Salonicul, unul dintre orașele cele mai vechi și mai șic ale Europei (cred că și într-un ipotetic concurs al orașelor lumii, Salonic ar ocupa un loc foarte onorabil) are o înfățișare proaspătă, nimic țipător, o eleganță calmă, o ținută clasică de ”fin de siecle”, bulevarde largi, paralele și străzi perpendiculare care duc la faleza de pe malul mării liniștite și invăluită misterios în ceață, în diminețile mai răcoroase din februarie. Este uimitor cât de armonios a îmbrățișat orașul modern vestigiile unui trecut atât de zbuciumat, toate  aceste clădiri care unele au vechime de două milenii și care au servit succesiv imperii, culturi și credințe diferite.

Am ajuns la Salonic zburând cu un avion mic cu două motoare și cu elice. Privit de la distanță semăna cu neuitabila imagine care cu puțin timp  ne-a speriat și ne-a emoționat, iar pe urmă ne-a înfuriat seri de a rândul, arătânduni-se din munții Apuseni. Dinăuntru era mai pașnic și chiar dacă era un avion mic, părea  gol cu cei circa 30 de călători care în această duminică de 16 februarie, aveau treburi,sau au devenit curioși să viziteze Salonicul. Ce destinație…Mi se pare că puțini cunosc câte ceva despre acest oraș, a cărui glorie nu a fost deloc trecătoare. Nu mi-e jenă să mărturisesc (deși ar trebui să-mi fie:) că am ajuns aproape întâmplător la Salonic, al doilea oraș ca mărime și importanță din Grecia, pe numele său oficial Thessaloniki. Ca să ajungi în Creta ținta călătoriei noastre, trebuie să faci o escală, neexistând zboruri directe între București și această frumoasă insulă, cea  mai sudică, și cea mai mare din mulțimea insulelor grecești. Una dintre opțiunile pentru escală  era Salonic și iată-ne în ziua deja amintită,  într-o după amiază timpurie, cu soarele strălucind prietenos pe cerul aproape senin, plimbându-ne (împreună cu Vera, soția și credincioasa mea parteneră de drumeții:) pe străzile și bulevardele acestui oraș aproape nou, căci în 1917, un incendiu devastator a nimicit casele mici sau mari, lăsând fără adăpost peste 70.000 de locuitori, iar după ce au reușit să-și reclădească orașul pustiit, au mai venit câteva cutremure (1978, 1995).

Salonic vedere panoramică

Dar parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, în iunie 1931 a mai izbucnit un incendiu devastator, de data aceasta fiind nimicit cartierul evreiesc numit Campbell. Se presupune că focul a fost pus de un grup de extremiști- Justiția nu a reușit să găsească și să pedepsească făptașii. Dacă e adevărat că nevoia te învață, atunci nu e de mirare că acest oraș a învățat nu doar să supraviețuiască catastrofelor, ci să le și înlăture urmările cu o tenacitate senină, căci orașul pare în continuă înnoire, păstrând însă tot timpul înfățișări diferite, parcă și clădirile rămase ar fi fost refăcute  împreună cu celelalte căzute pradă flăcărilor sau furiei  cutremurătoare… a cutremurelor…

Despre ” orașe și lumi” (urbi et orbi)

Acesta este paradoxul. Unul din orașele cele mai vechi și mai șic ale Europei (cred că și într-un ipotetic concurs al orașelor lumii, Salonic ar ocupa un loc foarte onorabil) are o înfățișare proaspătă, nimic țipător, o eleganță calmă, o ținută clasică de ”fin de siecle”, bulevarde largi, paralele și străzi perpendiculare care duc la faleza de pe malul mării liniștite și invăluită misterios în ceață, în diminețile mai răcoroase din februarie.

Salonic oraşul vechi îl îmbrăţişează pe cel nou

Este uimitor cât de armonios a îmbrățișat orașul modern vestigiile unui trecut atât de zbuciumat, toate  aceste clădiri care unele au vechime de două milenii și care au servit succesiv imperii, culturi și credințe diferite. O parte a orașului, așezată pe dealul care domină autoritar portul, golful Thermaikos și bulevardele paralele cu faleza, este diferit, purtând pecetea localităților montane la care arhitecții nu pot trasa străzile, decât cel mult să strecoare casele printre capriciile liniilor de nivel. Orașul de ”sus” , Ano Polis (orașul vechi) este un amestec frivol între măreția construcțiilor otomane și macedonene din secolele XVI-XVII și locuințele sărace sau improvizate după primul război mondial, când mii de greci izgoniți de turci din Asia Mica  s-au refugiat în Salonic în căutare de adăpost.

