De ce mint oamenii (7, 8) – Despre moralitatea minciunii şi minciunile animalelor

Sumarul capitolelor anterioare 

În primele șase capitole am scris despre definiția minciunii și a adevărului, motivele pentru care oamenii mint, categorii de minciuni, culorile minciunii, factorii care afectează tendința de a minți și felul de a minți, mincinoșii patologici și despre mijloacele de depistare a minciunii și a mincinoșilor. 

Moralitatea minciunii

Celebrul filozof, logician și scriitor britanic Bertrand Russel (1872-1970), laureat al premiului Nobel, a scris odată:  “If we were all given by magic the power to read each other’s thoughts, I suppose the first effect would be to dissolve all friendships.” – “Dacă nouă tutor ni s-ar fi dat puterea magică de a citi gândurile altora, presupun că primul efect al acesteia ar fi anularea tuturor prieteniilor”. Cu alte cuvinte, sinceritatea nu este partea tare a ființei umane.

Deși este clar că majoritatea minciunilor sunt imorale există situaţii în care minciuna bine intenționată este percepută ca fiind chiar mai etică decât onestitatea. Acest subiect a fost abordat, printre alții, și de către psihologii sociali Levine şi Schweitzer.  

Aceștia au comparat minciunile pro-sociale și cele altruiste cu adevărurile egoiste.

Deși onestitatea este o componentă esențială a unui caracter moral, autorii consideră că minciuna bine intenţionată poate fi mai importantă și mai etică decât onestitatea “rece”, atunci când este vorba de a face bine altor persoane. 

În viata de toate zilele, cu toții avem tendința de a minți bine intenţionat, cu scopul de a-i proteja pe cei care ne sunt dragi, de eventualele traume psihologice. Oare este bine sa spunem copilului că el e prea gras și că nimeni nu-l va plăcea dacă nu va slăbi? Sau e bine să spunem unei rude apropiate, care suferă de o boală terminală, că mai are de trăit doar câteva luni? Decizia de a minți sau de a spune adevărul în aceste situații este controversată și depinde mult de firea persoanei pe care o mințim cu bune intenţii.

Unii definesc minciuna ca fiind un instrument cognitiv social, care adeseori întărește legăturile sociale și, mai ales, cele familiale. Minciunile prosociale sunt declarații false menite să deruteze, dar în același timp să avantajeze persoana mințită.

O astfel de minciună  este aprobată și chiar încurajata de societate. Care   dintre noi nu a mințit ca să fie pe placul celor dragi? Femeile uzează mai mult de aceste minciuni prosociale, mai ales în relaţiile cu membrii de familie.

Spre deosebire de minciunile prosociale, minciunile altruiste sunt câteodată în detrimentul mincinosului.

O altă problemă de etică și de moralitate este ambiguitatea competitivă inerentă majorității oamenilor, între dorința de a câștiga ceva prin înșelăciune şi auto-convingerea că o minciună măruntă nu afectează caracterul său onest. Aceasta ambiguitate este, de fapt, echilibrul dintre satisfacţia câştigului obţinut prin înşelăciune şi păstrarea conştiinţei împăcate. Acest subiect complex a fost abordat în mai multe articole și cărți publicate de Dan Ariely (și co-autorii săi), un american de origine israeliană, profesor de psihologie și comportament economic la Duke University, Duram, North Carolina din SUA. Ca să demonstreze această ambiguitate, autorii au dat mai multe exemple, printre altele faptul că intuiția ne sugerează că este mai ușor pentru noi să furăm un stilou de la un prieten, decât să furăm din portmoneul prietenului suma de bani cu care am putea cumpăra același stilou. În prima variantă, prietenul va povesti altora că am luat de la el un stilou, dar el probabil va preciza că prietenii fac acest lucru (“împrumută” stilourile prietenilor) în mod frecvent.   

În concluzie, deși minciuna este in general considerată drept imorală, anumite minciuni, denumite pro-sociale sunt acceptabile din punct de vedere moral, fiindcă ele sunt menite să protejeze pe cei care ne sunt dragi și să întărească legăturile sociale între oameni.   

Referințe

Levine EE, Schweitzer ME. Are liars ethical? On the tension between benevolence and honesty. Journal of Experimental Social Psychology 2014;53:107–17.

Mazar N, ON Amir O, Ariely D. The Dishonesty of honest people: A theory

of self-concept maintenance. Journal of Marketing Research 2008;45:633-44.

Ariely D. The (honest) truth about dishonesty (how we lie to everyone – especially ourselves) HarperCollins Publishers 2013, New York.

Capitolul 8 – Oare și animalele mint?

În binecunoscuta fabulă “Corbul și vulpea”, Jean de La Fontaine povestește cum a reușit vulpea sa-l păcălească pe corb, ca acestuia să-i scape cașul din cioc.

Oare și animalele mint? Dacă răspunsul la această întrebare este pozitiv, înseamnă probabil că minciuna a apărut pe scara revoluționară, mult înainte de apariția civilizației umane, posibil, ca un mecanism de autoconservare.

Unii susțin chiar că există și plante mincinoase, așa cum ar fi plantele carnivore, care prin culoarea și mirosul lor deosebit atrag insectele pe care le capturează și le devorează. 

Minciuna și derutarea la animale se manifestă prin transmiterea unor informații eronate între animale ale aceleași specii sau din specii diferite. Acest proces poate fi instinctiv sau mai mult sau mai puţin conştient,  sau depinzând de stadiul de evoluţia al speciei respective.

Imitarea altor animale sau a vegetației din preajmă și camuflajul sunt două mijloace prin care atât prada cât și prădătorul se pot deruta unul pe celălalt, cu scopul de a nu fi recunoscuți. De exemplu, prada poate să simuleze moartea, se poate ascunde sau poate să distragă atenția prădătorului. De-asemenea, poate imita o ființă agresivă sau sa-și schimbe culoarea pielii (cameleonul) și prin asta să se îmbine perfect cu mediul înconjurător.  

Unele păsări mint și derutează în mod foarte eficace. De exemplu, cucul, care este o pasăre parazitară, își depune oăle în cuibul altor păsări ca să le asigure supraviețuirea.  Puiul de cuc aruncă din cuib ouăle gazdei și și rămâne astfel singurul consumator al hranei păsărilor adoptive (citat din Wikipedia).  

Suricatele (în engleza meerkats) sunt mici mamifere care trăiesc în savanele și deșerturile africane. Suricatele paznice scot un țipăt de alarmă care le previne pe celelalte suricate de apropierea unui prădător, ca să apuce să se refugieze în ascunzătoarele lor subterane.  Pasărea Drongo, care trăiește în deșertul Kalahari reușește să imite acest țipăt al suricatelor și să dea o alarmă falsă, în timp ce o suricată devorează un vierme sau un scorpion. La auzul alarmei false, suricatele se ascund, iar pasărea Drongo le fură prada și-o mănâncă. 

Ascunderea și îngroparea alimentelor, este un mijloc frecvent de supraviețuire la multe animale, printre care, vulpi, lupi, urși, pume și tigrii. 

Derutarea tactică este practicată de către maimuțele antropoide.

Cimpanzeu

De exemplu, cimpanzeii, atunci când trec pe lângă o sursa de hrană, se prefac că n-o văd până trece de ea toată haita, ca după aceea să se întoarcă și să se hrănească din ea. Un semn de frică la cimpanzeii masculi față de alți masculi, în competiția lor de a se împerechea cu o femelă, este expunerea dinților. Ca masculul rival să nu observe această slăbiciune, cimpanzeii își apropie buzele cu ajutorul degetelor și își întorc capul într-o parte. În plus, masculul care a pierdut competiția pentru femelă defilează victorios în fața celorlalte maimuțe ca să dea impresia că el este învingătorul. Sofisticarea minciunii la cimpanzei se poate manifesta și printr-un fel de a simula plăcerea sexuală când o femelă se împerechează cu un mascul. Când acest lucru se întâmpla cu un mascul “de rând”, femela tace în timpul actului, pe când dacă o face cu masculul alfa, ea geme tot timpul. 

În concluzie, este bine știut că animalele mint și derutează alte animale. Maimuțele antropoide mint la un nivel cognitiv mai ridicat decât alte animale.  Această observație ne face să ne gândim la faptul că poate și noi, oamenii suntem niște mincinoși din naștere.

Referințe

https://en.wikipedia.org/wiki/Deception_in_animals

https://ro.wikipedia.org/wiki/Parazitism_nidicol

Levine TR. Enciclopedia of deception, volume 2, page 777, 2014, Sage reference.

http://www.abc.net.au/science/articles/2003/07/31/2857387.htm

https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-moral-lives-animals/201112/those-lying-apes

Tiberiu Ezri  

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

4 Comments

  • Ivan G Klein commented on July 6, 2019 Reply

    ” Trăim vremuri în care minciuna apropie oamenii , iar sinceritatea îi desparte . “

    • Tiberiu Ezri commented on July 7, 2019 Reply

      Adevarat. De fapt este vorba de minciuni albe, sociale care de multe ori protejeaza relatiile in familie si intre oameni in general.

  • Tiberiu Ezri commented on July 6, 2019 Reply

    Gabi,

    Ca de obicei ai dreptate. Acest subiect il voi trata intr-unul din urmatoarele capitole.

  • GBM commented on July 6, 2019 Reply

    Tibi,
    Ma bucur ca reusesti sa continui sa scrii pe aceasta tema.
    Un comentariu: uneori nu e nevoie de minciuna pentru a ascunde un adevar. E deajuns sa aplici principiul cunoscut, dar nu in mod complet: adica sa spui adevarul, numai adevarul DAR nu tot adevarul!!
    Noi medicii apelam des la acest subterfugiu cand simtim si intelegem ca pacientul nu doreste sa afle TOTUL despre boala sa.
    GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *