Recenta știre a lichidării conducătorului politic și militar al temutei organizații Hezbollah, Hassan Nasrallah, este un succes extraordinar al Israelului, încă unul din seria de succese a asasinatelor țintite: Ismail Hanieh, liderul politic al Hamas la Teheran, Fuad Shukr, șeful statului major al Hezbollah la Beirut, iar acum frișca de pe tort în persoana liderului Hezbollah, nemaivorbind de una din cele mai reușite operațiuni Mossad, cea a exploziei pagerelor și a walkie-talkie-urilor conducătorilor Hezbollah, mega-acțiune de precizie chirurgicală prin care peste 3000 de teroriști au fost răniți sau cel puțin scoși din schemă pentru o bună bucată de vreme.

Desigur, în ciuda loviturilor încasate, Hezbollah rămâne cea mai redutabilă organizație teroristă din Orientul Mijlociu, ba mai mult, un stat în interiorul statului libanez, un stat militarist susținut în mod decisiv de Iran, un stat terorist care ține captiv statul libanez, odinioară o oază de pace și prosperitate în Orientul Mijlociu.

În ciuda seriei de acțiuni militare reușite, după un an de război de uzură, Israelul este departe de a fi câștigat strategic conflictele cu Hamas și Hezbollah.

După cum e cunoscut, doctrina militară a Israelului susține că Statul Evreu, dacă este atacat, trebuie să reacționeze rapid, cu forță maximă și pe cât posibil să ducă războiul în afara teritoriului național, în statul agresorului. De asemenea este notoriu faptul că Israelul, prin resursele sale umane, economice și financiare modeste nu poate susține un război de uzură, deci are interesul fundamental să distrugă orice agresor în cel mult câteva săptămâni.

Niciunul din aceste obiective strategice nu a fost atins după atacul surpriză major din 7 octombrie 2023, ba mai mult, Israelul este nevoit să renunțe la suveranitatea integrală a statului național: în nord, la granița cu Libanul, cca 80.000 de cetățeni și în sud, la granița cu fâșia Gaza, cca 60.000 de cetățeni au fost evacuați în exil intern. De un an, peste 140.000 de cetățeni ai Israelului sunt nevoiți să locuiască în condiții precare prin hoteluri, internate, cazărmi, la rude etc. Ei practic nu pot munci, trăiesc din ajutoare de stat minimale, copiii lor au fost înghesuiți în alte școli. Această stare de fapt este o premieră tragică în Israel. Probabil că o parte din ei, mai ales cei cu cetățenie dublă, vor fi părăsit deja Israelul. Dintre aceștia, unii nu vor mai reveni niciodată din cauza traumatismului suferit, alții s-au relocat în centrul Israelului și au început o viață nouă.

Situația economică s-a deteriorat, șomajul a crescut, inflația s-a mărit, creșterea economică notabilă din anii trecuți s-a oprit și investițiile străine au fost în mare parte sistate.

Și menținerea a cca 300.000 de rezerviști în serviciul activ de aproape un an este o povară economică și socială foarte greu de suportat pentru Israel.

Niciodată în istoria Israelului nu a existat un conflict atât de prelungit, pe atâtea fronturi, șapte la ora actuală: Gaza – Hamas, Liban – Hezbollah, Siria – Iran și miliții șiite pro-iraniene, Irak – miliții șiite pro-iraniene, Iran – inamicul principal cu care încă nu există un război deschis, Yemen – armata populară a Houthi-lor pro-iranieni. Mulți voluntari ISIS și Al Qaeda din Liban, Afganistan, Pakistan, Algeria și alte state arabe radicale și-au exprimat dorința și probabil participă deja la acțiuni teroriste împotriva Israelului. Practic, există un inel de foc în jurul Statului Evreu, condus și coordonat de Iran.

De fapt, există încă un front, chiar dacă acesta nu ține capul de afiș, și anume Cisiordania sau West Bank, adică malul de vest al Iordanului, esențial pentru existența Statului Evreu. Aici s-au infiltrat prin Iordania o serie de teroriști șiiți veniți din Iran, Siria și Iraq. Din nefericire, Autoritatea Palestiniană condusă de matusalemicul Mahmud Abbas, singurul reprezentant legitim al poporului palestinian, cel puțin la nivel internațional, a pierdut practic controlul de securitate asupra regiunii în favoarea Hamas, mult mai popular. Partea de nord a regiunii, mai ales orașul Jenin și taberele de refugiați din jurul acestuia, au devenit, asemenea Gazei, baze militare ale terorismului, împotriva cărora armata israeliană poartă un război tacit, aievea serialului Fauda. Dacă armata israeliană nu deține controlul militar deplin asupra acestei regiuni până la malul de vest al Iordanului, atunci Statul Evreu nu are un viitor viabil în Orientul Mijlociu, deoarece va fi imposibil de apărat împotriva oricărei acțiuni terestre ostile.

