrise în această povestire sunt absolut autentice în afară de numele eroinei, care a fost schimbat din motive de confidențialitate.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • George Kun commented on July 18, 2019 Reply

    Da… Putem gasi multe exemple in care persoane in putere si dictatori absolut sinistrii mai au “capricii” cu rezultate neasteptate, favorabile. Cand persoane constatnt rele fac un “gest” de bine, lumea le mai iarta si alte pacate. Cand cineva constant bun face o gafa, lumea e foarte critica. Treaba e, ca aceste gesturi favorabile de la oameni oribili, au mai intotdeauna calcule politice de popularitate.

    • Ivan G Klein commented on July 19, 2019 Reply

      Corect . …În urmă cu vre-o 15 ani îmi povestea o supraviețuitoare de la Auschwitz. În 1944 cînd armata sovietică se apropia de Auschwitz iar aliații au scăpat cîteva bombe în zonă , Mengele a organizat o selecție . Interlocutoarea mea, fată tînără pe atunci, a fost trecută în grupul celor alese pentru gazare . O prietenă , ceva mai în vîrstă a sfătuit-o pe un ton imperativ să fugă după Mengele și să-i spună de dorința ei de a munci pentru “marele Reich” . Mengele, zdruncinat de ultimele evenimente a acceptat. Relatarea mi se pare mult mai credibilă decît cea din niște materiale înmînate pe o stradă din Johannesburg de o reprezentantă a “Jews for Jesus”, în care o supraviețuitoare povestea că ar fi primit de la Mengele vitamine în timp ce era la infirmeria lagărului .

  • Eva Grosz commented on July 18, 2019 Reply

    Și Mussolini la cererea lui Stefan Zweig ,pe care îl aprecia, a permis unei perechi tinere de evrei să părăsească Italia nazistă. Excepția confirmă regula .

  • Ivan G Klein commented on July 18, 2019 Reply

    Curiozitatea m-a făcut să dau prioritate articolului . Dezumflat la început că M.B. nu e M.B. mi-am revenit că totuși nu e esențial ….Ilya Ehrenburg exclus din media sovietică a fost reprimit după ce i-a scris o scrisoare lui Stalin iar acesta , personal ( telefonic ) , i-a comunicat decizia favorabilă .

  • Tiberiu Ezri commented on July 18, 2019 Reply

    Reabilitarea partiala a Elenei…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *