Leii Ierusalimului

Leul a fost un simbol al Ierusalimului încă din vremuri străvechi. După cum scrie în Geneza, cap. 49: Fiind pe patul de moarte Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni… Iuda este un pui de leu… Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui…Cu timpul, tribul lui Iuda a primit un loc dominant printre cele douăsprezece triburi ale lui Israel, regii David și Solomon au aparținut tribului lui Iuda, regele David a stabilit capitala regatului unit la Ierusalim. De atunci Ierusalimul a rămas pentru totdeauna capitala noastră, chiar dacă timp de multe secole acest lucru nu era o realitate fizică ci se afla numai în inimile evreilor răspândiți prin lume. Iar leul a rămas un simbol al Ierusalimului chiar și atunci!Read more…

Cum am devenit traducătoare

Cum am devenit traducătoare? Aproape aș putea spune că a fost… din greșeală. Toate împrejurările pledau în defavoarea mea. În liceu îmi plăcea franceza, dar când mi-am exprimat dorința să „dau” la filologie, tata s-a împotrivit din răsputeri, explicându-mi că în primul rând nu am destulă protecție ca să intru, iar dacă printr-o minune aș fi intrat, aș fi rămas mai târziu muritoare de foame. Sunt curioasă cine s-ar fi putut împotrivi logicii de fier a tatălui meu – eu în orice caz nu! Deci, am început medicina la Timișoara. După numai un an am emigrat în Israel, m-am transferat la farmacie și toată viața am lucrat (cu multă plăcere!) ca farmacistă la Ierusalim. Deci studii de filologie nu am, în casă s-a vorbit dintotdeauna limba germană, pentru mulți ani contactul cu limba română a fost întrerupt aproape total; situația s-a schimbat abia în era televiziunii pe cablu și apoi a internetului. Singurul meu avantaj este faptul că am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, ceea mi-a dat, sper, o cunoaștere solidă a limbii române.Read more…

Bucătăria de vară

Eu trăiesc de câteva zeci de ani în Israel și am avut timp să mă obișnuiesc cu verile lungi și dogorâtoare. Cu timpul mi-am dat seama că hrana trebuie să fie potrivită anotimpului. Vara nu fac supe calde, mâncăruri grase. Consum mai puțină carne, mai ales preparate care merg repede: șnițel, chifteluțe, mititei, uneori pește prăjit. Mi-am adunat un număr de rețete culinare speciale pentru vară, unele clasice, altele culese de pe la rude și prieteni, una am inventat-o chiar eu. Nu sunt teorii, ci lucrurile pe care le fac zi de zi. Toate au în comun că se servesc reci, sunt ușor de preparat, ingredientele sunt la îndemâna oricui și prepararea nu necesită multă căldură. Mai mult, se bazează mai ales pe zarzavaturi, cele mai multe nu au colesterol, iar dacă sunt consumate cu pâine integrală, cred că formează regimul alimentar cel mai sănătos cu putință.Read more…

Praga – o poveste de dragoste (3)

Odată trecut podul, puhoaiele de turiști continuă drept înainte, pe strada Karlová, către Piața Mare a Orașului Vechi (Staroměstské náměstí), eu însă propun să o luăm la dreapta, pe malul Vltavei, spre Hotelul Smetana (Str. Karoliny Svetle 34). Îndărătul unei fațade cât se poate de obișnuite se ascunde o perlă pe care am descoperit-o abia în primăvara aceasta, citind o biografie a lui Mozart: palatul Pachta. (Fig 3-1) Se povestește că după ce contele Pachta l-a invitat pe Mozart la cină, în loc să-l primească în sufragerie l-a încuiat într-o cameră, cerându-i să compună ceva înainte de cină. Așa au fost scrise cele „Șase dansuri germane” K. 509 – dar se pare că Mozart nu a apreciat purtarea contelui. Cum de nu am descoperit până acum palatul Pachta? Foarte simplu: palatul s-a păstrat în toată splendoarea lui de pe la 1750, dar de pe stradă nu se vede nimic. Vizitatorii interesați pot intra liber în curtea hotelului.Read more…

Praga – o poveste de dragoste (2)

Voi încerca, dragii mei cititori, să vă iau într-o plimbare ca să vedeți Praga prin ochii mei. De la început vă avertizez nu voi vorbi deloc sau aproape deloc despre monumentele „clasice” – pe acelea le puteți găsi în orice ghid turistic. Pentru fiecare loc pe care îl pomenesc voi da adresa exactă ca să-l puteți vizita, pe Google Maps sau „per pedes apostolorum”, fiecare după gustul și posibilitățile lui. Întâi de toate vreau să vă conduc la hotelul meu preferat: „Dům u velké boty” (Casa de la cizma cea mare, pe str. Vlašská 30).Se află pe o străduță liniștită din Malá Strana, dar asta nu înseamnă că e greu accesibil: stația de tramvai din Piața Mare (Malostranské náměstí) e la o distanță de numai câteva minute. Hotelul este o afacere de familie, unde fiecare musafir este primit ca un prieten și răsfățat ca un prinț. (Ce ați dori să vă fac la micul dejun?) Ajunge să scoți capul pe fereastră și te simți în plin secol al XVII-lea. Read more…

Praga – o poveste de dragoste (1)

Tocmai absolvisem anul întâi de medicină la Timișoara când am dat peste un anunț: Biroul de Turism pentru Tineret organizează o excursie în Cehoslovacia. M-am înscris, ce aveam de pierdut? Știam că șansele mele de a primi aprobarea erau minime pentru că toată familia înaintase demult actele pentru emigrare în Israel. Dar, vorba aceea, „prost să fii, noroc să ai”: cererea de emigrare fusese înaintată la Arad, iar excursia se făcea din Timișoara. Era înainte de éra internetului, nimeni nu și-a luat osteneala să cerceteze și am primit aprobarea! A fost unul dintre evenimentele cele mai de seamă ale vieții mele de până atunci. Era prima excursie în străinătate, eram pentru prima oară independentă, era prima mea întâlnire cu civilizația occidentală (chiar dacă țara era dincoace de Cortina de Fier), am văzut pentru prima oară o catedrală gotică „adevărată”[1]… Frumusețea orașului m-a impresionat profund. În trei zile l-am străbătut în lung și în lat, am umblat până mi s-au tocit picioarele și am reușit să văd o mare parte din monumente și priveliști. Atunci mi-am promis mie însămi să fac tot posibilul ca să revin.Read more…

Kolín: un orășel din Boemia cu asociații tragice

În primăvara aceasta am avut ocazia să vizitez nu numai Praga, ci să fac și un mic tur prin provincie. Printre altele am ajuns la Kolín (cunoscut și pe numele german de Köln an der Elbe), un orășel medieval aflat cam la o oră de drum de Praga. De la început numele mi-a sunat cunoscut, dar motivul l-am înțeles abia când am ajuns în centrul oașului: biserica gotică, foarte impozantă, o cunoaște fiecare filatelist interesat de timbrele fostei Cehoslovacii. Adevărul este că realitatea depășește cu cu mult vechiul timbru, care abia acum mi-am dat seama că mai e și întors pe dos! Nu oricine are înaă norocul să primească un ghid local și să vadă lucrurile mai puțin cunoscute. Așa am ajus la sinagoga din Kolín. Cu toate că e mult mai modestă decât Biserica Sf. Bartolomeu, și ca multe alte sinagogi, e ascunsă într-o curte, mi s-a părut nu mai puțin impresionantă. Documente păstrate în arhiva orașului menționează că primii evrei s-au stabilit aici încă înainte de anul 1400, comunitatea fiind una dintre cele mai importante după cea din capitală, iar în 1512 exista deja în oraș o sinagogă „veche”. Dar în urma holocaustului, din comunitatea înfloritoare de odinioară au rămas abia vreo două sute de suflete.Read more…

Budincă de pâine

Dar acum Paștele a trecut. Dnei Stoenescu și celorlalte citititoare (și cititori) interesate le propun o variantă: clasica budincă de pâine a mamei mele. Se face din pâine albă normală, dar cel mai bine iese din chifle sau din challah, colacul împletit care se consumă sâmbăta. Este un mod reușit de a întrebuința resturile de pâine care nu mai sunt proaspete. Ingrediente (pentru 4 persoane): 100 g unt, 100 g zahăr, 2 ouă întregi (nu se bate spuma de albușe), ½ litru lapte, 250 g pâine albă / chifle sau ½ de cozonacRead more…

Genealogie – urmare sau poveşti despre Martha

Mama mea avea o verișoară la New York, pe nume Martha Eibschütz, cu care pierduse legătura de mai bine de zece ani și presupunea că murise. Mai multe amănunte despre ea se află în amintirile mamei mele, publicate și ele la Baabel. Zilele trecute am primit un anunț de la saitul GENI, unde se află arborele meu genealogic: cineva a adăugat date referitoare la o rudă a mea – Martha Eibschütz. Interesant. Am văzut că figurează data decesului, 2.II.2018 și că au apărut mai multe fotografii ale ei. Eu o cunoșteam doar vag, o văzusem o singură dată, prin anii 1980, dar nu încăpea nicio îndoială, era chiar ea. Datele au fost adăugate de un oarecare Peter Mintun. Cine să fie? Nu aveam habar. Am luat legătura cu el prin GENI și iată ce am aflat:Read more…

Noutăți în domeniul antibioticelor

Descoperirea antibioticelor a fost, fără îndoială, una din cele mai mari realizări ale secolului XX. Datorită lor speranța de viață a oamenilor a crescut vertiginos. Dar acest fapt mai corespunde el realității în anul 2018? Mda… Poate… Dar într-o măsură din ce în ce mai mică. Adevărul este că antibioticele își pierd treptat eficacitatea – adică apar din ce în ce mai mulți microbi rezistenți, asupra cărora antibioticele nu mai au niciun efect. În ritmul acesta se presupune că până în anul 2050 nu vom mai beneficia de niciun antibiotic eficace, infecțiile bacteriene vor curma milioane de vieți, poate chiar mai multe decât cancerul. Care este explicația?Read more…

Genealogie

Cotrobăind împreună cu mama prin fotografiile vechi de familie am dat peste tot felul de comori, ca de exemplu un instantaneu în care apare străbunica mea, pe uliță, în sat, alături de ginerele ei care pictează la șevalet. Poza trebuie să aibă vreo 90 de ani. Apoi am găsit niște foi pe care o mătușă a mamei a însemnat datele nașterii și datele morții diverșilor membri ai familiei, pentru a le aprinde lumânări de Yurtzait. Atât de multe informații! Ar fi păcat să se piardă! Atunci am hotărât să încerc să întocmesc arborele genealogic al familiei. Există pe internet mai multe saituri genealogice. Toate sunt gratuite, trebuie doar „utilizator” și „parolă” și e nevoie de un pic de engleză. Până în câteva săptămâni am pus la punct toată informația din amintirile mamei și am trecut la cele ale bunicului, publicate și ele la Baabel:Read more…

Budincă de Pesach

Azi am pregătit budinca tradițională de Pesach și m-au năpădit amintitrile. Am rețeta din 1976, au trecut mai bine de patruzeci de ani…Eram căsătoriți abia de câteva săptămâni, doi studenți săraci la Universitatea din Ierusalim. Pe deasupra mai eram și imigranți proaspeți, soțul meu din Olanda, eu din România. Locuință încă nu aveam, stăteam mai departe la cămin, el la băieți, eu la fete. Noroc că erau două clădiri alăturate, măcar nu trebuia să facem naveta…Read more…

Wout van Bekkum despre Immanuel Romano

Wout s-a născut în 1954 într-o familie de evrei care stă de generații în nordul Olandei. A studiat limbile semitice la universitatea din Groningen și cu timpul a ajuns șeful catedrei. În afară de cursuri de limbă ebraică, Wout se ocupă cu cercetarea poeziei ebraice din Spania medievală și cu istorie evreiască modernă. Immanuel, cunoscut și ca Manuello Romano sau Manuello Giudeo, s-a născut la Roma în 1261, probabil în familia Zifroni. În tinerețe a primit o educație tradițională (gramatică ebraică, exegeză biblică, literatură evreiască mistică și poezie ebraică) dar se pare că a studiat și matematica, astronomia și filozofia. Read more…

Drumul lui Itzhak Ohad, din România, în Ereţ Israel

Nu de mult s-a stins din viață un reprezentat mai puțin cunoscut al evreilor originari din România, Prof. Itzhak Ohad. În România se numea Jack Abramovici, fiul lui Marcel și Frima și era originar din Buzău. A fost un reputat biochimist, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde s-a ocupat în special cu cercetarea fotosintezei. Numai cunoștințele sale apropiate știu că era originar din România.

În anul 2013 mi-a căzut în mână un articol despre el, publicat în ziarul olandez De Stentor. Autorul, Ad Bloemendaal, era corespondent la Tel Aviv. De acolo am aflat că Prof Ohad a avut o poveste foarte interesantă. Read more…

Amintirile bunicului meu Moses Zwecker

Acest text se bazează pe niște notițe scrise in limba germană de bunicul meu, Moses Zwecker, în 1976, la vârsta de 80 de ani. Lucrarea e neterminată. La scurt timp după moartea lui, mama mea a adunat și a editat fragmentele. Iar eu am tradus textul în engleză in 2004 și in română în 2016. Din cele scrise de bunicul se dezvăluie viaţa evreilor bucovineni la cumpăna veacurilor XIX-XXRead more…

Omagiu lui Nahum Heiman

Nu cred că există vreun israelian care să nu cunoască măcar unul din sutele de cântece pe care le-a compus de-a lungul anilor Nahum (Nahce) Heiman. În 17 august s-a stins din viață în vârstă de 82 de ani.
Heiman a fost distins cu Premiul Israel pentru contribuția lui la cântecul israelian. „Heiman a fost un artist al sufletului, a compus și a scris ceea ce simte fiecare din noi” a spus președintele statului, Reuven Rivlin.Read more…