David redivivus

De multe secole persistă ideea preconcepută că evreilor le place cartea, dar nu sunt buni la practicarea sporturilor. Ei bine, ca orice idee preconcepută, și aceasta s-a dovedit greșită. Sportul de performanță cere nu numai aptitudini fizice și talent, dar și judecată (“mens sana in corpore sano”), ambiție și devotament. Biblia povestește cum David l-a învins pe Goliat. Uriașul Goliat, care era înalt de vreo trei metri și lupta în armata filistină era convins că nimeni din armata israeliților condusă de regele Saul nu va îndrăzni să lupte cu el. Tânărul israelit, David, a acceptat însă provocarea și dintr-o singură lovitură cu praștia, l-a omorât și i-a tăiat capul. Altă poveste care demonstrează că la sport contează nu numai aptitudinile fizice ci și judecata, este fabula lui Esop, în care broasca țestoasă a câștigat întrecerea cu iepurele. Uneori evreii înșiși au propagat aceste idei preconcepute. Scriitorul evreu britanic Howard Jacobson spunea că atitudinea lui față de sport este simplă: evreii nu îl practică. Bineînțeles că nu are dreptate.Read more…

Despre Nobel, laureații evrei și genialitate

În acest articol voi încerca să dezbat subiectul contribuției substanțiale a laureaților Nobel evrei la sănătatea și bunăstarea lumii. Unii, care au o ură organică față de evrei, ignoră această contribuție. Bineînțeles că e mult mai ușor să-i convingi pe cei convinși din capul locului. Dar scopul acestui articol nu este de a populariza evreimea prin distinșii laureați evrei ai premiului Nobel, ci de a dezbate presupusa genialitate a evreilor, care ar sta la baza succesului lor, considerând că din 1901, de când există premiul Nobel, 207, adică 20% dintre laureați au fost evrei. Este o performanță, evreii fiind doar 0.2% din populația lumii. Dar nu toți evreii sunt Einstein. Și eu sunt evreu și nu sunt genial; nici în jurul meu nu văd genii. Și totusi părinții îmi spuneau tot timpul să învăț ca să fiu primul în clasă, fiindcă sunt evreu. Când eram la școală, geniul la matematică era un băiat român. La facultate, cel mai bun anul meu era un neamț. Asta nu înseamnă că nu au fost genii printre laureații premiului Nobel. Dar un popor întreg nu poate fi genial și nu numai genialitatea dar și munca grea, perseverența și încrederea într-o idee sunt factori determinanți ai succesului. Read more…

Amintirile unui medic israelian în America

Am început să lucrez în prima luni din mai 1993. Departamentul de anestezie și terapie intensivă era al patrulea că mărime din SUA, cu 140 de anesteziști (80 de specialiști și 60 de rezidenți). De departament aparținea și clinica de tratament al durerilor cronice și camerele hiperbarice. Anual se specializau câte 30 de medici. După specializare și până ce treceau examenele, mulți dintre noii absolvenți treceau la practica privată, mai bine plătită. Aproape fiecare avea de restituit taxele de studii, care se ridicau la $200,000-300,000. După ce își plăteau datoriile, mulți reveneau la spitalele universitare. Între timp secprimeau medici străini, cu salarii mai mici, dar totuși bune față de cele din Israel. Cea mai importantă era expunerea la o cazuistică uriașă și o tehnologie avansată. Cele 30 de săli operative (față de opt la spitalul meu Kaplan din Israel) erau tot timpul active, de la operații simple și până la transplanturi, operații cardiovasculare complicate, neurochirurgie și traumatisme complexe. Lângă sala de operații era o pistă de aterizare pentru elicoptere, care îi aduceau pe bolnavii în stare critică…În prima zi eram într-o sală cu un rezident începător. Anestezie știam, dar nu cunoșteam mediul Cealaltă sală pe care trebuia s-o acopăr era goală, pregătită pentru accidente sau urgențe. La un moment dat mi-a sunat beeperul, dar nu găseam numărul pe listă. Peste câteva minute a apărut Steve și m-a muștruluit că nu am răspuns chemării – în cealaltă sală fusese adus un rănit în șoc hemoragic, cu un glonț în ficat. Read more…

O povestire cu trup și suflet

Această povestire încearcă să evidențieze veșnicul conflict și dialog logic sau ilogic și adesea discordant între suflet, cel care decide, și trupul care îi acceptă decizia sau se opune în mod instinctiv și fizic deciziei. De obicei, în copilărie și în tinerețe ne împrietenim foarte repede cu oamenii, dar cu anii ne împrietenim tot mai greu. Devenim mai suspicioși, mai pretențioși și mai arțăgoși. Și această schimbare de caracter creează un conflict între sufletul și trupul nostru. – Din cauza ta nu mai am prieteni – îi reprosează sufletul trupului. – Dar de ce? – întrebă trupul. – Fiindcă te-ai făcut leneș și nu mai mergi la restaurante, nici la petreceri și nici la oameni acasă, așa că nu mi-a mai rămas nici un prieten. Astfel, cu timpul, şi vechea prietenie între trupul și sufletul nostru devine instabilă.Read more…

Auto-antisemitismul

Antisemitismul există de când creștinismul s-a despărțit de iudaism și poate chiar dinainte. După Holocaust părea că antisemitismul este pe cale de dispariție, dar ceva înrădăcinat de milenii nu poate să dispară în câțiva ani. Din contra, întemeierea legitimă a statului Israel a creat un nou tip de antisemitism mascat sub sloganul “opresiunii poporului palestinian”. Bineînțeles că “noii” antisemiți nu iau în considerare faptul că și evreii au dreptul la țara lor, că sute de mii de evrei au fost expulzați din țările arabe după întemeierea statului Israel, legitimat de către Națiunile Unite și că în prezent, Israelul nu are un partener serios cu care să negocieze. Din păcate, antisemitismul este alimentat și de către unii evrei, care pune o amprentă rușinoasă (Bernard Madoff) sau discutabilă (George Soros) asupra întregului popor evreu. Oare Soros poate fi considerat un auto-antisemit prin faptul că subminează statul Israel? Acest lucru este discutabil, fiindcă Soros nu-și neagă originea evreiască și faptul că este supraviețuitor al Holocaustului. Dar cu certitudine, prin atitudinea lui, Soros produce pagube poporului evreu. Atitudini asemănătoare dar și mai grave au avut Bruno Kreisky, Richard Arens și Moshe Menuhin.Read more…

Povestea lui Dottir

Aceasta este o poveste imaginară, care se petrece în anul 2119. Fatma este profesoară de istorie în Reykjabad, fosta Reykjavik, capitala Aslandiyei, care pe vremuri se chema Island (Islanda). Fatma s-a născut în urmă cu 30 de ani, în 2089, din părinți de origine creștină, tatăl Magnús Magnússon și mama Helga Ingimundardóttir. După declararea victoriei Jihadului mondial, în 2088, exact cu un an înainte de nașterea Fatmei, toți locuitorii insulei s-au convertit la religia musulmană și și-au schimbat numele, dar puteau să-și păstreze și numele de familie islandez. Fatma era măritată cu un bărbat de origine arabă, Hamed Ibn Farid, al cărui bunici imigraseră din Siria…Read more…

Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah

M-am născut, am crescut și am fost educat în România, pe vremea când domnea fosta doctrină ateistă. Așa am devenit și noi pe nesimțite ateiști. Dar nu-mi pare rău. Chiar mama, care era dintr-o familie religioasă maramureșană, a devenit ateistă după Holocaust. O întreagă generație era dezamăgită de Cel de Sus, lăsându-i pe naziști să ucidă peste o treime din populația evreiască a globului. Eu consider că pentru mulți oameni religia este un fel de psihoterapie. În loc să ia calmante sau să consulte un psiholog, religioșii apelează la un ajutor imaginar. Îi respect pe religioșii care ne respectă pe noi ateiștii, dar trebuie să fie și viceversa! Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah? Multe lucruri nelegate neapărat de religie, de exemplu eliberarea poporului evreu din sclavia egipteană. Pesah înseamnă pentru mine și faptul că evreii au avut un conducător care le-a dat Cele Zece Porunci de o înaltă moralitate, atât de importantă unei vieți sociale echilibrate. Read more…

Mărturii din prizonieratul nostru acasă

De două săptămâni soția și cu mine stăm acasă. Ieșim numai pentru strictele aprovizionări cu alimente și medicamente. În urmă cu abia două luni ceasul deșteptător mă trezea la cinci dimineața și luam autobuzul spre spital, unde ca pensionar lucram de două ori pe săptămână. În ultimele două săptămâni mă trezește lumina soarelui, care pătrunde prin geamul dormitorului. E deja șapte dimineața! Îmi ia puțin timp să mă dezmeticesc și să recapitulez ce am de făcut astăzi – exact același lucru ca ieri, alaltăieri, săptămâna trecută… Ne sculăm, ne îmbrăcăm în trening, mergem vreo 40 de minute în ritm rapid (trei kilometri) prin camera de zi și repetăm plimbarea de 2-3 ori pe zi. Facem un duș și mâncăm micul dejun, apoi vedem toate mesajele pe care le-am primit în timpul nopții. Telefonăm părinților mei, iar soția îi telefonează prietenei ei. Soția curăță tot timpul câte ceva. Pentru ea curățatul este o terapie și vremea trece mai repede. Eu fac ordine printre hârtii și medicamente. Tot ca rutină aproape zilnică ne măsurăm temperatura, tensiunea și glicemia, ca să nu zicem că nu avem asistență medicală. Încerc să prind la telefon sau pe internet compania prin care am comandat bilete de avion, dar ei nu răspund. Am plătit asigurare pentru a primi banii înapoi dacă nu folosim biletele, dar nu am cu cine vorbi, numărul de telefon. Numărul de telefon este incorect. Numele companiei este eDreams, poate că el sugerează că banii ne vor fi restituiți numai în vis…Read more…

Igiena personală: de la Howard Hughes la corona. Ce învățăm din această pandemie?

Actualmente lumea este frământată de pandemia corona, care pare a fi cea mai gravă după “gripa spaniolă” din 1918-1919. Aceasta din urmă a lovit lumea în două valuri, primul în vara anului 2018, iar al doilea în toamna aceluiași an, cauzând cea mai mare parte a mortalității. Din fericire până acum, și sperăm că așa va fi rămâne în continuare, mortalitatea de corona este mult mai scăzută comparativ cu gripa din 1918, în care au murit între 40 și 50 de milioane de oameni. O treime a populației lumii (500 de milioane de oameni) a fost infectată. O mare deosebire între pandemia de atunci și cea actuală, în afară de faptul că au la origine virusuri diferite, este mortalitatea cu preponderență la vârsta de 20-40 de ani, față de corona, care omoară mai ales oameni trecuți de 60 de ani. Din cauza lipsei unui vaccin, precum și a antibioticelor pentru tratamentul infecțiilor secundare, tratamentul gripei spaniole s-a limitat la carantină, păstrarea igienei personale, măști de față, dezinfectanți și interzicerea întrunirilor publice. Totuși măsurile de protecție nu au fost respectate în mod absolut, printre altele din cauza mijloacelor de comunicare în masă, care erau abia în scutece. Cam aceleași mijloace de protecție avem și pentru bolnavii de corona, doar că între timp avem și antibiotice.Read more…

Atitudinea medicinei și a medicilor față de bolnavii care suferă de boli terminale – ce s-a schimbat în ultimii 80 de ani?

Într-o zi, plimbându-mă prin oraș, am găsit o carte aruncată. În ultimii ani oamenii se descotorosesc de cărți care ocupă mult loc și oricum, cred ei, toate informațiile se pot primi prin internet. Dar aceasta era o carte veche, o raritate. În această carte (1), publicată în 1940, Alfred Worcester, fost profesor la Harvard, susține că datoria noastră primordială ca medici este să ușurăm suferințele bolnavilor în vârstă și să le îmbunătățim calitatea vieții, acest țel fiind chiar mai important decât prelungirea vieții lor. Prelungirea vieții trebuie să fie condiționată de dorința lor de a trăi. Bolnavii terminali, muribunzi, trebuie să-și termine zilele în mijlocul familiei și cu cât mai puțină suferință. Oare de atunci s-a schimbat ceva în atitudinea medicilor față de bolnavii terminali? Și dacă da, spre bine sau spre rău? Răspunsul este complex și nu este clar nici specialiștilor în materie de psiho-geriatrie sau oncologie, medici care se ocupă frecvent de îngrijirea bolnavilor terminali. În următoarele rânduri voi aborda acest subiect de o importanță majoră, bazându-mă mai mult pe bunul simț al unor medici condeieri și nu pe date științifice.Read more…

