Eva Galambos: ALEGEREA UCRAINEI

Se ştie că Moscova nu a agreat niciodată desprinderea fostelor componente ale URSS, mai ales cele situate în vestul Uniunii Sovietice- şi apropierea lor de Occident. A „înghiţit” cu greu  aderarea la NATO a statelor baltice, a făcut tot ce a putut să ţină la distanţă Belarus, (aici a avut noroc cu Lukaşenko, el însuşi un lider autocrat asemănător lui Putin), a făcut un mic război cu Georgia, dar acestea totuşi nu reprezentau o ameninţare prea mare pentru  ea.. Nu i-a convenit  nici intrarea României, ţară care nu a făcut parte din statul sovietic dar se găseşte în „vecinătatea apropiată”. Când au început însă să apară tendinţele de apropiere a Ucrainei către Vest, respectiv către Uniunea Europană,  considerată de Putin antecamera NATO,  Rusia s-a supărat.

Mai întâi mi-am intitulat articolul “Dilemele Ucrainei” dar apoi mi-am adus aminte de tragicul  roman (şi film) “Alegerea Sofiei” al scriitorului american William Styron, când  o mamă poloneză, deportată la Auschwitz (să nu uităm că acolo au fost deportaţi şi polonezi creştini, nu numai evrei), se găseşte în faţa unei alegeri, – care dintre cei doi copii ai ei să rămână în viaţă? Cam aceasta este şi dilema ucraineană. Este o alternativă fără ieşire oricare soluţie ar alege, consecinţele ar fi fatale pentru viitorul ţării, pentru acea mică tentativă de apropiere spre Occident, de  aplicare a unor principii democratice, puţine câte există. Nu voi face istoria evenimentelor din Ucraina, am mai vorbit despre asta şi, oricum, de fiecare dată este principalul „breaking down” la televiziune. Problema care se pune este în spiritul zicalei „Ce a fost mai întâi oul sau găina?”,  şi nici la aceasta nu s-a găsit răspuns. Deci, cine este de vină pentru situaţia incredibilă în care se găseşte Ucraina şi care, în condiţiile celui mai pesimist scenariu, ar putea duce la un conflict armat cu Rusia şi ma departe să nu ne gândim.

Trupe ruseşti în Ucraina

Se ştie că Moscova nu a agreat niciodată desprinderea fostelor componente ale URSS, mai ales cele situate în vestul Uniunii Sovietice- şi apropierea lor de Occident. A „înghiţit” cu greu  aderarea la NATO a statelor baltice, a făcut tot ce a putut să ţină la distanţă Belarus, (aici a avut noroc cu Lukaşenko, el însuşi un lider autocrat asemănător lui Putin), a făcut un mic război cu Georgia, dar acestea totuşi nu reprezentau o ameninţare prea mare pentru  ea.. Nu i-a convenit  nici intrarea României, ţară care nu a făcut parte din statul sovietic dar se găseşte în „vecinătatea apropiată”. Când au început însă să apară tendinţele de apropiere a Ucrainei către Vest, respectiv către Uniunea Europană,  considerată de Putin antecamera NATO,  Rusia s-a supărat. A folosit la începu tactica „morcovului şi băţului”, a convingerii şi constrângerii. Oferindu-i preşedintelui prorus Ianukovici avantaje economice substanţiale, în condiţiile în care UE era cu mâinile legate, Kievul nefiind încă membră, a reuşit să-l facă pe preşedintele ucrainean să rupă înţelegerea cu Vestul. Numai că nu a contat pe înverşunarea unei părţi a ucrainienilor care, din diferite motive, doreau calea europeană. Mişcările de protest în care extremişti de dreapta şi de stânga, precum şi alte componente sociale care chiar credeau în democraţie, s-au întâlnit, a dus la schimbarea puterii şi căderea lui Ianukovici. Şi aici au intervenit o serie de erori  ale noiii conduceri care, până la urmă, au fost pretexte pentru a se ajunge la situaţia actuală… Nerăbdarea unor lideri politici care doreau să pună ei mâna pe putere a determinat alegerea unei căi considerată de inamicii Ucrainei nelegală. În loc să aştepte organizarea alegerilor prezidenţiale şi poate legislative, care ar fi însemnat păstrarea şi formală a legalităţii, preşedintele a fost dat jos cu forţa şi a trebuit să se refugieze. Acest prim gest a furnizat o armă periculoasă Rusiei care a apreciat că actuala conducere a Ucrainei este ilegală şi, s-au gândit ruşii, în aceste condiţii, pot să aleagă şi ei mijloace nelegale.

