Gyula Csehi s-a născut în 1910, la Satu Mare, şi s-a stins din viaţă la Cluj, în iunie 1976. Provine dintr-o familie evreiască de clasă mijlocie. A copilărit la Satu Mare și a fost elev la școlile din localitatea natală și din Oradea. Studiile superioare le-a urmat la Paris, absolvind Sorbona in 1931. A mai studiat la Universitățile din Viena și Cluj. S-a specializat în domeniile științelor sociale, ale umanisticii în general. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, între anii 1943-1944, este luat la muncă obligatorie; familia lui este deportată în 1944 și dispare la Auschwitz. 

Din punct de vedere politic aderă la idealurile comuniste încă  înainte de al doilea Război Mondial. La Paris devine membru al Partidului Comunist Francez. Aici începe să studieze  și să aprofundeze opera lui Marx și Engels, devenind un marxist antidogmatic. După eliberare se stabilește la Cluj.  Între anii 1947-1952 predă filosofie la Universitatea Bolyai. În 1952 este transferat, pe motive politice, la Aiud unde predă  limba rusă într-o școală medie. Revine la Cluj în 1954, continuînd să fie cadru universitar. A fost reabilitat, ca să ne exprimăm în limbajul epocii.

Pe lângă  activitatea didactică desfașoară o bogată activitate publicistică. Este unul dintre principalii colaboratori ai prestigioasei reviste Korunk, care apare și astăzi la Cluj. Nu întâmplător una din cărțile sale în care a republicat articole dintre cele mai relevante pentru creația sa se intitulează: De la iluminism, la iluminism [Felvilágosodástól, felvilágosodásig].

Cartea a apărut în limba maghiară la București la editura Kriterion în anul 1972. Csehi își motivează titlul în termenii următori: ”Dacă mă gândesc bine tot ce am studiat pe parcursul unei jumătăți de secol și tot ceea ce am scris timp de patru decenii poartă amprenta  spiritului comun al celor două iluminisme. Contradicțiile lor dar și legătura între ele, rupturile dar și continuitatea lor reprezintă principala axă a vieții mele, a căutărilor mele, ce drum să-mi aleg în viață ”.

Caracterizând cartea, Ernő Gáll arată că ea reflectă concepțiile lui social-politice și de viață în general ”Csehi a înțeles – scrie Ernő Gáll –  că noul iluminism avea nevoie de oameni care au știut să spere, dar nu pot crede fără să critice; care cred în adevărul cauzei lor fără însă să-și facă iluzii, care fără orice fel de absolutizare sunt în stare să aducă sacrificii”. Temele cărții sunt structurate pe secolele XVIII, XIX și XX. În capitolul referitor la secolul XVIII  sunt tratate subiecte legate de Revoluția Franceză din 1789. Respectiv: ultimele decenii ale vechiului regim; literatura și opinia publică în Franța secolului al-XVIII lea; prizonierul  din Vincennes; Diderot; noua literatură despre Diderot; revoluționar în castel; 1789 și Europa de Est; 1789 și problema evreiască.

În capitolul referitor la secolului al XIX-lea Csehi se referă în primul rând la Capitalul lui Karl Marx, învățămintele care se desprind, semnificația operei. În acest context sunt prezentate de asemenea: viața și opera unor scriitori și gânditori precum Borne, Heine… Capitolul referitor la secolul XX conține printre altele articole despre Revoluția din Octombrie, despre Lenin, despre Gorki, despre Gheorghe Lukacs, despre Lucien Goldmann…

