Suntem aproape de sfârșitul acestui an și a devenit un obicei să ne uităm în urmă la felul în care am petrecut timpul care s-a consumat.

Îmi propun și vă propun un exercițiu de sinceritate. Haideți să vedem, putem să ne definim? Și dacă da, cum o facem?

Atunci când cerem cuiva ”vorbește-mi despre tine” persoana începe să se definească prin ceea ce are sau prin ceea ce face. Foarte rar (sau niciodată) omul se va defini prin cum este. Eu nu am întâlnit pe nimeni care să-mi răspundă ”pot să-ți spun despre mine că mă simt egal cu mine însumi, am o liniște perfectă în suflet, una cu care aș putea să opresc războaie, fiindcă am aflat ce este important pentru mine și trăiesc fiecare zi, fiecare anotimp, în concordanță cu principiile mele, fără să fac compromisuri de dragul societății, fără să mă mint și fără să mă uit”.

Cum am putea să ne definim altfel decât prin ceea ce facem sau prin ceea ce avem? Ne cunoaștem oare pe noi înșine?

Răspunde oare cineva la cererea ”vorbește-mi despre tine” spunând: ”eu sunt un bun prieten, cel care lasă totul și fuge să ajute atunci când i se cere, eu sunt cel care încurajează și susține, eu sunt cel care ascultă și nu judecă, eu sunt cel care iubește fără troc, eu sunt cel care vede și împărtășește tuturor miracole”..?

Fără a spune că ceea ce ai, sau ceea ce faci, sau ai făcut în viața ta nu sunt importante, dar cât de mult din ceea ce suntem fiecare dintre noi e definit de acestea?

Cazul fericit este atunci când omul reușește să potrivească pasiunile lui cu munca pe care o face. Desigur că obținerea unor diplome sau titluri științifice presupune eforturi, mult timp din viață dedicat, poate sunt vise împlinite și dovezi de succes, mai cu seamă social. Desigur că a face avere este lăudabil – până la punctul la care asta nu se întâmplă călcând pe cadavre – precum și a o menține este la fel. Dar ce este oare mai valoros, cele amintite mai sus, sau felul în care ai atins viețile oamenilor din jurul tău, felul în care i-ai iubit, i-ai ajutat, i-ai încurajat și i-ai susținut?

În sprijinul introspecției pe care o propun aduc un chestionar pe care să-l completăm, celebrul chestionar al lui Proust. Răspunsurile lui, pe când avea 20 de ani, au fost publicate și au avut mare succes prin sinceritate și originalitatea expuse de scriitor. Este de fapt un simplu joc de societate, asemănător unui oracol, ca cele pe care le cunoaștem din copilărie. A fost făcut celebru în anii 70 ai secolului trecut de revista Vanity Fair care a început atunci să aplice acest chestionar celebrităților intervievate în paginile sale. Mai face asta și în prezent. De asemenea, realizatorii mai multor emisiuni de televiziune sau radio se folosesc de acest chestionar, pe care nu Marcel Proust l-a alcătuit, ci o prietenă a lui, pe nume Antoinette, fiică a președintelui francez Felix Faure.

Poate că, răspunzând, ne vom aminti de noi înșine, cei ascunși în interior, cei pe care nu-i dezvăluim chiar tuturor, ne vom defini, sau vom încerca măcar. Dar sigur ne vom deconecta!

Chestionarul lui Proust

1. Principala mea trăsătură
   
   2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat
   
   3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
   
   4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei
   
   5. Principalul meu defect
   
   6. Îndeletnicirea mea preferată
   
   7. Fericirea pe care mi-o visez
   
   8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
   
   9. Locul unde aş vrea să trăiesc
   
   10. Culoarea mea preferată
   
   11. Floarea care-mi place
   
   12. Pasărea mea preferată
   
   13. Prozatorii mei preferaţi
   
   14. Poeţii mei preferaţi
   
   15. Eroii mei preferaţi din literatură
   
   16. Eroinele mele preferate din literatură
   
   17. Compozitorii mei preferaţi
   
   18. Pictorii mei preferaţi
   
   19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală
   
   20. Ce urăsc cel mai mult
   
   21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere
   
   22. Cum aş vrea să mor
   
   23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
   
   24. Deviza mea

Anca Laslo