Alexandru Macedon şi moştenirea sa

Cel puțin două personalități de seamă ale istoriei și culturii universale și-au legat indisolubil numele de Salonic. Alexandru cel Mare  și Aristotel Alexandru cel Mare este prima personalitate unanim acceptată de istoriografia europeană ca întemeietor al unui imperiu, (bazat evident pe cuceriri obținute în urma unor războaie de cotropire), care a reușit să facă ceva pozitiv, să răspândească germenii celei mai avansate civilizații  ale epocii. Despre Alexandru  (356-324 î.Chr.) cel mai reputat dar și cel mai tânăr cuceritor al tuturor timpurilor, care a servit ca model și lui Napoleon, s-au  scris ș multe apreciri denigratoarei că mama lui Olimpia – una din soțiile regelui Macedoniei, Filip al II-lea – era cea care îl dirija în lupte sau că ar fi fost gay ceea ce în zilele noastre a devenit o caliate în plus:). Faima lui a fost disputată și mai este încă. Grecii pretind că a fost cel mai mare grec, cel care  a făurit cel mai întins imperiu grecesc, ajungând până în India.

Salonic statuia lui Alexandru Macedon

Dar macedonienii care se revendică drept urmașii supușilor  lui de odinioară, reclamă că Alexandru a purtat în lume gloria macedonenilor! Cine sunt însă macedonenii? Dacă ași fi în pielea domnului Sabin Gherman, aș spune că ei sunt ardelenii Greciei:) Teritoriu râvnit și dobândit ba de unii ba de alții au avut și ei poate momentele lor de glorie. Ironia sorţii este că că doar sub dominația otomană, paşalâcul Macedonia a fost unit și mare. Cu ocazia ”dreptei așezări” de după primul război mondial, Macedonia a fost și a rămas împărțită intre Grecia, Iugoslavia și Bulgaria.

Alexandru cel Mare este socotit mândria națională în două țări europene și statuia lui  domină peisajul a 3 orașe Thessaloniki, Skopje și Stip. Acestea două din urmă sunt capitala, respectiv un important sediu regional al unei controversate ” Republică a Macedoniei ” căreia până în prezent nici măcar numele nu i-a fost acceptat de ONU, dar care s-a declarat independentă după  dezmembrarea fostei Yugoslavii și poartă cu încăpățânare ”numele” de Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei!! Iar Macedonia” istorică”ceva mai mare, cu o suprafața de 34.177 kmp  și o populație de 2.424.765 locuitori (din care peste un milion in prefectura Salonic), se resemnează cu statutul de provincie  a Greciei cu capitala în acest uimitor Salonic, o adevărată metropolă, pulsând de vitalitate și cu o inegalabilă capacitate de a  renaște din ce în ce mai frumos după fiecare lovitură ”mortală” pe care a primit-o de la natură sau de la oameni.

Dar să nu săpăm în aceste subiecte care țin de politicile de interes ale unor și altora. Totuși ne dă de gândit că această generoasă idee wilsoniană a autodeterminării națiunilor a creat mai multe buclucuri decât soluții și poate ar fi timpul unei regândiri politice responsabile ale acestui concept.Ceea ce m-a surprins este că macedonienii se simt foarte bine ca cetățeni greci, neavând nici urmă de nostalgie sau naționalism” macedon”.

Alexandru Macedon

Alexandru cel Mare s-a născut la Pella, pe atunci capitala Macedoniei,azi un sat cu vreo 2000. de locuitori nu departe de Salonic,orașul care și-a primit numele dupa Tessalonica, o soră vitregă a lui Alexandru. Aristotel, cel mai important filozof al culturii occidentale, ale cărui concepte fundamentale în multe domenii ale stiințelor au ghidat aproape două milenii gândirea europeană, a fost mentorul lui Alexandru. Un elev cu astfel de profesor nu se putea indeletnici doar cu cotropirea poporelor. A izbutit să răspândească, în rândul numeroaselor populații supuse, cultura greacă, prin forța ideilor desigur după ce forța armelor sale le-a convins că merită să fie ascultat. Metodă care se aplică și astăzi, se numește globalizare. Marea deosebire este că atunci  limba și cultura globalizatoare a fost elena, iar acum este engleza, cine știe care va fi în viitor:)

Atitudinea de cuceritor benevolent și tolerant,i-a păstrat lui Alexandru o amintire pozitivă și în memoria ,dealtfel extrem de critică a evreilor. Elenizarea începută de el cu duhul blândeții a avut un succes nemaiîntâlnit în ”upper-middle class”-ul iudeilor din epocă,și poate dacă acest stil asimilaționist s-ar fi continuat,fără întreruperea brutală a unuia din urmașii generalilor cărora Alexandru și-a împărțit împărăția, Antiochus Epifanes (zis și nebunul) care a hotărât să schimbe înțelepciunea guvernării liberale cu teroarea, noi evreii de astăzi am fi vorbit și citit fluent grecește:)

Yevanim veyehudim (greci și evrei)

Simpatia pentru greci a rămas o constantă a sentimentelor populare evreiești (reciproca nu a fost totdeauna adevărată:), dovadă extraordinara înflorire a culturii evreiești în simbioza cu cea grecească . Alexandria (denumită după acelaș împărat tânăr, frumos și prietenos) este unul din orașele reprezentative ale acestor culturi complementare unde s-a petrecut și traducerea Torei în limba greacă. Este aproape firesc în aceste condiții ca o conviețuire cordială între greci și evrei, rar întreruptă de animozități, să fi rezistat vicisitudinii timpurilor. Salonic este un exemplu, poate ceva mai special, dar cu atât mai convingător.

Despre începuturi…

Primii evrei s-au așezat în Salonic înainte ca orașul să fi existat:). Foarte probabil că după războaiele în urma cărora grecii au ocupat Mesopotamia și Parția (Persia) au eliberat și sclavi evrei pe care i-au luat cu ei acasă, dar și că unii din ei s-au refugiat din Iudeea bântuită de furia cotropitorilor seleucizi, ptolomei și mai apoi romani. Cu certitudine Saul din Tars, devenit Sfântul Apostol Pavel, a ținut predici  trei Șabat-uri consecutive în Sinagoga din Thessaloniki unde exista deja în anul 52 e.n. o comunitate evreiască însemnată. Evreii au continuat să se așeze în Salonic și în primele trei secole ale creștinătății emergente, când atât evreii, cât și creștinii  sufereau cruzimea asupririi păgâne a Romei. Oricum la începuturi majoritatea creștinilor erau evrei, chiar dacă aceștia au părăsit Legea Străbunilor lor. Situația critică a început cu anul 325 când religia creștină a devenit religia oficială a Imperiului Roman și, în totală contradicție cu spiritul iubirii propovăduit de întemeietorii ei, a început să discrimineze cu înverșunare evreii.

În Vestul Europei sfârșitul,primului mileniu creștin a coincis cu începutul primului genocid al evreilor. Cruciadele pornite la inițiativa papei Urban al II-lea inainte de a ajunge la Constantinopol, unde era prevăzută adunarea cavalerilor, și, desigur. înainte de a ajunge la Ierusalim pentru a răzbuna moartea pelerinilor uciși de musulmani, au omorât mii de evrei întâlniți în drumul lor. In aceași perioadă în Imperiul Bizantin astfel de excese erau rare, dimpotrivă,  împăratul Alexius Comnenus  a scutit evreii de impozite, încurajând stabilirea lor în Bizanț. Benjamin din Tudela un evreu spaniol, care a vizitat numeroase comunități din lume, în decursul unei lungi călătorii de peste 5 ani, a consemnat în cartea care a scris-o că în Thessaloniki exista o comunitate de evrei  ”greci” care erau pielari, marinari și negustori, spre deosebire de cei veniți din Sicilia și Italia care se ocupau cu manufacturarea mătăsii. Acești evrei ”pământeni”, mândri de faptul că erau evrei se comportau ca și cum ei ar fi fost stăpânii locului, contribuind din răsputeri la înflorirea orașului. După prăbușirea  Bizanțului, un alt Imperiu a devenit stăpân peste Asia Mica și bazinul mediteranian. Imperiul Otoman care timp de aproape 500 de ani a  ”făcut legea” în această parte a lumii. Turcii, chiar dacă îi considerau pe evrei ca și pe creștini ”dhimmi” , adică un soi de cetățeni de rangul doi,a u încurajat așezarea lor pe teritoriul Imperiului, mai ales pentru expertiza pe care o aveau în diferite domenii. Comerț,medicină,manufacturi de fire textile, tipar, producerea prafului de pușcă,și nu numai!

Harta răspândirii evreilor spanioli expulzaţi

În 1492, când evreii au fost izgoniți din Spania, direcția preferată spre care s-au îndreptat să-și refacă viața a fost Imperiul Otoman, dar mai ales Thessaloniki. Circa 20.000 de evrei spanioli s-au stabilit în oraș aducînd cu sine cultura lor inconfundabilă și limba lor frumoasă și bogată : ladino. Sefarzii au devenit motorul dezvoltarii culturale și economice a Salonicului, începînd cu secolul XVI. Evreii dinaintea venirii lor au constituit o comunitate proprie numindu-se ”Romanioți”. In secolul XVII, ca urmare a unor pierderi teritoriale suferite de otomani, o criză economică a zguduit Thessaloniki.

Sabetay Tzvi – falsul Mesia

Ca mai întotdeauna în momente de derută și decădere economică apar șarlatani care promit poporului soluții miraculoase pe care poporul îi urmează, pentru că ei sunr exact ceea ce poporul vrea cu orice preț să audă. În 1654 a apărut la Salonic un individ pe nume Șabatai Țvi, care s-a declarat Mesia. Falsul Mesia  a stârnit vâlvă mare în Comunitatea Evreiască. Deși era originar din Smirna, a venit la Salonic, știind probabil proverbul, ”că nimeni nu poate fi profet la el acasă”. Întrucât a creat o agitație incredibilă, autoritățile turcești l-au arestat, fiind șantajat cu decapitarea, falsul Mesia și-a lepădat credința convertindu-se la Islam. Impreună cu el s-au convertit mulți evrei, membri ai comunității Aceștia s-au numit Dhome, și odată cu schimbul de populații ”turci din Salonic, contra greci din Smirna” s-au dus în Turcia.

Evreice din Salonic la începutul veacului XX

Populația evreiască a crescut vertiginos, ajungând să fie populația majoritară în Salonic la începutul secolului XX . Aproape 60% din populația Salonicului era formată din  evrei. În afară de liber-profesioniști, medici, avocați, finanțiști, negustori mici și mari, funcționari, muncitori sau industriași, erau și 9000 de marinari și docheri. In anul 1920 ben Gurion și Ițhac ben Țvi au înlesnit venirea unui număr de docheri și marinari evrei din Salonic, să poată anihila  greva și boicotul arab menit să paralizeze porturile  din Haifa  si Jaffa. Evreii au creat importante industrii care au contribuit la ”boom”-ul Salonicului. O mare dezvoltare a atins industria textilă. Cele mai bune fire de lână se produceau la Salonic și s-a ajuns în secolul XIX ca întreaga armată turcă (nu foarte mică) să fie îmbrăcată în uniforme produse în întregime de industriașii evrei din partea locului. Notabil este că mulți evrei au fost militari. Aproape 6000 de soldați și ofițeri evrei din Salonic au luptat în armata greacă în timpul războiului cu Italia.

…și despre sfârșit.

Mussolini, dictatorul fascist al Italiei, era probabil gelos văzând succesele militare uimitoare ale lui Hitler. După câteva încercări războinice de anvergură mai modestă, precum onvadarea Abisiniei și mai apoi a Albaniei, Mussolini a transmis un ultimatum Greciei, refuzat cu demnitate de dictatorul Metaxa. Agresiunea care a debutat pe octombrie 1940, s-a încheiat pentru Mussolini în martie 1941, armata greacă a reușit să țină piept atacului și să-l respingă. Dar imediat Hitler a sărit în ajutorul aliatului învins și pe data de 9 aprilie 1941 armata germană a ocupat Salonicul. A urmat obișnuitul scenariu. Ziarele evreiesti și cele democratice au fost suspendate,conducatorii comunitaților, amenințați, șantajați și maltratați, Rabinul Șef Țvi Koretz deportat, proprietățile evreiești devalizate. În răstimpul acestor măsuri pregătitoare, primul ministru grec marionetă a germanilor, generalul Tsolakoglou, dădea opiniei publice asigurări că evreii din Salonic, nu au de ce să se teamă, ei fiind apreciați pentru civismul și patriotismul lor dovedit de-a lungul secolelor. În 11 iulie 1942, toți bărbații între 18-45 de ani au fost convocați dimineața la ora 8 în Piața Elefteria (în limba greacă Piața Libertății!!) și selectați pentru muncă forțată în diverse lagăre în Grecia.Apoi comunității i s-a impus plata unei sume uriașe de 3.5 miliarde de drahme, care era imposibil de adunat. Drept represalii, în ziua de 6 decemvrie 1943, nemții au aruncat în aer cimitirul evreiesc unde de secole se  adunaseră 500.000 de morminte. Pietrele funerare au folosite de germani la construirea de drumuri.

Salonic memorialul Holocaustului din cimitirul evreiesc

Comandamentul german pentru  afaceri evreiești s-a constituit la începutul lunei August 1943, sub conducerea lui Alois Brunner și Dieter Wislizeny. Începând cu 19 august 1943 au fost organizate 19 transporturi pentru deportarea la Auschwitz, Birkenau, Treblinka și Bergen-Belsen. Din cei 52.350 de evrei care mai locuiau în Salonic în 1940, s-au întors din deportare 4% adică în jur de 2000.

 Salonic Memorialul Holocaustului

În Piața Elefteria a fost ridicat Martirilor din Salonic un memorial turnat în bronz opera sculptorului Naneon Glid și a fiilor săi Gabriel și Daniel. Fiind inaugurat, în locul în care se află astăzi a fost  dedicat la 16 februarie 2008, în prezența Președinților Israelului și Greciei.