Eu nu sunt istoric – ca o parte din cei care vor vorbi după mine. Sunt un medic venit din depărtări să vă vorbesc despre medicii evrei din Clujul interbelic şi postbelic până în anii ‘60 ai secolului trecut. Sunt pasionat de istoria medicinei: am petrecut zile şi săptămâni la catedra de Istorie a Medicinei sub conducerea regretatului prof. Izsák. Am fost copil şi adolescent în Clujul anilor ‘50 şi ‘60 şi student la medicină în anii ‘70; copil al unor părinţi în vârstă, care şi-au format o a doua familie după Holocaust. Având curiozitatea copilului şi adolescentului care observă totul, am cunoscut o parte importantă a medicilor evrei clujeni care erau prieteni sau colegi ai părintelui meu. I-am observat cum arătau, cum vorbeau; stăteam adeseori pe un scaun şi ascultam discuţiile lor despre medicină, filozofie, societate, politică. Platon spunea că „e mai uşor să vorbeşti de zei, decât de oameni”, iar cineva a adăugat: „dintre oameni, cel mai greu e să vorbeşti despre medici, fiindcă ei şi familiile lor au prea multe orgolii pe care e greu să le eviţi sau să le previi”. Pe medicii despre care voi vorbi, i-am admirat şi aş spune că i-am iubit. Aceşti medici evrei împreună cu medicii români, maghiari şi germani au facut din Clujul medical ceea ce a fost de-alungul deceniilor şi este şi azi.

Primul medic pe care vreau să vi-l prezint este doctorul Eduard Goldberger, dermatolog de renume european, preşedintele Asociaţiei Medicilor Evrei Paul Ehrlich, înfiinţată în 1930. A descoperit împreună cu prof. Veress un tratament de răsunet european împotriva gonoreei, într-o perioadă în care antibioticele şi sulfamidele încă nu existau – printr-o singură injecţie vindecau gonoreea. S-a ocupat de problema sifilisului într-o lucrare amplă, publicată în 1928 la Viena şi Leipzig. A fost dermatologul şef al Spitalului Evreiesc.

Doctorul Goldberger a fost deportat, şi-a pierdut soţia şi fiica de 18 ani. După deportare a fost timp de trei ani profesor de dermatologie la München. (Era un lucru ieşit din comun ca un evreu care fusese deportat să ajungă profesor în Germania imediat după război). De la München s-a reîntors la Cluj, unde şi-a continuat practica dermatologică şi cercetarea ştiinţifică până la moartea sa, în 1959.

Îmi amintesc că eram la şcoala primară când l-am vizitat, împreună cu părintele meu, pe Ede bacsi (cum îi spuneam).  Clinica era aproape de Liceul Bariţiu. În camera de aşteptare era un mobilier din piele neagră, iar în cabinet era portretul lui Hippocrates.  Discuţia dintre cei doi medici s-a desfăşurat şi în limba germană.

Si dacă tot vorbim de Preşedintele „Asociaţiei Paul Ehrlich”, iată câteva cuvinte despre această asociaţie.

Această asociaţie medicală a adus mult prestigiu medicinei clujene. Legăturile cu profesorii de la Facultatea de Medicină din Cluj au fost excelente. De multe ori profesori eminenţi ca Iuliu Haţieganu, Grigoriu, Coriolan Tătaru sau Valeriu Bologa participau la şedintele asociaţiei. Dealtfel Iuliu Haţieganu făcea parte dintre consilierii externi ai Spitalului Evreiesc din Cluj şi era consultat în probleme de diagnostic şi tratament.

În acest context aş vrea să amintesc numele a câţiva profesori de la Facultatea de Medicină, care, în timpuri de restrişte pentru evrei, i-au ajutat şi apărat: Iuliu Haţieganu care a avut mulţi colaboratori şi elevi evrei, prof. Ştefan Secăreanu de la biochimie, prof. Valeriu Bologa şi prof. Marius Hăngănuţiu de la balneologie.

Tatăl meu, Dr. Vass Zoltan, despre care voi vorbi mai târziu, a fost bibliotecarul „Asociaţiei Paul Ehrlich”.

O parte dintre cărţile de stomatologie le-a donat el însuşi. În perioada deportării, o parte din carţi au fost păstrate de baronul Kemeny Janos, mare filosemit şi umanist. Cărţile care au revenit la tatăl meu, după deportare le-am donat Institutului de Istorie a Medicinei, pe vremea când  Dr. Gabriela Rusu conducea disciplina. Din păcate, mai târziu am auzit că o parte din cărţi au fost distruse de un incendiu.

A doua personalitate despre care aş vrea să vă vorbesc este Dr. Nicolae Elekes.

Dr. Nicolae Elekes (în dreapta)

Nicolae Elekes a fost primul psihanalist din Clujul anilor ‘30. Prieten apropiat al părinţilor mei, numele de Elekes s-a auzit de multe ori în casa copilăriei mele.

Ridicat dintr-o familie săracă cu șapte copii, Elekes, prin dragostea faţă de oameni şi faţă de medicină, s-a afirmat ca un medic de o deosebită valoare umană. A început prin a fi colaboratorul prof. Urechia, întemeietorul neuro-psihiatriei din Cluj, după 1918. S-a ocupat de neurohistopatologie. În perioada studenţiei la Viena şi a specializării la Berlin şi-a manifestat interesul faţă de patologia sifilisului, aterosclerozei, epilepsiei şi tifosului. În aceste două oraşe europene şi-a însuşit şi tehnica psihanalizei, fiind printre primii psihanalişti din Cluj, apropiaţi de şcoala freudiană, dar nu numai, interesându-se şi de teoriile neurologice ale lui Pavlov. După înfiinţarea Spitalului Evreiesc din Cluj, a condus Secţia de Neuropsihiatrie. Aici a tratat pacienţi evrei şi neevrei care, vrăjiţi de personalitatea şi bunătatea lui, erau aşa cum spunea un coleg: „dacă nu vindecaţi după prima întâlnire cu doctorul, cel puţin încrezători în vindecare”. Acelaşi coleg scria că banii nu l-au interesat niciodată. Ceea ce l-a interesat a fost ştiinţa, vindecarea bolnavilor şi pedagogia medicală.

Al Doilea Război Mondial şi Dictatul de la Viena l-au adus pe Dr. Elekes pe aceleaşi drumuri tragice pe care le-au parcurs evreii clujeni, întâi la muncă obligatorie în zona Donului, apoi în lagărele morţii.

După eliberare a lucrat ca şef de lucrări şi medic primar la Spitalul Universitar din Cluj, la Secţia de Neuropsihiatrie, luând şi parte activă la procesele de acuzare a celor care au participat la deportarea şi asasinarea evreilor clujeni (cuvântarea din 1946, în care a cerut pedepsirea celor vinovaţi).

Activitatea sa de autor medical cuprinde peste 40 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste din România, Ungaria, Franţa şi Germania.

S-a stins la numai 50 de ani.

Al treilea medic clujan despre care aş vrea să vă vorbesc este tatăl meu, Dr. Zoltan Vass.

Dr. Zoltan Vass

Născut într-un sat din Banat, prin ambiţie s-a ridicat, devenind unul din stomatologii cunoscuţi ai României. A studiat la Budapesta şi la Cluj şi s-a specializat la Zürich, Viena şi Budapesta. A studiat la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială a profesorului Hans Pichler, la Viena. Un lucru interesant pe care mi l-a povestit este că în 1936, când se afla la specializare la Pichler, l-a cunoscut pe Sigmund Freud, renumitul psihanalist, care era internat la clinica lui Pichler. Acesta îl operase de un cancer al palatului, produs probabil de consumul de ţigari de foi pe care Freud le fumase de-alungul deceniilor. Dr. Vass a fost un pionier al stomatologiei moderne în România. Asistent şi colaborator al Prof. Gh. Bilaşcu, întemeietorul Facultăţii de Stomatologie după 1918. Dr. Vass a fost redactorul primei reviste stomatologice din România anului 1924, alături de Prof. Ion Aleman. Revista era bilingvă şi se numea Revista Stomatologică – Fogorvosi Szemle.

 Revista Stomatologică

A fost şeful Secţiei de Stomatologie a Spitalului Evreiesc din Cluj între anii 1931-1944. Deportat la Auschwitz, şi-a pierdut familia: soţia şi cei doi copii mici, mama şi socrii, dar şi-a refăcut viaţa după deportare, devenind ultimul director al Spitalului Evreiesc până la naţionalizarea din 1948. A fost o perioadă profesor de patologie bucală la Universitatea din Cluj şi spre sfârşitul vieţii a fost Şeful Secţiei de Stomatologie al Policlinicii 1 din Cluj. A activat în domeniul cercetării, mai ales ca pionier în realizarea coroanelor de porţelan, la mijlocul anilor ‘30, ca şi a coroanelor Richmond, publicând în ţară şi în străinătate. A fost activ în conducerea “Asociaţiei Paul Ehrlich”, a organizaţiei sportive “HaGhibor”. Deasemenea a cântat în “Orchestra Filarmonică Goldmark” şi chiar a compus o operetă. Despre jurnalul pe care l-a scris cu creionul în condiţii deosebit de grele la Auschwitz, am vorbit la comemorarea a 70 de ani de la Holocaustul evreilor clujeni.

Aş dori să vă mai povestesc despre legăturile dintre medici în perioada interbelică şi postbelică.

Prietenul şi vecinul tatălui meu, chirurgul Dr. Lengyel Miklos, proprietarul sanatoriului care-i purta numele a fost în acelaşi vagon de vite care i-a dus la Auschwitz. Dr. Lengyel a murit câteva zile înainte de eliberarea lagărului. Soţia lui, Olga, s-a întâlnit cu soţul ei în lagăr, fiind poate printre puţinele cazuri când soţ şi soţie s-au putut întâlni într-un lagăr de concentrare nazist. Ea a scris cartea Cuptoarele lui Hitler, în care descrie călătoria la Auschwitz împreună cu familia Vass. După război, ea a trăit la Paris şi la New York şi a continuat corespondenţa cu tatăl meu.

