Prin 1939 sosea la Botoșani – orașul meu de baștină – tocmai de la Paris, doamna Ruth Kliger ( devenită Ruth Aliav, prin ebraizarea numelui), pe atunci secretara pentru Europa a Mosad l-Alia Beit – instituția ce avea menirea de a sparge blocada impusă prin Cartea Albă, de Albionul britanic și de a introduce emigranți evrei pe cale ilegală, în Palestina.

Era prin 1939. la Botoșani – orașul meu de baștină – a sosit de la Paris, doamna Ruth Kliger ( devenită prin ebraizarea numelui Ruth Aliav), pe atunci secretara pentru Europa a Mosad l-Alia Beit – instituția ce avea menirea de a sparge blocada impusă prin Cartea Albă, de Albionul britanic și de a introduce emigranți evrei pe cale ilegală, în Palestina.

Nu aș fi știut de venirea ei, dacă nu mi s-ar fi comunicat că o doamnă din Eretz Israel vrea să mă vadă. Ruth era o femeie frumoasă și bine, ceea ce la vîrsta pubertății nu a trecut neobservat.

„Mi s-a spus că ești un băiat isteț și am o rugăminte. Te rog să predai scrisoarea pe care ți-o încredințez, domnului Prefect al județului, dar numai lui personal.”

Tatăl meu – fie-i amintirea binecuvîntată – avea o fabrică de sobe de teracotă și toți grangurii din oraș și regiune își comandau sobele la el. Nu o dată îl întovărășisem pe tata la fața locului, în timpul montării sobelor, așa că i-am cunoscut clienții și mulți din ei m-au cunoscut pe mine.

Nu ştiam ce  conținea scrisoarea (aveam să aflu mai tîrziu), dar m-am prezentat la vila domnului Mavrocordat, care era și deputat de Botoșani în Parlamentul României. Ușa mi-a fost deschisă de către un aprod, care a refuzat să-și deranjeze stăpânul pentru un puțoi, cerându-mi să-i predau lui scrisoarea, ceea ce am refuzat cam guraliv.

Domnul Mavrocordat, deranjat probabil de gălăgie, a deschis ușa biroului său și văzându-mă, m-a întrebat dacă-i aduc vreo comunicare din partea tatei,  şi m-a poftit înăuntru. La deschiderea plicului, am putut observa că era o misivă de doar câteva rînduri, parcurse rapid.

„Spune-i doamnei că o aștept la ora cinci, la o cafea!” mi-a spus prefectul, adăugând cu un zâmbet larg „Au știut oamenii să-mi spună, cui să mă adresez”.

A doua zi am fost invitat de Ruth, care mi-a adus la cunoştinţă că am contribuit la rezolvarea unei probleme deosebit de grele: la granița polonă-română fusese oprit un tren cu haluțim (pioneri în drum spre Palestina), care trebuiau să ajungă la Constanța, unde urmau să se îmbarce pe un vas cu emigranți ilegali și numai datorită intervenției lui Mavrocordat, a fost permis tranzitul acestora prin România.

Relațiile mele cu Ruth care, în raportul ei către centrala Mosad-ului, a menționat și numele meu, au continuat și așa am intrat în vâltoarea activității, într-o perioadă, departe de a fi fost ușoară.