La vita è bella – amintiri de nou-imigrant în Israel

România este țara în care m-am născut, am crescut, am fost educat, am devenit medic, m-am îndrăgostit, m-am căsătorit, mi s-a născut primul copil și mi-am început cariera de medic. Oare nu era destul? Ce-mi mai lipsea? Nu pot să explic de ce, dar de când mă știam, în adâncurile mele doream cu ardoare să fiu împreună cu familia mea din Israel. Îmi închipui că și românii născuți în diaspora au gânduri asemănătoare. La dorința mea de a emigra în Israel au contribuit mai mulți factori. Izul îndepărtat al țării strămoșilor mei l-am primit mai ales de la cei doi bunici ai mei. Amândoi erau supraviețuitori ai Holocaustului, deși au scăpat fără să fie trimiți în lagăre de concentrare. Bunicul din partea tatălui, Sigismund (Zsiga-Jiga) a găsit de lucru la București înainte de dictatul de la Viena și prin asta a scăpat, și el șin tatăl meu, doar cu muncă forțată la o fabrică de armament de lângă București. Iar bunicul din partea mamei, Izidor, a reușit să fugă împreună cu cei cinci copii ai lui (inclusiv mama mea) din Toplița la Budapesta, unde aproape toți au supraviețuit în ghetou și în casele ocrotite de Raoul Walleberg. Scriu aproape toți, fiindcă unchiul meu Alexandru (Sanyi), fratele mamei, a fost deportat din tabăra de muncă la Auschwitz, unde a fost ucis de către bestiile naziste. Cei doi bunici nu se cunoșteau – unul era din Toplița, iar celalalt din Sălăcea, în județul Bihor. Amândoi însă, fără să știe unul de altul, au emigrat în Israel după declararea independenței Israelului, Zsiga în 1948 și Izidor în 1950.Read more…

La vita è bella – Amintirile unui medic începător

Facultatea m-a înzestrat cu o bază teoretică solidă, care mă ajută până astăzi să înțeleg în profunzime fenomenele medicale. Îmi lipsea însă practica. Nu văzusem destule cazuri urgente și mai ales nu eu eram cel care trebuia să le rezolve. Sistemul din Israel este mai practic, fiindcă un an de stagiu îl petreci la spital, unde înveți multă practică medicală, fiind sub supraveghere permanentă, ca să ți se corecteze eventualele greșeli, pe când în România de atunci stagiul se făcea de obicei la țară, singur pe “câmpul de luptă”, învățând de la cine apucai: sanitar, felcer, moașă, etc. Presupun că sistemul s-a schimbat între timp și în România. Mai era și neîndemânarea medicilor începători. În România, procedeele manuale, cum ar fi inserția de infuzii intravenoase sau cusutul unei plăgi, erau efectuate de surori. În vacanța de după anul cinci am făcut o lună de practică medicală la Uivar, o comună din apropierea Timișorii. De când am venit și până la sfârșitul lunii, medicul local nu și-a mai făcut apariția, așa că eu eram medicul “atotputernic” (fără diplomă) peste toată comuna. Am învățat multe de la un felcer neamț mai în vârstă. Comuna avea un mic spital-sanatoriu, unde am devenit un apreciat spălător de cerumen / destupător de urechi. Read more…

La vita è Bella – Amintiri din studenție

Povestirea amintirilor mele continuă cu perioada studenției. În timpul Războiului de Şase Zile aveam aproape 16 ani. Eram cu toții entuziasmați de victoria “blitz” a Israelului asupra armatelor arabe. Chiar și la școală, toți vorbeau despre asta, nu numai copiii evrei, din care rămăseseră doar foarte puțini la Marghita. Cam în aceeași perioadă tata m-a convins să renunț la visul de a deveni profesor de istorie și să dau admitere la medicină. Era cam complicat, fiindcă voiam să plec în Israel, dar părinții mei credeau (pe bună dreptate) că nu era momentul potrivit. Tata m-a convins să rămân și să mă pregtătesc pentru admitere. La admitere la medicină în Timișoara, în timp ce așteptam nerăbdător publicarea listei celor admiși, am început să fumez pentru prima oară în viața mea. Noaptea pe la ora 23 s-au publicat rezultatele. Am fost primit la facultatea de medicină! Aveam la mine 50 de lei și eram euforic. Am găsit un restaurant deschis și l-am invitat pe un viitor coleg de facultate (Vasile) să mâncăm și să bem ceva împreună. A doua zi m-am trezit cam buimac și mi-am dat seama după data de pe biletul de tren de întoarcere la Oradea, că mai aveam de petrecut încă trei zile la Timișoara. Nu cunoșteam acolo pe nimeni. Cămin aveam, dar mi-au rămas doar trei lei pe care i-am administrat foarte economicos:Read more…

Teodor Feldman – O viaţă dedicată memoriei Holocaustului

În 18 ianuarie 2020 s-au împlinit 98 de ani de la nașterea lui Teodor (Tivadar – Tibi) Feldman z”l. În scurta lui viață, Tibi a cunoscut puțini ani fericiți, o mare parte a vieții sale fiind umbrită de trauma Holocaustului. Tibi Feldman a fost “o pasăre rară” care și-a dedicat viața memoriei Holocaustului. Tibi Feldman s-a născut în 1922 în comuna Voivozi, județul Bihor. Când Tibi avea doar un an, familia Feldman s-a mutat la Oradea, unde au trăit o viață liniștită și prosperă, până când a venit războiul și au fost deportați în lagărele de concentrare și exterminare naziste. Tibi și fratele său Ștefan (Pișta), care era cu un an mai tânăr, au învățat la liceul evreiesc (Zsidilic) din Oradea. Tatăl său, Ludovic (Lajos), a murit înainte izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Dupa moartea tatălui, frații Feldman au trăit împreună cu mama lor, Elisabeta.Read more…

La vita è bella. Amintiri din copilărie și adolescență

Am 68 de ani și sunt un pensionar destul de activ și de curios. Într-o bună zi m-a dus gândul la câteva momente care mi-au rămas încrustate în memorie, momente în care puteam să mor sau care mi-ar fi putut schimba complet cursul vieții și al carierei, dar și scene hazlii și clipe de fericire, satisfacție și bucurie, clipe care au dominat în viața mea. Aș vrea să vă împărtășesc câteva din acele gânduri – desigur că unii dintre cititori au trăit și ei momente asemănătoare. Scriu despre o copilărie și o adolescență fericite, chiar dacă au fost umbrite uneori de sărăcie, riscuri luate de prisos, eșecuri și deziluzii. Eșecurile tinereții le privesc astăzi fără regrete, iar succesele îmi amintesc de o tinerețe fericită a unei generații care poate a cunoscut lipsuri materiale, câteodată chiar foamea, dar se simțea liberă și norocoasă fiindcă nu s-a născut cu mai puțin de zece ani in urmă, pe vremea războiului și a Holocaustului. Povestea mea cuprinde amintiri legate de oameni de toate neamurile și vârstele, mai ales de prieteni, colegi și profesori și de locuri care mi-au rămas întipărite în memorie, în special orășelul meu natal, Marghita, din judetul Bihor. Astăzi Marghita este un orășel frumos și curat, dar pe vremuri era poreclită “Șarghita” (sár în limba maghiară înseamnă noroi).Și totuși Marghita își avea farmecul ei… Read more…

Media: dictatura democrației – un rău necesar?

Informațiile pe care le primim în fiecare moment le datorăm mediei libere, care reprezintă stindardul democrației. Google Dicționary definește dictatura nu numai ca o formă de dominare absolută, statală sau guvernamentală, ci și ca o autoritate absolută în orice domeniu. Termenul ”Democrație” vine din limba greacă și înseamnă “condus de popor”. În perspectiva contemporană, democrația înseamnă nu numai că guvernul și instituțiile statale sunt alese de majoritatea populației, dar și respectarea drepturilor fiecărui individ, fie că el aparține majorității etnice, sociale sau politice ale populației, sau este membru al unei minorități. De exemplu o țară unde se practică discriminarea unor minorități, cum ar fi homosexualii sau transgenii, nu poate fi considerată cu adevărat o democrație. Media are un rol important în educație, divertisment și publicitate, dar folosește și ca un podium pentru propaganda politică. Majoritatea mediei mondiale, cea din țările dictatoriale, este cenzurată. Chiar și în țările în care media se exprimă liber, informația transmisă este adeseori falsă și înșelătoare…Read more…

Iluzitania sau Țara Orbilor

Personajele acestei povestiri sunt pur imaginare, la fel ca și acțiunea și locul unde ea se petrece. In regione caecorum rex est luscus (În țara orbilor, chiorul este împărat.) Acest proverb apare pentru prima dată în colecția Adagia, publicată de Desiderius Erasmus în 1500. A fost odată ca niciodată o țară mare și îndepărtată pe nume Iluzitania. Țara era prosperă grație unui popor harnic și a modernizării accelerate. Majoritatea populației adulte avea studii superioare, mai ales în domeniul ciberneticii și a științelor exacte. Și medicina era foarte avansată. Toate operațiile se făceau cu roboți independenți. alariile erau egale – fiecare cetățean primea lunar 5,000 iluzolari. Iluzitanii erau longevivi – majoritatea ajungeau la 100-120 de ani.Sistemul politic era o monarhie constituțională. Spre deosebire de alte monarhii istorice sau contemporane, regele era ales în mod democratic odată la patru ani. În ultimii 12 ani țara era condusă de regele Iluzorus al V-lea. La început regele a fost foarte iubit, dar în ultimii ani a luat unele măsuri care au provocat nemulțumiri…Read more…

Smartphonul şi reţeaua de socializare, un fel de…”văduvă neagră”?

Uneori, după împerechere, femela păianjenului “văduva neagră” îl ucide și îl mănâncă pe mascul. Aș dori să fac o analogie între comportamentul “văduvei negre” și influența smartphonului și a rețelei de socializare – la început toate trei reprezintă atracție și plăcere, dar uneori pot avea un sfârșit tragic. În acest articol voi încerca să abordez mai ales dezavantajele și pericolele legate de folosirea exagerată, incorectă sau necontrolată a smartphonului și a rețelelor de socializare.Read more…

Persoanele transgen privite prin prisma unui medic

Termenul transgen definește oamenii care se consideră ca posedând un gen discordant de sexul înnăscut biologic. În afara identificării psiho-sociale ca transgen, trans-sexualii trec și prin schimbări fizice adecvate noului gen. În SUA există peste 50 de nuanțe și identificări sexuale separate. Varianta cea mai comună și dictată genetic și hormonal este bineînțeles cisgenul în care genul este identic cu sexul biologic. Cis- genul împreună cu transgen de ambele genuri alcătuiesc grupul de genuri binare (feminin și masculin) pe când genderqueer (gen bizar) se autodefinesc ca gen nebinar, neutral, gen nonconformist, gen-fluid, al treilea gen, sau pan sexual. Travestiții se îmbracă în hainele genului opus, pe când drag-queen (drag-regina) și drag-king (drag-rege) sunt o categorie de travestiți care în viata de zi cu zi se îmbracă în hainele corespunzătoare sexului (biologic) dar când apar pe o scenă se îmbracă în hainele sexului opus. Termenul de sex nu este identic cu cel de gen. Sexul este determinat la naștere și definit prin organe sexuale, cromozomi și hormoni, pe când genul reprezintă o nevoie psiho-socială, cu expectative culturale care determină comportamentul sau/ și înfățișarea persoanei respective. Read more…

Activismul politic și evreii orientali: adevăr sau demagogie?

În anul 2019 evreii reprezintă 74.2% din populația Israelului. Majoritatea evreilor sunt născuți în Israel, fiind de origine europeană sau orientală. Restul s-au născut în Europa, Statele Unite (majoritatea acestora fiind evrei așkenazi – “germanici”, evrei orientali (din nordul Africii și din Asia) și evreii africani originari din Etiopia. Majoritatea orientalilor (în afară de cei nord-africani) se auto-denumesc în mod eronat sefarzi – “spanioli”, deși nu au nicio legătură cu evreii spanioli și portughezi expulzați din tările respective la sfârșitul secolului al XV-lea și răspândiți în țările europene (Grecia, Bulgaria, România, Germania, Olanda, Anglia, etc.), Nordul Africii, Turcia, etc. O bună parte din evreii orientali sunt originari din Asia (Yemen, Iran, Irak, India, etc.) sau din Georgia. Și mai sunt cum am menționat înainte și evreii etiopieni, unii din ei aparținând grupului de evrei convertiți pe vremuri la creștinism – Falașmura. Evreii orientali erau majoritari pe vremea ocupației otomane a Palestinei, iar în perioada dinaintea declarării independenței statului Israel, în 1948, evreii europeni reprezentau majoritatea evreimii din Palestina ocupată de Imperiul Britanic. În anii 1950-1960 au imigrat în Israel sute de mii de evrei europeni, supraviețuitori ai holocaustului și evrei orientali, forțați în majoritate să părăsească țările lor de baștină după declararea independenței statului evreiesc, Israel. Ca orice început într-o țară nouă, situația emigranților era grea, dată fiind economia nedezvoltată în noul stat Israel, care era înconjurat de inamici și zguduit de războaiele cu statele arabe în anii ’48, ’56, ’67 și cele de mai târziu, la fel și de situația de beligeranță permanentă în perioadele dintre războaie.Read more…