Rătăciri deliberate

”Toate călătoriile trebuie să fie ca niște poeme”. Este o frază a poetului american Paul Blackburn peste care am dat săptămâna trecută și care-mi revine în minte de câteva ori pe zi.

Visez tot mai des că plec. Că mă urc în mașină și pornesc la întâmplare, mă las purtată de drum în voia lui. Îmi plac autostrăzile. Îmi place eficiența lor, organizarea lor, sentimentul de siguranță pe care mi-l conferă. Și de libertate.

Întotdeauna când ajung ”dincolo” pe autostradă mă opresc în prima benzinărie și beau o cafea. Sărbătoresc faptul că am scăpat de drumul cu două benzi pe care ne înghesuim de-a valma camioane, mașini, biciclete și căruțe.

Îmi plac autostrăzile, dar nu pentru viteză. Ci pentru spațiile de parcare și pentru toate posibilitățile pe care ți le oferă.

Pentru toate drumurile laterale și pentru indicatoarele care pomenesc de vestigii arheologice, monumente istorice, localități cu nume pe care n-o să le mai auzi probabil a doua oară. Din care zărești în goană câte un turn, o biserică, eventual o casă cu ferestre luminate.

Și mereu prezentă tentația. Cum ar fi să lași baltă drumul pe care îl ai de făcut și să ieși de pe autostradă aici, în mijlocul necunoscutului, unde nu te așteaptă nimeni? Să ajungi într-un sătuc în care găsești un restaurant mic, aflat la ora închiderii. Să mănânci ultima porție de gulyas de vițel cu găluște adevărate. Sau poate o supă de tăiței deasă și galbenă. Sau ștrudel cu mere și nuci. Să constați că drumul te-a deshidratat și să golești pe nerăsuflate două sticle de apă minerală. Să găsești cazare de-o noapte la un motel ponosit dar curat. Cu paturi și podele care scârțâie, perdele galbene la geamuri și lămpi de sticlă colorată.

Iar dimineața când te trezești să nu știi dacă vrei să te întorci pe autostradă, vrei să rămâi o vreme în acest loc uitat de lume, sau mai degrabă să pornești pe un drum pe care navigația nu-l recunoaște și despre care habar n-ai unde se află, pentru că ai aruncat de multă vreme hărțile din mașină.

Îmi place să mă rătăcesc când merg la drum. Cred că cele mai frumoase locuri le descoperi când greșești indicațiile navigatorului.

Și-mi place să mă opresc în parcările de pe autostradă. Nu doar cât să înfulec un sandvici și să stau la coadă la baie. Să mă opresc mai mult, să mă uit la lumea din jur. La toată forfota, oameni care vin și pleacă. Să încerc să le ghicesc naționalitatea fără să trag cu urechea la ce limbă vorbesc. Est-europeni timizi care opresc scurt și pornesc imediat apoi, de parcă ar fi mereu fugăriți de cineva. Olandezi relaxați, care cască zgomotos și se învârt în jurul mașinilor cu mâinile în buzunare. Spanioli care vorbesc tare și italieni care gesticulează și povestesc pe picior de plecare și cu portiera deschisă. Mașini scumpe și mașini ponosite. Mari și mici. Câini și copii care zburdă imprevizibil și se lasă cu greu băgați înapoi în cușcă pentru restul călătoriei.

Flecuștețe pe care le cumperi din magazinele de suveniruri: un breloc, o cană, un batic roșu cu flori de colț albe. Cuvinte pe care nu le uiți: autobahn, ausfahrt, bollino autostradale, peage, pedaggio, autoroute.

Plănuiesc o vacanță în timpul căreia să o apuc la întâmplare pe autostradă, să ies atunci când un indicator mi se pare mai atrăgător, să mă opresc unde am chef și cum am poftă, să nu-mi propun destinații și nici repere temporale. Plănuiesc cu sfială, pentru că nu știu când o voi putea face cu adevărat.

Poate cândva, când vom scăpa de pandemie. Poate că până atunci voi fi învățat bine că nu are sens să te grăbești. Că graba te transformă într-un robot care nu mai vede cu adevărat nimic.

Să mă vindec de grabă și urgență și să călătoresc la întâmplare, asta mi-ar plăcea cel mai mult să fac atunci când lumea o să-și reia vuietul și viața.

Doina Gecse-Borgovan

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

11 Comments

  • Marina Zaharopol commented on March 28, 2021 Reply

    Va doresc sa intreprindeti in curand o calatorie demna de fi caracterizata drept “un poem.” Intre timp, compozitia pe care ne-o oferiti merita pe deplin acest titlu.

    • Doina Borgovan commented on March 28, 2021 Reply

      Mă emoționează mult ce spuneți. Mulțumesc!! 🙂

  • Andrea Ghiţă commented on March 27, 2021 Reply

    Deocamdată înlocuim călătoriile cu poeme sau poate doar cu versurile din Balada călătorului grăbit care nu ştia că nu trebuie să te grăbeşti când călătoreşti. Frumoasă scriere, Doina Gecse-Borgovan!

    • Doina Borgovan commented on March 27, 2021 Reply

      Mulțumesc! Mă bucur că vă place :). Deocamdată călătorim în imaginație.

  • Peter Biro commented on March 25, 2021 Reply

    În drum cu mașina de la Frankfurt la Budapesta, o neînțelegere lingvistică similară m-a costat o oră să găsesc cazare în Bavaria. Un bun prieten maghiar al tatălui meu mi-a recomandat să fac popas într-un sat pitoresc numit „Domestal”. Nu era foarte familiarizat cu pronunția corectă a numelui acestui loc, pe care îl prescurtase după propriul său gust. Am rătăcit neputincios prin regiune până am realizat că localitatea pe care am traversat de mai multe ori era acest nefericit „Domestal”. În realitate, însă, avea numele „Domelstadel”, care suna complet diferit de interpretarea maghiară a consilierului meu prietenos.

    • Veronica Rozenberg commented on March 25, 2021 Reply

      O sa-i maresc actiunile la bursa amintirilor acestui domn Beni, desi nu pot uita, ca atunci cand ne-am asezat la masa la restaurant, el ma intreba uimit, ce-s aceia
      kartofelln?

      Dar culmea, mama lui era din Ungaria, si probabil ar fi putut sa va ghideze pe voi pe drumurile Ungariei 🙂 🙂

  • Veronica Rozenberg commented on March 25, 2021 Reply

    Iti doresc sa ti se implineasca visul; cu parere de rau, si dintr-o experienta personala, cred ca pentru aceasta, vei avea nevoie nu numai de libertatea pe care de un an incoace ne-o fura pandemia, dar si de o libertate interioara, pe care adeseori si pe furis ne-o fura insasi structura si norocul nostru personal. Iti doresc sa se indeplineasca toate conditiile pentru implinirea acestui vis.

    De altfel nu pot sa nu-mi amintesc citind frumosa ta “visare cu ochii deschisi” privind de drumul catre locuri inedite de un episod poate comic, pe caer l-am trait spre sfarsitul anilor ’80, trimisa fiind cu un grup de barbati, ingineri, eu softwarista, la o baza militara din nordul Germaniei, pentru a testa un produs. Din acea localitate, weekendurile ne ofereau posibilitatea de a calatori, fie in marile orase ale Germaniei de Nord, fie in Olanda sau Belgia. Si astfel, unul dintre barbatii nostri a decis sa ia o masina ca sa ajunga la Hamburg. Calatorind pe autostrada in directia orasului, si poate, cine stie, fiind si el atras de a “scapa” catre o tinta laterala, a incercat fara succes sa-si atinga chiar tinta initiala.
    S-a intors la hotel si ne-a povestit putin uimit, putin deconcertat, ca nu a stiut cum sa se indrepte catre orasul ales, deoarece pe toate sagetile catre o iesire era scris acelasi nume, si acesta nu era altul decat
    AUSFAHRT.

    Ce-o fi crezut Beni, colegul nostru inginer de aviatie, ca probabil drumul sau e intr-un cerc vicios, care nu vrea sa-l duca decat spre aceeasi tinta nedorita?

    :-)) :-)) :-))

    • Doina Borgovan commented on March 25, 2021 Reply

      am și eu o poveste similară, cu niște cunoscuți în trecere prin Ungaria. Tot întrebau unde e localitatea Jobbra, fără să știe că asta înseamnă în maghiară ”la dreapta”. La un moment dat i s-a făcut milă unei doamne în vârstă și le-a explicat prin semne de ce nimeni nu înțelege unde vor ei să ajungă :)))

      • Veronica Rozenberg commented on March 25, 2021 Reply

        Da, nu ma mir, aflata la sfarsitul anilor ’90 la Budapesta nu am reusit sa gasesc cum trebuie sa spun ca doresc SARE, si am mancat la Mc Donald, cartofiorii parjiti fara gustul sarii pe deasupra.

        Oricum, sper sa ne povestesti pana la vara, drumul pe care-l vei face undeva in lumea larga, chiar daca ea va fi doar aproape de granitele Romaniei.

  • Hava Oren commented on March 25, 2021 Reply

    Ediția aceasta a revistei e plină de articole legate de turism – nici nu e de mirare după mai bine de un an de arest la domiciliu. Dar articolul tău le bagă în buzunar pe toate celelalte, felicitări.

    „Est europenii timizi, [care] parcă ar fi mereu fugăriți de cineva” mi-a amintit părinții mei. Tata făcea pregătiri minuțioase înainte de fiecare călătorie, își făcea un itinerar exact și se grăbea tot timpul. E adevărat, când ai senzația că în sfârșit ai scăpat din „închisoarea” comunistă, vrei să recuperezi timpul pierdut și să vezi cât mai mult. Dar cel mai frumos este să te plimbi liber, numai și numai de plăcere. Sper să ne mai fie dat să o facem.

    • Doina Borgovan commented on March 25, 2021 Reply

      mă copleșește bunăvoința pe care mi-o arătați. Mulțumesc! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *