Citind într-unul din numerele trecute despre descoperirea grâului sălbatic, mi-a venit ideea să explorăm împreună domesticirea grâului și începuturile agriculturii.

         Înțelegerea procesului de domesticire a grâului a început în 1906, când Aaron Aaronsohn a descoperit grâu sălbatic in Galileea, în apropierea așezării Roș Pina.  De fapt grâul sălbatic este foarte asemănător cu cel cultivat.  Principala diferență constă într-o singură genă, care are ca rezultat o singură caracteristică: atunci când e copt, spicul de grâu sălbatic se descompune, grăunțele se împrăștie pentru a încolți apoi în sezonul următor, pe când spicul grâului cultivat rămâne întreg.  Această diferență aparent minoră are consecințe neașteptate. 

Dar s-o luăm de la început.  M-aș fi bucurat să pot afirma că începutul a avut loc „la noi”, dar nu este chiar așa.  Se pare că agricultura a început la sfârșitul ultimei glaciațiuni, acum vreo 11.000 de ani, pe cursul superior al Tigrului și al Eufratului, iar de acolo s-a răspândit repede în întreaga Semilună Fertilă.

Ne aflăm în plin neolitic, încă înainte de apariția olăritului.  Bineînțeles că nici scrisul încă nu exista, deci nu poate fi vorba de documente.  Tot ce știm se bazează pe descoperiri arheologice și pe interpretarea lor.  De aceea nu e de mirare că există diferite ipoteze – eu mă bazez pe una care mi se pare foarte convingătoare, cea emisă de Jared Diamond în cartea Guns, Germs, and Steel (Arme de foc, microbi și oțel).

De ce tocmai acolo și de ce tocmai atunci?  Pentru că a avut loc un concurs de împrejurări favorabile.  Pe de o parte vânătorii găseau din ce în ce mai puțină pradă.  Poate că acest fapt se datora schimbărilor climatice, poate că că era și o urmare a vânatului excesiv, în orice caz se știe că în această perioadă animalele mari s-au rărit, unele chiar au dispărut.  Pe de altă parte natura oferea din abundență plante nu numai comestibile, ci chiar foarte hrănitoare: grâu, orz, leguminoase, fructe…  Pe măsură ce alimentația se axa mai puțin pe carne și mai mult pe hrană vegetală, s-au dezvoltat și tehnicile de culegere, transport, prelucrare și păstrare.  Au apărut primele seceri (lame de silex sau de obsidian fixate în suporturi de lemn sau de os), coșuri, râșnițe și piulițe.

Dar pentru ca hrana să fie cu adevărat asigurată până în sezonul următor, grăunțele trebuiau păstrate, ceea ce nu era deloc simplu.  Vase de lut încă nu existau.  Cel mai vechi hambar, de peste 11.000 de ani, a fost descoperit la Dhra, aproape de malul sudic al Mării Moarte.  Se crede că ar fi arătat cam așa:

Era o căsuță cu pereți de lut, rotundă, cu diametrul de vreo trei metri.  Înăuntru se afla o platformă înălțată pe care se țineau coșurile cu grăunțe.  În felul acesta aerul circula cu ușurină printre ele, grăunțele fiind ferite de umezeală, de insecte și de rozătoare.  Înăuntru s-au găsit cantități mari de coji de orz sălbatic.

În această perioadă se observă că oamenii devin sedentari, își clădesc case durabile, întemeind sate de câteva zeci de locuitori, în preajma unor de surse de apă.  Iar când hrana găsită în natură nu mai e suficientă, oamenii încep să cultive plantele sălbatice pe lângă case.  Și fără să-și dea seama, ei încep să influențeze plantele pe care le cultivă.

Grâul sălbatic trebuie recoltat exact la timp, când nu mai e chiar verde, dar nici chiar copt, altfel în loc să recolteze spice, oamenii ar trebui să caute boabele unul câte unul – lucru practic imposibil.  Dar printre miile de spice vor fi existat unele cu o mutație naturală: spicul rămânea întreg și după coacere.  În stare sălbatică, acești mutanți sunt dezavantajați, semințele lor nu se răspândesc, nu pot forma o nouă generație, deci ei vor dispărea.  În condiții de cultură situația este însă cu totul alta.  Spicele întregi reprezintă un avantaj pentru agricultor.  În primul rând, fiind semănate artificial, ele vor supraviețui.  Iar în momentul în care agricultorul își dă seama că boabele din spice întregi vor da la rândul lor spice întregi, el le va aduna cu grijă și le va folosi de sămânță.  În felul acesta, cu fiecare recoltă proporția de spice întregi va crește până când toate spicele vor rămâne întregi.  Felicitări, grâul a fost domesticit!  Se presupune că procesul ar fi durat între 50 și 200 de ani.  Acesta a fost primul mare succes al omului asupra naturii.

Totuși grâul și orzul erau doar un adaos la hrana obținută prin vânat și cules, un fel de „asigurare” pentru vremuri de foamete.  Numai din pâine nu se poate trăi.  Dar aproape în același timp în Semiluna Fertilă au fost domesticite și mazărea, lintea și năutul.  Inul, domesticit tot atunci, avea o importanță majoră în economia vremii: din semințe se extrăgea ulei, iar din fibre se țesea pânză.  În sfârșit procesul a fost completat prin domesticirea animalelor, la început oi și capre, curând după aceea vite și porci.

În scurt timp agricultura s-a răspândit în întreaga Semilună Fertilă. 

În sfârșit toate nevoile de bază ale omului erau satisfăcute și existența lui nu mai depindea de vânat și cules.  Mai mult, productivitatea agriculturii era simțitor mai mare ca cea a vânatului și culesului, nu mai era esențial ca toți membrii grupului să participe la procurarea hranei.  În felul acesta au apărut meșteșugari, tehnologia a progresat, au apărut așezări mai mari, societăți mai numeroase și primele începuturi de organizare. 

Și totuși un paradox: cu toate că agricultorii aveau la dispoziție o sursă de hrană mult mai bogată și mai sigură, scheletele lor descoperite în săpături arheologice arată că erau mai mici de statură și starea sănătății lor era mai rea ca cea a predecesorilor lor.  Soluția misterului e simplă: cu cât oamenii au la dispoziție mai multă hrană, cu atât densitatea populației crește.  Numai că de obicei densitatea populației crește mai repede ca posibilitățile de aprovizionare (ceea ce a rămas adevărat până în zilele noastre) și ca rezultat agricultorii erau mai prost hrăniți ca înaintașii lor!

Aș vrea să mai adaug un singur lucru.  Semiluna Fertilă nu a fost un caz special. Agricultura a apărut independent în diferite regiuni de pe glob: în Semiluna Fertilă acum 11,000 de ani, în China acum 9,000 de ani, în Noua Guinee acum 6,000-9,000 de ani, în America Centrală și de Sud acum 4,000-5,000 de ani, în Africa acum 4,000-5,000 de ani, în America de Nord acum 3,000-4,000 de ani.  Și totuși cum se explică faptul că tocmai civilizația pornită din Semiluna Fertilă a avut cel mai mare succes?  Să fie locuitorii din această regiune a globului mai inteligenți sau mai talentați ca alții?  Nicidecum!  Jared Diamond ne dă explicația.

Fiecare civilizație putea domestici numai animalele și plantele pe care le avea la îndemână.  Acolo unde plantele disponibile produceau o hrană mai săracă în proteine (Africa, Noua Guinee), oamenii erau mai prost hrăniți și aveau mai puțină energie.  Acolo unde plantele locale erau mai greu de domesticit (America de Nord), procesul a început mai târziu.  Acolo unde nu existau animale mari care puteau fi domesticite și folosite la tracțiune (America de Nord și de Sud, Noua Guinee), nu s-a inventat roata, plugul, etc.  Iar unde nu au existat plante și animale potrivite, ca de exemplu în Australia, agricultura nu a apărut deloc.  Așadar din motive obiective, diferite regiuni ale globului s-au dezvoltat în ritm diferit.  „Iar rezultatul,” spune Jared Diamond, „este că europenii au descoperit America și nu invers!”

Hava Oren