În România anilor 60 când eram adolescent, am auzit un cântec de mahala care mergea cam aşa:” Nu te pune măi, cu miliţia, cu miliţia/ Că te bagă măi, la gherlă, la gherlă/Şi nu te scoate măi, nici tac-tu, nici mă-ta…”Pe lângă faptul că era pentru prima dată când am aflat că numele frumosului meu oraş natal, Gherla, avea şi o altă canotaţie, acea de închisoare, mi-a intrat în cap şi mesajul că dacă te opreşte miliţia, să spui doar “da, să trăiţi” . Se pare că acest sfat util nu trecut peste ocean unde, în ultima vreme,  oameni nevinovaţi sau puţin vinovaţi au fost ucişi de poliţia zeloasă.

În România anilor 60 când eram adolescent, am auzit un cântec de mahala care mergea cam aşa:

” Nu te pune măi, cu miliţia, cu miliţia

  Că te bagă măi, la gherlă, la gherlă

  Şi nu te scoate măi, nici tac-tu, nici mă-ta…”

Pe lângă faptul că era pentru prima dată când am aflat că numele frumosului meu oraş natal, Gherla, avea şi o altă canotaţie, acea de închisoare, pe baza faimosului penetenciar din oraş, mi-a intrat în cap şi mesajul că dacă te opreşte miliţia, să spui doar “da, să trăiţi” şi să execuţi ordinele primite. Se pare că acest sfat de mahala, foarte folositor, cumva nu a ajuns şi pe tărâmurile de peste ocean unde, în ultima vreme, am avut parte de mai multe incidente în care, datorită nesupunerii la comenzile poliţiei, oameni nevinovaţi sau vinovaţi doar de o găinărie au fost ucişi pe loc de o poliţie mult prea zeloasă să folosească forţa armelor. Bănuiesc că nu este un fenomen nou, dar noua  tehnologie video, care este omniprezentă şi înregistrează aproape tot, a schimbat total relatarea faptelor, mai ales cu noile metode de comunicări sociale care prezintă puncte de vedere foarte diferite faţă de ce vindea pe vremuri poliţia mass mediei, când explicau de ce au împuşcat un cetăţean.

Cazul Michael Brown

Cazul recent din Ferguson, Missouri, în care un ofiţer alb a împuşcat mortal un adolescent de culoare, Michael Brown, neînarmat, dar furase nişte trabucuri şi ţigări de la un chioşc, au cauzat la început demonstraţii locale care au dus la jefuirea şi incendierea multor clădiri in oraş. Tratarea cetăţenilor de culoare cu metodele brutale ale poliţiei locale, care consideră tinerii de culoare primejdioşi şi înarmaţi şi se arăta foarte pripită în a folosi armele, în multe cazuri s-a soldat cu rezultate fatale. Din păcate acest incident nu a fost filmat aşa că povestirile unor martori care au declarat presei că Michael Brown era cu mâinile sus când a fost ucis, au cauzat în mare măsură răscoala cetăţenilor de culoare. Cazul a devenit un fenomen naţional, Ferguson devenind o Mecca unde s-au deplasat activişti din toată ţara pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de rasismul american în general şi cu cel poliţienesc în special, datorită mentalităţii  de a considera bărbaţi tineri, de culoare, ca infractori periculoşi. Statisticile, din păcate, arată că cel mai violent segment al populaţiei, sunt tinerii de culoare aşa că frica poliţiştilor – chiar  dacă nu e justificată – are  ceva legătură cu realitatea. 

Uciderea lui Michael Brown a cauzat, la început, declararea stării de asediu de către guvernatorul statului; a fost adusă garda naţională ca să restabilească ordinea în oraş. Procuratura nu a trimis cazul în instanţă, ci a hotărât să convoace un juriu care să decidă dacă dovezile sunt suficiente pentru a trimite în instanţă cazul împotriva ofiţerului Darren Wilson. Săptămâna trecută după multe deliberări,  juriul a decis bazat pe evidenţă judiciară – probată de martori oculari sub jurământ şi bazată pe legile în vigoare – că ofiţerul Darren Wilson,a acţionat conform procedurilor legale, împuşcarea fatală a suspectului s-a datorat faptului că el nu s-a supus ordinelor poliţistului, l-a atacat fizic şi prezenta un pericol de vătămare corporală a ofiţerului, din cauză că a continuat să se îndrepte spre ofiţer şi după ce fusese somat. Acesta, după cinci gloanţe trase în mâna şi în corpul lui Michael Brown, a tras al şaselea glonţ, fatal, în capul tânărului.

Toate aceste fapte sunt consemnate în procesul verbal oficial, iar cei şase martori, de culoare, au rămaşi anonimi ca să nu fie ţinta răzbunărilor. Dovezile medico-legale de la morgă arată fără nici un dubiu că Michael Brown nu a fost împuşcat din spate şi martorii, sub jurământ, au declarat că nu şi-a ridicat mâinile sus. Dar varianta populară zice că de fapt era cu mâinile sus când a fost împuşcat. Acest simbol, de a sta cu mâinile sus, a devenit simbolul protestelor care s-au întins în toată ţara. Mii de oameni au ieşit în stradă să-şi exprime frustrarea faţă de această mare nedreptate. Jucători de football american, membrii de culoare a congresului american, diferite personalităţi, au pozat cu mâinile ridicate în semn de protest împotriva brutalităţii poliţiei, îndreptată în mare parte asupra tinerilor de culoare. Ofiţerul Darren Wilson a demisionat imediat din corpul de poliţie,  fiind convins că dacă nu dispare din oraş ar putea fi asasinat.

Cazul Eric Garner

Dacă în cazul Michael Brown, părerile populaţiei au fost împărţite, după câteva zile s-a dat verdictul într-un caz similar, în Staten Island, New York unde un individ, Eric Garner, tot de culoare, a fost ucis de un poliţist alb în decursul arestării sale. Acest individ stătea la colţul străzii şi vindea ţigări de contrabandă, foarte căutate de când taxa de ţigări în New York este de $5.25 pe pachet.  Acostat de poliţie, individul nu s-a lăsat arestat şi în câteva secunde patru poliţiştii au sărit pe el. De data aceasta evenimentul a fost filmat de un martor şi se vede foarte clar cum un poliţist îl sugrumă cu braţul intr-o mişcare clar militară. Săracul om, căzut la pământ,  se plângea că nu poate respira, dar nimeni nu-l băga în seamă. Suferind de astmă, Eric Garner a decedat.

La fel ca şi în cazul Michael Brown, un juriu a hotărât că nu erau suficiente dovezi de vinovăţie criminală pentru a trimite în instanţă poliţistul care l-a strangulat pe Eric Garner. La câteva minute după sentinţă,  din New York, Washington, Chicago, până la Los Angeles, oamenii au ieşit în stradă, au oprit circulaţia pe marile artere şi au demonstrat, paşnic în mare măsură, împotriva a ceea ce în mod universal este considerată o mare nedreptate. Chiar dacă potrivit legii aceşti poliţişti au acţionat în cadru legal, populaţia nu înţelege cum pot ei să scape nepedepsiţi când au comis fapte considerate criminale de populaţie.

Cazul Levar Jones

Chiar dacă aceste două cazuri au creat furori în rândul populaţiei, şi mai ales în rândurile conducătorilor afro-americani, luptători pentru cauzele cetăţenilor de culoare care, în ciuda faptului că avem un preşedinte afro-american, încă se consideră discriminaţi, consider că cel mai tragic şi înspăimântător caz a fost cel al lui Levar Jones, un cetăţean de culoare, care a intrat cu maşina la o benzinărie în Carolina de Sud să-şi facă plinul. Omul a ieşit din maşină când un poliţist, Sean Groubert, aflat cu maşina la aceeaşi benzinărie, a scos pistolul şi i-a cerut actele. Levar Jones s-a conformat imediat  şi-a băgat capul în maşină ca să-şi scoată actele. În acel moment poliţistul a început să răcnească şi să tragă în bietul om. Şi-a ridicat săracul mâinile dar tot a mai încasat un glonte.

Levar Jones nu a murit, a fost doar grav rănit, dar a fost interogat îndelungat de oficialităţile de la poliţie fără să i se aducă la cunoştnţă că de fapt tot incidentul a fost filmat de camera video care este instalată la bordul fiecărei maşini de poliţie. Pe film se auzea clar acuzaţia pe baza căreia a fost acostat:  “şi-a scos centura  de siguranţă în staţia de benzină înainte ca maşina să se fi oprit total”. În faţa dovezilor atât de clare, ofiţerul a fost arestat şi poate primi până la 20 de ani de puşcărie, dar procesul încă nu a început. M-am uitat de mai multe ori la filmul cu împuşcarea lui Levar Jones. M-am întrebat, oare câte incidente asemănătoare s-au petrecut în anii în care nu erau camere video şi poliţiştii puteau învârti faptele în favoarea lor.

Concluzii

Ca urmare a acestor cazuri s-au făcut mai multe propuneri ca toţi poliţiştii să poarte o cameră video care să înregistreze toate incidentele. Poate aşa se vor gândi de două ori înainte de a descărca pistolul în oameni care li se par periculoşi. Nu am fost oprit de prea multe ori de poliţie dar deja mi-am făcut un plan,  de acum înainte, dacă sunt oprit,  voi asculta atent toate ordinele, voi spune un “da, să trăiţi” foarte răspicat şi clar, nu voi face glume cu ei, voi cere permisiune pentru orice mişcare ca nu cumva să creadă că vreau să scot un pistol şi mă voi supune 100%. La fel,  sugerez şi cititorilor să-mi urmeze exemplul dacă se găsesc pe meleagurile ţării noastre, unde libertatea individului este cel mai sfânt drept garantat de constituţie. Şi asta nu e o glumă, când eşti confruntat de poliţia americană poţi plăti cu viaţa pentru o mică greşeală.