Călătorii pe urmele muzicii

Poetul simbolist Paul Verlaine spunea “De la musique avant toute chose. Et tout le reste est littérature.” (Muzica înainte de toate. Și tot restul este literatură). Cred că aceste două dictoane se potrivesc perfect revistei Baabel, cu condiția să le schimbăm ordinea, adică literatura este primordială. Pandemia de coronavirus ne-a adus cel puțin un lucru bun – muzica păsărilor. Noi o auzim tot timpul, fiindcă locuim într-o zonă cu mulți copaci, iar păsărele ciripesc pe tonuri diferite încă din zorii zilei. Dar nu despre această muzică doresc să scriu, ci despre cea pe care am ascultat-o în călătoriile noastre peste hotare. Ne-au atras în primul rând spectacolele de operă. Plăcerea mea de a asculta arii din opere mi-a cultivat-o încă din copilărie tatăl meu Ezri Ladislau, Z.L. Tata, care era tâmplar și apoi contabil autodidact, avea o memorie și o ureche muzicală extraordinară și în plus o voce splendidă de tenor-bariton. Obișnuia să cânte arii, mai ales din operele lui Verdi, care era compozitorul său preferat. Mama îmi spunea prin anii 1960 că după părerea ei Mario Lanza (1921-1959) avea vocea cea mai plăcută dintre toți marii tenori și eu îi dau dreptate. Din păcate el și-a comercializat talentul, producând filme hollywoodiene, ceea ce i-a scăzut mult prestigiul de cântăreț de operă. În schimb, prin această comercializare Mario Lanza a popularizat muzica de operă, care de obicei nu era accesibilă oamenilor de rând. Iată-l în opera I Pagliacci de Leoncavallo.

Vorbind de popularizarea muzicii clasice și a muzicii de operă, pe la sfârșitul anilor 1960 celebrul compozitor și pianist Leonard Bernstein a ținut o serie de excelente lecții muzicale la televiziunea română. Același lucru l-a făcut și Zubin Mehta la Tel Aviv. De câteva ori ne-am dus cu copiii la aceste matinee, dar prea mult nu s-a lipit de ei…

Aș vrea să menționez și două nume de cântăreți evrei cu voci senzationale. Tenorul Joseph Schmidt (1904-1942), supranumit privighetoarea din Cernăuți și Caruso al evreilor, cantor și apoi cântăreț de operă. S-a născut la Davideni, Bucovina. Deși era vestit în Europa și în America, a murit la numai 38 de ani, în condiții mizerabile, într-o tabără de imigranți ilegali din Elveția în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Iată-l interpretând cântecul Mattinata de Leoncavallo.

Iar Beverly Sills a fost o soprană de coloratură evreică americană de faimă mondială. Aici ea interpretează o arie din opera Linda di Chamounix de Donizetti.

Opera română

Opera română are o tradiție seculară. Încă din 1772 exista la București o trupă de cântareți de operă. Cu timpul, zeci de cântăreți de operă români și-au câștigat faima internațională. Lista cuprinde nume cunoscute cum ar fi: Dinu Bădescu, Ion Buzea, Ileana Cotrubaș, Ion Dacian, Hariclea Hartulari Darclée, Octav Enigărescu, Angela Gheorghiu (considerată una dintre cele mai renumite soprane din lume), Traian Grozăvescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Mizzi Locker (care mai târziu a devenit profesoară de canto în Israel), Nelly Miricioiu (soprană britanică de origine română), David Ohanesian (care alături de Octav Enigărescu și Nicolae Herlea a făcut parte din triada de aur a celor mai mari baritoni ai României), Ion Piso, Joseph Schmidt, Ludovic Spiess, Petre Ștefănescu-Goangă, Virginia Zeani (care timp de 25 de ani, începând din anii ’50, a fost considerată prima donna assoluta a Teatrului de Operă din Roma) și mulți alții. Aș vrea să-l menționez în mod deosebit pe Nicolae Herlea (1927-2014), care a cucerit scenele celor mai cunoscute opere din lume. Iată-l interpretând mai multe canțonete italiene.

Soția mea a avut norocul să crească la Timișoara, un oraș multicultural, cu o puternică tradiție în muzica de operă și cea simfonică. Ea mergea încă din copilărie la matineuri la Opera de Stat din Timișoara.

Opera de stat din Timișoara, inaugurată în 1875

Când am început să învăț la Timișoara, m-am alăturat soției și mergeam împreună la operă. Un eveniment mai puțin cunoscut este atentatul terorist antisemit petrecut în sala operei din Timișoara prin 1938, în timpul spectacolului cu subiect evreiesc Dybbuk, prezentat de o trupă de actori evrei din București. De pe urma lui bunica soției mele a rămas cu o schijă sub piele. La sfârșitul anilor 1960, soția mea a avut ocazia să vadă pe scena operei din Timișoara o echipă de cântăreți din La Scala din Milano, interpretând Aida de Verdi. Aceste informații nu le am de pe internet, ci le-am auzit de la cei prezenți acolo.

Opera israeliană

Istoria operei israeliene este scurtă, la fel ca cea a statului Israel. Primul spectacol de operă în viitorul Israel a avut loc în 1923, cu premiera operei La Traviata de Verdi. În 1945 soprana evreică americană Edis De Phillipe a înființat Opera Națională Israeliană, iar în 1985 s-a înființat la Tel Aviv Noua Operă Israeliană. Printre directorii ei muzicali s-a numărat și dirijorul de talie mondială Daniel Oren. În 1962 celebrul tenor Placido Domingo a semnat un contract cu opera din Tel Aviv, unde a rămas doi ani și jumătate, timp în care a apărut în 280 de spectacole de operă, interpretând 12 roluri diferite.

https://en.wikipedia.org/wiki/Israeli_Opera#:~:text=The%20Israeli%20Opera%2C%20formerly%20known,been%20its%20main%20performance%20venue.

https://en.wikipedia.org/wiki/Pl%C3%A1cido_Domingo#Career

***

Subiectul acestui articol este muzica de operă pe care am savurat-o în excursiile noastre peste hotare. De obicei comandam biletele cu mult înainte, ca să fim siguri că găsim locuri. Când planificam o călătorie, căutam întâi programele culturale din orașul de destinație. De exemplu la Budapesta găseam de toate: teatru, operă, operetă, muzică clasică, balet.

Prin 1998 am văzut Bal Mascat de Verdi, la celebra operă din Budapesta, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea după modelul operei vieneze. Din păcate în ultimii ani ea este în renovare, majoritatea spectacolelor de operă fiind prezenate pe scena teatrului Erkel. Acolo am văzut Bohema de Puccini și baletul Spăgătorul de nuci al lui Ceaikovsky, amândouă realizări fantastice. O întâmplare hazlie a fost legată de spectacolul La Traviata, pe care urma să-l vedem la Budapesta în decembrie 2018. În rolul lui Alfredo urma să cânte celebrul tenor peruan Juan Diego Flórez. Cu luni înainte am cumpărat patru bilete online. Biletele îmi păreau cam ieftine… Dar era prima ocazie pentru fiul nostru Ephraim și soția lui Hila, de a vedea live o operă întreagă. Afară era frig și ningea. Am ajuns la sala Urania. De aici încolo totul s-a pe trecut ca într-o opera bufă. Aveam locuri în rândul întâi și mă bucuram că-i vom putea vedea pe cântăreți de aproape. Sala era destul de goală… Apoi scena mi s-a părut ciudat de îngustă și în pe ea era un ecran enorm. După câteva minute am înțeles: era o transmisiune directă de la Metropolitan Opera în New York! Când s-au stins luminile, ne-am furișat afară. Abia atunci am înțeles de ce erau biletele atât de ieftine. La întoarcere am verificat din nou anunțul. Nicăieri nu scria că era o transmisiune televizată.

Aș vrea să povestesc în continuare despre vizita noastră la opera din Berlin, de pe calea Unter den Linden, la câțiva ani după căderea zidului. După ce am ajuns în oraș cu vară mea Rita și soțul ei Haim, am început să ne interesăm despre un eventual spectacol de operă. Cu chiu și vai am găsit patru bilete la ultima operă compusă de Mozart, La clemenza di Tito (Iertarea lui Titus). Sala era arhiplină, cu mulți turiști, mai ales americani, în costum și cravată. Spectacolul era la amiază. Era vară, peste 30 de grade și aer condiționat – ioc! Sărmanii americani transpirau, dar zâmbeau cu satisfacție. Să fi fost din complezanță? Niciodată n-am mai văzut un spectacol atât de plictisitor: muzică monotonă, cântăreți mediocri, iar scena iluminată cu un bec arăta ca podiumul unui sediu comunal de partid din anii 1960. Opera trebuia să dureze peste trei ore, dar la pauză noi am șters-o englezește.

Cam la fel am făcut la Palma de Mallorca, la opera Cosi Fan Tutte, tot de Mozart și la un concert de zarzuela (un fel de operetă tipic spaniolă) ținut în splendida sală de operă din Valencia, proiectată de cunoscutul arhitect Santiago Calatrava. Singura deosebire față de Berlin era că celelalte două săli aveau aer condiționat, dar cântăreții erau tot de mâna a treia.

La opera din Valencia

Am avut parte de o dezamăgire și la Torre del Lago, în Toscana, la opera Tosca de Puccini. Spectacolul era în aer liber și dincolo de scenă se vedea lacul Massaciuccoli. Mai puțin romantici erau eroii principali, Tosca și Mario, doi cântăreți trecuți de anii tinereții, rotofei și cu vocile tocite.

La Torre del Lago, lângă statuia lui Giacomo Puccini

Multă vreme ne-am dorit să ajungem odată la faimoasa operă La Scala din Milano. La un moment dat am aflat de pe internet că peste câteva luni se va prezenta acolo opera Carmen de Bizet. Ne-am înscris, ni s-a confirmat înscrierea, dar când să plătim biletele, ne-au anunțat că nu apărem pe listă… Am văzut totuși La Scala, dar a trebuit să suportăm concertul unui pianist japonez mediocru.

În holul operei La Scala din Milano

La Sankt Petersburg am văzut numai Lacul lebedelor într-o variantă “turistică” mediocră, într-o sală mizerabilă. În anul 2000, la Houston, soția l-a văzut pe Andrea Boccelli în sala Astrodome, cu 50,000 de locuri, dedicată de obicei muzicii country sau festivalurilor Rodeo.

În ciuda acestor mici nereușite, majoritatea spectacolele de operă văzute în excursii ne-au făcut o mare plăcere. Opera din Sidney, care se află în portul orașului, este o capodoperă arhitecturală, construită între anii 1959-1973 de arhitectul danez Jørn Utzon și grupul lui. Multe celebrități au cântat acolo, dar aș vrea să menționez mini-criza provocată de celebrul tenor Luciano Pavarotti. Ajungând la fața locului cu câteva zile înainte de spectacol, Pavarotti a refuzat să cânte în sala mare, care avea tapete violete pe pereți. În doar câteva zile gazdele au schimbat tapetele și concertul a avut loc cu un mare succes. Noi nu l-am auzit pe Pavarotti, în schimb am fost la opera Aida de Verdi în aer liber. Spectacolul a avut loc pe o insulă artificială situată în port, având pe fundal clădirea operei, splendid iluminată. A fost un spectacol muzical și coreografic / artistic de axceptie. Combinația perfectă a scenografiei cu lumina feerică dinspre operă a creat un spectacol de vis.

Aida în fața operei din Sidney

Un spectacol de o splendoare deosebită a fost baletul pe apă cu muzică folclorică chizezească pe care l-am savurat la Guilin, în China. Spectacolul intitulat Impression a fost creat de Zhang Yimou, cel care a regizat ceremoniile de deschidere și închidere a Olimpiadei din Bejing, 2008. Iată cam cum arăta:

O realizare deosebit de reușită a fost varianta flamenco a operei Carmen, pe care am văzut-o la Madrid. Flamenco se potrivește atât de bine la opera Carmen!

Italia rămâne Olimpul indisputabil al muzicii de operă. La palatul de operă Fenice din Veneția, reconstruit după incendiul din 1996, am văzut împreună cu rudele noastre Eva și Frici Grosz, o realizare specială a operei La Traviata. Costumele erau moderne, dar de bun gust, iar cântăreții erau foarte buni. Alte două realizări excelente au fost Nabucco și Rigoletto de Verdi, pe care le-am văzut la celebra Arena din Verona.

Arena din Verona 

La Neapole am fost de două ori și deși nu mulți agrează acest oraș, nouă ne-a părut plin de viață, adevărata Italie, cu cea mai bună pizza din lume și muzică napolitană care te copleșește. Și eu mai cântam pe vremuri… Roberto Murolo, Mario Lanza, Dmitri Hvorostovsky și chiar celebrul tenor evreu american Richard Tucker au avut repertorii bogate în cântece napolitane. La Teatro San Carlo din Neapole am văzut o realizare excelentă a operei Carmen, sub bagheta dirijorului Zubin Mehta. Trebuie să menționez și vizita noastră la vechea operă din Modena și la statuia lui Rigoletto din Mantova, cocoșatul din opera cu același nume de Verdi. 

Statuia lui Rigoletto la Mantova

Închei cu compozitorul nostru preferat, Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (după acronimul V.E.R.D.I – Vittorio Emanuele Re D’Italia), regele care a unificat Italia. Verdi a avut o viață lungă (1813-1901) și a fost un compozitor prolific. Operele sale sunt impregnate de patriotism și mult suflet. În opera Nabucco, Verdi face analogie între robia poporului evreu sub regele Babilonului, Nabucodonosor a II-lea și dorința poporului italian de a scăpa de ocupația austriacă în nordul Italiei. Verdi s-a născut în provincia Parma, regiunea Emilia-Romagna. Câteva zile am cutreierat pe urmele lui Verdi. Compozitorul s-a născut în satul Le Roncole, la intrarea căruia am găsit inscripția: “Sono e sarò sempre un paesano delle Roncole” (Sunt și voi rămâne mereu un țăran din Roncole). Ne-am instalat în comuna Busseto, unde viitorul lui socru, Antonio Barezzi, l-a sprijinit financiar în cariera de compozitor. Tragic, soția și cei doi copii i-au murit într-o epidemie și nemaiavând urmași, Verdi a întemeiat o fundație de ajutorare a tinerilor muzicieni. Ea mai funcționează și astăzi. La Busseto, Teatro Verdi a devenit muzeu. Ornamentația interioară a fost pictată de evreul Issaco Gioacchino Levi de Busseto. Am mers pe jos de la Busseto la Roncole și înapoi, pe un drum de țară, însoțiți la întoarcere de un câine vagabond pe care l-am numit Emilio. Ultima parte a vieții, Verdi a petrecut-o împreună cu cântăreața Giuseppina Strepponi la Villa Verdi, un loc feeric.

Casa natală a lui Verdi din Le Roncole
Teatro Giuseppe Verdi din Busseto
Villa Verdi

Pentru mine muzica este un balsam al sufletului, fără de care am fi mult mai triști, mai distanți și mai asociali. Deși de gustibus non est disputandum, muzica de azi pe care o ascultă tineretul israelian este de o calitate discutabilă, constând mai ales dintr-una pseudo-orientală și un fel de rock monoton și fără muzicalitate. Gusturile tinerilor se pot rafina și diversifica numai printr-o educație continuă, de mici copii, ceea ce în Israel nu se prea întâmplă în ultimii ani. Programe cum ar fi Virtuozo la Duna-TV sau Românii au talent la Pro-TV pot avea un rol important în popularizarea muzicii clasice în general și a muzicii de operă în special.

