Toată aprecierea pentru autorul unui articol în care ni se vorbea despre „Un viitor muzeu al evreimii clujene”. Nu-mi este foarte clar de ce semnatarul nu m-a contactat pentru o mai temeinică documentare și înlăturarea unor aspecte eronate, motiv pentru care mi-am permis să intervin acum, pentru o mai corectă informare a cititorilor și aducerea unor precizări legate de acest  proiect. Voi începe simplu, folosind și două citate din articol, care de altfel m-au făcut  să intervin.

Să începem cu primul: „… s-au vehiculat, oarecum neorganizat, numeroase păreri, idei, schițe de proiect, chiar și unele ambiții personale. Dar totul a rămas la nivelul discuțiilor și nu s-a născut un proiect implementabil, ale cărui lucrări pregătitoare s-ar fi desfăşurat în paralel cu reabilitarea sinagogii.”

Ca membru al Comunității Evreilor din Cluj, colecționar de ”Judaica”, dar și animator al conservării trecutului israelit al urbei, mereu am nutrit imensa dorință, chiar ambiție de a contribui la înființarea unui muzeu comunitar. În viziunea mea, orașul care în 1941 a ajuns la cca 22.000 locuitori evrei, din care majoritatea au pierit în anii Holocaustului, trebuie să aibă o asemenea Instituție prin care să fie păstrată și prezentată memoria acestora, coreligionari care au adus un aport major la dezvoltarea economică și culturală a orașului Cluj. De altfel, o lucrare nu demult apărută, a lui Gidó Attila, Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică (2014), relevă îndeajuns acest aspect, deși nici perioada anterioară primului război mondial nu poate fi neglijată.

Deși de-a lungul vremii nu m-am întâlnit cu fenomene de antisemitism, am realizat totuși faptul că mulți aveau idei preconcepute în ceea ce îi privește pe evrei. Acesta ar fi contextul în care am decis să mă implic prin tot ceea ce pot în realizarea unui muzeu al evreilor clujeni și spre cumplita mea jenă trebuie să mărturisesc că am luat acest lucru ca pe o ambiție personală.

Dar iată cum au evoluat lucrurile:

a) La o ședință desfășurată la Cantina Rituală a Comunității, la care au participat membrii din conducerea FCER, Joint și personalități reprezentative ale Comunității, am vorbit despre necesitatea înființării unui Muzeu. Răspunsul a fost că pentru acest scop nu sunt fonduri, iar comunitatea nu dispune de documente relative la trecutul evreilor de aici. În 1991, reîntors după două decenii din Israel, cu o investiție consistentă și aprobată de Banca Națioanală din Țara Sfântă, m-am oferit public ca prin relațiile mele (la acea vreme) cu mai multe instituții din diferite țări să obțin fonduri din donații, iar pentru început chiar eu donam 10.000 $. S-a promis că propunerea va fi analizată și voi primi răspuns. Nu am mai fost contactat niciodată în acest scop.

b) La una din vizitele mele în sinagoga de pe str. Horea, într-un dulap am găsit sute de pagini, documente comunitare, nearanjate și pline de praf. M-am bucurat enorm și m-am oferit voluntar să le pun în rânduială. Șase luni am lucrat zilnic în biroul comunitații pentru sortarea documentelor. Le-am finalizat în câteva bibliorafturi, caiete mecanice și mai multe cutii xerox, cu documente ale școlii evreiești, care astăzi se află în arhiva Comunitații.

c) În următorii ani, din arhiva și din vasta mea colecție Judaica am realizat căteva expoziții cu documente originale, toate legate de evreimea clujeană. Toate expozițiile au fost găzduite de către instituții reprezentative din punct de vedere cultural (începând cu Universitatea „Babeș-Bolyai” și până la Muzeul de Artă), evenimentele fiind totodată prezentate în media scrisă și difuzate pe TVR Cluj.

A doua afirmație: „s-a ajuns la situația oarecum jenantă că la începutul acestui an, când se cunoștea deja data reinaugurării Templului Memorial al Deportaților Evrei, încă nu exista nicio idee fezabilă, acceptată, cu privire la ce se va întâmpla cu spațiul de expunere de la balcon.”

d) În anul 2019 am fost propus și ales în unanimitate de către comitetul de conducere al Comunității Evreiești din Cluj să coordonez proiectul unui muzeu, cu ajutorul grupului de proiectanți. Am pregătit schițe pe care le-am prezentat în ședința de comitet. După mai multe întâlniri cu specialiștii firmei de arhitecți, am căzut de acord asupra unor aspecte technice și arhitectuale propuse de mine și aprobate de Conducerea Comunitații. Am avut întâlniri cu managerul Muzeului de Artă, dl. Lucian Nastasă Kovács, și alți specialiști în muzeologie, oferind soluții și idei pentru o realizare exemplară și în acord cu timpurile actuale. Am contactat-o pe d-na Angela Lupșea – directorul Muzeului Orașului Oradea – de la care am primit informații importante. Am cerut și am primit oferte scrise de la patru firme pentru realizarea de vitrine din sticlă securizată și zece panouri compuse din plexiglas satinat, tiparit în interior

e) La început conducerea a vorbit de muzeu, ulterior am fost anunțat că va fi doar o sală expozițională, pentru că ar trebui autorizații pe care nu le-am primi, etc. Am acceptat și această variantă, ca un prim pas spre un muzeu, când se va găsi și o locație mai potrivită. Important este ca măcar să arate ca un muzeu – am afirmat -, care să transmită mesajele noastre clare și indiscutabile, pentru generațiile care vin.

Pentru completarea materialului expozițional am vrut să donez o cutie militară specială pentru transportul unei Tora, piesă istorică cel puțin de la începutul secolului XIX și a câtorva documente originale, din colecția personală. Nu a fost să fie! S-au cheltuit însă sume importante cu restaurarea unor obiecte precum sobe de încălzit, dar și altele, care nu aveau nimic de-a face cu moștenirea culturală evreiască, în afara faptului că făceau parte din mobilierul unui spațiu comunitar. Este adevărat, sunt frumoase. Sobele restaurate arată impecabil și sunt interesante într-un spațiu expozițional.

În luna iunie 2019 am avut o întâlnire de lucru cu domnul Schwartz Robert și am fost anunțat că se va repune un rând de bănci pentru rugăciunile femeilor tocmai acolo unde se preconiza spațiul expozițional. Nu am fost de acord, am propus o altă locație, după mine mult mai potrivită, cu un etaj mai sus, deschis către sala mare de rugăciuni. Nu s-a acceptat nici asta. Am încercat să conving că acel spațiu, chiar dacă se va numi altfel, va conține exponate originale care nu se pot securiza suficient într-o sală unde oricine poate intra oricând.

Nu am reușit să conving, dar am continuat discuția, vorbind despre mobilier, vitrine, panouri de expunere necesare, dar mereu răspunsul a fost scurt și hotărât: „nu sunt bani”. Deloc surprins, totuși am întrebat: „nu se știa acest lucru, când am cerut un buget?” Am mai făcut o încercare, am propus inițierea unei campanii de donații pentru adunarea de fonduri în scopul scopul sprijinirii activității expoziționale, iar în cadrul Comunității crearea unui cont destinat exclusiv acestui scop. „Nu avem voie” – a fost răspunsul. Oare așa să fie? Deoarece nu am fost însărcinat printr-un document de organizarea unui muzeu (cu toate că am cerut acest lucru), l-am anunțat verbal pe dl. președinte Schwartz Robert că în aceste condiții nu-mi pot desfășura proiectul și mă retrag. Prin retragerea mea din proiect, în iunie 2019, îmi declin responsabilitatea pentru situația „jenantă” de care amintește autorul articolului „Un viitor muzeu al evreimii clujene”

Andrei Klein