Mort după o bere (La figurat, dar și la propriu)

Mă aflu în al doilea lockdown. Și nu știu pe cine să dau vina pentru situația în care ne aflăm. Pe chinezii de la care a pornit virusul în urmă cu aproape un an? Pe pasagerii liniilor aeriene care l-au răspândit între timp în restul lumii, inclusiv Anglia, unde locuiesc cu familia mea? Pe politicienii noștri, care inițial au reacționat cu un calm olimpian la pericol, vrând probabil să proiecteze imaginea de lideri cu sânge rece, care nu intră în panică imediat, care gândesc înainte de a lua o decizie, ș.a.m.d.? Pe ”oamenii de știință” care dau verdicte ca Papa de la Roma, dar care se contrazic între ei? Sigur, fiecare din categoriile enumerate mai sus poartă o parte din vină. Dar, personal, eu îmi blamez semenii, și în primul rând pe cei mai tineri decât mine (eu fiind în categoria ”vulnerabili”, având peste 70 de ani). Mulți dintre ei au acceptat teoria că virusul nu există, că e o conspirație (dar a cărei autori și obiective rămân în obscuritate) și resping orice măsură de precauție. Alții, încurajați de concluzia unor ”specialiști” că virusul nu este prea periculos pentru copii, tineri și oamenii în general sănătoși, își trăiesc în continuare viața de parcă nimic nu s-a întâmplat. Nu chiar, pentru că nu mai pot merge la cinematograf, la teatru, la concerte, la meciuri de fotbal, sau alte evenimente sportive ca înainte, din cauza distanțării sociale impuse de ”guvernele dictatoriale”. Nici măcar creșterea numărului de decese printre cei care au negat existența virusului sau necesitatea măsurilor recente nu a influențat mult comportarea acestor ”negaționiști”. În Marea Britanie, în cele trei zile premergătoare impunerii celui de al doilea lockdown, restaurantele și pub-urile (berării) au fost arhipline, iar distanțarea socială a fost lăsată la ușa de intrare. Este cert că mulți dintre cei care s-au îmbulzit să dea pe gât ”ultima halbă” înainte de ”Postul de patru săptămâni”, în cel mult două săptămâni vor ocupa paturi în diverse spitale din țară, dacă se vor mai găsi până atunci paturi libere.

Eu unul nu-i înțeleg pe acești oameni. Ei chiar nu pricep că suntem în pericol de moarte, cel puțin deocamdată? Le este oare atât de greu să urmeze indicațiile date de autorități? Sigur, s-au făcut greșeli, s-au luat măsuri tardive sau pripite, dar o zicală englezească spune că atunci când nu ești sigur, ”e mai bine să greșești printr-un exces de prudență decât să-ți asumi riscuri sau să calci alături”. Bunul simț chiar a dispărut complet? Oamenii au uitat să gândească și să acționeze în consecință? Greu de crezut poate, dar aici în Anglia, autoritățile fac o mare publicitate informațiilor despre Covid 19 și măsurilor de precauție necesare, ca de exemplu: cum și cât timp să te speli pe mâini și cum să păstrezi distanța față de alte persoane, dar și ce înseamnă febră și cum se ia temperatura, sau cum să-ți pui masca pe față. Nimeni nu mai pare să știe ce să facă și cum să reacționeze. ”Să ne spună guvernul ce trebuie să facem” spun mulți, formulă care face parte din aceeași familie cu ”ce se dă” din vremea lui Ceaușescu.

Am stat și m-am gândit de unde vine obsesia asta cu mersul la pub, cu ”băutul social” (social drinking), la care mulți nu renunță chiar cu riscul infectării cu Covid 19 și cu tot ce implică el. Cred că știu. Pub-ul este punctul central în viața multor britanici. Acolo se întâlnesc cu prietenii, acolo discută, beau și mănâncă. Când s-au închis pub-urile pentru primul lockdown, viața multora, așa cum o cunoșteau ei, a fost pusă și ea în carantină. Dar de data asta guvernul britanic nu i-a uitat pe acești oameni (și nici potențialele lor voturi) și a anunțat că acum, deși se vor închide din nou, pub-urile vor putea vinde amatorilor bere pe care s-o bea acasă. De ce nu cumpără berea de la supermarketuri, care rămân deschise? Eh, dacă ești cunoscător, nu e același lucru. Eu nu sunt, probabil de aceea nu înțeleg.

Sigur, eu mă leg de englezi. E și normal, întotdeauna îi criticăm în primul rând pe cei care ne sunt cei mai apropiați și pe care-i cunoaștem cel mai bine. Și eu trăiesc printre englezi de 50 de ani. Dar ei nu sunt diferiți de israelieni, spanioli, italieni, francezi și alții, care au intrat și ei în al doilea lockdown, pentru că s-au grăbit să ”revină la normal”, fără să se gândească la posibilitatea că ”normalul” nu mai e nici el ce a fost odată. 

Cu vreo două decenii în urmă, fiica mea mi-a povestit ce i s-a întâmplat unei bune prietene, o poveste destul de neobișnuită. La sfârșit, când a văzut că nu reacționez, m-a întrebat:

– Tata, de ce nu spui nimic? Nu înțelegi ce s-a întâmplat?

– Am încetat de mult să mai încerc să înțeleg ce se întâmplă în jurul meu, i-am răspuns. Iau totul așa cum se prezintă la prima vedere, e mult mai simplu.

– Și ești mai fericit?

– Nu, dar sunt mult mai calm!

Cu același calm aștept acum ieșirea din ”al doilea val”, în speranța că ”ce e val ca valul trece”. Apropos, știe cineva câte valuri vor fi în total? Întreb doar așa, pentru un prieten.

Dorian Galbinski

4 noiembrie 2020   

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Michael Lavie commented on November 13, 2020 Reply

    Este rezultatul unei totale incertitudini. Dupa doua razboaie mondiale,unul “rece” si inaca cateva razboaie “locale” ne trezim cuprinsi intr-un nou razboi mondial, un razboi biologic. De data asta nu intre cei “buni” si cei “rai” intre care am invatat sa deosebim, ci impotriva unui dusman ambiguu, necunoscut.

    Politicienii care intotdeauna se gandesc la ziua “lor” de maine – mint

    Oamenii de stiinta nu pot recunoaste ca au fost prinsi cu “pantalonii jos” nu pot cadea de acord si – mint

    Societatea moderna se afla intr-o capcana fara precedent

    Si de aici reactiile diverse si uneori inexplicabile ale unui public in panica, care si-a pierdut complet increderea…

  • Theodor Toivi commented on November 13, 2020 Reply

    Da, “ce val ca valul trece”. Dar cand?

  • Eva Grosz commented on November 12, 2020 Reply

    În afară de faptul că textul prezintă o realitate, este scris cu un talent de povestitor ! Frumos !

  • Tiberiu Ezri commented on November 12, 2020 Reply

    Aveti dreptate! Cel mai important lucru care se stie despre COVID-19 este ca nu se stie nimic sigur despre el. De aceea, eu am incetat sa mai vad stirile la televizor sau sa le ascult la radio. Toti desteptii vorbesc dupa logica si nu evidence based.

  • BORIS MEHR commented on November 12, 2020 Reply

    POVESTEA CU VALUL ESTE O POVESTE, TOTUL DEPINDE DE SEVERITATEA RESTRICȚIILOR

  • Hava Oren commented on November 12, 2020 Reply

    Exact părerea mea. Încep să cred că printre cele peste un milion de victime, nu puțini și-au făcut-o cu mâna lor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *