Hașomer Hațair a fost și este o mișcare a tineretului evreu sionist cu orientare de stânga. În ebraică șomer înseamnă paznic, iar numele mișcării ar puitea fi tradus ca „Tânărul paznic”, sau „Tânăra Gardă”.

În familia noastră cuvintele Hașomer Hațair, dar mai ales șomer, produceau emoție și nostalgie. Părinții mei s-au cunoscut la activitățile Hașomer Hațair, ramura Cluj (instruiri, conferințe, tabere de vară) la începutul anilor treizeci. În 1934 s-au căsătorit și în anul următor s-au mutat la București. S-au întors în orașul natal abia în primăvara lanuui 1945, dar câte evenimente tragice nu s-au petrecut în această perioadă…

Cuvântul șomer însemna pentru ei și prieten, camarad. Tatăl meu a legat prietenii de o viață cu foarte mulți șomeri din generația sa. Chiar dacă nu se mai întâlneau, au păstrat legătura prin corespondență. În perioada războiului mai ales prietenii din Cluj au avut mult de suferit. În primăvara anului 1944 au fost ghetoizați și trimiși în lagărele morții. Puțini s-au întors. Legăturile s-au reluat pe cât posibil, dar o mare parte din șomerii supraviețuitori au plecat în Palestina/Israel și părea că totul va fi dat uitării.

Și totuși în 1962, când s-a aflat (de la rudele apropiate din Israel) că tatăl meu a suferit două infarcturi miocardice, el a primit o scrisoare semnată de aproximativ 50 de foști șomeri și șomrițe adunați la tradiționala lor întâlnire de la Kfar Hamakabia. Scrisoarea făcea referiri la frumoșii ani din tinerețe petrecuți împreună și conținea un călduros mesaj de îmbărbătare. După decesul tatălui meu din 1965, în ziarul Új Kelet din Tel Aviv a apărut un consistent necrolog scris de un cunoscut ziarist israelian, fost șomer la Cluj, care în numele foștilor prieteni își lua rămas bun de la ”chaverul” lor din România.

Cu multe decenii în urmă, când mai trăiau părinții mei, aveam două albume destul de voluminoase cu fotografii (deja decolorate) din taberele de vară ale Hașomer Hațair Cluj, din 1925-1930. Tatăl meu apărea în multe din ele. Nu știu cum au supraviețuit urgiilor și cum au ajuns la familia noastră. Apoi multă vreme nu am mai știut nimic de soarta lor.

Anul trecut, cu ocazia unor temeinice acțiuni de eliminarea ”balastului” din gospodărie am dat de aceste fotografii, extrase din albume și din păcate cu etichetele explicative deteriorate sau lipsă. Mult timp m-am gândit ce să fac cu ele. Am scos din casă câțiva saci cu hârtii, dar fotografiile nu le puteam arunca. (De atunci am aflat cu oarecare surprindere că mișcarea Hașomer Hațair funcționează și astăzi în Israel și în multe alte țări.) În final am hotărât să fac două lucruri: să propun organizatorilor colecției muzeale a istoriei evreilor din Cluj (care se va amplasa la balconul Templului Memorial al Deportaților, după reabilitarea sa din 2018-2020) să expună un panou despre mișcarea Hașomer Hațair din Cluj (fotografii cu explicații, documente, texte explicative, etc.) iar restul de peste 150 de fotografii să le expediez în Israel. la Kibutz Artzi (care reprezintă un fel de federație a ramurilor Hașomer Hațair din lume) pentru arhivare, eventual expunere. Evocarea de față, scrisă pentru Baabel va fi punctul de plecare pentru conceperea panoului.

Mișcarea Hașomer Hațair în lume

În zilele noastre Hașomer Hațair este una din numeroasele mișcări ale tineretului evreu sionist și anume cea de orientare socialistă. Ea a luat ființă în 1913 în Galiția (parte din Austro-Ungaria) și s-a dezvoltat rapid în țările din Estul Europei (Polonia, Rusia, Ungaria, România). În timpul Primului Război Mondial sediul central al mișcării s-a mutat la Viena. La început mișcarea a preluat multe elemente de la organizațiile de cercetași din Europa de Vest: accent pe studiu, creativitate, încredere de sine, disciplină, mișcare și viață în aer liber, dragoste pentru natură, etc. La acestea s a adăugat rapid și ideologia sionistă, potrivit căreia tinerii evrei trebuie să devină fermieri și meseriași, viitori haluțim în Eretz Israel/Palestina.

Hașomer Hațair este cea mai veche mișcare a tineretului evreu sionist care mai funcționează și astăzi. La început cu o ușoară orientare marxistă, nu prea religioasă dar nici total laică, ideea de bază a mișcării a fost pregătirea tineretului evreu din diaspora pentru alia în Eretz Israel și pentru viața și munca în chibuț. Tinerii instruiți în munci agricole și meserii, urmând să plece în Eretz Israel, se numeau haluțim (pionieri, deschizători de drumuri). În 1927 Hașomer Hațair din Palestina a înființat primele patru chibuțuri ale sale, mai târziu și un partid politic de stânga. Curând chibuțurile mișcării s-au reunit în federația numită Kibutz Artzi, care există și astăzi.

În 1939 Hașomer Hațair avea în jur de 70.000 de membri în toată lumea. Odată cu izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial mișcarea s-a implicat în acțiuni de rezistență împotriva nazismului. Conducătorul revoltei din Ghetoul de la Varșovia (1943), Mordehai Anielewicz, era șeful ramurii Hașomer Hațair din capitala poloneză. Alți membri ai mișcării au ajutat la salvarea evreilor din Ungaria, Lituania și Slovacia. În 1944, în cadrul armatei britanice din Palestina mandatară s-a format Brigada Evreiască. Cei 5000 de soldați au fost recrutați în cea mai mare parte din rândurile tineretului evreu din Palestina mandatară, mulți dintre ei fiind membrii Hașomer Hațair.

După terminarea războiului mișcarea a fost activă în organizarea imigrației ilegale a supraviețuitorilor Holocaustului în Palestina mandatară. Mulți dintre membrii mișcării, inclusiv cei din Brigada evreiască, s-au alăturat detașamentelor de Hagana și Palmach, care au format apoi Armata de Apărare a Israelului. Astăzi mișcarea are ramuri în 21 de țări printre care Austria, Franța, Elveția, Olanda, Belgia, Italia, SUA, Canada, Argentina, Brazilia, Mexic, Uruguai, Chile, Australia și, bineînțes, Israel. După 1989 s-au reactivat ramuri ale mișcării în Ungaria, Bulgaria, Ucraina și Belarus. Sediul central se află în Israel (Hashomer Hatzair World Movement) și numărul membrilor din diaspora este estimat la 7000. Sigur că multe din obiectivele mișcării și chiar ideologia au suferit modificări, dar esența sionistă a rămas. În ultimii ani s-au făcut eforturi pentru unificarea Hașomer Hațair cu cealaltă mișcare sionistă de tineret de mare amploare, Habonim Dror.

Hașomer Hațair în România

În România Hașomer Hațair s-a constituit în 1918 la Cernăuți, iar din Bucovina s-a extins în celelalte provincii. În 1927 mișcarea Hașomer Hațair s-a unificat cu Asociația Tineretului Sionist din România, devenind cea mai vastă organizație a tineretului sionist din țară. Avea 56 de secțiuni: 26 în Vechiul Regat, restul în teritoriile proaspăt alipite (Bucovina, Basarabia, Transilvania, Banat), cu un total de cca. 4500 de membri, șomeri și șomrițe.

Ideologia mișcării cu privire la tinerii evrei era clară: emigrarea în Palestina și muncă de pionerat (agricultură și meserii) în chibuțuri. Pentru aceasta tineretul evreu trebuia educat și antrenat, începând cu studiul limbii ebraice, cunoașterea culturii iudaice (istorie, civilizație, sionism), practicarea educației fizice, instruirea teoretică și practică pentru a lucra în agricultură sau a practica meserii. Pentru aceasta în mai multe localități din țară s-au creat ferme agricole și unități industriale unde viitorii haluțim trebuiau să învețe să se descurce cu greutățile datorate climei secetoase și slabei fertilități a pământului. În România mai acționau și alte mișcări de tineret sioniste, precum Gordonia, Hanoar Haționi (centrist), Betar (de dreapta), Hamizrahi Hațair și Bnei-Akiva (cu mai mult accent pe religie). În anii 1920 populația și tineretul evreu au căutat să se integreze în societatea românească, în paralel cu încercarea menținerii identității evreiești. Deși se înființaseră multe asociații și curente sioniste (vreo 50 numai în Vechiul Regat) emigrarea în Palestina era un obiectiv destul de îndepărtat. Dar după zece ani de deziluzii (începuturile legislației antievreiești, antisemitism generalizat, ideologia și ”isprăvile” Gărzii de Fier, etc.) situația s-a schimbat radical, mișcările sioniste luând un avânt considerabil.

La începutul anilor 1930 ele s-au unit în federația numită Hehaluț (Pionerul). În perioada interbelică din România au făcut alia cca. 17.000 de evrei, cam un sfert dintre ei din Transilvania și Banat. (Este semnificativ că numărul lor a crescut de la 4.500 în anii 1920 la 12.500 în anii 1930.) Dar avântul plecării, mai ales a tineretului, era serios frânat de restricțiile impuse de numărul mic de autorizații de emigrare eliberate de către mandatarul britanic din Palestina, care își deschisese Birouri de Emigrări și în România.

Merită să amintim unele prevederi din ”decalogul” de comportament al șomerilor din România, prevăzut în Regulamentul din 1927. Șomerii trebuiau formați după principiile adevărului, ale loialității față de țara și cultura iudaică, ale respectării familiei, pentru crearea unui tânăr disciplinat, modest, voluntar, iubitor al naturii și al mișcării în aer liber, etc. Regulamentul mișcării Hașomer Hațair din Transilvania prevedea pe lângă cele zece porunci amintite, încă două: șomerul să fie curajos și să facă în fiecare zi câte o faptă bună.

Mișcarea Hașomer Hațair România și-a încetat activitatea ca urmare al decretului nr. 589/1949 al Ministerlui Justiției (nepublicat niciodată), care prevedea printre altele desființarea tuturor organizațiilor, societăților, fundațiilor și altor instituții evreiești care desfășurau activități de cult, sociale, de sănătate, culturale, filantropice, de înmormântare și sioniste. În 1953-1954 au urmat rușinoasele procese și condamnări ale fruntașilor sioniști din România. În martie 1954, 32 de foști conducători și membri ai mișcării Hașomer Hațair au fost condamnați la între 3 și 8 ani de închisoare pentru acuzații imaginare. Abia după mobilizezarea opiniei publice internaționale și implicarea directă a lui Nahum Goldman, Președintele Consiliului Mondial Evreiesc, autoritățile românești și-au revăzut acțiunile și peste vreo doi ani fruntașii sioniști au fost eliberarți din lagăre și li s-a facilitat plecarea în Israel.

După 1989 mișcarea de tineret Hașomer Hațair a fost reactivată în unele țări vecine, dar nu în România, unde numărul populației evreiești scăzuse dramatic. În 1990-1995 au mai emigrat în Israel peste 3500 de evrei(!), iar dintre cei rămași ponderea cea mai mare o au persoanele de vârsta a treia. Totuși în 1999, în cadrul Federației Comunităților Evreiești din România s-a înființat o structură de tineret numită OTER (Organizația Tineretului Evreiesc din România). Ea avea însă alte obiective. OTER a activat pentru menținerea identității evreiești, cunoașterea culturii iudaice și a limbii ebraice, a promovat instruirea tineretului în domeniul tehnicii de calcul și informaticii (apăruseră calculatoarele personale) și petrecerea plăcută a timpului liber în cluburi. Ea și-a încetat activitatea după înființarea Centrelor Culturale Evreiești (JCC-urile finanțate de JDC România), începând din 2007. Unii fruntași comunitari de astăzi, atât din conducerea Federației cât și a unor Comunități, au activat cu succes în cadrul OTER.

Unii tineri care activau în cadrul OTER, dar nu numai, au primit posibilitatea de a participa la taberele de vară internaționale de la Szarvas, în Ungaria. Tabăra Internațională de Tineret, finanțată de JDC Ungaria și organizată împreună cu Fundația Lauder, și-a cucerit o binemeritată faimă în țările din Estul Europei, reușind să evoce taberele de vară ale șomerilor din perioada interbelică. Mișcările Hașomer Hațair și Hanoar Haționi, cu ramuri active în Ungaria, organizează la Szarvas și tabere de mai scurtă durată, în vacanțele din timpul anului școlar. 

Hașomer Hațair în Transilvania și la Cluj

Una din consecințele Primului Război Mondial, a Tratatului de Pace de la Paris și a formării României Mari a fost o schimbare importantă în mentalitatea populației evreiești din Transilvania. După 50 de ani de asimilare și integrare în societatea maghiară, a început treptat să renască ideea identității naționale evreiești și posibilitatea întemeierii statului național evreu în Eretz Israel (Declarația Balfour din 1917). S-a reactivat mișcarea sionistă, care până atunci fusese în surdină, la sfârșitul anului 1918 înființându-se Uniunea Națională a Evreilor din Transilvania (UNET). De activitatea UNET sunt legate apariția în Transilvania a organizațiilor KKL (Keren Kayemeth le-Israel – Fondul Național Evreiesc, care cumpăra terenuri agricole și unelte pentru întemeierea chibuțurilor și se ocupa de împădurirea Palestinei) și KH (Keren Hayesod – Apelul Israelului, singura organizație mondială de strângere de fonduri pentru Israel) dar și constituirea unor instituții social-culturale cum au fost ziarul Új Kelet, clubul sportiv Haggibor, societăți filantropice și nu în ultimul rând sprijinirea mișcărilor sioniste ale tineretului evreu. Toate acestea au contribuit la redeșteptarea ideii de identitate națională evreiască și orientarea spre ideile sioniste a unei părți a evreimii ardelene. În acest context au apărut și în Transilvania mișcarea de șomeri de diferite orientări și afinități, dar având același scop: pregătirea tineretului evreu pentru alia și pentru viața dificilă din chibuțuri.

Inițiativa înființării primelor formații de șomeri la Cluj (în timpul Primului Război Mondial) a aparținut doctoruluiului József Hamburg. Apoi, în 1920, Chaim Weissburg, cunoscutul fruntaș sionist, membru fondator al UNET și Új Kelet, i-a invitat la Cluj pe organizatorii mișcărilor de șomeri din Ungaria, Miksa Schwartz și Oszkár Fürst, ca să înceapă organizarea mai eficientă a mișcării de șomeri. Primii șomeri din Cluj au fost confirmați în iunie 1921. Mișcarea s-a extins odată cu apariția primelor licee evreiești la Cluj (Tarbut), Timișoara și Oradea. De exemplu la Liceul Tarbut au funcționat nouă grupe, băieți și fete separat. Liceele au devenit un fel de cămine ale șomerilor.

Dezvoltarea dinamică a mișcării pe tot cuprinsul Transilvaniei a născut necesitatea înființării unui organism comun (Histadrut Hașomer be Transilvania) la Cluj, care din 1927 s-a aliniat la mișcarea Hașomer Hațair România, conducerea mutându-se la Timișoara. Între timp organizațiile sioniste s-au înmulțit și s-au diversificat, la fel și mișcările de tineret. Astfel la organizația sionistă Brit Kibuțit (de stânga) aparțineau trei mișcări de tineret, cea mai importantă fiind Hașomer Hațair, iar de organizația Chalutz Baal Melacha (de orientare centristă) aparținea mișcarea Hanoar Haționi. Acestea au fost cele mai răspândite, dar mai erau organizații importante ca Mizrahi (religioasă), Barissia și Dror Habonim.

La conducerea Brit Kibuțit și Hașomer Hațair au fost aleși Ferenc Jámbor, președinte și dr. Dezső Herman, vicepreședinte, amândoi fiind personalități remarcabile ale evreimii și sionismului clujean. Ferenc Jámbor a fost o lungă perioadă redactor responsabil și redactor la cotidianul Új Kelet, dar s-a ocupat și de mișcarea de tineret, fiind considerat părintele spiritual al mișcării. Miksa Schwartz a devenit conducătorul mișcării Hanoar Haționi.

Hașomer Hațair ca și celelalte mișcări evreiești de tineret erau într-un fel subordonate mișcării de cercetași din România, conduse de principele moștenitor, viitorul rege Carol al II-lea. Acest fapt deranja oarecum mișcările din Transilvania. Încercările de apropiere între șomerii ardeleni și cei din Vechiul Regat, prin organizarea de tabere comune, nu au dat rezultate notabile. Existau diferențe culturale, de mentalitate și desigur de limbă. În aceste tabere se vorbeau patru limbi: română, maghiară, idiș și germană. S-a impus încă de atunci adoptarea limbii ebraice.

Odată cu instalarea administrației maghiareîn Transilvania de Nord–Vest,la începutul lunii septembrie 1940, Hașomer Hațair a fost înterzis.

După 1945, o parte a organizațiilor sioniste și a mișcărilor de tineret din Transilvania s-au reactivat, dar numai pentru scurt timp, fiind apoi lichidate de regimul comunist, după 1948. În 1945 s-a reluat alia și până în 1949 au plecat peste 35.000 de evrei români, mulți dintre ei tineri. Am avut câțiva prieteni la Cluj care au plecat singuri, în vârstă de numai 12-13 ani, părinții și familia urmând adesea cu mare întârziere.

Organizarea șomerilor

În organizație erau admiși copii și tineri între 8 și 18 ani. Înainte de primire se făcea un stagiu de candidatură, candidații se numeau guri (în ebraică gur = animal tânăr, pui). Primirile se făceau într-un cadru festiv. Șomerii aveau uniforme cu berete sau pălării, cravate, insigne, bastoane de cercetași și alte accesorii. Unitățile aveau drapele și gorniști. Șomerii în uniforme de gală făceau de gardă cu ocazia unor evenimente majore ale UNET(de exemplu la vizita lui Nahum Sokolow la Cluj în 1925), sau ale comunităților. Membrii erau împărțiți în batalioane (zászlóalj, în ebraică gdud) și grupe (őrs), toate cu denumiri semnificative în ebraică. Un batalion de 70-80 de șomeri avea 3-4 grupe. La taberele de vară exista și noținea de cort. O grupă avea în componență mai multe corturi.

În timpul anului existau diverse activități: ședințe periodice ale batalionului, participarea la evenimente (primiri de noi membri), festivități, voluntariat caritativ, educație fizică și concursuri sportive, drumeții și excursii, reuniuni recreative.

Taberele de vară durau trei săptămâni și începeau imediat după terminarea examenelor școlare. Localitățile alese pentru organizarea taberelor erau zone pitorești din Transilvania, cu predilecție regiuni muntoase. Se locuia în corturi, dimineața și seara trompetiștii dădeau semnalul. Exista apel de dimineață și se făceau comunicări zilnice. Tabăra avea conducere (din care făceau parte și șefii de batalioane), administrație și cantină (unde se făcea serviciu prin rotație). Activitățile principale erau efectuarea unor munci (de obicei agricole, pentru băieți), studiu (limba ebraică, istoria, geografia și economia Palestinei, istoria sionismului, etc.), activități sportive, drumeții, activități recreative care se terminau seara cu tradiționalele focuri de tabără. Era impusă o disciplină severă, nu chiar paramilitară, dar asemănătoare cu taberele de cercetași din Europa de Vest. De regulă erau tabere separate de fete și băieți, de multe ori ele se organizau pe grupe de vârstă.

Cu ajutorul etichetelor de la unele fotografii și din relatările cotidianului Új Kelet am încercat să fac o trecere în revistă (cu siguranță incompletă) a taberelor de vară: 1921 (Cluj, Gilău), 1922 (Caransebeș), 1923 (Baia Mare, Bistrița), 1924 (Ciucea), 1925 (fetele – Răstolița, lângă Toplița, băieții – Sovata), 1926 (Cârnești, lângă Hațeg), 1927 (Cisnădie), 1928 (lângă Gheorgheni). Fotografiile din evocare se referă la taberele din această perioadă – la unele din ele au participat și părinții mei. Apoi 1932 (Moinești, lângă Bacău, tabără centralizată pe toată țara, pe trei grupe de vârstă), 1933 și 1934 (Vadu Crișului, lângă peșteră), 1935 (Someșul Rece, împreună cu Dor-Hadaș), 1936 (Bizușa, lângă Dej, împreună cu Hașomer Hadati), 1938 (Someșul Rece, tabără comună pentru tot tineretul sionist clujean).

În anii treizeci, pe măsură ce taberele se organizau tot mai aproape de Cluj, s-au organizat vizite ale părinților și familiei la sfârșit de săptămână, pentru a vedea cum își petrec timpul copiii lor.

În ultimii ani am participat la mai multe evenimente care evocau istoria evreimii clujene: simpozioane, conferințe, aniversări, comemorări, expoziții, etc. La unele din ele au participat și copii, dar mai ales nepoți și strănepoți ai unor familii de evrei care au trăit la Cluj în perioada interbelică. M-a impresionat interesul lor pentru viața înaintașilor. Unii mi-au cerut fotografii sau informații legate de aceste subiecte. Era evident că în familiile lor se discuta despre aceste amintiri, existând o nostalgie după perioada tinereții părinților sau bunicilor. Din păcate nu am reușit să le furnizez fotografii sau explicații mai amănunțite. Această evocare este o încercare de a aborda subiectul astăzi, când am mai multe documente și informații.

Pe lângă colecția digitalizată a cotidianului Új Kelet (o carte deschisă de istorie a evreimii clujene și ardelene), informații relevante se mai găsec în volumul IV din File din istoria evreimii clujene, 2016, editat de Comunitatea Evreilor din Cluj, (prof. Carol Iancu, Mișcările de tineret sioniste în România înainte de al doilea război mondial) și revista de limbă maghiară Regio, 27 (2019) 2 a Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, aparținând Academiei de Științe din Ungaria, (istoric dr. Gidó Attila, ”Somérok” a Kárpátokban, “Șomerii” din Carpați, excelent documentat).

Andrei Zador