Tiberiu Ezri

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

18 Comments

  • Marica Lewin commented on September 6, 2020 Reply

    Va apreciez si vs admir pe sotia Dvs si pe dvs pentru ca iubiti asa de mult Opera, cel mai frumos omagiu adus vocii umane. Caldura, dramatismul, emoțiile transmise de vocea umană sunt unice , tulburătoare și liniștitoare in același timp. Opera, o inmanunchiere complexa a tuturor artelor: literatura, muzica, decorațiuni interioare, costume, interpretare scenică, balet.
    Fiecare generație are muzica ei și un mod artistic propriu de exprimare, dar marile Creații de Opera vor acompania oamenirea pentru eternitate.

    • Tiberiu Ezri commented on September 6, 2020 Reply

      Ati facut o descriere foarte frumoasa a operei!
      Multumesc

      • Marica Lewin commented on September 10, 2020 Reply

        Înainte de Corona, se prezentau la Cinemateque, cele mai recente mari puneri in scena a unor opere la Festivaluri internaționale.
        Astfel am văzut opera Carmen montata pe cea mai mare scena plutitoare din lume pe lacul Constance, la Bregenz.
        Altădată, opera Macbeth de Verdi, cu Anna Netrebko in rolul lui Lady Macbeth. Formidabil și fascinant.

        • Tiberiu Ezri commented on September 10, 2020 Reply

          Da, Netrebko e fantastica asa cum a fost Dmitry Hvorostovsky care din pacate a murit tanar.

          • Marica Lewin commented on September 12, 2020 Reply

            Din păcate. O soarta trista Nu a putut fi salvat. Dvs , ca om, doctor și mare iubitor de opera ați suferit mult.

            • Tiberiu Ezri commented on September 12, 2020 Reply

              Intr-adevar

  • Veronica Rozenberg commented on September 3, 2020 Reply

    Deşi împărtăşesc unele dintre ideile pe care le propuneţi aici, cred că transpare din articolul dvs ceva care nu se potriveşte cu generaţiile actuale.
    Fiecare generaţie îşi are muzica sa şi idolii săi, iar cei din generaţiile precedente nu au întotdeauna capacitatea, nici muzicală/profesională, nici sufletească şi nici personală că să accepte cu interes şi bună voinţă muzica cea “nouă”.

    Oare moderniştii, care poate astăzi nici nu mai sunt modernişti, ca de exemplu – nu merg prea aproape că nu mă pricep – dar nici Bartok, sau Sibelius, cu atât mai mult Stravinski şi Arthur Schoneberg sau Kopland, nu ar fi probabil pe placul multora, care cred că sunt iubitori de muzică.

    Lumea, ca şi muzica suferă schimbări neobişnuite, dincolo poate de obişnuinţa noastră, spun a noastră, pentru că îndrăznesc să localizez mulţi dintre baabelieni în generaţia anilor ’50, deşi cu siguranţă există şi “antecedenţi” sau tineri şu urmaşi.

    Noi, aceştia, am fost crescuţi într-o anumită atmosferă, care oferea, în România comunistă multă artă de calitate, la radio, la sălile de concert, la operă, ulterior şi la TV, nu ne lipseau aceste spectacole, chiar înainte de a gusta festivale internaţionale sau localuri mondiale de mare clasă.
    Dar astăzi, adică să zicem de cel puţin două decenii totul se schimbă, oamenii şi locurile, idealurile şi profesiile, aspiraţiile şi clasificările.

    TikTokul de exemplu, probabil ne pare o mare aiureală, şi cine ştie dacă viitorul său nu va fi strălucit în lumea adolescenţilor de azi.

    Cum spunea Ecclesiastul:

    (în rezumat – Orice lucru îşi are timpul său)

    3 „Pentru toate există o vreme,
    Şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său:
    2 un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
    Un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge;
    3 un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
    Un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
    4 un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
    Un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
    5 un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre;
    Un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări;
    6 un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
    Un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
    7 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
    Un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
    8 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
    Un timp pentru război şi un timp pentru pace.

    • Tiberiu ezri commented on September 3, 2020 Reply

      In plus va informez ca in curand voi publica un articol despre muzica folclorica . Si ea poate fi valoroasa!

      • Veronica Rozenberg commented on September 3, 2020 Reply

        Care muzica folclorica?

