Cȃnd m-am căsătorit, mama soacră mi-a dăruit o carte în limba maghiară intitulată Szép város Kolozsvár [1](Oraş frumos e Clujul meu), scrisă de un scriitor-muzicolog şi diplomat romȃn, George Sbȃrcea.
În acest artcol din cadrul ciclului “Oameni pe care i-am cunoscut”, mi-am propus să le prezint cititorilor personalitatea complexă şi multilaterală a lui George Sbȃrcea (1914-2005).
L-am cunoscut în adolescenţa mea, la mijlocul anilor 1960, cȃnd el locuia în capitală și venea să ne viziteze la Cluj. Era o cunoştinţă apropiată a părintelui meu care era un bun muzician, membru în orchestra “Goldmark” a medicilor evrei din perioada interbelică. Relaţia cu George Sbȃrcea era legată de dragostea pentru muzică, dar avea și alte aspecte.
Îmi aduc aminte de el ca un domn mai degrabă scund, îmbrăcat pedant, carismatic și cu un umor ieşit din comun. Venea împreună cu prima lui soţie, de etnie maghiară, Anna Bodó, şi cu cele două fiice, Tereza și Cristina. În timpul mesei conversaţia se desfăşura în limba maghiară. Sbȃrcea stăpȃnea limba maghiară la nivel de limbă maternă, dar mai vorbea fluent încă cinci limbi de mare circulaţie. Cu cele două “zȃne”, cum îşi alinta George Sbȃrcea fiicele, discutam romȃneşte.
Personalitate multilaterală, a avut numeroase legături cu lumea artistică, muzicală, literară şi politică a epocii sale, printre care îi amintesc pe Louis Armstrong și regizorul egiptean de origine maghiară Széfeddin Sefket Bey.
De menţionat că în tinereţe Sbârcea a petrecut doi ani în Tibet, ca ucenic spiritual al lui Dalai Lama.
Printre prietenii şi colaboratorii săi se numărau Liviu Rebreanu, cu care a făcut o lungă călătorie în Italia, Victor Eftimiu, Tudor Vianu, Romulus Ladea, Mihail Sadoveanu şi alţii. Avea o legătură deosebită cu poetul clujean Jenő Dsida, dar avea şi prieteni evrei, precum scriitorul Ernö Salamon și cunoscutul actor al Teatrului Maghiar, Mihály Fekete care în perioada persecuţiilor rasiale (1940-1944) a făcut parte din trupa de teatru evreiesc Concordia.
Sbȃrcea s-a născut într-o familie vestită: tatăl său, colonel, a fost medicul personal al lui Carol al IV-lea, ultimul împărat austro-ungar, iar pe linie maternă era nepotul patriarhului Miron Cristea care a fost şi prim-ministrul Romȃniei între anii 1938-1939.
După ce a studiat dreptul care nu l-a satisfăcut profesional, a hotărȃt să se dedice muzicii. Sub pseudonimul Claude Romano a compus melodii de neuitat, precum: Ionel, Ionelule, Anişoara, Studentina, Inimioară, inimioară, Nenita, De ce-ai plecat? și multe altele.
Se povesteşte că în anii 1930, cȃnd a fost angajat la Teatrul Alhambra din Bucureşti, l-au încuiat într-o cameră a teatrului şi i-au spus că nu va ieşi de acolo pȃnă cȃnd nu va compune o melodie de succes. Aşa s-ar fi născut în 1937, melodia Ionel, Ionelule, interpretată peste ani de prietenul său, Gică Petrescu.
Ca muzician, a promovat în Romȃnia tangoul argentinian, cel mai cunoscut fiind Un tango de adio.
Mulţi dintre vechii clujeni îşi mai amintesc de cântecul A Dónáth Úti Orgonák (Liliacul de pe strada Donath) cu un text scris de actorul clujean Géza Imrédy.
George Sbȃrcea a fost un prolific muzicolog și scriitor. A scris şi a tradus peste 80 de cărţi, cum ar fi: Istoria operetei, biografiile lui Rossini, Sibelius, Elvis și altele.
George Sbârcea era în legătură cu personalităţi de marcă precum Romain Rolland, George Enescu, Luigi Pirandello.
Reportajele lui au rămas interesante până azi. Pe mine m-a impresionat reportajul făcut în 1937, cu ocazia vizitei la Cluj a lui Charles Lindbergh, primul aviator care a traversat Oceanul Atlantic într-un zbor solitar. La Cluj, Lindbergh a locuit în vila Profesorului Iuliu Haţieganu, unde a ţinut o conferinţă de presă, la care a participat şi George Sbȃrcea. Această vilă, de pe str. Mihai Eminescu, a găzduit de-a lungul timpului multe personalităţi și chiar capete încoronate în trecere prin Cluj.
G. Sbȃrcea a fost implicat în viaţa politică a Romȃniei interbelice. A fost secretar de presă al Ministerului Propagandei și ambasador al României în Finlanda. Interviurile pe care le-a realizat cu Mussolini şi Hitler au fost publicate în presa internaţională a vremii.
La venirea comuniştilor la putere, în 1947, Sbȃrcea a fost arestat şi condamnat la 15 ani de temniţă grea sub acuzaţia de a fi “trădat idealurile democratice”. A fost eliberat după opt ani, în 1956 – la intervenția lui Gheorghiu-Dej, se pare. Şi-a continuat activitatea multilaterală, scriind și compunȃnd.
În 1968, generalul Charles de Gaulle i-a conferit Legiunea de Onoare, cea mai înaltă decoraţie a Franţei. Tot la sfârșitul anilor 1960 a contribuit la organizarea Festivalului de muzică uşoară “Cerbul de aur”. Spre sfȃrşitul vieţii a colaborat cu solista de muzică uşoară Margareta Pâslaru.
A murit la 91 de ani, vârstă până la care şi-a păstrat deplina luciditate. A fost înmormȃntat la cimitirul Bellu greco-catolic din Bucureşti.
Personalitate controversată, Geoge Sbȃrcea rămȃne o figură marcantă a istoriei muzicii şi muzicologiei românești. Nepotul său, Petre Sbȃrcea (1932-2021), dirijor al Operei Române din Cluj, a declarat într-un interviu televizat că: “Sunt multe aspecte din activitatea politică și publicistică a lui George Sbȃrcea care încă nu pot fi povestite.”
Johanan Vass
Bibliografie:
1. G. Sbȃrcea, Szép város Kolozsvár, Ed. Kriterion, Bucureşti, 1980
2. George Sbȃrcea: Wikipedia
3. Dr. N. Bucur: “George Sbȃrcea, 100 de ani de la naştere”, Informaţia Harghitei, 2014.
4. Enciclopedia lumii: George Sbȃrcea
[1] Titlul cărţii e inspirat de titlul unei arii din opereta lui Kálmán Contesa Maritza.
6 Comments
Am citit articolul cu deosebit interes, amintindu-mi de melodiile care le fredonam acum multi, multi ani, dar nestiind ca au fost compuse de un prieten al familiei tale, si pe care si tu l-ai cunoscut personal.Este interesant de citit cat de multilateral a fost acest om deosebit, si ce bine a reusit sa-si foloseasca talentul pentru a crea opere care raman vii in amintirea noastra, a celor care am trait in parioada aceasta. Ca de obicei articolul are multe informatii si e bogat in amanunte personale.
Imi place stilul in care este scris si atasarile technice din articol. Sper s mai scrii multe articole interesante cu multe date si referiri istorice.
Foarte interesant, am aflat lucruri noi!
Cum am terminat de citit, gandind la cele scrise imi “sare in ochi” titlul unei carti care a venit cu mine din Romania [acum 42 ani]: “Jazzul- o poveste cu negri”. Autor: George Sbarcea.
Intalnesc aici numele lui Romulus Ladea, pe care nu l-am cunoscut; in schimb, Ion Ladea- fiul sau mi-a fost bun prieten si am amitiri deosebit de frumoase, multe zile petrecute la Joița in anii dinaintea plecarii mele din Romania. L-am vizitat in 1999- eu si cei patru copii ai mei (nascuti in Israel). Copiii tin minte si acum casa de la Joita (construita dupa planurile lui Romul Ladea).
Mi-a făcut mare plăcere să citesc articolul despre George Sbârcea. A un compozitor şi muzicolog dedicate muzicii bune, indiferent de genul ei. Locuiesc pe strada Donath şi în fiecare primăvară, când înfloreşte liliacul, fredonez cântecul – devenit nemuritor. Într-adevăr, trecutul lui George Sbârcea e controversat. Dar muzica lui rămâne posterităţii, bucurând sufletele ascultătorilor.
O adevărată somitate în ale muzicii. Îmi plac mult melodiile compuse de el.
Sbârcea trebuie să fi fost un om foarte deosebit pentru a reuni muzica, ziaristica și diplomația. Dar povestea cântecului „Ionel, Ionelule” mi se pare dubioasă – am mai auzit-o și în alte variații. De exemplu, când Mozart era la Praga și l-a vizitat pe contele Pachta, acesta l-ar fi încuiat într-o cameră și i-ar fi spus că nu îi dă drumul până nu compune ceva. Așa s-ar fi născut „Șase dansuri germane” K509. Dar și aceasta este numai o tradiție, nu există documente.
Felicitari pentru articol, Yohanan. Adaug un aspect interesant: la inceputul anilor 1970, George Sbarcea a colaborat la “Revista Cultului Mozaic”, publicand cateva articole in care isi exprima atitudinea favorabila fata de poporul evreu.