Sindromul Ierusalim (Partea I)

PREAMBUL

Ierusalimul reprezintă orașul sfânt pentru cele trei mari religii monoteiste abrahamice, cu rădăcini profunde în inimile a multor milioane de evrei, creștini si musulmani. Însă de numele său e legat și Sindromul Ierusalim.

Actul care a condus la „înscăunarea” definitivă a ceea ce este cunoscut astăzi sub denumirea Sindromul Ierusalim în atenția specialiștilor în psihiatrie este următorul: în anul 1969, Michael Rohan, turist australian creștin, a încercat să dea foc moscheii de pe Muntele Templului. Motivarea acțiunii sale a fost că arderea moscheii ar permite să fie reconstruit Templul, ceea ce ar aduce mântuirea omenirii, respectiv venirea lui Mesia.

Desigur, actul a stârnit indignare și revolte în întreaga lume musulmană, însă a concentrat atenția psihiatriei asupra a ceeace a fost denumit Sindromul Ierusalim.

Din punct de vedere istoric, descrierea clinică a acestui sindrom a fost realizată pentru prima dată în anii 1930 de către medicul psihiatru ierusalmitean Heinz Haim Herman, unul dintre fondatorii cercetării moderne de psihiatrie din Israel[1]. El notează: “Ierusalimul este un magnet pentru credincioșii înflăcărați ai multor religii și secte religioase; pe străzile sale pot fi găsiți salvatori ai lumii, mulți Mesia, salvatori ce răscumpără necazurile oamenilor, profeți locali etc.

1. MICRO-ISTORIC

Chiar dacă sindromul Ierusalim a fost descris clinic abia în anul 1930, fenomenul a existat și în generațiile anterioare. Literatura axată pe pelerinaj la Ierusalim, conține multiple descrieri ale unor oameni care, vizitând Ierusalimul pe motive religioase, și-au pierdut echilibrul mintal ”trezindu-se” dintr-o dată a fi importante figuri istorice sau religioase. Două exemple în cele ce urmează.

  • Saint-Rainerius (c. 1115/1117 – 1160), originar din Pisa, a fost un negustor medieval prosper de brânză italiană, precum si armator, dar și un călător pasionat. Vizitând Țara Sfântă în anul 1146, a devenit călugăr în Ierusalim, trăind într-o profundă austeritate[2]; a vizitat Biserica Sfântului Mormânt, Muntele Tabor, Hebronul, Bethlehem. În anul 1153 Rainerius a revenit la Pisa, și a intrat în mănăstirea Saint Andrei, iar ulterior la mănăstirea Saint Vitus. A obținut faima de bun predicator, fiind tratat ca sfânt, încă în timpul vieții sale, devenind Sfântul Patron al orașului. Și-a câștigat reputația de făcător de miracole. A fost înmormântat în Domul din Pisa.

Pe când se afla în Țara Sfântă, a participat la o masă de Crăciun într-o biserică în Tyre (Liban), l-a auzit pe episcop spunându-le participanților că “chipul Fiului Lui Dumnezeu se află în mijlocul lor”. Având convingerea că episcopul se referea la persoana sa, Rainerius a avut o viziune, în care Iisus I-a dispus să renunțe la toată proprietatea sa, să se dezbrace și să rămână nud la aniversarea zilei de naștere a Domnului, așa precum Iisus a fost dezbrăcat la crucificarea Sa.

În timpul unei viziuni ce a avut-o, în timp ce se ruga în Biserica Sfântului Mormânt, el și-a simțit corpul său începând să emită un miros plăcut, iar mai târziu a observat un mic porumbel alb situându-se aproape de urechea sa dreaptă. Rainerius a susținut că era Duhul Sfânt.

  • George Gatt (1843-1924), un preot austriac care a practicat în Ierusalim și în alte locuri din Țara Sfântă, a notat de asemenea într-una din cărțile sale despre turiști cu comportament ciudat. Astfel, în ziua de Paști a anului 1873, un turist polonez, care a pretins a fi profetul Ilie, s-a îmbrăcat în alb, a urcat la o capelă de pe Muntele Măslinilor și s-a adresat cu fermitate patriarhului Ierusalimului, comunicându-i acestuia “înaltă misiune” ce o avea de îndeplinit.

În anul 1951 a fost înființat Centrul medical Kfar Șaul în Ierusalim. Acest Centru este, de facto, un spital de psihiatrie și sănătate mintala, specializat în Sindromul Ierusalim – afiliat cu Centrul medical Hadassa și Universitatea ebraică din Ierusalim. Spitalul e destinat acelor persoane – de regulă turist sau pelerin – care prezintă simptomele specifice acestui sindrom. Dacă vorbești cu Dumnezeu, înseamnă că te rogi; însă dacă Dumnezeu vorbește cu tine, înseamnă că suferi de schizofrenie[3].

O zicală modernă ar putea suna astfel: Trăim într-o lume total globalizată și computerizată, însă din cei ”duși cu pluta” (nebuni?) nu ducem lipsă.

2. Sindromul Ierusalim: câteva întrebări

În ce constă ”energia de activare” care conduce la declanșarea sindromului? De ce te aduce Ierusalimul la asemenea stări, chiar dacă anterior vizitei, persoana pare echilibrată și lipsită de orice semne de psihopatologie? Ce este acel ceva care te transformă în altcineva odată cu sosirea în Ierusalim?

Un răspuns sintetizat la aceste întrebări ar fi că ceea ce caracterizează sindromul Ierusalim este tenta mistico-religioasă.

Însă, în nici un caz, răspunsul la întrebare nu poate fi concentrat în doar fraza anterioară. De aceea, pentru a înțelege ce este sindromul Ierusalim, care e substratul declanșării sale, voi încerca o micro-prezentare a încărcăturii spirituale/religioase a Ierusalimului, fiind totuși convins că nu voi izbuti să redau în plenitudinea lor lumina, culoarea, splendoarea și parfumul specifice Ierusalimului, oraș care atrage an de an milioane de turiști, oraș despre care s-au scris tomuri de cărți, articole, versuri, cântece, etc., oraș care constituie subiectul a numeroase întruniri, conferințe, congrese, simpozioane, etc.

Ierusalimul nu este un oraș oarecare, ci este capitala celor trei mari religii monoteiste abrahamice ale lumii: iudaismul, creștinismul și islamul…………..

Cuvântul Ierusalim apare citat de 794 de ori în Biblie: 651 de citări in Vechiul Testament si 143 de citări in Noul Testament.

Situat în Munții Iudeii, la o înălțime de circa 800 metri deasupra nivelului mării, între Marea Mediterană şi Marea Moartă, Ierusalimul are istorie veche zbuciumată de cinci milenii[4]: orașul a fost distrus de două ori, asediat de 23 de ori, atacat de 52 de ori, capturat și retrocedat de 44 de ori. Toți cei care, rând pe rând, l-au cucerit si l-au stăpânit în diverse veacuri și epoci istorice, l-au jefuit si dărâmat. Se pare că în istoria universală, cu greu poate fi găsită o altă cetate care să fi trecut prin atât de multă suferință și război ca Ierusalimul.

De asemenea, nu constituie nici un secret: și actualmente, Ierusalimul continuă să fie scena unor frecvente fricțiuni, a căror “motivație” este elementul religios…

3. ”FEȚELE” IERUSALIMULUI

Turistul care vizitează Ierusalimul, îi va descoperi două “fețe”:

  • Ierusalimul pământesc (fizic, terestru). În limba ebraică este denumit Ierușalaim șel mata / ירושלים של מטה, adică Ierusalimul de Jos.
  • Ierusalimul celest (spiritual), care îmbracă variate forme, funcție de elementul mistic care l-a generat și în care s-a dezvoltat. În limba ebraică, este cunoscut sub denumirea Ierușalaim șel maala / ירושלים של מעלה, adică Ierusalimul de Sus.

Ideea de Ierusalim, Orașul SfântΙεροσόλυμ‏, în limba greacă – reprezintă Ierusalimul celest pentru evrei (ירושלים, עיר הקודש) și creștini. În islam, Ierusalimul celest este denumit Ur Shalim al Quds (Ierusalimul cel sfânt/venerat, أر شليم أل قدس în limba arabă).

Pentru a oferi instrumente de a înțelege ce este Sindromul Ierusalim, respectiv ce este acel ceva care te transformă în altcineva odată cu sosirea în Ierusalim, o micro-incursiune referitoare la Ierusalimul de Sus, centrul acestuia fiind Orașul Vechi.

4. Micro-aspecte preliminare

Înainte de a porni vizita în Ierusalimul celest, factorul ”răspunzător” de Sindromul Ierusalim, câteva elemente preliminare istorico-geo-politice sunt necesare.

  • În Orașul Vechi din Ierusalim există Muntele Templului, (numele ebraic mai vechi fiind Muntele Moria), pe care se întinde o esplanadă având suprafața de 14 hectare, fig. 1.
Fig.1 Esplanada de pe Muntele Templului

  • Pe Muntele Templului au fost ridicate trei construcții importante:
  • Primul Templu, cunoscut sub denumirea Templul lui Solomon, a fost ridicat în timpul domniei regelui Solomon (971-931 î.Hr.). Această construcție avea menirea de a afirma fondul divin al statului si autoritatea sacră a dinastiei davidice. În anul 586 î.Hr. templul a fost devastat, jefuit și incendiat de către armata babiloneană condusă de regele Nabucodonosor, iar poporul luat în robie.
  • Exilul forțat s-a încheiat în anul 538 î.Hr., după învingerea Babilonului de către armatele regelui persan Cirus cel Mare. Acesta a permis evreilor să se întoarcă în provincia Iudeea și să-și reconstruiască Templul, Templul al Doilea. Frumusețea și grandoarea acestui Templu erau departe de ceeace fusese Templul lui Solomon.
  • Ulterior, în a doua jumătate a secolului I î.Hr., în timpul domniei regelui Iudeei, Irod cel Mare (37 î.Hr – 4 d.Hr), esplanada a fost mărită pentru a ridica Templul al Treilea. Cunoscut sub denumirea Templul lui Irod, era mult mai impunător decât Templul lui Solomon. În anul 70 d.Hr, după un îndelungat asediu al Ierusalimului, acest minunat Templu a fost complet despuiat și ruinat de soldații romani conduși de Titus (viitorul împărat roman Titus Flavius Vespasianusm 79-81). În cinstea acestei victorii, la Roma a fost ridicat Arcul lui Titus , care prezintă – printre altele – comorile luate din Templu, inclusiv Menora și trâmbițele Ierihonului.

Unicul vestigiu rămas din întregul sanctuar este Zidul Plângerii, situat în partea vestică.