        • Tiberiu Ezri commented on September 3, 2020 Reply

          Scriam despre un articol pe care il voi publica in viitorul apropo at.

          • Veronica Rozenberg commented on September 3, 2020 Reply

            Va multumesc, dar ati raspuns la o alta intrebare, intrebarea mea era, despre ce folclor scrieti?
            Mi s-ar parea ciudat sa scrieti despre folclor israelian. Ma intreb daca asa ceva exista.
            In schimb am consumat cu mult interes, timp de ani de zile in clipe lin care am vrut sa ma eliberez de ganduri (totdeauna o solutie pentru aceasta stare este aplicarea originalitatii in bucatareala, dar o alta a fost petnru miner sa ascult la TVRi, muzica folclorica romaneasca, mirandu-ma de fiecare data de nenumarate calitati ale multor oameni care participa la acest tip de activitate, din ce in ce mai frecventa in Romania, sau la televizor. Spre exemplu este o emisiune simpatica, Vedeta populara, dar sunt si multe alte aspecte surprinzatoare.

            • Tiberiu Ezri commented on September 3, 2020 Reply

              Aveti dreptate dar raspunsul complet il veti afla dupa publicarea articolului.

  • Hava Oren commented on September 3, 2020 Reply

    Și eu vă urez să mai faceți încă multe călătorii muzicale! Dar pe un subiect nu sunt neapărat de acord.
    Bineînțeles că în fiecare epocă se crează multă muzică de duzină și puține capodopere. Cine își mai amintește azi de Dusek sau de Hasse? Lumea îl știe pe Mozart.
    La fel și cu muzica „ușoară”: apar multe lucruri de un gust îndoielnic, dar nu numai! Eu consider că ceea ce noi numim „Șirei Ereț Israel” este muzică de calitate, care dăinuie de multe decenii și este și astăzi tot atât de iubită ca la început. Un exemplu sunt cântecele lui Nahum Heiman, despre care am mai scris în Baabel.

  • Tiberiu Ezri commented on September 3, 2020 Reply

    Multumim!

    • Tiberiu Ezri commented on September 3, 2020 Reply

      Multumim! Tocmai scriu un articol despre muzica folclorica si amintesc in el despre shirei eretz Israel,

      • Tiberiu Ezri commented on September 3, 2020 Reply

        Va multumesc pentru conentariu. Ideea principala a articolului a fost muzica pe care am savurat-o in calatorii. Ceea ce am afirmat despre muzica contemporana in special israeliana este parerea mea subjectiva dar fundamentata un pic pe cunostinte muzicale. Nu poti sa compari calitatea muzicii si a textelor de exemplu a compozitoarei Nomi Shemer cu muzica pe doua acorduri si cu texte banale sau chiar puerile care caracterizeaza muzica moderna si orientala israeliana. Ca in multe alte domenii in viata, domina mediocritatea.
        Asta este parerea mea si nu am intentia sa o schimb. Ba chiar baietii mei, israelieni tineri get beget il prefera pe Shlomo Artzi care impreuna cu Arik Einstein continua sa fie audiati de multi israelieni. Si pe plan mondial, Queen, Beatles si alti “bosorogi” au ramas inegalabili. Asta este strict parerea mea (dar nu numai…) personala.

        • Hava Oren commented on September 3, 2020 Reply

          Aici suntem perfect de acord! Nici Beatles nu s-au perimat după atâția ani, nici regretații Arik Einstein și Naomi Shemer.

  • Eva Grosz commented on September 3, 2020 Reply

    Citind acest articol ne amintim și noi de toate popasurile noastre în sălile de operă și concert din România, Israel și din diferite săli din lume, care ne-au oferit spectacole de neuitat. Muzica este într-adevăr “Un balsam al sufletului” .Opera este astăzi spre deosebire de începuturile ei o unitate între diverse forme de artă: cântec, teatru, balet, cinematografie, tehnică de montaje, regie, costume minunate tot ce ochii și urechile pot înregistra și de care sufletul se poate bucura. Dorim lui Tibi și Elisheva Ezri încă multe călătorii muzicale !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *