S-au înşelat cei care credeau că de Paştele Ortodox se va ordona încetarea focului, în războiul ruso-ucrainean. Oamenii incredibil de naivi şi de bună-credinţă nu ţin seama de…logica războiului. Dacă în timpul Primului Război Mondial s-a întâmplat ca inamicii să sărbătorească Crăciunul împreună, pe pământul nimănui, în cele ce au urmat lucrurile nu s-au mai putut repeta: la ordinul superiorilor combatanţii au reintrat în tranşee, redevenind carne de tun pe linia frontului.
Numărul refugiaţilor a scăzut faţă de cel de acum câteva săptămâni, dar sosesc zi de zi şi poposesc în zona de tranzit. E nevoie de mai puţine paturi de campanie şi nici colegii noştri „specializaţi” nu mai trebuie să gătească atât de multe porţii de mâncare caldă ca atunci. Călătorii din trenurile care se îndreaptă spre Budapesta şi Viena, coboară pe peron doar pentru a lua o gură de aer curat sau a trage o ţigară. Lor le ducem hrană rece ambalată, apă minerală şi medicamente, la nevoie. Fiecare călător se serveşte cu ceea ce are nevoie. Ouă roşii nu punem în cutii, însă refugiaţii aflaţi în tranzit le pot consuma în sala de mese…Doar suntem în perioada Sfintelor Paşti.
Mustafa, colegul nostru palestinian întru voluntariat, ţine post strict întrucât este răstimpul Ramadanului. Ziua nu mănâncă şi nu bea nimic, iar seara îi serveşte şi pe ceilalţi din cina lui – asta ţinând de tradiţia sărbătorii. Seamănă cu agapele noastre.
Astăzi „felul principal” este orez cu fasole verde. O mâncăm cu plăcere. Ştim câte ceva despre Ramadan, dar îi punem tot felul de întrebări pentru că simţim că-i cade bine acestui băiat simpatic dacă ne interesăm despre el şi ai săi. De trei ani nu a mai fost pe acasă. Ar fi fost complicat în harababura cauzată de pandemie, dar vorbeşte zi de zi cu ai săi şi dacă totul decurge bine, vacanţa de vară şi-o va petrece acasă.
În mare, cu fiecare garnitură în tranzit sosesc douăzeci-douăzeci şi cinci de refugiaţi. Sunt şi animăluţe cu care ne jucăm atunci când nu e de lucru. Atracţiile de azi sunt o pisică elegantă şi un mops de culoarea caisei, care poartă numele nobil de… Piersic.
O treime din refugiaţi este alcătuită din bărbaţi tineri, printre care se numără şi un tânăr cu nas acvilin şi faţa caracteristică de armean. Se numeşte David şi a pornit în lumea largă, din Herson, unde vindea şaorma. În ambianţa coruptă a comerţului local a reuşit să deschidă în timp record trei şaormerii, dar războiul i-a pus cruce afacerii. Şi-ar încerca norocul în Germania, numai că e greu să ajungi până acolo dacă eşti cetăţean armean. În Ungaria nu poate intra decât cu viză şi, în plus, nu e refugiat, soseşte dintr-o ţară terţă sigură. Ne spune că amicii lui turkmeni au reuşit să treacă frontiera uzând de un truc… Şi de ce nu s-a dus acasă, în Armenia? – îl întreb. „La Ierevan toţi ştiu să facă şaorma” – răspunde, trăgându-mi cu ochiul. Pentru el asta nu mai e afacere.
Povestea însă e mult mai complicată: e vorba şi de un unchi care e tot armean dare are o soţie şi doi copii ucraineni care acum sunt undeva în Bucovina. Se duce să-i ia şi mai face o tentativă la frontiera ucraineano-poloneză…
Laczkó Vass Róbert
(preluare de pe pagina de Facebook a autorului, traducere din limba maghiară Andrea Ghiţă)
9 Comments
O situatie trista, care pare sa nu aiba un sfarsit previzibil. Aprecierile sunt nenumarate pentru acesti oameni de treaba care se dedica de atata vreme refugiatilor, unii fara perspectiva si practic cu toti nestiind exact ce se va alege din cas, gospodaria si uneori chiar familia lor, partial ramasa in urma.
Cine si-ar fi inchipuit?
La TV israeilana s-a prezentat un documentar cu titlul
“TO LIVE WITH HITLER”
aproape toate scenele, atitudinile, hotararile, tehnicile inceputului tragediei din WWII, de la Anschluss si pana la invadarea Cehosovaciei, iti intorceau gandurile catre ce se intampla acum si desigur catre capul acestui razboi, conducatorul Putin.
Totuşi, sunt diferenţe semnificative între ce a fost atunci şi ce e acum.
In curand aceste scurte povestiri umane vor servi la scrierea unor carti.
Jos cu pălăria pentru munca dedicată a voluntarilor din Gara Cluj!
M-a impresionat povestea armeanului, din care se vede că oamenii nu pot fi „etichetați”, fiecare are povestea lui și armeanul nu e cu nimic mai puțin refugiat ca soția și copiii săi ucraineni. Îi urez să reușească!
Comentariu la comentariul dnei Oren . Armeanul – bărbat tînăr – a folosit pașaportul Armeniei pentru a putea părăsi Ucraina și va folosi pașaportul Ucrainei pentru a se stabili în Vest . El a fost și este cineva pentru care “ubi bene , ubi patria” – nu mă hazardez să “etichetez” în vre-un fel soția lui . K.I.
Având o singură viaţă de trăit, nu cred că trădezi pe cineva încercând să te stabileşti unde ţi-e mai bine. Mulţi au făcut alyia în Israel, folosindu-se de oportunitatea de a fi evrei, pentru a scăpa din România lagărului socialist şi apoi au părăsit Israelul pentru o altă ţară unde au dus-o mai bine, potrivit aceluiaşi dicton ubi bene ibi patria.
Din pacate, EVREII, pana si astazi sunt un exemplu prea concludent al implementarii acestui dicton. Deci daca si altii o fac, desigur ca nimeni nu ii poate judeca.
Noi , dna Oren și subsemnatul , ne-am referit exclusiv la armeanul David menționat în articol . Noi avem păreri contrare despre o persoană care poate , conform articolului , părăsi/reveni/părăsi Ucraina ( legea marțială din 25 Februarie interzice ucrainenilor 18-60 ani părăsirea țării ) . K.I.