După decesul soțului meu am fost invitată de un prieten rămas de curând văduv, trăitor la New York, să-l vizitez, să-mi arate orașul. În acel moment nu eram în stare să accept, eram prea zdrobită de pierderea suferită, după 50 de ani de căsătorie. Însă după câteva luni am plecat la o bună prietenă, la Frankfurt. Ea m-a convins să merg totuși la New York , așa că, după ce am obținut viza americană, iată-mă aterizând pe imensul aeroport Kennedy. Acolo m-a întâmpinat prietenul care mă invitase şi m-a dus într-un frumos apartament dintr-un cartier liniștit al metropolei.
Pablo Picasso Guernica
Vizitarea orașului a început chiar a doua zi. Ca să pricep de la bun început despre ce este vorba, m-am pomenit, dusă cu metroul pe amețitorul Fifth Avenue. Primul muzeu vizitat a fost Guggenheim. Urcând la etaj, mi s-a arătat imediat– GUERNICA !!! a lui Pablo Picasso. Am rămas mută de admirație …În adolescență am urmărit cu multă emoție, mai în secret, evoluția războiului civil din Spania – o fată cuminte nu se cuvenea să aibă asemenea preocupări ! Știam foarte bine ce vroia să arate Picasso întregii lumi – şi iată-mă în fața renumitei opere de artă !!! Cu greu am fost convinsă să plec să văd și celelalte exponate. Impresia era atât de puternică încât nu mi-a rămas în memorie nimic altceva decât Guernica. Și azi, după atâția ani, o consider una din bogățiile ascunse în sufletul meu. 
În continuare am intrat, tot pe Fifth Avenue, într-un muzeu lăsat moștenire new-yorkezilor de către multimilionarul Henry Frick. Clădirea, fosta reședință a familiei, lăsată de asemenea moștenire pentru muzeu, cu statui antice și picturi de autori renumiți, se aseamănă cu fostul Muzeu Simu din București, dărâmat pentru a face loc unui mare bloc fără personalitate.
Tiziano :Autoportret
În Muzeul Frick am fost din nou cuprinsă de emoție în fața unui autoportret al lui Tiziano Vecellio – nu-mi venea să cred că eu, crescută la Gheorgheni, puteam contempla pe viu o asemenea operă de artă. (La Facultatea de litere de la Cluj absolvisem engleza-franceza, cu a treia specialitate istoria artelor, așa că am avut ce învăța de la renumitul profesor Virgil Vătășianu). Căutând să-mi verific informaţiile înainte de a scrie articolul acesta, am descoperit că în jurul muzeului de pe Fifth Avenue se construiesc edificii consacrate istoriei artelor.
După Muzeul Frick gazda mea m-a dus vizavi, de cealaltă parte a faimosului bulevard, în Metropolitan Museum, deci muzeul de artă al orașului. Imens. Ai nevoie de câteva zile bune să-ți dai seama cât de cât ce de exponate adăpostește și în ce ordine desăvârșită. Doar studierea organizării acestui edificiu complex de artă îți ia mult timp.
În hol au dispărut vazele uriașe umplute cu flori proaspete – contribuții ale unor doamne cu vaste posibilități materiale (numele lor fiind desigur menționat destul de vizibil), imensul spațiu dedicat artei sculpturale greco-romane nu mai este ticsit cu exponate, sunt expuse doar câteva capodopere antice, să le poți ține minte mai ușor….
Atunci, la prima mea vizită în acest muzeu năucitor de bogat, de interesant, trecând prin imensa sală a sculpturilor greco-romane, am urcat la etaj unde am vizitat o sală surprinzătoare pentru mine – ceramica ultramodernă a lui Picasso, vopsită în culori extrem de vii. Un mare număr de exponate. După emoțiile cauzate de cele descrise anterior, gazda mea mi-a propus să punem punct programului de vizite. Obosită fiind ,am fost de acord. Am revenit ulterior de câteva ori, (de fapt, am repetat vizita la New York) luând la rând magnificele săli cu exponate – nereușind de fapt să cuprind în întregime ce oferă vestitul MET (prescurtat, de dragul economiei, nu-i așa ?)
La un moment dat, am întrebat-o pe gazda mea cum se poate că Degas lipsește din muzeu? La care el : ”Dar nu l-ai văzut când am intrat cu tine prima dată la MET ?” De atâtea emoții, uitasem complet că există o întreagă sală cu dansatoarele lui Degas…..Nu era de mirare !!
Eva Szmuk
