Amintiri din copilăria mea (1938 – 1948

Feb 22, 2024By

Tatăl meu, Zádor Rudolf, s-a născut la Cluj în 1909, fiind mezinul familiei. Bunicul meu, Zádor Benő, era învățător cu studii la cunoscutul Institut Pedagogic Evreiesc de la Budapesta, iar în perioada 1904 – 1927 (până la pensionare) a fost directorul Școlii Elementare Evreiești Neologe care funcționa în curtea Sinagogii Neologe de pe str. Horea (fostă Ferencz József). Bunica mea, Zádor Johanna, făcea parte din bine-cunoscuta familie evreiască Marton din Târnăveni. Familia Zádor a avut opt copii, patru băieți și patru fete, diferența de vârstă între primul și ultimul născut fiind de 17 ani. Deși familia avea un singur venit, al bunicului meu, patru copii au urmat studii superioare, doi băieți și două fete. Tatăl meu a absolvit gimnaziul la Liceul Tarbut și s-a calificat în meseria de tehnician tricotaje (ciorapi, articole pentru copii, corsete etc.) fiind un bun cunoscător al mașinilor de tricotat și având stagii de practică în străinătate. Mama mea, Zádor Rosalia, (n. Baumzweig), s-a născut la Năsăud în 1911, dar curând familia s-a mutat la Cluj. Bunicul era meseriaș și familia avea șapte copii, doi băieți și cinci fete. Mama s-a calificat ca modistă (pălării de damă și accesorii). Nu mi-am cunoscut niciunul dintre bunici, ei au decedat cu mult înainte de a mă fi născut.Read more…

Feb 22, 2024 9 comments

Despre moșteniri și ziare

Feb 8, 2024By

Adorno scria în Kulturkritik und Gesellschaft (1951) că după Auschwitz, a mai scrie poezie este un act barbar. După 7 octombrie 2023, mie mi s-a părut că nu voi mai putea scrie deloc. Că a scrie despre orice altceva, ar fi o impietate. Port în mine o poezie pe care nu o pot așterne pe hârtie cine știe până când. Dar a nu mai scrie deloc ar fi un semn de resemnare și de acceptare a sorții (evreiești). Ar însemna să plec capul în fața antisemitismului care redevine la ordinea zilei, care, cum se spune, e din nou acceptat în saloane – adică în media, pe străzi. Aceasta este scuza (pretextul) sub care voi scrie totuși cele ce urmează. Moștenirea transgenerațională a traumei este obiectul multor cercetări, dar și a multor scrieri personale. Nu înțeleg pentru ce trebuie demonstrată ca fiind reală. Știm bine că dimpotrivă, și alte trăiri, nu numai cele traumatice, se transmit peste generații. Cel puțin empiric, din experiențele de zi cu zi devenim conștienți de aceasta. Astfel, pasiunile străbunicilor pot deveni sau continua să fie și pasiunile strănepoților. Sunt moștenite? Un exemplu viu pentru mine este cum fiul meu, care nu l-a cunoscut pe bunicul cel budist, cel care nu putea omorî nici măcar o muscă și despre care eu nu i-am povestit, îi calcă întru totul pe urme. Bunicii trăiau în Banat, într-un oraș mare, într-o casă burgheză, într-un apartament foarte generos cu cameră pentru angajata casei, cu o cămară răcoroasă în care puteai dansa sau face roata țiganului…Read more…

Feb 8, 2024 12 comments

Tractoare și pluguri

Feb 8, 2024By

Fermierii din întreaga Europă și-au dus utilajele enorme, blocând și sufocând capitalele ca să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă, probleme care nu sunt puține și nici de neglijat. După cum am văzut, în unele locuri ca Paris sau Bruxelles protestul a degenerat în violențe stradale și toate aceste acțiuni au umplut primele pagini ale ziarelor. În mod ciudat, ele mi-au trezit o amintire prăfuită și decolorată din primii ani de studenție, de care aproape că uitasem. Tractoarele lor frumoase, impunătoare mi-au amintit de amărâtul tractor românesc de acum mai bine de 50 de ani, model U 450. Cât de mult s-a schimbat lumea din vara clujeană calmă a anului de grație 1982, când eram studentă la Cluj! Sesiunea din vară se terminase și aveam practica de mecanică agricolă pe care trebuia s-o efectueze studenții la sfârșitul anului întâi de la Universitatea de Științe Agricole și medicină Veterinară din Cluj (care pe atunci se numea Institutul Agronomic). Ca absolventă a anului I la Horticultură mă număram și eu printre ei, așadar aveam două săptămâni de practică la mecanică, după ce trecusem cu bine examenul teoretic. Orele de practică țineau de la opt dimineața până la ora unu, în curtea imensă a atelierului mecanic al facultății noastre, unde un tractor model U 450 era chinuit de studenți în fel și chip. În anul nostru eram 40 de fete și 20 de băieți.Read more…

Feb 8, 2024 11 comments

Farmacistul care s-a întors din trecut

Jan 11, 2024By

Curând după sosirea mea în comuna Gherța, unde am fost repartizat după terminarea facultății, am fost anunțat telefonic de vizita farmacistului responsabil al zonei. Adevărul este că m-am bucurat, cu atât mai mult cu cât habar nu aveam de gestionarea medicamentelor. În ziua stabilită am fost vizitat de farmacistul “șef”. Era un bărbat în vârstă, uscățiv, cu părul și sprâncenele stufoase, albe. Îl însoțeau două tinere care lucrau cu el. – Șuta George, s-a prezentat. Lucrez la Șomcuta Mare și coordonez distribuirea medicamentelor din sudul regiunii Satu Mare. – Șomcuta Mare? De unde mi-e cunoscut numele? Nu mi-a luat mult timp să-mi amintesc: vreme de câțiva ani, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat acolo bunicul meu ca medic veterinar. L-am studiat pe domnul Șuta timp de câteva minute. Încercam să-l localizez în anii patruzeci. „Oare s-au cunoscut?” mă întrebam, dar până să-l întreb, l-am auzit pe el întrebându-mă: – Dumneata de unde ești de loc, doctore? Nu cumva ești de la Satu Mare? – Sunt clujean, i-am răspuns. – Îmi amintești de o fată frumoasă pe care am cunoscut-o la Satu Mare. Era fiica unui medic veterinar cunoscut și apreciat la Șomcuta Mare și mai târziu la Satu Mare, în anii treizeci-patruzeci.Read more…

Jan 11, 2024 10 comments

Istorii de familie IV. Verile la Brusturi

Dec 28, 2023By

Fiindcă suntem în miezul iernii și fiindcă simt iarna înconjurătoare nu doar fizic, ci și simbolic, prin frigul și întunericul întregii lumi zgâlțâite de războaie, atentate absurde și prea multe alte nenorociri, vreau să vă duc în vara perpetuă din amintirile mele, vara vacanțelor aidoma poveștilor. La Brusturi, un sat din Bihor, îmbrățișat de coline împădurite, sora cea mai mică a bunicii mele a fost învățătoare mai bine de 40 de ani. Prin anii ’70, când se pensionase, copiii îi crescuseră și trăiau la Cluj, ea își aduna vara nepoții, fiecare de pe unde era prin țară, astfel că petreceam de obicei două săptămâni într-un paradis evocat de fiecare dintre noi până astăzi cu infinită iubire nostalgică. Cine își amintește romanul La Medeleni al lui Ionel Teodoreanu va recunoaște în istorisirea aceasta atmosfera dintr-o carte de adolescență. Casa în care ne petreceam zilele vacanței împreună toți verișorii era în afara satului, pe marginea unui pârâu, destul de retrasă și oarecum izolată – până în sat mergeam cam un kilometru și jumătate pe drumeaguri fermecătoare, ascunse printre garduri vii și șiruri de pomi fructiferi. Satul se află într-o zonă foarte frumoasă, la 30 de km de Marghita mea natală. Read more…

Dec 28, 2023 14 comments

Istorii de familie III. Ghete noi

Nov 30, 2023By

Coborând mai departe în istoria familiei mele ajungem, la începutul veacului trecut, într-un sat așezat printre minunate dealuri împădurite, pe valea râului Bistra, un sat care probabil avea pe atunci rang de comună, căci exista o școală mare unde străbunicul meu era învățătorul, școală care aduna copiii din mai multe așezări vecine. Acolo, în satul Cuzap, s-a născut bunica mea Magda în 1907, în familia care avea deja cinci copii. Au mai urmat după ea două fete, întregindu-se astfel numărul de cinci surori alături de cei trei frați mai mari. Au fost unsprezece copii, dar pe trei i-au pierdut prin bolile copilăriei, pentru care nici vorbă de vaccinuri pe atunci. Când eram mică și mă aflam în grija zilnică a bunicii mele adorate, aflam din povestirile ei multe amănunte ale vieții într-o familie cu mulți frați, într-un sătuc unde trebuia să-ți inventezi jocurile copilăriei și unde de mic trebuia să îndeplinești anumite sarcini prin care ajutai și tu, copil fiind, familia. Jucăriile erau puține spre deloc. Magda îmi spunea că vara copiii își modelau jucării din lut umed, uscat apoi la soare – plastilină avant la lettre. Adesea mama lor îi trimitea în pădurile din jur să culeagă ciuperci pentru prânzul care trebuia să hrănească zece persoane, așa se face că Magda cunoștea perfect ciupercile vândute în piața din Marghita. Fetele învățau tainele gospodăriei, cum se organizează și se conduce o casă, iar băieții au fost dați să facă școală. Cei trei frați au urmat facultăți în Ungaria, la Budapesta și Debrețin, și doar unul dintre ei s-a întors în țară și și-a echivalat aici diploma de avocat.Read more…

Nov 30, 2023 12 comments

Istorii de familie II. Amintiri suprapuse

Nov 16, 2023By

Amintirile acestea pe care le evoc nici măcar nu sunt ale mele, sunt ale bunicii și ale mamei. Ele mi le-au povestit de mai multe ori, în prima mea copilărie și în adolescență și astfel, printr-o suprapunere într-un fel de straturi de viață, constat că mi le-am însușit, în măsura în care, prin trecerea zecilor de ani, acum îmi amintesc de copilăria mea și de oamenii dragi care făceau parte din ea și care demult nu mai sunt. Caut să-mi explic cum de mi-au rămas în minte detaliile și cum, după atâta timp, încă simt acut și mă întristează până la înfiorare durerea unor lucruri întâmplate familiei în care urma să aterizez și eu, la începutul anilor 60. Cred că se verifică faptul că ceea ce trăim și aflăm în primii ani ne influențează pentru tot restul vieții. Plecarea din Marghita în refugiu, între anii 1940-1945, când Ardealul de Nord a fost parte a Ungariei, i-a adus bunicii mele Magda divorțul. Plecase având un soț, o familie, rosturi și o viață așezată, dar războiul și refugiul le-a dizolvat. După întoarcerea de pe front la Șiria, frumosul și elegantul meu bunic a fost fermecat de o altă femeie pentru care și-a abandonat familia și cu care a plecat la București, iar Magda s-a întors în orășelul ei fără nimic, cu hainele de pe ea, o valiză sărăcăcioasă și cu mama mea de mână.Read more…

Nov 16, 2023 12 comments

România anului 1938 – atentatul legionar de la teatrul din Timişoara

Nov 1, 2023By

A scrie un articol în condițiile actuale mi se pare o îndrăzneală, mai ales când nu știi ce se întâmplă în lume, decât ceea ce afli din presă. De aceea mă limitez să aduc la cunoștința cititorilor un articol recent (13-X-2023) din Observatorul Cultural, nr. 1179, scris de Iulia Popovici, cu titlul „Sidi Tal și atentatul de la Timișoara”. Prof. Andrei Hoișie a fost cel care mi-a atras atenția asupra lui. Deși în articol se vorbește despre anul 1938, evenimentele actuale și reaprinderea antisemitismului în lume după 7 octombrie 2023 dovedesc că și după Holocaust se mai pot întâmpla oriunde, și mai ales în Israel, groaznice manifestări de ură contra evreilor. La începutul lunii noiembrie 1938, legionarii Gărzii de Fier au pornit un val de atacuri teroriste, folosind dinamită și grenade pentru a arunca în aer sinagogi, case, fabrici și chiar teatre evreiești. În 2 noiembrie a fost pusă o bombă la cantina studenților evrei din Cluj, în 16 la sinagoga din Reșița și în 26 la teatrul din Timișoara. Teatrul găzduia o trupă de artiști evrei în frunte cu renumita artistă Sidi Tal. Read more…

Nov 1, 2023 2 comments

Istorii de familie I. Satin roz

Nov 1, 2023By

În copilărie aveam o prietenă de vară, cea mai bună prietenă de peste vacanța mare. Era Dana, o fetiță bucureșteancă venită în fiecare vară la Marghita, la bunica ei. Stătea toate cele trei luni ale vacanței de vară și ne-am împrietenit încă de la prima ei vizită, când aveam amândouă vreo șapte ani. Bunicile noastre erau prietene din tinerețe, de zeci de ani deja, iar Dana și cu mine am devenit și noi foarte apropiate. Prietenia noastră a durat vreo zece ani, dar după ce am crescut, nu ne-am mai învrednicit s-o păstrăm. S-a interpus viața și n-am păstrat legătura, totuși prețuiesc mult amintirile legate de verile petrecute în curtea largă a casei cu mai multe apartamente, afară, în aer liber, jucându-ne de dimineața până seara. De câțiva ani verile cu Dana se repetau după același tipar încântător. Aveam deja 11 sau 12 ani, intram încetișor în pubertate și, citind destul de mult amândouă, în unele zile ploioase ne plăcea să ne costumăm asemenea unor eroine din cărțile citite. Pentru asta foloseam hainele găsite în casă, ale mamelor noastre sau ale bunicilor, eșarfe, cordoane sau pălării pe care le modificam ad-hoc, le împodobeam în fel și chip, conform imaginației noastre care nu era deloc săracă. Scotoceam cu sârg prin dulapuri ca să ne putem transforma în cuconițele despre care citiserăm. Într-o astfel de misiune am dat peste un material moale, mătăsos, alunecos, trandafiriu, pe care mai mult l-am intuit decât l-am văzut. Era bine ascuns pe raftul de sus al unui dulap.Read more…

Nov 1, 2023 16 comments

Amintiri despre războaiele Israelului

Oct 5, 2023By

Prezentele note sunt o redare foarte succintă a războaielor Statului Israel, fiind mai curând un „mixtum compositum” al amintirilor mele. Unele informații le-am primit abia după ianuarie 1980, când am sosit în Israel. 1948 Războiul de Independență. O bună parte din evreii din Ploiești s-au adunat pe terenul din fața fostei grădinițe Predinger de lângă Templul Coral, pentru a sărbători întemeierea Statului Israel. Seara, poetul Paizer a cântat melodia La Tel Aviv e întotdeauna primăvară. Doar câțiva inițiați știau despre Războiul de Independență, presa vremii nu a amintit acest episod. Rudele soției, din Buhuși și Bacău, ajungând la Haifa, au primit imediat arme și au fost trimiși pe front. Câțiva frați din aceeași familie au căzut la datorie. 1967 Războiul de Șase Zile. Seara, împreună cu alți ingineri, predam la școala de maiștri a uzinei. În pauză, un coleg răutăcios, cunoscut ca antisemit, mă abordează, simulând un accent idiș: – Ehei, te văd supărat, „frații noștri” au probleme. În săptămâna următoare, tipul mă abordează din nou: – Dee, acum te văd vesel, „frații noștri” au ajuns la Suez! Am evitat să-i răspund, deși avea dreptate. Pe culoar, un tehnician, cu ziarul Scânteia în mănă, exclamă: – Nu înțeleg, dacă arabii au câștigat războiul, de ce Israelul trebuie să dea înapoi teritoriile ocupate?Read more…

Oct 5, 2023 4 comments

Contribuţia imigrației romȃne la dezvoltarea spitalului Hadassah din Ierusalim

Sep 21, 2023By

Spitalul Hadassah din Ierusalim este unul dintre cele mai importante centre medicale din Orientul Apropiat. La începutul mandatului britanic în Eretz Israel, ocrotirea sănătăţii era dintre cele mai înapoiate. După crearea Statului Israel s-au făcut eforturi remarcabile pentru ameliorarea serviciilor sanitare din ţară și în acest context se încadrează și Spitalul Hadassah – cu sprijinul Organizaţiei Femeilor Sioniste din America. Încă din 1913, Hadassah înfiinţase la Ierusalim un Centru de Ocrotire a Mamei şi Copilului şi de tratare a trahomului. Hadassah cuprinde azi două Spitale Universitare: unul în cartierul Ein Kerem, celălalt pe Muntele Scopus, ambele afiliate Facultăţii de Medicină a Universităţii Ebraice din Ierusalim. De-a lungul anilor, începând de la înființarea spitalului, imigranții din România au adus o contribuție substanțială la dezvoltarea și la bunul renume al acestei instituții. Unii dintre ei au venit cu studii făcute în marile centre medicale din România sau din Europa, alții au învățat medicina în Israel.Read more…

Sep 21, 2023 18 comments

Pe urmele lui Lili Rosenfeld. Rădăcinile clujene ale autorului „Omului Muzical”

Aug 24, 2023By

Lili Rosenfeld a murit fără măcar să-şi vadă fiul, darmite să-i povestească despre familia ei… Michael Spitzer nu ştia nimic despre bunicii materni pieriţi în Holocaust, despre copilăria şi adolescenţa mamei sale. Acum era pentru prima oară la Cluj, doar în trecere, şi dorea să afle ceva despre rădăcinile sale. Cei de la Colegiul Mathias Corvinus apelaseră la mine să-l ajut…Lili Rosenfeld avea 15 ani în momentul deportării. Dacă a fost elevă la Liceul Evreiesc din Cluj existau şanse să aflăm mai multe despre ea. M-am despărţit val-vârtej de Michael Spitzer şi am alergat acasă, am scos monografia Liceului Evreiesc din Cluj[3], am citit cu sufletul la gură lista elevelor şi la poziţia 397 am găsit-o: Rosenfeld Livia. În anul şcolar 1940/41 era în clasa a II-a de liceu, iar în ultimul an şcolar, dinainte de deportare 1943/1944 era în clasa a V-a B. Ultima rubrică a listei, care conţinea informaţiile referioare la Holocaust, era goală, cei care au întocmit-o nu ştiau dacă a supravieţuit.Read more…

Aug 24, 2023 22 comments

Amintiri din R. P. Chineză, unde nu am fost niciodată

Aug 24, 2023By

În anul 1969 mă aflam la aeroportul internațional Şeremetievo din Moscova, pentru a mă întoarce în România după o deplasare de serviciu de două săptămâni în capitala sovietelor. La ghișeu sunt informat că nu am loc în zborul pentru care aveam programarea. – Avionul dvs. a fost rezervat în întregime pentru delegația UTC condusă de tovarășul Nicu Ceaușescu. – Și eu cum mă întorc în România? – întreb eu intrigat. – Peste o oră un avion Tarom dinspre Beijing va face escală aici. V-am rezervat un loc. Avionul Tarom Beijing-București face escală la Moscova și, conform noii mele programări, mă îmbarc fără probleme. Constat cu mirare că înăuntru se află numai trei pasageri și toți sunt ploieșteni, ingineri la un mare institut de proiectări din oraș. Cu multă bunăvoință, căpitanul aeronavei conectează aparatul de radio ca să putem asculta transmiterea unui meci cu echipa de fotbal Petrolul Ploiești. Ceilalți trei călători par totuși crispați. Nedumerit, întreb: – Cum a fost în China? – Suntem încă traumatizați de Revoluţia Culturală. – Suntem încă traumatizați de Revoluţia Culturală. – Şi ce e rău Revoluţia Culturală? – Poate nu știi. Tineretul lui Mao Zedong a organizat Marea Revoluție Culturală Proletară. S-a format Armata de Eliberare a Poporului și Gărzile Roșii…Read more…

Aug 24, 2023 10 comments

Jurnalul lui Hélène Berr

Jul 27, 2023By

Hélène Berr s-a născut în 27 martie 1921 la Paris. Tatăl, Raymond Berr, inginer, a contribuit la dezvoltarea industriei chimice interbelice. Mama, Antoinette Rodrigues-Ely, era dintr-o familie de marani, originară din Lisabona. Evrei asimilați, ambii erau de mai multe generații în Franța, făceau parte din elita societății franceze și se considerau cetățeni francezi, indiferent de apartenența lor religioasă. A urmat un liceu privat, studiind latină, limbi moderne și filosofie. În 1940-41 și-a luat licența la Sorbonne, la limba și literatura engleză, cu nota maximă. În 1942 a primit Diploma de Studii Superioare pentru teza Shakespeare’s Interpretation of Roman History. Dar teza doctorat, Keats’s Hellenism, prezentată în octombrie 1942, nu i-a fost admisă din pricina legilor antisemite ale guvernului Vichy. Din 1941 Hélène a participat la UGIF și la „Temporary Mutual Aid”, împreună cu sora ei mai mare, Denise. UGIF (Union générale des israélites de France) era o organizație legală, înființată de politicianul antisemit Xavier Vallant sub regimul Vichy, în noiembrie 1941, la cererea Germaniei. În cadrul organizației, reprezentanți ai evreimii franceze se ocupau de asistența, bunăstarea și reintegrarea socială a evreilor, mai cu seamă a copiilor. Dar adevăratul scop era de a-i descoperi pe evreii din Franța și de a-i izola de restul populației. Organizațiile care se ocupau de orfelinate au devenit capcane pentru evrei. Li se promisese că Gestapoul nu se va atinge de ei, ceea s-a dovedit o minciună. Atât angajații, cât și copiii au fost până la urmă deportați.Read more…

Jul 27, 2023 27 comments

Amintiri triste despre viața nefericită a fratelui și surorilor tatălui meu

Jul 27, 2023By

David Toivi: Fratele cel mare al tatălui meu, David Toivi a fost înrolat în armata română în anul 1913, participând la cel de-al Doilea Război Balcanic. În conformitate cu tratatul de pace semnat la București, Bulgaria a cedat României Cadrilaterul, cu Silistra, Turtucaia și portul Balcic. Aparent o victorie a armatei române, numai că în cursul războiului, ostașul David Toivi, alături de alți 1600 de combatanți, a fost răpus de o necruțătoare epidemie de holeră și gripă spaniolă. Până la urmă nici Cadrilaterul nu a rămas în componența României. În anul 1940, urmare presiunilor germane, a fost retrocedat Bulgariei. Meta Toivi: S-a născut la Fălticeni, oraș din care a plecat în tinerețe. Deși avea puține studii formale, Meta vorbea binișor franceza și germana, fiind considerată oarecum… o expertă în politica internațională. Nu s-a căsătorit niciodată în ciuda eforturilor tatălui meu de a o convinge să accepte pe unul din numeroșii pretendenți la mâna ei. În procesul de succesiune a averii unchiului din anii 1920, a moștenit o sumă considerabilă. Nefiind o femeie frumoasă, a bănuit întotdeauna că este cerută în căsătorie pentru averea ei. A investit o bună parte din suma moștenită într-un briliant valoros care, ascuns nu știe nimeni unde, s-a pierdut în cursul celui de al Doilea Război Mondial. Proprietățile ei au fost românizate de guvernul Antonescu-Horia Sima.Read more…

Jul 27, 2023 8 comments

Oameni din lagăr (II). Merele

Jun 1, 2023By

Pe Tibor Lőrintz îl cunoștea bine, erau prieteni încă de la școală din Gherla. Tata era de aproape două săptămâni la Auschwitz când acesta a ajuns acolo. Când s-au întâlnit, Tibi nu l-a recunoscut pe tata, atât de mult slăbise. De la Tibi, care fusese adus cu unul dintre ultimele transporturi din Cluj, a aflat despre bombardarea Clujului în 2 iunie 1944 și deschiderea celui de al doilea front împotriva Germaniei în vest, odată cu debarcarea aliaților în Franța în 6 iunie 1944. Într-una din zile, încă la Auschwitz, la un apel, au fost chemați unul câte unul în fața unui deținut care vorbea ungurește și care a completat o fișă cu datele lor personale, iar ei au semnat-o. Tata a primit numărul de deținut 72001, iar Tibi numărul 72003. Aceste fișe au însoțit apoi primul convoi de evrei care a plecat de la Auschwitz în 15 iunie 1944 și a sosit la Kaufering cu trei zile mai târziu. Pe baza acestor fișe s-au creat listele de deținuți pe care apar numele și numerele lor.Read more…

Jun 1, 2023 7 comments

O după-amiază cu ceva dulce

May 18, 2023By

Nu știu de ce amintirile pe care le păstrez din orășelul copilăriei și adolescenței mele sunt legate mereu de vară. Așezat cuminte în câmpia transilvană, fizic aproape de mine, dar emoțional foarte departe, orășelul îmi trezește doruri cărora nu prea pot să le fac față. Foarte rar, când ajung în acele locuri, nostalgia mă sugrumă, pur și simplu. Dorul de oamenii iubiți pe care i-am pierdut este o senzație intensă, fizică. Pe vremea când încă nu primise statutul de oraș, în anii ‘60, Marghita era o comună cu aer patriarhal, cu clădiri vechi înșirate de-a lungul străzii principale, strada Republicii, care șerpuia alene prin centrul ei. Aveam 15 ani când casa noastră a fost demolată, pe locul ei construindu-se un bloc, așa cum se întâmplase deja peste drum de noi și în zonele apropiate, dar țin minte, de parcă aș vedea o fotografie, cum arăta strada Republicii când încă nu umblam la școală, dar eram destul de mărișoară ca să-mi amintesc locuri, întâmplări și oameni.Read more…

May 18, 2023 33 comments

Naziști de omenie

May 4, 2023By

Este știut că majoritatea populației Germaniei a colaborat cu regimul nazist. Cât despre “soluția finală”, mulți aveau sentimente ambivalente, considerând că o parte din evrei erau oameni de treabă și trebuiau cruțați. Oare cum am apărea noi în ochii lumii, dacă am declara că unii arabi sunt de treabă, dar restul… Este clar că orice german care asculta discursurile lui Hitler, Himmler sau Goebbels cunoștea intenția naziștilor de a extermina evreimea europeană. Și, într-adevăr, două treimi din evreimea europeană au fost nimicite. Mai puțin se știe despre germanii care s-au împotrivit și chiar au salvat evrei, periclitându-și propria viață. Printre ei au fost chiar membri al partidului național-socialist ca Oscar Schindler, despre care nu voi scrie aici. Ziarul britanic The Guardian a scris despre un mic muzeu din Berlin, ridicat în cinstea germanilor care au încercat să se împotrivească regimului și au salvat evrei pe vremea tiraniei naziste. Este vorba de Gedenkstätte Stille Helden / Silent Heroes Memorial (Centrul Memorial al Eroilor Tăcuți)Read more…

May 4, 2023 21 comments

O dimineaţă de Înviere comunistă

Apr 20, 2023By

Îmi aduc aminte, era într-o zi de sâmbătă, în 1974. Puțin înainte de încheierea orelor, elevul de serviciu năvălește intempestiv în clasă. “Vă rog să-mi permiteți să citesc o circulară.”. Profesorul încuviințează din cap. “Mâine, duminică dimineața, toți elevii vor fi prezenți în curtea școlii pentru a desfășura o activitate sportivă. Absenții vor fi pedepsiți cu asprime.”. A doua zi, dimineața, suntem la școală. Ni se dă o minge, dar nu încăpem cu toții pe terenul de fotbal. Cei care nu ne-am calificat suntem trimiși pe parcela din spate. Acolo suntem aliniați și puși să sărim la groapa cu nisip. O dată și încă o dată. Și încă o dată. Nu vedem rostul acestei activități. Duminică dimineața eram obișnuiți să vedem Daktari la televizor, nu să țopăim în jurul unei gropi. Nu pricepem de ce ne-au chemat la școală așa, netam-nesam, în acea duminică de aprilie. Până ce unul din activiștii școlii ne explică: Pentru ca să nu mergeți la biserică!!Read more…

Apr 20, 2023 8 comments

S-au fotografiat la München, în iulie 1945

Feb 9, 2023By

Povestea fotografiilor din fața mea începe în 24 aprilie 1945. Tatăl meu, Häftling 72001, avea 18 ani și jumătate și un an de experiență în ghetouri și lagăre. În aprilie 1944, după ce s-au publicat și pus în aplicare nenumărate legi, directive și ordonanțe anti-evreiești, nu a fost surprins să afle că în contextul efortului pentru sprijinirea frontului, la fel ca și ceilalți evrei din Ungaria, și el va fi deportat la muncă – se zvonea că undeva prin Ungaria. La începutul lui mai a fost internat în ghetou în Gherla, apoi transferat la Cluj, și la sfârșitul lunii mai 1944 a fost deportat la Auschwitz. Încă înainte de a intra în lagărul propriu-zis, în baraca unde erau tunși și primeau hainele de deținuți a auzit că cei care au coborât din tren și nu au fost selectați pentru muncă, au fost omorâți și cadavrele arse. Deținuți mai vechi i-au arătat fumul care ieșea pe hornurile din depărtare. După câteva săptămâni a fost transferat într-unul din lagărele de muncă subordonate complexului de la Dachau, nu departe de München. În 18 iunie 1944 a ajuns în lagărul Kaufering III, iar la sfârșitul lui decembrie a fost transferat în lagărul Landsberg I.Read more…

Feb 9, 2023 3 comments