În Gaza practic războiul s-a încheiat, puterea militară a Hamas-ului a fost distrusă în mare parte și degradată la nivelul unei gherile militante, dezorganizate, dar dacă controlul militar israelian nu se va perpetua, ea poate redeveni oricând o armată organizată ostilă. Totuși, din nefericire, se pare că Israelul nu are un plan strategic de viitor pentru Gaza, pentru că nu are nici parteneri internaționali potriviți, căci majoritatea lor sunt pro-palestinieni și anti-Israel. Cert este că după sacrificii însemnate, 450 de militari uciși, Israelul a câștigat 2-3 ani de liniște relativă, dacă rămâne status quo-ul actual. În schimb, pe plan internațional, Statul Evreu a pierdut imens, s-a izolat, iar viitorul stat palestinian a câștigat un statut sigur, din cauza numărului ridicat de victime în rândul populației civile din Gaza și a distrugerii aproape integrale a infrastructurii Gazei.

În nord, războiul mocnit, de uzură, cu Hezbollah a escaladat odată cu episodul pagerelor, dar mai ales acum, cu scoaterea din schemă a liderului Nasrallah și a acoliților lui cei mai apropiați. Este posibil ca reacția Hezbollah să fie vehementă, scăpată chiar parțial de sub controlul Teheranului care în mod clar nu dorește un război total cu Israelul, deoarece pe plan intern, regimul mollahilor este destul de fragil, iar opoziția iraniană este tot mai puternică. Pe de altă parte, se vede clar că Israelul se ferește să inițieze o acțiune terestră în sudul Libanului, după experiența nefastă din 2006, terminată neconcludent, chiar dacă Hezbollah de atunci era mult mai slab decât cel actual. Campania aeriană intensă și acțiunile diversioniste de adâncime ale Israelului în Liban nu vor fi suficiente pentru distrugerea organizației teroriste pro-iraniene, dar cu certitudine o vor slăbi până la nivelul unui armistițiu smuls prin forță și garantat de puterile occidentale. Rezoluția 1701 a ONU care obliga Hezbollah să se retragă de la granița cu Israelul a avut valoarea unei hârtii igienice, nu a fost respectat niciun moment de Hassan Nasrallah. Mai mult, forțele de dezangajare militară ale ONU, UNIFIL, de la frontiera libanezo-israeliană, nu și-au făcut niciun moment datoria, lăsând organizația teroristă pro-iraniană să-și facă de cap și să atace constant Israelul timp de 15 ani.

Una peste alta, Israelul a reușit să preia inițiativa tactic-operațională pe toate fronturile, dar este înconjurat din toate direcțiile de organizații teroriste puternice, în special Hezbollah care, cu arsenalul ei de cca 150.000 de rachete și drone, (din care probabil cam o treime au fost deja folosite sau distruse) poate cauza distrugeri uriașe și pierderi însemnate de vieți omenești în Israel.

Nici arsenalul balistic furnizat de Iran Houthi-lor din Yemen nu este de neglijat, ei au reușit să penetreze de 2-3 ori apărarea antiaeriană israeliană, o dată chiar lângă Tel-Aviv. Se pare că ei s-au mai potolit, după ce aviația israeliană le-a servit o lecție dură atacând rampele de lansare și depozitele din portul Hudaydah.  

În mod cert, Israelul a preluat inițiativa strategică în războiul contra inamicilor săi de moarte. Aseară, Israelul a inițiat o incursiune terestră în sudul Libanului, ce se dorește limitată în spațiu și timp, deocamdată la o zonă limitrofă de cca 10 km de-a lungul graniței comune. Obiectivul operațiunii este distrugerea completă a infrastructurii teroriste a Hezbollah din zona din imediata apropiere a frontierei, pentru a readuce cei cca 60.000 de refugiați interni la casele lor în siguranță. Continuă raidurile intense ale aviației militare israeliene asupra cartierului cazemată Dahieh al Hezbollah din sudul Beirutului și asupra altor ținte militare ale organizației, în speță asupra lansatoarelor de rachete și a depozitelor de muniție.

Începând cu ziua de azi, 1 octombrie, tirurile de drone și rachete ale Hezbollah s-au intensificat și au vizat centrul Israelului, regiunea Sharon și Gush Dan. De asemenea, serviciile secrete americane opinează că un atac intens din partea Iranului este iminent.

Următoarele zile vor fi decisive pentru evoluția regiunii. 

Există câteva chei de rezolvare ale acestui război de uzură semi-regional care riscă să devină unul pustiitor supraregional. Ele se află la Tel-Aviv, la Teheran, la Washington și în parte la Beirut, Moscova, Cairo, Amman și Bruxelles.

Este o ecuație cu încă multe necunoscute.

George Vigdor