Fiind salvată din marşul forţat spre necunoscut – datorită acelui admirabil ofiţer aristocrat, despre care povestisem într-un episod anterior al memoriilor mele http://www.baabel.ro/index.php/memoria/277-evi-szmuk-budapesta-1944-aristocratul-salvator – m-am întors cu trenul în infernul din Budapesta, unde am încercat să supravieţuiesc sub o identitate falsă.

Fiind salvată din marşul forţat spre necunoscut – datorită acelui admirabil ofiţer aristocrat, despre care povestisem într-un episod anterior al memoriilor mele http://www.baabel.ro/index.php/memoria/277-evi-szmuk-budapesta-1944-aristocratul-salvator – m-am întors cu trenul în infernul din Budapesta,Între timp mătuşa îmi făcuse rost de nişte documente ale unei fete creştine şi m-a trimis la o prietenă de a ei, folclorista Saghy Ilona, care lucra la hotelul Ritz şi care îi promisese că mă angajează.

Dar din pricina actelor mele, care aparţineau unei funcţionare, nu mă putea angaja şi m-a îndrumat la un alt grand hotel, Hungaria, unde se căuta mână de lucru. Am fost angajată la curăţenie, mi s-a dat un loc de dormit şi m-am apucat de treabă. Lucram câte zece ore pe zi, de la şapte dimineaţa la cinci după masa. Începeam ziua cu spălatul scărilor. Apoi făceam curat în camere. Fiecare mişcare ne era calculată pentru mai multă eficienţă.

Apăruse şi fratele meu Petru, scăpat dintr-o execuţie şi s-a angajat şi el acolo, în atelierul de reparaţii.

A descoperit imediat că portarul de la intrarea de serviciu ne putea vinde tichete de pâine şi alte alimente fără de care era imposibil să primeşti de mâncare.

Lucram la etajul doi. În două apartamente locuiau o familie de prinţi greci şi una de italieni, pe care-i salutam in franţuzeşte, asigurându-mi nişte bacşişuri binevenite. Nu le predam cameristei, deşi eram obligată s-o salut cu “sărut mâna” şi să-i predau bacşişul. Seara intram în cabina de duş. Odată la ieşire le-am găsit pe celelalte fete în faţa uşii. “S-a întâmplat ceva?” “Zsuzsika” – acesta era numele meu de pe documentele căpătate – “te-au căutat cei de la legiunea Hunyadi” (varianta locală a Waffen SS-ului) “că ai aprins lumina într-o cameră ce dă spre Buda” (spre seară intram în camere pentru a face patul) “şi te bănuiesc că le semnalizai ruşilor!” (care înaintaseră în partea de Vest a ţării). Dar până să realizez cu groază ce mă aştepta, colegele m-au liniştit spunând că cei de la legiunea Hunyadi tocmai plecaseră pentru că badea Imre i-a convins că eşti o biată refugiată şi nu puteai face aşa ceva. M-am dus imediat la bătrânul om de serviciu care lucra pe acelaşi etaj cu mine; lustruia pantofii domnilor, le călca pantalonii şi îi servea.

I-am mulţumit pentru că mă apărase şi i-am spus că nu sunt refugiată, ci născută la Újpest (o suburbie a Capitalei).La care el m-a mângâiat pe creştet şi mi-a răspuns cu blândeţe: “Fetiţo,aceşti bujori de pe obrajii tăi nu pot proveni decât din pădurile din munţii Carpaţi. I-am dat dreptate în gând şi m-am întrebat dacă o fi bănuit că nu sunt o refugiată secuiancă, ci o evreică ce se ascundea, cu acte false, în infernul de la Budapesta…