Nu. Nu e vorba despre un document al holocaustului, ci de un document al vieții, scris în Olanda, în timpul ocupației naziste, între anii 1941-43, de către o tânără de 27 de ani de origine evreiască, absolventa facultății de Drept din Amsterdam și studentă a Universității de limbi slave.
Ea găsește resursele vieții în circumstanțe extrem de dificile care amenință spiritual și la urmă fizic existența umană.
Jurnalul este scris aproape zilnic, timp de doi ani, și el o eliberează de contradicțiile interne, obiceiuri, prejudecăți, narcisism, de frică, ură, stări de depresie profundă și disperare.
Ea reînnoiește înțelesul religiei și relația dintre Om și D-zeu
De la primele pagini jurnalul este șocant prin sinceritatea autoarei, a senzualității feminine, a sentimentelor haotice, a incertitudinii existențiale. În situația sufletească instabilă în care se află, ea are nevoie de ajutorul unui psiholog. La recomandarea unor prieteni, Etty se întâlnește cu psihologul Julius Spier. Cu 20 de ani mai în vârstă ca ea, acesta este un evreu emigrat din Germania, care fusese și discipolul vestitului psiholog Carl Jung. El o îndrumă și o îndeamnă să scrie un jurnal. Spier va avea o influență mare asupra dezvoltării spirituale și psihice a tinerei paciente. Etty devine secretara și prietena mentorului ei.
Jurnalul conține 11 caiete, scrise între martie 1941 și iulie 1943, când Etty este trimisă în lagărul de tranzit Westerbork și de acolo la Auschwitz.
Aici începe drumul. Acum se aude vocea, o voce care se cere auzită și care devine o chemare la responsabilitatea umană.
Condiția evreilor este transformată în condiția umană universal valabilă.
Etty devine o voce universală. Spiritual, filozofic, religios, moral, sentimental ea deschide perspective infinite.
D-zeul ei este universal și omul este acela care trebuie să-i câștige încrederea, pentru a putea găsi în el puterea și echilibrul sufletesc.
D-zeu devine interlocutorul ei.
Jurnalul este scris la Amsterdam, dar scena este „spațiul ei interior”. Acest termen se naște sub influența poetului german Rainer Maria Rilke, pe care Etty îl citează de nenumărate ori de-a lungul jurnalului și în scrisorile ei.
La început ea scrie despre sentimentele, stările de depresie și haosul contradicțiilor pe care le trăiește. Dar foarte repede acest haos interior se va structura cu ajutorul îndrumării lui J. Spier. Dimensiunea interioară se va lărgi.
În acest spațiu își vor găsi locul frumusețea, bucuria, dragostea, prietenia, suferința, moartea, disperarea, contradicțiile dintre bine și rău, dintre viață și moarte.
Din jurnal:
10 iunie 1941, joi dimineața, ora 9
A nu gândi, doar a asculta ce se petrece în interiorul tău. Dacă vei face asta un timp, în fiecare dimineață înainte de a începe să lucrezi, vei câștiga un fel de calm care va ilumina toată ziua.
Să începi astfel fiecare zi, până când ultimele fărâmituri ale grijilor și toate gândurile mărunte vor dispărea din mintea ta. Exact așa cum în fiecare dimineață mături camera de praf și de pânze de păianjeni, la fel trebuie să cureți și interiorul tău în fiecare dimineață.
Etty nu adoptă o linie filozofică, ci una religioasă și poetică. Ea se referă de multe ori la religia iudaică, dar și la cea creștină și budistă. Se referă la Sfântul Augustin, la Dostoievski, Jung și Beethoven. Toți aceștia o însoțesc pe drumul ei, în lupta ei cotidiană împotrva îngustării spațiului interior, a descurajării, depresiei, fricii, urii.
În jurnal se produce un miracol: descoperirea vocii interioare. Această voce, pe care neliniștea și ura încearcă să o sufoce, se transformă într-un strigăt, nu de răzbunare, ci de chemare la responsabilitate.
29 mai 1942, vineri dimineața, ora 11.30
Michelangelo și Leonardo. Ei sunt parte din mine, ei îmi populează viața. Dostoievski și Rilke și Sfântul Augustin. Și apostolii. Se pare că mă mișc într-un cerc deosebit. Dar acest fapt nu mai este determinat de pretențiile mele literare. Acești scriitori, artiști, filozofi îmi spun ceva real și pertinent, fiecare în felul lui. Am văzut la Michelangelo lucruri care m-au umplut de emoții puternice.
Mai târziu în aceeași zi :
Este greu de înțeles, o Doamne, ce fac în aceste zile grele aceia care au fost creați după chipul tău. Eu nu mă mai închid în camera mea, Doamne; încerc să privesc lucrurile drept în față, chiar crimele cele mai odioase, și să descopăr ființa umană părăsită, fugărită, în mijlocul dezastrului cauzat de faptele fără sens ale oamenilor.
Nu sunt nepământeană, cum pretind prietenii mei. Fiecare ființă umană trăiește în realitatea ei, știu, dar eu nu sunt o vizionară, Doamne, nici o școlăriță cu un suflet frumos. Eu încerc să fac față lumii Tale, Domne, și nu fug de realitate în visuri frumoase. Eu continui să laud creația Ta, Doamne, în ciuda realității.
În vara anului 1942, Germania preia din mâna olandezilor administrația lagărului Westerbork și îl transformă într-un lagăr de tranzit, de unde zeci de mii de evrei sunt trimiși în lagărele morții.
Iată ce scrie Etty unor prietene din Haga în decembrie 1942:
În vara anului 42, în câteva luni s-au petrecut atât de multe, încât nu pot fi povestite în câteva pagini. Această mică așezare [Westerbork] a fost răscolită până în măduvă. Cu oroare, prizonierii lagărului au fost martori la deportarea în masă a evreilor din Olanda în Estul Europei.
……..
Treptat, întreaga Europă a fost transformată într-un mare lagăr de prizonieri. Sârmă ghimpată și cărări pline de gunoaie, printre care abia se putea vedea în afara lagărului.
Descoperi că unul își poate trăi viața cu o menire, altul poate muri oricând, în orice punct pe pământ.
La Westerbork nu există nici flori, nici fluturi, nici măcar un vierme.
E mult noroi. Sârma ghimpată înconjoară lagărul, dar intră și înăuntru, în jurul barăcilor și printre ele, formând un labirint, ca o rețea infinită. Întâlnești oameni cu fețe și mâini zgâriate de sârma ghimpată.
În cele patru colțuri ale lagărului stau paznici.
Din când în când, noaptea, se aude ecoul unei căzături, când un om se apropie de sârma ghimpată.
Apoi scrie de transporturile de bătrâni, bolnavi și invalizi și de copii orfani sleiți de boli și de foamete.
Da, e adevărat, ultima noastră valoare umană a fost pusă la încercare, scrie Etty.
Etty a lucrat în consiliul evreiesc (Judenrat) controlat de armata germană, a fost angajată pentru a administra problemele de tranziție a evreilor de la Westerbork. De câteva ori face drumul la Westerbork și se întoarce la Amsterdam. Prietenii ei din Amsterdam îi oferă să o ascundă, dar ea refuză.
În iunie 1943 este trimisă pentru ultima oară la Westerbork și de data aceasta nu se mai întoarce. În lagăr se află deja atât părinții, cât şi fratele ei, Mischa.
În 6 septembrie 1943 toată familia este trimisă cu un tren de marfă la Auschwitz.
Ultima carte poștală, pe care a aruncat-o din trenul spre Auschwitz este adresată prietenei ei Christine van Nooten, joi, 7 septembrie 1943, lângă Glimmen.
Christine, deschizând Biblia la întâmplare am citit: «D-zeu este turnul meu cel mai înalt.»
Eu șed pe rucsac, în mijlocul unui vagon de marfă. Tata, mama și Mischa sunt cu câteva vagoane mai în spate.
Până la urmă transportul a venit fără să fim preveniți. Ordin special de la Haga. Am părăsit lagărul cântând. Tata și mama erau fermi și calmi. Mischa de asemenea.
Vom călători trei zile. Îți mulțumesc pentru bunătate și grijă. Prietenii rămași în urmă vor trimite scrisori la Amsterdam, poate vei auzi ceva de la ei. Sau poate vei primi ultima mea scrisoare din lagăr.
La revedere deocamdată de la toți patru din familie. Etty.
Se prespune că Etty a murit în Auschwitz în 30 noiembrie 1943.
Înaintea ultimului ei drum la Westerbork, Etty a predat caietele ei din Amsterdam Mariei Tuinzing, ca să le transmită scriitorului Klaas Smelik cu rugămintea de a le publica, în cazul în care ea nu se mai întoarce. Maria Tuinzig a predat caietele, dar încercările lui Klaas Smelik de a publica câteva din ele în 1950 au eșuat. Două scrisori trimise de Etty din Westerbork au fost publicate de David Koning în 1943, într-o ediție ilegală, camuflată sub titlul Trei scrisori ale pictorului Johannes Baptiste van der Pluym (1843-1912).
La sfârșitul anului 1979 fiul scriitorului Klaas Smelik a reușit să obțină publicarea unei versiuni prescurtate a jurnalului lăsat tatălui său. În 1981 a apărut cartea Het verstoorde leven (O viață întreruptă), la editura De Haan, cu o prefață de Jan Geurt Gaarlandt. Abia în 1986 a apărut o ediție integrală a scrierilor lui Etty Hillesum, tradusă apoi în multe limbi.
În octombrie 1983 la Deventer, unde Etty și-a petrecut o mare parte a copilăriei, a fost creată Fundația Etty Hillesum și un muzeu.
Mai târziu au apărut asemenea centre și în alte țări. Acolo se țin conferințe, se scriu cărți, se fac filme documentare și piese de teatru.
În 2017, Comunitatea catolică Chemin Neuf (https://en.wikipedia.org/wiki/Chemin_Neuf_Community) a realizat un film despre Etty Hillesum.
În lagărul Westerbork Etty se denumește pe sine „inima gânditoare a barăcilor” și îl citează pe Rilke: dragostea produce spațiul, ea ne face să ascultăm, ea aduce libertatea.
Rămâne să ne întrebăm: suntem oare capabili, avem dorința de a aduce acest spațiu în noi?
Bibliografie: Etty – The Letters and Diaries of Etty Hillesum 1941-1943, edited by Klaas A.D. Smelik
Eva Grosz
29.07.2022
19 Comments
O prezentare informativă și totodată emoțională care mi-a mers la suflet. Mulțumesc și felicitări!
Mulțumesc Julia !
”A nu gândi, doar a asculta ce se petrece în interiorul tău. Dacă vei face asta un timp, în fiecare dimineață înainte de a începe să lucrezi, vei câștiga un fel de calm care va ilumina toată ziua.”
Pe mine dacă m-ar fi intrebat cineva aș fi dat sfatul complet opus: ca să reziști unei asemenea orori singurul lucru pe care-l poti face e să gândești, obiectiv, lucid și să încerci să supraviețuiești prin forța intelectului și personalității taale.
Dar cum nu sunt nici filozof si nici psiholog, probabil ca greșesc….
GbM
Nu. Nu greșiți . Fiecare om folosește resursele proprii ,calitățile personale și crezul lui pentru a face față dificultăților vieții .
Etty avea capacități intelectuale deosebite Dar se pare că ele nu erau suficiente. Din acest motiv făcea meditații în fiecare zi . Și de asemenea și-a creat un D-zeu interior un D-zeu pământesc cu care are dialog despre realitate.
Pe mine , mă face să mă întreb : oare religia nu a fost alegerea oamenilor pentru că aveau nevoie în toate timpurile de ceva mai puternic decât ei ?
Mulțumesc pentru atenție!
Cred că este vorba şi de o reacţie feminină la suferinţele vieţii. Tradiţia milenară de a îndura în tăcere, de a te concentra în interior şi a face maximă abstracţie de ceea ce ţi se întâmplă, ca şi cum nu tu ai fi persoana supusă abuzului şi umilinţelor.
Și acest apect e important. Supraviețuitori povestesc despre puterea imaginativă a minții ,care permitea să-și închipuie o lume mai bună și care îi ținea în viață. Viktor Frankl, supraviețuitor al câtorva lagăre , povesteștea că își închipuia că predă la Universitatea din Viena unui auditoriu mare de studenți despre cartea pe care deja începuse să o scire.
La urmă asta s-a întâmplat.
Mi-ai deschis un univers nou si atragator cu acest articol minunat depre Etty Hillesum, o fiinta cu totul si cu totul deosebita, intr-adevar inzestrata cu o “inima ganditoare” – cum se autodefineste ea ,- dar si cu o rezilienta si putere interioara de a rezista in fata adversitatilor demna de invidiat. Felicitari si multumiri!
Mulțumesc Marina !
DEȘI JURNALUL ANNEI FRANK ARE ÎNTÂIETATE, JURNALUL LUI ETTY PARE MAI COMPLEX ȘI MATUR, MULȚUMIRI AUTOAREI, AUZISEM DE APARIȚIA LA HUMANITAS DAR NU AM CITIT CARTEA.
Mulțumesc pentru citire. Etty pentru mine este vie prin forța spirituală pe care o transmite.
E cu totul altceva decât Jurnalul Annei Frank. Desigur Anna Frank avea 15 ani când a scris jurnalul ,iar Etty Hillesum 27 .Se poate că dacă Anna Frank trăia ajungea și ea la o maturitate spirituală a celei la care a ajuns Etty H. Credința în bine și în dragoste față de semeni este comună. Frank erau o familie tradițională evreiască, pe când Hillesum erau evrei total asimilați. Și mai e faptul că Jurnalele lui Etty nu au fost publicate mai mult de două decenii după moartea ei. Cu toată străduința celui la care au fost lăsate. Jurnalul este expresia unei tinere foarte inteligente, cu o cultură vastă . De asemenea- transformarea unei ființe psihic labile într-una plină de energie pozitivă în cele mai grele circumstanțe. Schimbarea aceasta se petrece pe parcursul celor doi ani 41-43 . Ea este exprimată cu talentul unei scriitoare .
Rectificare :Jurnalele lui Hillesum au fost publicate doar după 36 de ani după terminarea războiului.În 1981.
Întrebarea este :Care a fost cauza nepublicării lor și câte alte documente din această perioadă nu au fost publicate ?
“Eu încerc să fac față lumii Tale, Doamne, și nu fug de realitate în visuri frumoase. Eu continui să laud creația Ta Doamne, în ciuda realității” sunt cuvinte care releva esenta pastrarii conditiei de om intr-o lume alienata. Felicitari si multumiri pentru articolul dumneavoastra!
Mulțumesc Anca !
”Etty devine o voce universală. Spiritual, filozofic, religios, moral, sentimental ea deschide perspective infinite.
D-zeul ei este universal și omul este acela care trebuie să-i câștige încrederea, pentru a putea găsi în el puterea și echilibrul sufletesc.
D-zeu devine interlocutorul ei.”
Cred că e una dintre cele mai frumoase lecții pe care un spirit atât de luminos precum cel al lui Etty Hillesum îl poate lăsa umanității. Mulțumesc, Eva. Mă gândesc deseori la tine. Excelent articol!
Mulțumesc Maria pentru comentariul tău, și mai ales că te gândești la mine . Nici eu nu te-am uitat. Jurnalele și scrisorile lui Etty le cunosc de la începuturile tipăriturii lor. Întotdeauna am admirat pe această tânără femeie,cu o deosebită frumusețe sufletească. Un exemplu de urmat. Numai bine, Maria.
După citirea acestui articol nu am putut face altceva decât să comand online Junalul şi scrisorile lui Etty Hillesum, traduse şi publicate la Editura Humanitas. Mulţumesc autoarei pentru că mi-a atras atenţia asupra acestei femei deosebite, inteligente, erudite, sensibile şi puternice. Etty a avut tăria de a scrie un jurnal în iadul concentraţionar şi puterea de a-l expedia unei prietene, cu gândul că avea să fie o mărturie după victoria asupra fascismului, victorie pe care bănuia că ea, Etty, nu o va mai apuca.
Dragă Andrea, mă bucură că ai comandat cartea.
Etty este o persoană deosebită și în același timp reprezintă pe mulți evrei din perioada interbelică prin universalitatea ei crezând într-un D-zeu imanent, aproape transformat în a doua sa natură. Cu toată asimilarea multor evrei religioși și secularizați în diaspora, în țările în care trăiau, acest lucru, după cum știm nu i-a ajutat să scape de ghearele ucigătoare ale nazismului. Evreii nu au fost cu adevărat acceptați în nicio societate.
Ea este și exemplul puterii sufletești a omului care în orice condiții caută să-și păstreze demnitatea și dragostea pentru semeni. O trăsătură a gândirii existențialiste care era prezentă în acea vreme.
Foarte frumos articol despre inca o Anne Frank pe care de care nu stiam.
Felicitari Evi!
Mulțumesc Tibi !