  • Conform tradiției iudaice, aceste construcții au fost ridicate pe același loc în care textul biblic consemnează două evenimente importante:
  • În încercarea lui Dumnezeu de a verifica loialitatea patriarhului Avraam, divinitatea l-a chemat pe patriarh să-l jertfească pe unicul său fiu, Isaac; jertfa trebuia să se săvârșească pe o stâncă de pe muntele Moria, ce urma să i-o arate Dumnezeu (Geneza 22:2).
  • Ulterior, pe aceiași identică stâncă, patriarhul Iaacov se culcă și visează acel vis în care exista o scară pe care îngeri urcau și coborau. Iaacov numește acel loc Bet El /  בית אל/ Casa lui Dumnezeu (Geneza 28:10-14).
  • Conform textului biblic, această stâncă se afla în interiorul Sfintei Sfintelor din Templul din Ierusalim, pe stânca propriu-zisă fiind așezat Chivotul Legământului (în care erau păstrate trei obiecte: Tablele Legii, vasul de aur cu mana cerească și toiagul Arhiereului Aaron), semnul palpabil al prezenței Lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său.
  • Actualmente, pe esplanada Muntelui se înalță sanctuarul musulman Cupola Stâncii (având cupola aurită) și Moscheea Al-Aqsa. Vestita stâncă – obiect de venerație pentru evrei, creștini și musulmani – se află acum în interiorul structurii Cupola Stâncii.
  •             Pentru credința creștină, locul unde se află actualmente Domul Stâncii, este locul unde Elena, mama împăratului roman Constantin cel Mare (306–337), a ctitorit o mică biserică, care – apoi mărită -, a fost denumită Biserica Sfintei Înțelepciuni. Ulterior, în anul 530, împăratul Iustinian a dărâmat biserica, reconstruind-o în stil bizantin și dedicând-o Maicii Domnului. Mai târziu, perșii au distrus-o, rămânând doar câteva ruine.
  • Esplanada Muntelui Templului este înconjurată de ziduri de susținere, dintre care – precum a fost menționat anterior – cel mai vestit este Zidul de apus sau Zidul Plângerii, unicul vestigiu din ceea ce fusese Templul lui Irod. La această rămășiță de Zid, cu o vechime de două milenii, toţi vor să ajungă pentru a vorbi cu Dumezeu, spunând o rugăciune şi pentru a-I lăsa un bileţel într-una din nișele existente, având credința că aceste rugăciuni le vor fi îndeplinite.
  • Este cunoscut că atât creștinismul cât și islamul își au originea din iudaism. Nașterea și dezvoltarea acestor trei mari religii monoteiste abrahamice ale lumii, cu capitala Ierusalim, este în ordinea următoare: iudaismul (în prima jumătate a mileniului II î.Hr., odată cu Legământul dintre Dumnezeu și Avraam)[5], creștinismul (secolul I d.Hr) și islamul (secolul VII d.Hr.).
  •             Pe această minusculă suprafată de pământ – DOAR 14 hectare -, coexistă simbiotic iudaismul, creștinismul și islamul, cu construcții de cult suprapuse, ceeace creiază multiple aspecte problematice cotidiene.

Nu constituie pentru nimeni un secret faptul că Ierusalimul este și un oraș al neînțelegerilor: palestinienii revendică partea estică a Ierusalimului, pe care îl doresc capitala viitorului lor stat independent, în timp ce Israelul consideră Ierusalimul capitala sa unică și indivizibilă pentru eternitate.

5. Ierusalimul celest / Ierușalaim șel maala / Ierusalimul de Sus

Fiecare colțișor din Orașul Vechi este încărcat de istorie, religie, valoare, greutate, izbânzi și înfrângeri, voință și suferință. Așa precum a fost notat anterior, Ierusalimul nu este un oraș oarecare: el este capitala celor trei mari religii monoteiste abrahamice ale lumii: iudaismul, creștinismul și islamul. Vechile hărți au reprezentat lumea sub formă de trifoi, având Ierusalimul în centru, iar cele trei continente clasice – Europa, Asia și Africa – având o poziție radială, figura 2[6]; textul biblic e deosebit de relevant: Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul, pe care Eu l-am pus în mijlocul neamurilor și al țărilor dimprejur (Iezechiel 5:5).

Fig. 2. Ierusalim, centrul lumii

Denumit în lunga sa istorie Orașul de Aur, Orașul Sfânt, Orașul lui David, Orașul Păcii, Ierusalimul este un oraș fantastic, a cărui istorie te trimite cu mai bine de 3000 de ani în urmă[7], el debordând o energie incredibilă: este punctul de întâlnire între cer și pământ, între oameni și Dumnezeu. Pentru şirurile nesfârşite de turişti și pelerini veniți din toate colţurile lumii, indiferent de apartenența lor religioasă, acest punct de întânire reprezintă semnificaţia spirituală a vestigiilor istorice sfinte din Oraşul Vechi.

În centrul Oraşului Vechi se află înălţimea denumită Muntele Templului, unul dintre cele mai importante locuri religioase pentru cele trei religii monoteiste.

  • Ierusalimul și Iudaismul

Pentru iudaism, Ierusalimul este epicentrul național şi spiritual, el reprezentând întruchiparea Pământului Făgăduinței, sinteza gloriilor trecutului, dar și a sperantelor de viitor; e locul unde Avraam trebuia să-l sacrifice pe Isaac, al gloriei lui David şi al Templului lui Solomon.

Pe Pământul Făgăduinței, Dumnezeu Și-a ales Ierusalimul drept resedință. În acest sens, regele David a adus aici Chivotul Sfânt al Legământului, iar fiul său Solomon a construit Templul tot în Ierusalim. Ierusalimul este considerat a fi locul marii reconcilieri dintre toate națiunile, loc în care va trona Domnul, care va fi Împărat peste tot pământul, Zaharia 14:16.

Chiar și după distrugerea Templului și luarea în robia babiloneană, Ierusalimul nu a fost uitat: Psalmi 137:5, Psalmi 126:1-6, etc; iar Dumnezeu nu-Și uită poporul Său, Ieremia 29:11-14. Și în opera Nabucco a lui Verdi, Corul sclavilor evrei – corul reprezentând glasul poporului -, răzbate pregnant simțământul de neuitare pentru Ierusalim …

Credința iudaică asupra Ierusalimului celest este bazată în primul rând pe credința mesianică: odată cu venirea lui Mesia la porțile Ierusalimului – inclusiv locașul lui Dumnezeu, respectiv Templul distrus –, orașul se va reface, iar morții vor învia. Acesta constitue legământul cuprinzând promisiunea mesianică făcută regelui David, ce urmează a fi împlinit în Ierusalim, Isaia 35:10.

  • Ierusalimul și Creștinismul
Fig. 3 Ierusalimul şi Creştinismul. Stânga: Papa Franciscus la Zidul Plângerii (mai 2014), Dreapta: Biserica Sfântului Mormânt – Lumina Învierii

Credința creștină asupra Ierusalimului celest este bazată pe prezența lui Iisus aici[8]. Pridvorul din partea de răsărit a Templului lui Irod, numit Pridvorul lui Solomon, era locul în care se adunau Mântuitorul Iisus Hristos si Sfinții Apostoli (Ioan 10:23, Fapte 5:12).

Pridvorul din partea de sud a templului, mai spațios decât celelalte trei pridvoare, era numit Pridvorul regesc. Aici se aflau tarabele schimbătorilor de bani și a celor ce vindeau animale pentru jertfe; una dintre faptele Sale este relatată în Matei 21:12-13, Marcu 11:15-17, Luca 19:45-46, Ioan 2:13-17, etc.

Legătura cu Ierusalimul celest constă – printre altele – și în prima venire a Mântuitorului Iisus Hristos la Templul lui Irod, la vârsta de 12 ani; aici e locul unde El și-a uimit interlocutorii – înțelepți și erudiți – prin înțelepciunea, inteligența și priceperea dovedite în răspunsurile sale referitoare la Tora/Lege (Luca 2:41-47), figura 4[9].

Fig 4. Iisus în Templu

Ierusalimul este cetatea sfântă prin excelență, e acel pământ care a primit jertfa de sânge a Mântuitorului Iisus Hristos; Ierusalimul este orașul lui Iisus, al ultimelor Sale zile pe pământ, al Cinei cea de taină, al crucificării şi Învierii Sale. De asemenea, legătura lui Iisus cu Ierusalimul celest constă și în revenirea Sa la Ierusalim, în plină glorie și onor, călare pe un asin, așa precum anunțase profetul Zaharia, aspect regăsit și în Ioan 12:14-15. Conform tradiției crestine, profeţia se va împlini cuvânt cu cuvânt la intrarea solemnă a lui Isus în oraşul sfânt, Ierusalim. Asinul, în contrast cu calul folosit în război, simbolizează mesajul mesianic de pace[10].

Printre străduţele Orașului Vechi, șerpuiește traseul Via Dolorosa (Drumul Durerii sau Drumul Crucii), cu cele 14 staţii ale crucii. Este traseul pe care – conform tradiţiei creştine -, Mântuitorul Iisus Hristos a fost dus spre răstignire, începând cu judecarea şi terminând cu înmormântarea. Pe traseu – între stațiile 2 și 3 -, drumul formează arcul denumit Ecce Homo, (în traducere iată omul), loc unde Pilat L-a arătat mulţimii pe Iisus. Ultimele 5 staţii se află în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt, numită şi Biserica Sfintei Învieri; zidită de Sfinții împărați Constantin si Elena, această biserică este considerată mamă a tuturor bisericilor din lume.

Cu ocazia Paştelui, credincioşii creștini se bucură în Sâmbăta Mare de minunea Sfintei Lumini a Învierii.

Locurile biblice din Ierusalimul estic, respectiv în afara perimetrului Oraşului Vechi, constituie un suplimentar prilej pentru pelerin la o întâlnire personală cu locurile străbătute de pașii Mântuitorului Hristos. În acest sens, Muntele Măslinilor (Har Hazeitim / הַר הַזיתים în limba ebraică)[11] este un alt loc biblic important: pe aici a avut loc intrarea triumfală a Mântuitorului în Oraşul Sfânt.

Locul unde a fost crucificat, înmormântat şi unde a înviat Iisus, este venerat de creştini ca fiind Golgota, dealul constituind loc de pelerinaj.

De-a lungul timpului – pentru a marca evenimente din viaţa lui Iisus, aşa precum sunt ele redate în Sfintele Evanghelii -, pe Muntele Măslinilor s-au ridicat numeroase locaşuri de cult, acestea constituind locuri importante pentru pelerin. La baza muntelui, în partea opusă Muntelui Templului, se află o renumita Grădina Ghetsimani. În decursul timpului, au fost înălțate o serie de asezăminte de cult; dintre acestea, Biserica Tuturor Naţiunilor a fost ridicată pe locul unde Iisus s-a rugat lui Dumnezeu înaintea răstignirii.

Pe versantul estic al Muntelui Măslinilor se află Betania. Aici, o biserică marchează locul casei lui Lazăr, Mariei şi Martei; pe vârful dealului sunt vestigiile restaurate ale Capelei Înălţării, o clădire octogonală, situată pe locul de unde Iisus s-a înălţat la cer[12]. Şi despre alte două locuri s-a afirmat că reprezintă locul Înălţării Domnului. Împărăteasa Elena a construit o biserică, pe locul unde se găseşte în present Biserica Tatăl Nostru pentru a comemora acest eveniment, iar o altă construcţie, mai târzie, este Biserica Rusească a Înălţării Domnului, cu cele 7 cupole aurite.

Tot pe Muntele Măslinilor există un vechi cimitir iudaic, unde cei morţi aşteaptă învierea; mulţi evrei doresc să fie înmormântaţi aici. Tot pe Muntele Măslinilor există şi Mormântul Fecioarei Maria, în care e îngropată Sfânta Fecioară[13].

Și tot în Ierusalim, în partea sud-vestică a Orașului Vechi, se află colina denumită Muntele Sion. Printre multele obiective, se găsește o clădire – încadrată de un minaret şi o cupolă – ce adăpostește două obiective principale, de importanță istorico-religioasă: mormântul regelui David la parter, iar la nivelul superior încăperea în care a avut loc Cina Cea de Taină, respectiv Ultima Cină a lui Iisus Hristos[14].

Ierusalimului ceresc apare încă în multe alte versete clare și grăitoare din Noul Testament: Evrei 12:22, Galateni 4:25, Coloseni 3:1-2, etc.

Raportat la alte orașe istorice, față de Cetatea Ierusalimului nu te poți apropia oricum; pelerinul creștin se apropie cu credință în suflet, cu rugăciune pe buze și cu Iisus Hristos în inimă.

Părăsind arealul ierusalmitean, pelerinul are motive suplimentare de a-și încărca „bateriile emoționale”: Muntele Tabor, Cana Galileei, râul Iordan, Marea Galileei, Capernaum, Tabgha, etc.

Pentru turistul/pelerinul român interesat, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată în Ţara Sfântă prin două așezăminte de prestigiu, ce fac cinste oricărui român, unul dintre ele fiind Asezamântul Românesc din Ierusalim[15], aflat în inima perimetrului geografic al Ierusalimului vechi. Aici se află clădirea Bisericii ortodoxe române, care servește si drept Reprezentanță a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri.

Pentru a încheia primele două subpuncte – respectiv Ierusalimul și Iudaismul și Ierusalimul și Creștinismul – ale subiectului Sindromul Ierusalim tratat, este redat în continuare citatul ce rezumă numitorul comun dintre credinţa iudaică și credința creştină[16]: Creştinismul şi iudaismul seamănă ca doi fraţi. Dacă credinţa s-ar putea reduce la o listă de „items“ (ceea ce ar putea părea vulgar unora, dar şi extrem de interesant altora), atunci am vedea că 95% dintre punctele care, însumate, alcătuiesc credinţa creştină şi credinţa iudaică sînt comune. Credem, împreună, într-un singur Dumnezeu, acela care a făcut perfect lumea, acela care a alungat pe Adam şi Eva din Rai, inaugurînd, astfel, istoria omenirii, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob, care a dat lui Moise legile, Cel care a dat lui David curaj şi talent, iar lui Solomon înţelepciune. Creştini şi mozaici, privim spre viitor cu aceleaşi convingeri: Mesia va veni la sfîrşitul vremii şi va judeca viii şi morţii, credem în aceeaşi eshatologie şi în acelaşi scenariu apocaliptic. Ne uneşte, esenţial, convingerea că Mesia va veni. Ne deosebeşte, doar, credinţa noastră, a creştinilor, că Mesia a mai venit o dată. Sigur, veţi spune, amănuntul că noi aşteptăm cea de-a doua Lui venire, iar evreii prima Lui venire, este atît de important încît face diferenţa între două lumi. Şi aşa este. Dar corpul credinţelor comune este, totuşi, enorm.

  • Ierusalimul și Islamul
Fig. 5, Tot în Ierusalim: Moschea Domul Stâncii

Pentru islam, ultima dintre religiile monoteiste abrahamice, orașul Ierusalim – al treilea loc ca oraș sfânt, după orașele saudite Mecca şi Medina – reprezintă locul unde profetul Mahomed s-a înălțat la cer, precum și Esplanada Moscheilor, suprafață pe care două moschei renumite: Al-Aqsa şi Domul Stâncii.

Ca religie, Islamul reprezintă mesajul lui Dumnezeu revelat profetului Mahomed prin mijlocirea arhanghelului Gabriel (respectiv Jibril, جبريل în arabă[17]). Credincioșii acestei religii se numesc musulmani, iar Dumnezeu este Allah (în limba arabă ألله). Cartea sacră a tuturor musulmanilor, Coranul (în limba arabă القرآن / al-Qur’ān; în traducere citire, recitare) este considerat a fi însuși Cuvântul lui Allah.

În continuare o micro-prezentare, care intenționează să facă legătura în timp dintre două aspecte importante pentru Islam, legate de Ierusalim: înălțarea la cer a profetului Mahomed și Esplanada Moscheilor.

Profetul Muhammad ibn Abdallah (570-632) s-a născut la Mecca. Conform Coranului, revelațiile chemării divine au început să-I apară prin anul 610, când, în repetate rânduri, prin gura arhanghelului Gabriel, Dumnezeu îi poruncea să devină profet și să comunice lumii un nou mesaj, de data aceasta în limba arabă. În cele din urmă, profetul a avut revelația unui Dumnezeu unic și puternic (monoteism), Allah, în contextul în care, la acea dată, oamenii practicau politeismul.

Revelațiile au continuat, în centrul lor fiind afirmarea unui monoteism profund, ce gravitează în jurul lui Allah, Dumnezeul din Vechiul Testament, creatorul lumii și al oamenilor, o divinitate unică, atotputernică și omniprezentă, căruia credinciosul trebuie să I se supună. Conform Islamului, nu există intermediari între divinitate și credincioși[18], Dumnezeu dezvăluindu-Se lumii prin profeți. Primul profet a fost Adam apoi au urmat Noe, Avraam, etc., însă doar trei profeți au primit de la El cărțile sfinte: Moise a primit Legea (Tawrat în limba arabă), Iisus a primit Evanghelia (Injil în limba arabă), iar Mahomed a primit Coranul. Mahomed, un simplu muritor, este ultimul dintre profeți, pe care Dumnezeu L-a ales, având sarcina de a comunica oamenilor versiunea finală și definitivă a mesajului Său etern.

Coranul notează prezența profetului la Ierusalim, ajuns aici in timpul unei revelații; este consemnat că Mahomed, escortat de arhanghelul Mihail, a zburat pe calul său înaripat, Burak, din Mecca către Ierusalim. De aici, din Ierusalim, Mahomed s-a înălțat la al 7-lea cer, după care s-a întors la Mecca. Înainte de a se înălța la cer, Mohamed şi-a legat armăsarul său înaripat de Zidul Plângerii (același unic vestigiu rămas din anul 70 d.Hr, dată la care romanii distrug templul din temelii). Pentru islam, Zidul Plângerii este denumit Al Burak al Sharif.

Deoarece meccanii erau arabi politeiști, Mahomed a întâmpinat o puternică opoziție a celor din Mecca în ceeace privește implementarea islamului. Suplimentar, pe măsură ce numărul adepților Săi creștea, Muhammad și cei care îl urmau sunt persecutați, aceștia fiind considerați o amenințare la adresa conducătorilor societății din Mecca. Drept consecință, în anul 622 Muhammad părăsește Mecca stabilindu-se în orașul Yathrib, unde, în acelasi an, Profetul însuși a construit moscheea denumită Moscheea Profetului (Al-Masjisd al Nabawi). Ulterior, devenind conducătorul acestui oraș, Mahomed îl redenumește Medina. Aici, a găsit susținători care au aderat la islam; formând o armată de aproximativ 10.000 de adepți, Mahomed a cucerit Mecca în anul 630. Înainte de a reveni în Medina, Mahomed efectuează “pelerinajul de adio” la Ka’ba[19], pelerinaj care va consacra sanctuarul Ka’ba și implicit orașul Mecca ca prim loc sfânt al islamului.

Profetul moare în anul 632, fiind înmormântat în Moscheea Profetului, fapt ce ridică importanța orașului Medina pentru islam. În ziua de astăzi, ca mărime și importanță, moscheea este a doua din lume, după Moschee Sfântă (Al-Masjid al Haram) din orașul Mecca. Prezența mormântului Profetului consacră orașul Medina ca fiind al doilea loc sfânt al islamului.

În anul 638, arabii musulmani au cucerit Ierusalimul.

Între anii 687-691 califul Abd al-Malik ibn Marwan (646 – 705)[20] (în arabă: عبد الملك بن مروان) a construit pe esplanada deja existentă pe Muntele Templului, respectiv în apropierea Zidului Plângerii, complexul musulman religios Al-Haram al-Șarif (în limba arabă Sanctuarul sfânt), cuprinzând Domul (sau Cupola) Stâncii și Moscheea Al Aksa. Trebuie menționat că Domul Stâncii este cea mai veche construcţie islamică funcţională din lume.

Pentru musulmani se stabilise, initial, că orientarea pentru rugăciune era în direcţia pietrei/stâncii peste care s-a ridicat Domul Stâncii din Ierusalim (e identica stâncă pe care există amprentele patriarhilor Avraam și Isaac, ale regilor Solomon și Irod, precum și ale generalului roman Titus); doar ulterior, musulmanii au trecut orientarea rugăciunii de la Domul Stâncii din Ierusalim către sanctuarul Ka’ba din Mecca.

Ambele moschei existente pe Esplanada Moscheilor de pe Muntele Templului au devenit loc de pelerinaj pentru musulmani, iar locul a fost declarat HARAM (SFÂNT), importanța sanctuarelor fiind incontestabilă.

Coranul recunoaște iudaismul si creștinismul prin însuși faptul că se consideră continuarea lor firească. În acest sens, Coranul aduce un omagiu evreilor și creștinilor, numindu-i Oamenii Cărții (`ahl al kitab), Oamenii Chemării (`ahl al dhikr)[21].

*

*               *

Atunci când pelerinul vine in Ierusalim, expresia utilizată de mulți dintre aceștia este “urcă sus la Ierusalim”. Și aceasta nu datorită faptului că Ierusalimul se află la înălțimea de 800 metri deasupra nivelului mării, ci e vorba de Ierusalimul celest: pelerinul pios, prin rugăciunile sale, urcă până la Templul ceresc, acesta fiind locul unde Dumnezeu își întâlnește poporul. Ierusalimul celest reprezintă locul unei întâlniri speciale: dintre istorie si veșnicie, dintre geografie si sanctitate, dintre palpabil si alegoric.

Toate cele trei religii monoteiste au un numitor comun: Ierusalim, Orașul Sfânt, capitala acestor religii; iar aici, în Ierusalim, Dumnezeu este omniprezent. Ierusalimul trebuie văzut în dimensiunea sa universală, întotdeauna implicat în macro-istoria universală a umanității.

Așa precum mama sărută obrajii fătului ei, exprimându-și astfel MATERNITATEA, calitatea de mama, instinctul matern, am văzut de nenumărate ori pelerini sărutând pietrele de la Zidul Plângerii. O fi același simțământ de apartenență locului, a instinctului de IERUSAL(I)MITATE[22]?

Câteva cuvinte – doar câteva – referitoare la Ierusalimul de Jos, Ierusalimul pământesc.

Raportat la Țara Sfântă, Ierusalimul este locul cel mai investigat de către arheologii din lumea întreagă.

În Ierusalim, secolul I şi secolul XXI coexistă alăturate: locuri sfinte, monumente istorice şi vechi cartiere, însă pitorești, vizavi de orașul modern, în care se află sediul Președinției, sediul Guvernului, clădirea Knesetului (Parlamentul statului), clădirea Curții Supreme. Orașul este un centru cultural de renume mondial, ce găzduiește instituții importante: Universitatea Ebraică, Muzeul Israel, Muzeul arheologic Rockefeller, Biblioteca Națională, Turnul lui David (de facto, este Muzeul de Istorie a Ierusalimului, ce prezintă peste trei milenii de istorie a poporului evreu), precum și diverse festivaluri în vari sezoane. În Ierusalim se află și un important centru high-tech, precum și Memorialul Holocaustului Yad Vashem, Memorialul Herzl, Memorialul Beghin. Și tot în Ierusalim se desfășoară diverse festivaluri în vari sezoane. Iar clădirile și construcțiile moderne –din care amintesc noul Pod de Corzi, metroul ușor din sistemul de transport rapid urban, etc., elemente ce combină moștenirea istorică cu sistematizarea modernă – alături de nenumăratele și îngrijitele spații verzi, fac parte din peisajul cotidian.

Cu siguranță, varietatea de mâncăruri, adoptate din diferitele culturi gastronomice existente în Israel, e fantastică[23]. Desigur, în era actuală a globalizării, ele pot fi găsite și în alte multe locuri de pe mapamond; însă parcă nu au acel gust dumnezeiesc ca în Ierusalim……….

După această (MEGA) prezentare introductivă, se revine la întrebarea anterioară: în ce constă energia de activare care conduce la declanșarea sindromului Ierusalim?

Răspuns în numărul următor

Strul Moisa


[1] Y. Goren, The Jerusalem Syndrome in Biblical Archaeology, în https://www.sbl-site.org/publications/article.aspx?articleId=374

[2] Biograful său remarca că Dumnezeu trebuia să-i amintească să mănânce.

[3] Citat preluat din http://www.citatepedia.ro/index.php?id=44537

[4] Prima mențiune referitoare la Ierusalim – prin anul 2000 î.Hr. -, apare în Geneza 14:18-19, când Melchisedec, regele Salemului și preot al Dumnezeului celui Preaînalt, îl binecuvântează pe Avraam. Arheologii au stabilit că prima fundație datează la începutul mileniului trei î.Hr.; deci Ierusalimul are o vârsta de circa cinci mii de ani, ceea ce îl situează printre cele mai vechi orașe din lume.

[5] După numele profetului Moise (Mozes), iudaismul este cunoscut şi sub denumirea religia mozaică.

[6] După https://www.lawfareblog.com/introducing-omphalos-lawfares-new-site-devoted-middle-east. Harta – în limba germană, datată anul 1581 – prezintă adițional Marea Britanie, Scandinavia și America / Lumea Nouă.

[7] Cifra 3000 de ani are în vedere anul 1010 î.Hr., dată la care regele David a cucerit cetatea Șalem de la iebusiți, stabilind aici capitala statului. Orașul – devenit cunoscut ca Ierușalaim sau Ierușalem -, a devenit centrul religios, politic, economic și administrativ al regatului iudaic antic. Anterioara nota 4 de subsol, ce se referă la cifra 5000 de ani, are în vedere evidențele arheologice ale viitorului oraș.

[8] Iisus, evreul Iehoșua ben Iosef; în traducere din limba ebraică Iehoșua înseamnă mântuire, iar Ben Iosef înseamnă fiul lui Iosef.

[9] https://cuvantull.blogspot.com/2016/12/10-iisus-in-templu-la-varsta-de-12-ani.html?m=0

[10] El va vesti popoarelor pacea, şi împărăţia Lui se va întinde de la o mare până la cealaltă mare, de la Eufrat şi până la marginile pământului (Zaharia 9:10).

[11] Muntele Măslinilor este menționat doar o singură dată în Vechiul Testament (Și în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, la răsărit; iar Muntele Măslinilor se va crăpa în două de la răsărit la apus și se va face o vale foarte mare ………, Zaharia 14:4), însă apare des citat în Noul Testament.

[12] Actualmente moschee, având în vedere că şi Islamul îl recunoaște pe Iisus ca profet, aici se regăsește piatra pe care e imprimată talpa Domnului.

[13] Acest loc e cinstit şi de musulmani, deoarece – conform tradiției islamice – în călătoria făcută de profetul Mohamed de la Mecca la Ierusalim, a văzut o lumină deasupra mormântului Fecioarei Maria.

[14] Clădirea nu e departe de biserica Adormirea Maicii Domnului. Și în vremea lui Iisus, când aparținea probabil unui prieten și adept al acestuia (Fapte 2:44-45), clădirea avea de asemenea două nivele: cel inferior destinat rugăciunilor, iar cel superior fiind o sală de prânz. În încăperea în care a avut loc Cina Cea de Taină, cei 12 apostoli au cinat împreună cu Iisus (Marcu 14: 12-26; Luca 22:7-13); și tot aici, Mântuitorul S-a arătat apostolilor Săi după Înviere (Ioan 20:19-23). După tradiție, locul e legat și de alte evenimente din credința creștină: Euharistia, spălarea picioarelor, coborârea Sfântului Duh asupra apostolilor și a Mariei, Adormirea Mariei.

[15] Al doilea Asezamânt Românesc se află în Ierihon.

[16] http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/in-plin-soare-ne-uneste-dumnezeul-pacii.

[17] Sau Gavriil; Gabri`El  în ebraică גַּבְרִיאֵל înseamnă Dumnezeu S-a arătat puternic, sau tăria lui Dumnezeu. Gabriel este același înger care îl anunță pe Zaharia (era la o vârstă înaintată) că soția sa, Elisabeta (deasemenea înaintată în vârstă), îl va naște pe Ioan Botezătorul (Luca 1:13). Același Gabriel o vestește pe Fecioara Maria că-L va naște pe Iisus (Luca 1:26-30, 34-38). În tradiția iudaică, Gabriel a fost îngerul mesager al pedepsei divine care s-a abătut asupra așezărilor Sodoma și Gomora.

[18] Coranul respinge explicit ideea creștină a Sfintei Treimi

[19] Ka’ba este un sanctuar sub forma unui cub, care se află la Mecca. Religia islamică îl considera ca fiind primul și cel mai sfânt lăcaș de cult. În jurul sanctuarului se află Moscheea Sfântă din Mecca (Al-Masğid al-Harām / المسجد الحرا). Coranul subliniază că autorii construcției Ka`bei sunt Avraam și fiul său Ismail. Toți musulmanii din lume, în orice colt al lumii s-ar afla, se îndreapta în timpul rugăciunii zilnice către Ka`ba.

[20] Fiu al califului Marwan I, a fost posesorul unei educații solide. A efectuat o serie de reforme, care au condus la întărirea arabizării imperiului: a introdus limba arabă ca limbă administrativă în cancelarii (înlocuind limba greacă și persană), a bătut monede proprii (înlocuind pe cele bizantine și sasanide), a efectuat o serie de reforme fiscale și financiare, etc. În paralel, a știut să se înconjoare cu oameni de litere. În acelaș timp, a dispus construcția unor clădiri deosebite, în special la Ierusalim.

[21] P. Gaudin, Marile religii, Editura Orizonturi-Lider, București, 1995, p. 126

[22] Recunosc: nu am întâlnit definirea noțiunii ierusalimitate în dicționare.

[23] Nu trebuie de ratat a gusta aici falafel, diversele sortimente de humus, multitudinea ofertelor de salate, kebab, burekas (plăcintele umplute cu brânză, cartofi, spanac, etc.), șoarma, puiul cu ceapă caramelizată, mititei, larga gamă a categoriilor de pâine și covrigi, cafeaua pregătită în ibric, diversele sucuri pregătite instant din fructe proaspete, etc., etc.; și nu ar trebui uitate prăjiturile specifice, baclava, etc.

[24] Publicată în anul 2013 în limba ebraică, 400 pagini; editura Aryeh Nir

[25] Lifta este un fost sat arab, situat la intrarea de vest în Ierusalim

[26] Nu oricine și-ar fi putut permite să plătească nota grasă de plată, achitată anticipat de Mr Kurt

[27] SIONism, respectiv mișcarea SIONistă. Scopul acesteia este emigrarea evreilor în SION, în Israel. În România, această mișcare, neconformă cu ideologia oficială , a fost calificată drept „burgheză”, „naționalist-șovină” și chiar „fascistă” (!?!), devenind unul din obiectivele represiunii comuniste. Iar cei etichetați drept SIONiști au înfundat mulți ani de pușcărie pentru faptul că au dorit să revină acasă, în SION, țara străbună.

[28] Articol postat în data de 23.09.2016 pe http://rabinat.ro/sofar/

:


Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Hava Oren commented on March 25, 2021 Reply

    Prea lung, prea întortocheat și nu neapărat la subiect. N-am avut răbdare să termin articolul și urmarea nici n-o să mai încerc s-o citesc.

    • Strul Moisa commented on March 26, 2021 Reply

      1) Pentru prima parte a frazei ”Prea lung, prea întortocheat …”: Într-adevăr, sistematizarea existentă în originalul articolului meu (numerotarea titlurilor, paragrafelor, subparagrafelor, etc), trimis către redacția Baabel, s-a ”volatilizat” pe traseu. Datorită acestei deficiențe de redactare, GPS-ul pentru cititor s-a pierdut. Drept consecință, fără direcția de navigare în dezvoltarea subiectului, articolul publicat a rezultat a fi ceva amorf, o SALATĂ fără sare și piper. ENERVANT: în primul pentru autor, nu doar pentru cititor.
      2) Pentru a doua parte a frazei ”….și nu neapărat la subiect…”: articolele sunt accesate de vorbitori de limbă română, din diferite locații geografice internaționale, care (posibil că) nu toți cunosc NEAPĂRAT detaliile ce conduc către subiectul dezvoltat (Sindromul Ierusalim). Și atunci ce faci? Pregătești cititorului terenul, oferindu-i elemente preliminare suplimentare; desigur, cel nerăbdător (m-am exprimat delicat, cu indulgență și multă înțelegere) le eticheteză a nu fi neapărat la subiect. „Aveți puțintică răbdare, stimabililor!” era celebra replică a lui Zaharia Trahanache, adresată unora, pentru a–i mai tempera în lupta lor pentru o cauză mai bună.
      3) Pentru ultima parte a frazei ”….și urmarea nici n-o să mai încerc s-o citesc…..”: fiecare cu al său sindrom personal (unul și-l cunoaște, altul nu și-l recunoaște).
      Revenind la deficiența descrisă la punctul (1) anterior, la REDACTARE mă refer, posibil că asprimea și profunzimea criticii ce a urmat ar fi rezultat mult mai atenuată. Însă, e mai simplu a flagela, decât a crea; mai ales când uiți vorba lui Trahanache.
      Și acum, în preajma sărbătorii de Pesah, Sărbătoarea Eliberării din robia faraonilor, hai să ne eliberăm și pe noi înșine din robia personală, de a NU sta la priveghi după colț să-l prind pe infractor (sic!) cu mâța-n sac. HAG SAMEAH, CU SĂNĂTATE !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *