Marcarea Zilei Holocaustului este cel mai bun prilej de a ne aduce aminte de cei, din păcate nu prea mulţi la număr, care, neevrei fiind, au încercat prin toate mijloacele, prin toate eforturile, chiar riscându-şi viaţa, să-I salveze pe evreii din ţările ocupate de nazişti. Un astfel de exemplu este polonezul Jan Karski.  Intelectual, ofiţer  care luptă în armata poloneză când ţara este atacată din două părţi- din vest de germani şi din est de ruşi -, prizonier al acestora care scapă ca prin minune de moartea ce li s-a pregătit ofiţerilor polonezi, Karski revine în Varşovia şi se alătură rezistenţei poloneze

. Devine agent al acesteia care ţine legătura cu guvernul polonez în exil de la Londra şi, cu riscuri imense călătoreşte de mai multe ori în Vest, fiind capturat şi de germani şi eliberat de membrii rezistenţei. Înainte de a pleca în ultima sa misiune la Londra, este contactat de lideri evrei din Varşovia şi rugat să transmită conducătorilor ţărilor aliate situaţia în care se află evreii din ţările ocupate şi soarta care-i aşteaptă, exterminarea lor în lagărele morţii. Ca să poată fi mai convingător, ei îl introduc în ghetoul din Varşovia şi apoi într-un lagăr nu departe de Belzec. Karski pleacă ducând cu el imaginile de coşmar pe care le vede în ambele locuri, imagini care l-au copleşit până la moarte.

 Jan Karski susţine că a prezentat cele văzute şi mesajul liderilor evrei mai întâi guvernului polonez în exil ,apoi celui britanic şi american, inclusiv ministrului britanic de externe, Anthony Eden şi preşedintelui Roosevelt, precum şi unor lideri ai organizaţiilor evreieşti americane şi internaţionale. Le-a împărtăşit cele văzute, le-a atras atenţia asupra execuţiilor în masă sub diferite forme ale evreilor şi a transmis cererea liderilor evrei polonezi  de a interveni rapid pentru salvarea lor. Spusele lui, a afirmat el, au fost primite mai întâi cu neîncredere, apoi cu foarte multă răceală , oricum au rămas fără ecou, Aşa cum ştim şi noi acum, din diverse motive, aliaţii nu au întreprins nimic să-i salveze pe evrei, lagărele morţii au fost descoperite de militarii ruşi şi americani abia când războiul a ajuns pe teritoriile polonez şi german. În cartea dedicată lui Karski,  scriitorul francez Yannick Haenel pune în gura personajului central, dezamăgit de lipsa de reacţie a lumii libere, următoarele cuvinte:: “ Exterminarea evreilor  a fost lăsată să aibă loc. Nimeni nu a încercat să o oprească, nimeni nu a vrut să încerce. Când am transmis mesajul ghetoului din Varşovia la Londra şi apoi la Washington, nu am fost crezut fiindcă  nimeni nu voia să mă creadă…îmi amintesc perfect de stânjeneala lor..Aşa a fost în 1942. Erau oare la fel de stânjeniţi trei ani mai târziu, când au fost descoperite lagărele morţii”? Karski este convins că atât englezii cât şi americanii ştiau de-acum ce se întâmpla cu evreii dar preferau să ascundă opiniei publice, ,fiindcă nu le convenea să-I primească pe evrei în ţările lor, îi refuzau, în primul rand din cauza antisemitismului manifestat atât de Foreign Office-ul britanic cât de Departamentul de Stat. În acest context, Karski vorbeşte de “inexistenţa conştiinţei lumii” şi îi consideră pe aliaţi la fel de vinovaţi ca pe nazişti în exterminarea evreilor, ca şi, mai târziu, în abandonarea polonezilor participanţi la insurecţia de la Varşovia sauîn nerecunoaşterea crimelor sovietice de la Katyn. Karski aminteşte printre altele şi de faptul că americanii s-au opus să salveze 70.000 de evrei români, deportaţi în Transnistria pe care guvernul Antonescu i-ar fi lăsat să plece în Palestina, în schimbul sumei de 50 de dolari de evreu..

    Deşi a eşuat în misiunea sa, pentru permanenta sa susţinere a cauzei evreilor, pentru dezvăluirile sale pe care le-a făcut în conferinţele , articolele şi lucrările sale din 1943 până în 1945, apoi în tot timpul vieţii, statul Israel i-a decernat titlul de “drept între popoare”. El este dovada vie a faptului că , pe lângă antisemiţii din Polonia care nu au făcut nimic pentru concetăţenii lor evrei alături de care au trăit sute de ani, au existat, cu sutele oameni cinstiţi, oneşti, adevăraţi umanişti care au încercat să -i salveze. Pe lista Muzeului Yad Vashem de la începutul lui 2012 a “drepţilor între popoare”, Polonia se află pe primul loc, cu peste 6300 de nume. Jan Karski *( 24 aprilie 1914 –  13 iulie 2000) este unul dintre ele.