Pesah este considerată una din sărbătorile majore ale iudaismului. Timp de milenii credința a fost probabil cel mai puternic, dacă nu singurul motiv de a celebra această sărbătoare importantă, într-o lume în care religia era principala forță care reglementa ciclul anual, alături de evenimentele agricole. Abia după secularizare contextul sociologic și politic al Pesahului a devenit vizibil, cel puțin celor care au o anumită sensibilitate la aspectele non-religioase ale sărbătorii. Componenta socială este evidentă: eliberarea din sclavie și sfârșitul oprimării unei minorități asuprite. Există și un aspect politic: apariția unei națiuni care încearcă să-si intemeieze nu numai o nouă identitate, ci și o anumită prezență geografică.

Văzut astfel, Pesah este un eveniment destul de complex. Dacă povestea tradițională corespunde adevărului istoric – ceea ce este foarte probabil, cel puțin în punctele ei esențiale – atunci putem spune că Pesah este amintirea colectivă lăsată de cea mai veche mișcare de eliberare cunoscută în istoria omenirii. Din câte știu, aceasta se sărbătorește în mod regulat și continuu, cca. 3.300 de ani, și fără schimbări majore de formă sau conținut. Acest lucru reiese clar din faptul că între ceremoniile tuturor curentelor iudaismului contemporan, (așkenaz, sefard, sau oriental) există o asemănare izbitoare. Cu originile sale străvechi, putem afirma fără falsă modestie că Pesah este una din mișcările de eliberare majore din istoria omenirii, la același nivel cu abolirea sclaviei sau sfârșitul iobăgiei. Ba mai mult, ea se încadrează perfect și în tradiția marilor lupte revoluționare precum Răscoala lui Spartacus sau Revoluția Franceză.

De altfel și proclamarea celor Zece Porunci este un precursor al multor declarații de drept si libertate, ca de exemplu Magna Carta britanică sau declarația universală a drepturilor omului. În plus față de actele de eliberare menționate mai sus, Pesah este mai ales celebrarea etnogenezei poporului evreu. Acestă exclusivitate este probabil cel mai important motiv pentru care această sărbătoare nu a devenit universală, ca de exemplu 1 Mai sau sărbătoarea independenței naționale a diferitelor țări.

Chiar dacă mesajul universal de libertate și autodeterminare din tradiția de Pesah este evident pentru oricine, probabil că sărbătoarea va continua să își păstreze caracterul tribal și va fi perceput de restul lumii ca o ciudățenie folcloristică a unui popor minuscul, sau poate nici măcar atât. Cercurile așa-zise „progresiste” se interesează și se solidarizează în mod exagerat cu anumite mișcări de eliberare ale lumii a treia. Iar altele sunt ignorate – gândiți-vă numai la revendicările kurzilor sau ale tibetanilor, care cu greu găsesc aderenți entuziaști. Din acest punct de vedere, probabil că Pesah va rămâne și în continuare o sărbătoare numai a noastră. Poate că este mai bine așa.

Peter Biro

(traducere din Germană Hava Oren)