Controversatul filosof francez Alain Finkielkraut a fost ales pe 10 aprilie a.c. membru al Academiei Franceze. Deşi scrierile lui – originale în condiţiile postmodernismului – au fost recunoscute pe plan internaţional, el fiind considerat unul dintre marii filosofi contemporani, poziţia lui  în sprijinul Israelului, susţinerea sionismului şi articolele lui critice la adresa islamismului, împotriva multiculturalismului  l-au făcut ţinta a numeroase critici în Franţa în care trăieşte o numeroasă populaţie musulmană. Atitudinea sa a fost considerată de francezii de stânga “incorectă politic”.

Controversatul filosof francez Alain Finkielkraut a fost ales pe 10 aprilie a.c. membru al Academiei Franceze. Deşi scrierile lui – originale în condiţiile postmodernismului – au fost recunoscute pe plan internaţional, el fiind considerat unul dintre marii filosofi contemporani, poziţia lui  în sprijinul Israelului, susţinerea sionismului şi articolele lui critice la adresa islamismului, împotriva multiculturalismului  l-au făcut ţinta a numeroase critici în Franţa în care trăieşte o numeroasă populaţie musulmană. Atitudinea sa a fost considerată de francezii de stânga “incorectă politic”. Se pare că votul din Academie a fost precedat de dezbateri aprinse, opt dintre membrii Academiei votând împotrivă, iar patru preferând alte nume. Totuşi Finkielkraut a fost ales din primul tur, aproximativ la limită, cu 16 voturi favorabile din 28 de membri  prezenţi (numărul membrilor Academiei Franceze este de 40) el a luat locul  scriitorului, dramaturgului şi eseistului Felicien Marceau care a decedat în 2012.

În vârstă de 64 de ani, Alain Finkielkraut este fiul unui evreu polonez, supravieţuitor al Holocaustului. Până de curând ocupa catedra de istorie a ideilor la Şcoala Politehică din Paris. Scriitor şi publicist foarte cunoscut, are şi numeroase apariţii la dezbaterile televizate.

Până la clarifcarea actuală, ideologia sa a parcurs o cale sinuoasă, de la stânga extremă pro-palestiniană, la dreapta prosionistă şi proisraeliană. S-a născut la Paris, în 1949 şi a urmat cursurile École Normale Supérieure de Saint-Cloud, nu cel frecventat anterior de predecesori faimoşi ca Jean Paul Sartre şi Simone de Beauvoir. A participat la mişcările studenţeşti din 1968, alăturându-se pentru scurtă vreme unei organizații studențești de stânga; dar încetul cu încetul s-a desprins de orice fel de grup politic, ceea ce nu a însemnat, însă, că nu se considera un intelectual angajat, dar numai faţă de ideile pe care le aprecia corecte din punctual lui de vedere  şi pe care le susţinea… Prima lui carte a fost publicată în 1979

În lucrările sale, Finkielkraut a fost influenţat de Hannah Arendt, de filosoful francez Emmanuel Levinas, ambii evrei, dar şi de scriitorul catolic Charles Peguy. Potrivit celor care i-au susţinut candidature la Academie (scriitorul Jean d’Ormesson, istoricul Pierre Nora, Simone Veil, Helène Carrère d’Encausse, istoric, secretarul Academiei) Finkielkraut este una dintre persoanele cele mai inteligente ale Franţei din ultimele decenii. Calităţile lui sunt apreciate de prietenul său, scriitorul ceh Milan Kundera, care a scos în evidenţă capacitatea lui de a nu rămâne indiferent la evenimente esenţiale  şi de a reacţiona imediat..”

Luările sale de poziţie în favoarea Israelului, de critică a islamismului şi a imigrării masive a musulmanilor în Europa, a rasismului au fost probleme controversate în Franţa. Foarte critic a fost privită cartea lui, publicată în 2013, “L’identitè malheureuse” (Identitatea nefercită), o critică la adresa identităţii franceze şi europene. ”Imigrarea şi islamul” – susţine el în carte – ”relevă deficienţele identitare ale Franţei şi ale unei părţi din Europa care, multă vreme se ruşina de ea însăşi. Dar această abordare periclitează însăşi ideea de democraţie”. În context, Finkielkraut ia apărarea identităţii naţionale. Alegerea lui a fost salutată de Liga Internaţională împotriva Rasismului şi Antisemitismului care a arătat că, deşi unele dintre poziţiile lui stârnesc polemici, el a contribuit la bogăţia şi schimburile de idei  într-o societate democratică.

Alain Finkielkraut critică unele aspecte ale lumii moderne pe care o consideră “barbară” (în lucrarea “Înfrângerea gândirii”). A salutat desprinderea unor filosofi francezi de marxism şi de lumea comunistă, ceea ce a însemnat o schimbare dramatică de orientare a intelectualităţii franceze, obligată să recunoască realitatea Gulagului. Printre temele sale esenţiale – se arată într-o scurtă prezentare a operei lui – figurează antitotalitarismul, sublinierea efectelor nocive ale culturii de masă, denunțarea noilor forme de antisemitism, critica relativismului și a formelor invazive de corectitudine politică, problema memoriei colective sau cea a raportului între tradiție și modernitate. Câteva dintre lucrările sale: Le juif imaginaire 1981, ed. Seuil, .în care abordează identitatea evreiască de după Holocaust, La Défaite de la pensée. Paris, Gallimard, 1987, Avenir d’une négation : réflexion sur la question du genocide (1982) şi La Mémoire Vaine, du Crime Contre l’Humanité (1989), uncomentariu legat de procesul criminalului nazist Klaus Barbie, scrierea celor două lucrări fiind o “datorie împotriva uitării”, Au nom de l’Autre. Réflexions sur l’antisémitisme qui vient, Paris, ed. Gallimard, 2003. şi altele

Ca gânditor, Finkielkraut se defineşte în acelaşi timp classic şi romantic. La fel ca unii gânditori americani (Harold Bloom sau Allan Bloom), deplânge ceea ce consideră deteriorarea tradiţiilor occidentale prin multiculturalism şi relativism. Prin scrierile lui şi luările lui de poziţie Alain Finkielkrau se dovedeşte a fi una dintre vocile conştiinţei contemporane.

Multe dintre cărţile lui au fost traduse şi în româneşte.