 A doua mare greşeală a noii conduceri ucrainene a fost renunţarea la  dreptul de folosire a limbii minorităţilor  şi la alte drepturi de care se bucurau aceştia. Era limpede că decizia avea ca ţintă populaţia rusofonă, dar au fost afectate şi alte minorităţi, inclusiv cea română. Reacţia nu a venit numai de la ruşi, ci şi de la alte state inclusiv din partea Uniunii Europene. Este adevărat, dându-şi seama de gafă, preşedintele interimar al Ucrainei nu a semnat legea, dar răul a fost făcut. Putin a căpătat o altă armă, mult mai puternică, pe care a şi folosit-o, de a apăra interesele cetăţenilor de naţionalitate rusă, aşa cum au făcut în trecut ţarii ruşi cu populaţia de origină slavă, ortodoxă din Peninsula balcanică aflată sub dominaţie otomană. La acestea s-a adăugat şi imaginea proastă a partidului „Svoboda” care a jucat un rol important în cadrul opoziţiei, formaţiune politică extremistă de dreapta pe care Occidentul a calificat-o neonazistă. Deci, pentru ruşi lupta se duce nu numai împotriva „naţionaliştilor” ucraineni care i-au lipsit de drepturi pe fraţii lor, dar şi împotriva „fasciştilor” ucraineni şi acest cuvânt, chiar şi la aproape 70 de ani de la încheierea celu de-al doilea război mondial, mai are ecou în conştiinţa ruşilor. Ce a urmat se ştie – alături de constrângeri economice care ar putea duce la falimentul statului, răpirea  Crimeii, prin încălcarea unor tratate internaţionale.

Semnalul a fost dat, la ora actuală şi alte părţi din Ucraina cu populaţie rusofonă vor să urmeze exemplul Crimeii. Şi aici intervine dureroasa dilemă a Kievului. Ce ar trebui să facă? Ce opţiuni are la îndemână.? Păi, nu are prea multe. Deoarece, în pofida apelurilor UE şi SUA adresate preşedintelui Putin, tensiunile se menţin şi rând pe rând în oraşele rusofone, forţe cvasinecunoscute pun mâna pe clădiri administrative şi instituţii ale statului. Ce poate face un stat când i se încalcă suveranitatea şi apelurile lui de liniştire a situaţiei nu au ecou? Să folosească, în mod legitim, forţa pentru a-şi reinstaura suveranitatea. Acest lucru face acum Ucraina, conştientă că prin această decizie a stârnit furia Rusiei care – dacă până acum nu a reacţionat, susţinând că nu are nici un amestec în evenimentele din Ucraina – probabil că, în curând are să reacţioneze, răspunzând „apelurilor” rusofonilor. La ora actuală, s-au înregistrat ciocniri numai între forţele ucrainene şi aşa numitele „gărzi de autoapărare”, dar mâine sau poimâine ar putea interveni forţe militare ruseşti şi  va începe un război despre care nu putem şti unde se va opri. Iar dacă Ucraina ar fi lăsat lucrurile să se desfăşoare, fără să reacţioneze, s-ar fi trezit cu un stat ciuntit, cu jumătate din teritorii.

Din păcate, Ucraina nefiind membră a UE şi NATO, nu se poate aştepta la un prea mult sprijin efectiv occidental. Obligaţiile de intervenţie ale NATO se referă în exclusivitate la statele membre, iar o intervenţie armată în afara Alianţei trebuie să aibă acordul Consiliului de Securitate, pe care nu-l va primi niciodată din cauza veto-ului Rusiei. În plus, Occidentul nu ar dori un război cu Rusia, nu a simpatizat nici măcar cu ideea sancţiunilor economice. Totuşi, în ultimul timp i s-a întins Urainei o mână de ajutor în domeniul economic, iar presiunile faţă de Rusia cresc şi se pare că au avut un impact negativ asupra economiei ei.

Zilele acestea se desfăşoară convorbiri între Rusia, SUA , UE şi Ucraina. În ce măsură se va calma situaţia, vom afla curând. Personal, nu-mi fac mari iluzii. Succesul ar fi garantat dacă întreg Occidentul ar vorbi într-un glas. Cine ştie, poate o va face. Merită să renunţi la nişte interese şi orgolii ca să eviţi un al treilea război mondial.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *