Petru Clej este cunoscut în România drept un ziarist care activează la Radio France Internationale, implicat în problema antisemitismului din România și în Holocaust. În urmă cu ani i-am dat un interviu, ca unul dintre puținii supraviețuitori ai Holocaustului din România, fost deportat în Transnistria.

Iată că Petru Clej își încearcă și talentul de scriitor în cartea apărută în 2021, la Iași, la Editura Meridiane: Șapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, Comunismului și Azi.

Am primit cartea curând după apariția ei, prin bunăvoința autorului căruia i-am mulțumit și-i mulțumesc și pe această cale.

Nu sunt critic literar, nu sunt în măsură să emit o părere despre valoarea literară a acestei cărți, dar ca cititor obișnuit pot spune că am citit-o cu plăcere. Mi-a plăcut subiectul, mi-a plăcut felul cum e scrisă și mesajul pe care îl transmite.

Din introducerea scrisă de autor aflăm motivul pentru care s-a decis să scrie această carte cu rădăcini în istoria ultimilor 80 de ani. Apariția la sfârșitul anului 2021 a fost motivată de dezbaterea nu numai în Parlamentul României, ci și în media și pe rețelele sociale, declanșată de adoptarea legii prin care se introduce studiul obligatoriu în școli, ca materie separată, a istoriei evreilor și a Holocaustului

De fapt e o carte pentru tineri, pentru generația a doua sau chiar a treia după Holocaust, care nu cunoaște sau cunoaște eronat ce au însemnat pentru România evreii, Holocaustul și cei aproape 45 de ani de totalitarism comunist. Nu există practic o perioadă fără antisemitism în România, ci numai nuanțe diferite. Antisemitism există și azi, zice Petru Clej. Cele două totalitarisme au avut un impact negativ asupra întregii societăți, inclusiv asupra evreilor, și au strivit nenumărate destine individuale care trebuie cunoscute și nu trebuie uitate. Dar sunt și dovezi care dau speranța că mai există bunătate pe această lume, spune Petru Clej, și acesta e motivul care a scris această carte de ficțiune, deoarece istoria se poate învăța nu doar din cărți de specialitate, ci și din literatură, teatru, cinema, cu condiția ca realitatea să nu fie distorsionată.

Cartea lui Petru Clej cuprinde șapte povești de dragoste, dintre evrei și neevrei – sunt povești fictive-care arată că (uneori) iubirea și bunătatea poate învinge ura.

Redau în rezumate scurte cele șapte povești, cu speranța că vor trezi curiozitatea cititorilor de a le cunoaște în amânunt.

Șimon și Ana

„Cine salvează o viață, salvează întreaga omenire.”

Este povestea unor tineri, vecini din cartierul Podu Roșu din Iași, el evreu și ea creștină, care s-au cunoscut de mici și au trăit isteria antisemită din 28 și 29 iunie 1941, după intrarea României în război alături de Germania nazistă. Ana îl ascunde pe Șimon trei zile, salvându-i viața, în timp ce tatăl lui este ucis în pogrom. Tinerii se căsătoresc după război și emigrează în Palestina. Nepoata lor, cetățean israelian, absolventă a facultăţii de medicină din Iași, medic pneumolog, salvează viața unui pacient antivaccinist, fost membru al unei organizații neo-legionare.

Pavel și Lea

O iubire imposibilă

Povestea lui Pavel și a Leei începe la 5ighetu Marmației, la sfârșitul verii 1940, când evreii reprezentau 40% din totalul locuitorilor. Familia Leei era una din cele mai avute, iar Pavel era fiul unui pădurar care își ajuta tatăl. Cei doi copii, Pavel și Lea, s-au cunoscut întâmplător, când el avea 15 ani și ea 13, s-au împrietenit și s-au plăcut. Dictatul de la Viena transformă complet viața orașului, trecându-l sub stăpânirea Ungariei și de fapt a Germaniei, cu repercusiuni crunte asupra populației evreiești.

Curând după înființarea ghetoului dinn Sighet a urmat deportarea evreilor la Auschwitz. Cu riscul vieții, Pavel o salvează pe Lea, dar nu și pe familia ei. În cele din urmă, după multe peripeții, ea emigrează în Israel. Pavel are ghinion și ajunge la închisoare. Cei doi nu s-au căsătorit cu „marea iubire” a viețiilor, dar au rămas marcați de amintirea ei.

Nicu și Rachel

O idilă în Transnistria

Nicu era fiul unui lăutar țigan din București, de lângă Bariera Vergului. Băiatul învăța la liceul Mihai Viteazul și era mândria părinților. Tatăl l-a învățat să cânte la vioară ți cântau împreună la nunți și botezuri. Pe strada Anton Pann locuia familia doctorului Grünberg, renumit cardiolog, tatăl lui Rachel.

Al Doilea Război Mondial a adus mari schimbări în viața celor două familii. Din București au fost deportați atât evrei, cât și țigani, printre care și familia doctorului Grünberg și familia lui Nicu. Cei doi adolescenți se întâlnesc în locul cel mai oribil din Transnistria, la Bogdanovca. Cei care supraviețuiesc sunt repatriați. Rachel emigrează în Israel și devine o pianistă renumită, iar Nicu este violonist în România.

Titus și Colette

Fiul preotului și fiica rabinului

Doi tineri, Titus și Colette, se întâlnesc întâmplător în piață, într-o zi de august în 1939. El era fiu de preot, iar ea, fiica rabinului sefard. Fermecat de frumusețea ei, Titus caută s-o revadă, deși ea i-a spus că este evreică. Între cei doi tineri se naște o idilă pe care ei o țin ascunsă față de familiile lor. Fratele lui este legionar fanatic. Povestea se derulează în timpul dictaturii carliste, după asasinarea primului ministru, Armand Călinescu. În timpul rebeliunii legionare, ei asistă neputincioși la crimele comise, la devastarea cartierului evreiesc și la incendierea sinagogii sefarde Chahal Grande. Între timp preotul și rabinul află de relația dintre copiii lor și nu se împotrivesc. Deși au împreună un copil, cei doi se pot căsători abia după 23 August 1944. În anii 50 cei doi cuscri se întâlnesc la închisoarea din Aiud, rabinul arestat ca sionist, iar preotul  condamnat politic. Colette și Titus au emigrat în Israel.

Imre și Letiția

Ofițerul de Securitate și femeia legionară, o iubire implauzibilă

Imre Kaufmann, elev de liceu și comunist în ilegalitate, distribuie noaptea manifeste în cutiile poștale din Brașov. Pe Letiția o cunoaște la o serată dansantă, unde el este trimis de Partid să caute un aderent feminin. Se prezintă fetei și părinților ei sub un nume fals, românesc, și foarte curând cei doi tineri se iubesc și părinții fetei îl îndrăgesc. Letiţia îi mărturisește că îi simpatizează pe legionari, iar Imre îi dezvăluie că el e evreu și comunist. Letiţia primește un post important în ierarhia legionară, dar continuă relația cu Imre. După rebeliunea legionară, Letiția este condamnată la trei ani de închisoare. După declararea războiului, Imre e arestat, trimis în Transnistria, la Vapniarca, și apoi în lagărul de la Târgu Jiu. După 23 August 1944 el e eliberat și mai târziu primește o funcție mare la Securitate. Aflat la Brașov, o revede pe Letiția, femeia pe care încă o iubea, printre arestații pentru rezistență în munți. Ea e condamnată la zece ani de închisoare. Cei doi îndrăgostiți s-au revăzut după mulți ani și s-au căsătorit. N-au vrut să emigreze. În 1987 Imre participă la revoltele muncitorești de la Brașov, e arestat, lovit de un sergent și moare de un infarct.

Alex și Miriam

Dragoste și anticomunism

Alex și Miriam erau colegi și prieteni la liceul din Dorohoi, la sfârșitul anilor 80. Bunicul lui Alex fusese lider țărănist, trimis la Canal, eliberat foarte târziu, în 1964, și urmărit în continuare de Securitate. Familia fetei a fost  persecutată pe timpul Holocaustului. Bunicul patern a fost ucis în 1940, în pogromul de la Dorohoi, apoi familia a fost deportată în Transnistria, la Moghilev.

Cei doi tineri s-au îndrăgostit, dar au păstrat secretul, fiind conștienți că celor două familii nu le-ar fi plăcut încuscrirea. Evenimentele de la Brașov din 1987 i-au determinat să distribuie manifeste anticomuniste, dar o prietenă româncă i-a denunțat. Tinerii au fost arestați și judecați nu pentru manifeste, ci pentru un delict economic și, fiind minori, au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu executare la locul de muncă, el la Craiova și ea la Zalău. Miriam și familia ei a emigrat în Israel chiar în decembrie 1989, iar Alex a fost reabilitat în 1990, și-a dat bacalaureatul și a intrat la facultate. Nici unul nu și-a găsit fericirea în căsnicie, iar când s-au reîntâlnit era clar că se iubeau în continuare.

Meir și Amina

Ură și iubire la Ierusalim și Timișoara, decembrie 2000

Suntem în plină Intifada Al Aqsa, a Doua Intifadă. Meir, cu o unitate a armatei israeliene, era în patrulă în estul Ierusalimului, într-o zonă locuită aproape exclusiv de palestinieni. Într-o vineri e prins într-o ambuscadă cu câteva zeci de tineri care aruncă cu pietre. La un moment dat, unul se apropie cu un cuțit ca să atace pe unul dintre soldați. Meir trage un glonț de cauciuc în apărarea colegului său, dar glonțul ricoșează, rănind un palestinian, un trecător nevinovat. Meir își face reproșuri, cade într-o depresie și pleacă în căutarea celui pe care l-a rănit, ca să-și ceară iertare. Găsește adresa și acolo o întâlnește pe Amina, fiica celui rănit, care asistase la eveniment. Meir e surprins că în casa palestiniană se vorbește limba română, el fiind fiul unei emigrante din România. Meir și Amina se întâlnesc întâi pe ascuns, apoi dezvăluie părinților secretul relației lor și pleacă să studieze stomatologia la Timișoara. Tatăl Aminei este și el stomatolog, dar datorită rănii pricinuite de Meir nu-și mai poate exercita meseria. Tinerii se căsătoresc și își cresc copiii fără nicio religie, lăsându-i să și-o aleagă singuri.

După părerea mea, cartea este destinată mai tinerilor, ea având un rol mai mult didactic, mai ales în condițiile actuale, când un război fratricid e aproape la granițele României și ura domină pentru moment lumea.

BUCUREȘTI, 05-03-2022

Mirjam Bercovici