Revenind la capitolul consacrat secolului al XVIII-lea este de menționat că aici el acordă o atenție deosebită personalității lui Denis Diderot (1713-1784). Diderot poate fi considerat până astăzi – scrie Csehi în 1943 – una dintre personalitățile cele mai reprezentative pentru iluminismul francez. În opinia lui,  Diderot rămâne în istorie ca redactor al Enciclopediei Franceze. O operă care cuprinde esențialul cunoștiințelor  omenești până in sec. al XVIII-lea. Sunt cuvintele lui Diderot cu care își caracterizează opera, punând Enciclopedia în centrul Iluminismului. Pentru elaborarea operei i-a grupat în jurul său pe d’Alambert, pe Montesquieu, pe Voltaire, în general elita spirituală a epocii sale. Dar contribuția lui Diderot a fost primordială. Apreciind preocuparea lui Csehi pentru personalitatea lui Diderot, pentru Enciclopedia franceză, Ernő Gáll conchide: Csehi s-a considerat justificat dideroist-marxist. Într-adevăr acel gânditor pe care Marx l-a numit ca fiind capul cel mai dialectic al iluminismului l-a preocupat pe Csehi încă din anii 30. În 1943 a publicat o culegere din opera filosofică  a lui Diderot cu o cuprinzătoare introducere. În toiul celui de-al doilea război mondial, în perioada fascismului ucigător, nu a fost de mică importanță să scrii despre Enciclopedia franceză și despre unul din pionierii gândirii umaniste moderne .

Problema evreiască.

De un interes special este articolul consacrat problemei evreiești. Titlul articolului: 1789 și problema evreiască. Referindu-se la situația evreilor in Franța medievală, Csehi îl citează pe Montesquieu care în L’Esprit des lois scria revoltat despre torturile Inchiziției, demonstrând prostia comisă de autoritățile franceze prin excluderea evreilor din viața economică. Dar deși iluminismul a luat o poziție pozitivă față de rezolvarea problemei evreiești, Csehi arată că scriitorii Iluminiști nu au adoptat o atitudine  unanimă față de evrei. În acest sens el se referă în primul rând la Voltaire, care datorită tradiționalismului exagerat al evreilor i-a considerat susținători ai vechiului regim. Csehi îl citează pe Isac Pinto, evreu portughez, care s-a adresat cu o scrisoare deschisă lui Voltaire, arătându-i că acuzațiile pe care le aduce evreilor se referă la evreii din Evul Mediu, căci evreii contemporani filosofului francez s-au debarasat de vechile lor obiceiuri, s-au iluminat și vor să  devină cetățeni utili, așa că li se cuvin drepturi egale. Voltaire i-a dat dreptate lui Pinto, conchide Csehi, dar nu și-a   schimbat părerile. Dar cuvântul juif în Enciclopedia Franceză are altă interpretare. Autorul cuvântului, cavalerul Jancourt, explică tradiționalismul evreiesc ca fiind un răspuns firesc la prigoana și discriminarea la care erau supuși. În concluzie, scrie Csehi, articolul evidențiază  importanța   economică a evreilor.  Au fost și alte referiri privind rezolvarea problemei evreiești. Printre altele, Csehi il citează pe Mirabeau care după călătoria sa la Berlin și după întâlnirea cu Moses Mendelssohn în cartea intitulată  Sur Moses Mendelssohn et la reforme politique de Juifs scria: Vreți ca evreii să devină oameni mai buni și cetățeni mai utili?… Atunci eliminați din viața socială toate discriminările injositoare și deschideți evreilor porțile tuturor posibilităților. În loc să le interziceți practicarea agriculturii și accesul la industrie, îndemnați-i spre aceste activități. Dați-le drepturile cetățenești și veți vedea că atunci vor deveni și ei cetățeni folositori. Trebuie terminat cu sclavagismul rușinos al evreilor!, scria Racine. La câțiva ani după exprimarea acestor păreri privind rezolvarea problemei evreiești, a venit timpul aplicării lor în practică. După dezbateri aprinse, Adunarea Națională a adoptat Declarația Drepturilor Omului. Articolul 10 al Declaraței  preciza: ”Nimeni nu poate fi supus unor restricții pe motivul convingerilor sale religioase sau al altor convingeri, cu condiția ca ele să nu vină în contradicție cu legile în vigoare”.  

Acest articol – scrie Csehi – a dat drepturi egale evreilor francezi. Dar până la aplicarea lui în practică  au mai intervenit multe obstacole. În primul rând cercurile clericale, dar și reprezentanții clasei feudale au făcut tot posibilul ca prevederile Declarației să nu fie aplicate. În disputele aprinse pe această temă s-a născut următoarea propunere: ”pentru evrei ca naționalitate nimic, pentru evrei ca oameni totul”. În sfârșit după multe dezbateri, conchide Csehi, după 2 ani, în 1791 la 28 septembrie Adunarea Națională a adoptat definitiv hotărârea de acordare a drepturilor egale evreilor din Franța. Această decizie – scrie  el – este  încă și astăzi contestată de unele cercuri. Cei care doresc reînvierea  barbarismului medieval acuză vehement idealurile anului 1789. Articolul a fost scris in 1939, inițial fiind publicat in revista Korunk.

Preocupat de problema evreiască Csehi revine la ea, în cartea la care ne referim, în capitolul dedicat secolului XX cu titlul: Evreii în Europa. Articolul are ca moto următoarele 3 citate: ”Nu ridiculizaţi, nu doliu, nu disprețuiţi, ci să fie înțeleși! ”(Spinoza).

”Dacă vrem să vorbim despre ura care îi urmărește pe evrei de 18 secole, atunci nu trebuie să vorbim despre ceea ce s-a întâmplat, ci despre ceea ce se întâmplă!” (Borne).

”Da!, emanciparea trebuie să fie dată: pentru dreptate, din înțelepciune, din necesitate. Antipatia față de evrei în clasele superioare nu mai are rădăcini religioase; în ceea ce privește clasele inferioare acolo devine revoltă socială împotriva extinderii bogăției, împotriva exploatării săracilor de către cei bogați” (Heine).

Problema este tratată pe fundalul situației generale a Europei. Csehi vorbește despre două Europe: una este Europa raționalismului și a umanismului, a doua fiind Europa miturilor. Prima Europă este mai greu de străbătut. Ea presupune consecvență, răspundere, luptă. Drumul bazat pe mituri, cel puțin la pornire, pare mai ușor. El elimină contradicțiile lumii reale, citează rădăcini strămoșești, evocă tradiții instinctuale, cere renunțarea la dreptul libertății de a critica, la libertatea gândirii, împiedică confruntarea ideilor sale cu faptele reale, dacă trebuie folosește mijloace brutale. Așadar, exclusivismul Europei miturilor se opune lucidității umanismului Europei moderne care cercetează structurile sociale, interesele claselor sociale și care sunt adevăratele lor interese. Ce-i drept nici Europa modernă nu vrea o ruptură totală cu trecutul; dar își însușește curentele moderne: științele naturii ale epocii moderne, economia politică engleză, raționalismul francez, filosofia idealistă germană, revoluția industrială a mașinilor, idealurile drepturilor omului, năzuința milenară după adevăr și fraternitate, revendicările egalitare ale socialismului, noile științe sociale. Toți acești factori ai gândirii Europei raționaliste dovedesc existența a  două tradiții, dovedesc necesitatea alegerii.

“Tineretul luminat a și ales. Iată câteva exemple: germanul lucid știe că prototipul neamțului din secolul XIX nu este reprezentat doar prin Bismark, ci și prin Liebknecht și muncitorul social-democrat. La fel și în Franța radicalismul burghez se întâlnește cu socialismul muncitoresc. Aceste noi orientări, scrie Csehi, se concretizează în raționalism, realism, în asigurarea libertății popoarelor și satisfacerea necesităților lor materiale, în apărarea progresului, a toleranței, în libertate și respectul individului. Acest complex ideologic, conchide el, putem numi pe drept cuvânt spirit european, așa cum a evoluat în contextul capitalismului modern și a apariției socialismului. Așadar, trebuie să alegem între cele două Europe. Dar am învățat atât de la socialism, cât și din economie politică, din sociologie și din experiență proprie că nu există idei care să salveze lumea și că scopul fiecărui popor este  să asigure membrilor săi cât mai multe drepturi, o bucată de pâine cât mai mare, un loc cât mai frumos sub soare. Așa se împletesc și interesele evreimii cu aspirațiile omenirii…concluzie universal valabilă.”.

Pe firul acestor raționamente Csehi continuă: ”cu aceste gânduri ne-am aplecat asupra clarificării legăturilor noastre cu evreitatea. Trebuie să înțelegem că nu putem rămâne indiferenți în fața suferințelor, nu întoarcem și celălalt obraz dacă primul a fost pălmuit. Iar dacă Europa miturilor ne izgonește trebuie să sperăm că Europa raționalismului și a umanismului este cu noi. Iar lupta dintre cei doi nu s-a decis încă”.

Trebuie să știm – spune Csehi – că acea evreime a cărei tragedii, a cărei pieire dar și renaștere se petrece în fața ochilor noștri s-a născut în Europa și nu în Palestina. La nașterea spiritului european a cărui apărare însemnează apărarea culturii au fost prezenți și evreii luminați. Este de remarcat că acel puțin pe care evul mediu timpuriu știa despre cultura greacă, despre filosofia aristoteliană, îl datorează traducătorilor arabi și evrei.

Si la începutul gândirii iluministe, ca urmaș al lui Descartes, îl vedem pe Benedictus Spinoza, filosoful din Amsterdam, primul panteist european, precursorul monismului și materialismului.Spinoza a construit un palat al gândirii, a reușit să învingă ura coreligionarilor săi, care s-au opus gândirii sale. Nu este întâmplător că Spinoza, pe care îl considerăm nu doar primul gânditor modern, dar și primul evreu modern, a trăit și a creat tocmai în Olanda. În general i se reproșează lui Spinoza că își propune găsirea fericirii pe pământ. Dar în acest caz nu este vorba despre o concepție evreiască ci despre începuturile iluminismului care spre deosebire de spiritul evului mediu pornește de la viața de pe pământ pentru realizarea fericirii pe pământ. ”Ceea ce apreciem în mod deosebit la Spinoza, scrie Csehi, este ruperea cu evul mediu evreiesc și neevreiesc și efortul pentru impunerea spiritului european. Așadar, conchide el, pe merit îl putem cita pe Spinoza ca pe unul dintre cei mai eminenți reprezentanți ai spiritualității evreiești”.

Desfiinţarea ghetoului

În acest subcapitol Csehi are în vedere marile evenimente ale epocii moderne care au deschis calea spre emanciparea evreilor. “Noile generații au recuperat ce au pierdut generațiile medievalității. A apărut un Mendelssohn, Maimon, Heine, Borne, Marx… Secolul al XIX lea a însemnat în general mari schimbări în istoria evreilor. În câteva decenii milioane au emigrat în America. Iar în ceea ce privește cultura europeană ea a pătruns și în centrele evreilor răsăriteni. Limba ebraică în locul limbii talmudului și a cabalei a devenit o limbă a culturii moderne; Yeshiva bocherii din răsărit, sub amenințarea excomunicării, au învățat limbile germană, poloneză, rusă și în ciuda cenzurii rabinice au apărut primele scrieri ale Haskalei. Un alt fenomen de o deosebită importanță este renașterea literaturii de limbă idiș”.

Trecând în revistă aceste reînnoiri petrecute în secolul al-XIX lea și începutul secolului XX, Csehi trece la analiza situației dintre cele două războaie mondiale. ”Societatea este grav bolnavă, scrie el, termometrul problemei evreiești a început să crească chiar dacă indică o temperatură scăzută. Și poate nu erau chiar miopi acei evrei care în procesul lui Dreyfus și în mișcarea lui Lueger și Stocker au văzut ultimele evenimente ale barbariei trecutului și nu semnale ale noilor barbarii. Însă vremurile tulburi au început să apară la orizont. Și precum pe vremea revoluției franceze reprezentanții burgheziei au militat pentru drepturile evreilor, așa acum militează reprezentanții clasei muncitoare pentru obținerea drepturilor respective. Deși antidogmatic, datorită optimismului lui Csehi susține că rolul lui Mirabeau și al lui Dohm este preluat de teoreticienii socialismului. Ei și-au asumat sarcina să militeze pentru drepturile evreilor. Dar nu este vorba numai de teorie ci și despre practică. ”Organizațiile politice ale muncitorilor socialiști militează pentru egalitatea deplină între națiuni și rase. Acea egalitate de care se bucură muncitorul evreu în aceste organizații este forma incipientă a egalității depline de care se va bucura masa evreilor”. Din păcate în această problemă optimismul lui Csehi nu s-a dovedit pe deplin justificat. Căci antisemitismul nu a dispărut nici în contextul comunismului.

Csehi face referiri și în articolele consacrate lui Borne și Heine. În cazul lui Borne, născut în cartierul evreiesc din Frankfurt într-o familie evreiască, remarcă nedreptatea făcută memoriei lui prin faptul că atunci când în 1936 s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui, iar în 1937 o sută de ani de la moartea lui nu a fost pomenit nimic despre această personalitate, despre opera lui, deși a fost un adevărat  patriot german.

Csehi a acordat o deosebită atenție personalității și creației lui Heine, traducând din poeziile și proza scriitorului evreu german. În expunerea de față ne referim la articolul lui Csehi despre Heine preluat în cartea despre care  vorbim din revista Korunk nr.5 anul 1935. Articolul întitulat: Heine între două focuri.

Problema Heine – scrie Csehi – este și astăzi tot atât de actuală și de complicată ca imediat după moartea lui. În Germania de astăzi, chiar dacă nu-i se pot șterge poeziile totuși numele lui a fost scos din manualele școlare. Csehi citează o biografie a lui Heine recent apărută, autorul fiind Max Brod.

În opinia lui Brod, Heine a avut dorința să fie german dar moștenirile lui rasiale l-au împiedicat să-și realizeze această dorință. ”Ce-i drept, scrie Csehi, Brod nu susține chiar integral teoriile rasiale ale național-socialismului. Pentru el rasa evreiască nu este inferioară ci esențial alta decât rasa germană. Astfel Heine nu poate fi german. Opera lui nu se înscrie în spiritualitatea germană conchide Brod. Contradicțiile și lipsurile lui Heine sunt tipic evreiești. Evreii sunt rămași în urma spiritului vremii cu decenii. De exemplu și acum sunt mulți evrei care se consideră materialiști când materialismul este depășit nu doar în filosofie ci și în domeniul științelor naturii”.

Din punct de vedere tematic cartea lui Csehi la care ne referim în expunerea noastă este extrem de variată. Prin ea străbat concepțiile marxiste, atașamentul lui față de idealurile socialismului. În ea se reflectă raportarea lui  la fenomenele istorico-culturale ale societății omenești de pe pozițiile omului de înaltă cultură. În prezentarea noastră ne-am oprit în mod special asupra articolelor în care vorbește despre evrei pentru că le considerăm relevante pentru poziția față de această problemă a unui evreu asimilat, care deși asimilat s-a declarat evreu și s-a arătat preocupat de destinul evreității. Este de menționat că articolul intitulat: „Evreii în Europa ”, scris în majoritatea cazurilor la persoana întâia. A apărut în revista Korunk în 1937.

În articolul de față nu am epuizat nici pe departe complexitatea tematică a creației lui Csehi. Ne-am oprit asupra cărții lui dedicate iluminismelor.

Desigur, un studiu special merită să fie consacrat lucrărilor lui antidogmatice. Este relevant în acest sens, printre altele, studiul lui despre Dobrogeanu Gherea, în care scrie: ”Polemica lui Gherea cu Titu Maiorescu mi-a arătat nu numai ce obiectează esteticianul marxist operei lui Maiorescu, dar și ce anume trebuie preluat din ea. Această loialitate a polemicii nu numai că nu este antiprincipială, ci dimpotrivă, este necesară oricărei principialități”.

În opinia lui Csehi – conchide Ernő Gáll – marxismul zilelor noastre nu mai poate pretinde că dă soluții la toate problemele arzătoare ale omenirii. Reprezentanții marxismului nu mai pot rămâne indiferenți față de experiențele altor teorii sau altor curente. Este nevoie de dialog, de colaborare în interesul rezolvării problemelor arzătoare ale omenirii”.

Este de menționat că acest spirit și-a pus amprenta asupra studiilor sale înainte de prăbușirea sistemului socialist. El nu a manifestat neîncredere față de curentele științifice și filozofice apărute în afara marxismului.

În anul 1963 publică o lucrare despre geneza realismului socialist în care și-a privit autocritic unele orientări dogmatice.

                                                          *

Întâmplarea a făcut să mă aflu la Cluj la înmormântarea lui Csehi, de care m-a legat o comunitate spirituală prin lungi dezbateri pe probleme, în special ale marxismului. Trupul neînsuflețit a fost depus în sala festivă a Casei Universității pentru aducerea unui ultim omagiu. Conform ultimei sale dorințe nu s-a ținut nici un discurs…s-a intonat ” La Marseillaise”.

Lya Benjamin