Dacă ne uităm mai bine la ceea ce se întâmplă în Ucraina, vedem că, adaptate la condiţiile locale, cererile se aseamănă cu cele din ţările „primăverii arabe”, plusul fiind intrarea în spaţiul european. Nu este de mirare, principiile democratice sunt asemănătoare… Mulţi ucrainieni văd îmbunătătţirea situaţiei lor (aşa cum am văzut şi noi românii), în orientarea pro-europeană. Numai că nu toţi vor acest lucru. Aşa cum am văzut, există un clivaj, în primul rând între opoziţia legală, respectiv partidele parlamentare şi masele de demonstranţi.

Evenimentele din Ucraina se succed cu repeziciune şi au atât de multe componente, încât este dificil să-ţi faci o imagine generală asupra ceea ce se întâmplă acolo. La prima vedere  şi ţinând cont de motivul care le-a declanşat,  ar trebui să vorbim de efortul de a da glas tendinţelor proeuropene, despre dorinţa Ucrainei de a susţine şi a întări democraţia, modernizarea. Şi, în general, analizele despre situaţia din Ucraina caută să scoată în evidenţă acest lucru. Dar tabloul real este mult mai complex şi contradictoriu.

Aş vrea să ne întoarcem puţin la „primăvara arabă”, considerată de asemenea de mulţi ca manifestare a dorinţei noilor generaţii din ţările arabe de promovare a democraţiei, aşa cum o înţelegem noi. S-a dovedit că aceste intenţii sincere au fost deturnate, manipulate…Într-adevăr, miile de demonstranţi din ţările arabe, mai ales din Egipt, au vrut un trai mai bun, o mai mare egalitate de şanse, libertatea tuturor cultelor… Occidentul a apaludat zgomotos  demonstraţiile, deşi, de la bun început, cei care cunoşteau situaţia reală din acele ţări au atras atenţia că lucrurile nu stau chiar aşa, că în aceste ţări ierarhia de valori este alta decât cea europeană şi că pentru promovarea unei democraţii reale mai trebuie să treacă mult timp. Prezicerile lor s-au adeverit, dovadă „restauraţia” din Egipt. Este adevărat, procesul Mubarak continuă, în fond este necesar un ţap ispăşitor, dar – după episodul Frăţiei Musulmane şi a preşedintelui Morsi, ales democratic, cu ajutorul armatei, atotputernică pe vremea lui Mubarak – lucrurile au revenit aproximativ la perioada dinaintea „primăverii”, inclusiv cu persoane care au servit în vechiul regim. Până la urmă, această frumoasă „primăvară arabă” s-a transformat într-un conflict pentru putere, nu numai politică ci şi economică.. Lupta împotriva corupţiei, una dintre cerinţele demonstranţilor, a cam fost dată uitării

Dacă ne uităm mai bine la ceea ce se întâmplă în Ucraina, vedem că, adaptate la condiţiile locale, cererile se aseamănă cu cele din ţările „primăverii arabe”, plusul fiind intrarea în spaţiul european. Nu este de mirare, principiile democratice sunt asemănătoare… Mulţi ucrainieni văd îmbunătătţirea situaţiei lor (aşa cum am văzut şi noi românii), în orientarea pro-europeană. Numai că nu toţi vor acest lucru. Aşa cum am văzut, există un clivaj, în primul rând între opoziţia legală, respectiv partidele parlamentare şi masele de demonstranţi. Până de curând, acestea nici măcar nu considerau că partidele de opoziţie le reprezintă. Abia în ultimele zile, când liderii opoziţiei au primit sprijinul Occidentului, au admis că au vorbit în numele lor. Dar să vedem, de fapt, ce vor aceste partide, care este orientarea lor politică. Îndrăznesc să afirm că, la fel ca în Egipt, este vorba  în primul rând de  o luptă pentru putere, de confruntarea unor oligarhi, unii pro-europeni, alţii pro-ruşi, pentru dobândirea sferelor de influenţă economică, în condiţiile în care în Ucraina, corupţia este la ordinea zilei. Cum se poate numi democrat şi proeuropean, partidul „Svoboda” al lui Oleg Tiagnibok, naţionalist şi antisemit (unele publicaţii occidentale chiar l-au calificat drept neonazist)? Partidul Batkivşcina (Patria) al Iuliei Timoşenko vrea să-şi recâştige poziţia pierdută, iar fostul boxer, Vitali Klitscko, devenit lider al UADR,  vrea să devină preşedintele ţării cât mai repede.. Cât va dura alianţa dintre aceste trei partide de opoziţie nu se ştie, se pare că au apărut indicii de conflict.

Occidentul sprijină demonstranţii şi partidele de opoziţie deoarece nu poate accepta măsurile antidemocratice cu care guvernul ucrainean vrea să pună capăt protestelor. Mă întreb dacă îşi dă seama că nu există un program coerent al opoziţiei şi ce se va întâmpla în cazul-unui evenutal succes al acesteia? Marea greşeală a SUA în războiul din Irak a fost că nu s-au gândit la „a doua zi”, adică la viitor şi au crezut că valorile democratice  vor fi acceptate de la sine. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Egipt, după „primăvara arabă”. Istoricul britanic Timothy Garton Ash, specialist în Europa de est şi în integrarea fostelor ţări comuniste în UE, a declarat că Europa trebuie să sprijine Ucraina, să o orienteze spre UE  pentru că are nevoie de forţa ei de muncă. El nu a respins ideea Ucrainei ca ţară care va avea relaţii în aceeaşi măsură cu UE cât şi cu Rusia, democratică, a subliniat el. Prin această sugestie, Ash a vrut să sublinieze că nu trebuie ignorate relaţiile istorice ale Ucrainei cu Rusia şi simpatiile unei părţi a populaţiei faţă de această orientare.

La ora actuală, există temerea unei intervenţii militare împotriva demonstranţilor. Nu ştiu dacă se va pune în aplicare, dar în Egipt nu a avut succes şi poate că actuala conducere a ţării îşi dă seama de acest lucru.

Problema care se pune, aşa cum am mai amintit,  este cum vor evolua lucrurile. Vor fi făcute de ambele părţi suficiente compromisuri care să ducă la soluţionarea situaţiei pe calea alegerilor? Şi dacă da, ce fel de forţe vor veni la putere? Vor fi înlocuiţi unii oligarhi cu alţii sau, după un scurt timp, va interveni şi aici restauraţia? După toate premisele, nu pot exclude ipoteza care figurează în titlul articolului ca „iarna ucraineană” să aibă acelaşi sfârşit ca „primăvara arabă”.