La prima vedere, titlul poate părea paradoxal. După peste 400 de zile de detenție în condiții inumane, în sfârșit s-a ajuns la un acord privind eliberarea unora dintre a ostatici, spre bucuria familiilor lor și a populației israeliene. Ar trebui să fie un proces care până la urmă să ducă la eliberarea tuturor ostaticilor care mai sunt în viață. Din păcate, nici acum nu știm cine a supraviețuit și cine a pierit, cum este cazul mamei și copilașilor familiei Bibas. Există în tot acest procedeu de eliberare un element de tortură psihică, de ascundere a informațiilor esențiale despre situația celor, destul de mulți la număr, deținuți încă de Hamas și folosiți ca monedă de schimb, ca mijloc de șantaj.

Dar când am folosit expresia ”de rău augur”, nu m-am referit la acest aspect sau nu în primul rând. Am rămas îngrozită (deși nu ar fi trebuit) la acea scenă cumplită de predare a lui Arbel Yehud, Agam Berger și Gadi Moses, aduși în mijlocul unei imense mulțimi de palestinieni, înconjurați de o mare de oameni și apărați de luptătorii Hamas cu bandanele lor verzi și înarmați până-n dinți. Oricât de mare ar fi fost haosul, nu mă temeam pentru viața ostaticilor, eram conștientă că mulțimea nu ar fi avut curajul să-i anihileze, dar puteau să-i molesteze și mai mult ca sigur încercau să-și bată joc de ei. Nu asta era problema mea. Imaginea care se vedea, manifestarea lor de bucurie mi-a declanșat un șir de gânduri dintre cele mai pesimiste. Era limpede că cetățenii din Gaza nu au învățat practic nimic din acest război, eliberarea ostaticilor și a prizonierilor palestineini era văzută ca o victorie. Convingerea lor fermă este că au câștigat războiul, iar concesiile făcute de partea israeliană sunt considerate semne de slăbiciune. Din punctul lor de vedere, războiul, distrugerile, pierderile de vieți omenești nu au fost provocate de Hamas, de atacul mișelesc împotriva populației civile israeliene, ci de armata israeliană, de politica Israelului față de ei, locuitorii fâșiei. Războiul din Gaza nu i-a conștientizat pe palestinienii de acolo că ar trebui să se dezică de grupările teroriste ale căror acțiuni au dus la declanșarea conflictului, că ar trebui să aleagă o cale care să permită o coexistență cât de cât rezonabilă cu Israelul, să renunțe la educarea urii față de Israel și israelieni care începe din grădiniță.

Poate că există palestinieni care și-au dat seama de adevărurile războiului, dar nu au curajul să le declare. Nu există niciun fel de opoziție față de Hamas, față de politica sa, față de faptul că populația palestiniană se confruntă cu numeroase dificultăți, pe când mulți dintre conducătorii lor nici măcar nu trăiesc în Gaza, ci în țările arabe sau în Turcia, fiind milionari înconjurați de lux. Cum îi poți convinge că trebuie să-și schimbe gândirea, concepțiile, că acestea sunt greșite? Dar trebuie să recunoaștem și faptul că e greu să-i convingi când, întorcându-se după luni de refugiu, își găsesc casele în ruine.

Cealaltă imagine care mi-a provocat un pesimism profund a fost prezența luptătorilor Hamas în desfășurarea predării ostaticilor. Sunt cu sutele, dacă nu cu miile. Probabil că au reușit să se ascundă în tunelurile nedescoperite de armata israeliană, oricum este imposibil de a le distruge pe toate, iar locul celor care au murit în confruntări sau au fost anihilați de armata israeliană a fost imediat luat de alții, de tinerii cuprinși de o fervoare fanatică. Încă nu sunt instruiți, dar etapele în care se va desfășura eliberarea ostaticilor și retragerea armatei israeliene din Gaza sunt suficiente ca să primească o instrucție elementară. În plus, rândurile organizațiilor teroriste din Gaza vor fi întărite de deținuții palestinieni eliberați din închisorile israeliene, primiți acasă ca niște eroi. Conform înțelegerilor, o parte din ei se vor întoarce în Gaza.

Benjamin Netanyahu este în vizită în SUA, primul demnitar străin invitat de Donald Trump. A declarat că împreună cu președintele american vor trasa, vor croi un nou Orient Mijlociu. Dar cred că mai întâi ar trebui să stabilească ce va fi cu Gaza, cine va administra, conduce acest teritoriu. Din păcate, o eroare a gândirii strategice israeliene este că nu există sau nu se cunoaște niciun plan viabil care să prevadă viitorul Fâșiei Gaza. Vorbesc de o soluție viabilă, nu sugestii de genul anexare, ocupație militară sau proiectul propus de Trump de a-i muta pe palestinenii din Gaza în țările arabe vecine. Da, acest plan ar croi un nou Orient Mijlociu, dar unul care nu va garanta securitatea Israelului și va submina firavele relații stabilite cu câteva țări arabe, un exemplu care ar deschide drumul, nu imediat la împăcare perfectă, ci la începutul coexistenței.
Eva Galambos