Scrisoarea Olgăi Lengyel

Un alt exemplu de “legătură” este cazul Dr. Kopar Gero care după Dictatul de la Viena a fost directorul Clinicii de Stomatologie din Cluj. Într-o notă adresată autorităţilor maghiare şi germane, Dr. Kopar scria că Dr. Vass a fost deportat ca evreu şi nu se va mai întoarce şi cerea ca toată instalaţia şi instrumentarul din cabinetul tatălui meu să-i fie transferate.

Document

În sfârşit al treilea exemplu: în perioada terorii staliniste din România anilor ’50, tatăl meu a fost arestat.  Cel care l-a salvat şi ajutat a fost Dr. Kiss Arpad, pe atunci medicul pediatru al Dispensarului de partid.

Aş vrea să mai vorbesc despre doi medici internişti ai Spitalului Evreiesc.

Primul, Dr. Iosef Iakobi (1882-1967), a fost elev al legendarului Prof. Sigismund Puriesz. Iakobi a fost coleg cu Prof. Iuliu Haţieganu, cu care toată viaţa a fost în legatură profesională. Fiind unul dintre întemeietorii Spitalului Evreiesc, el a condus mulţi ani Secţia de Interne. A fost un partizan al tratamentului cu cortizon în numeroase boli cu etiologie necunoscută.

Locuia undeva în spatele pieţei. Îmi amintesc plimbările pe care le făceam în copilărie, în parcul mare din Cluj, împreună cu prof. Iakobi şi soţia lui, Sári, cosmeticiană.

Un alt medic despre care aş vreau să vă vorbesc este Dr. Farkas Imre / Emeric, şeful unităţii de EKG şi metabolism de la Spitalul Evreiesc.

Dr. Farkas Imre

A fost primul soţ al mamei mele şi a murit la numai 43 de ani, de peritonită, într-o perioadă când nu existau antibiotice (primele antibiotice au apărut în 1945, la doi ani după moartea lui.) Descendent al unei vechi familii din Sighet, a fost printre puţinii membri ai familiei lui care nu s-a ocupat de industria încalţămintei. Unchiul lui, Farkas Mózsi, a fost unul dintre întemeietorii şi directoriii generali ai Fabricii de încălţăminte Dermata. EKG-ul fusese inventat în 1903 de Wilhelm Einthoven, dar în Clujul aniilor ’30 era încă relativ nou. Acest domeniu a fost dezvoltat de Dr. Farkas la Spitalul Evreiesc, cu ajutorul aparaturii primite de la asociaţiile evreieşti americane.

A avut două fiice. Una dintre ele, Farkas Marta de la Zsidlicz (Liceul Evreiesc), a ajuns Profesor Emeritus la Universitatea din Ierusalim şi decanul Facultăţii de Medicină Publică. Cealaltă, Zsuzsi, a fost cadru didactic la Facultatea de Stomatologie din Bucureşti şi apoi medic stomatolog la München.

Dintre medicii care m-au impresionat prin carisma lor a fost cardiologul Traub Wilhelm, printre primii care a avut un aparat Röntgen modern în cabinetul de pe strada Şincai. Îmi amintesc că aparatul semăna cu un dulap mare din furnir, iar medicul avea un halat de protecţie şi nu ieşea din cameră în timpul radiografierii, aşa cum se procedează azi. Un adevărat mecena al timpurilor moderne, în salonul lui se întruneau deseori actori, artişti plastici, filozofi. Pe mulţi i-a ajutat materialiceşte în vremuri de restrişte. Ca să nu vă plictisiţi de lungile informaţii vreau să vă arăt o poză cu o fetiţă care e Andrea Julika Ghiță, cu un băiat care e subsemnatul şi un câine şoricar, pe nume Chaplin –  care era al doctorului Traub.

Fetiţa, băieţelul şi câinele

Se spunea că şoricarul îl ajuta pe Dr. Traub, care era el însuşi cardiac, să urce scările.

Dr. Traub (primul din stânga)

Dr. Traub a fost un mare iubitor de natură şi drumeţii. Îl vedem aici, alături de  nepotul lui, Dr. Gydali Mihai, profesorul meu de boli infecţioase.

Iată o poză a colectivului Spitalului Evreiesc din Cluj, în1948.

Colectivul Spitalului Evreiesc

În centrul fotografiei este directorul spitalului. Mai pot fi recunoscuţi Dr. Schwartz Arpad, tatăl lui Robert, preşedinte al comunităţii clujene de azi.

Doctor în medicină, cercetător reputat, Dr. Schwartz Arpad fost primul care a dezvoltat în România procesul tehnologic de fabricare a insulinei. A activat ca medic de laborator la Spitalul Evreiesc, cercetător şi biolog. În picioare, pe rândul doi (de sus), în stânga, îl vedem pe Dr. David Rub, internist și cardiolog, cadru didactic la Clinica Medicală II, elev al Prof. Ion Goia. La începutul carierei sale a activat ca stagiar la Spitalul Evreiesc. A fost un om de o deosebită sensibilitate faţă de suferinţele bolnavilor. Şi-a descoperit singur boala, aşa cum se întâmplă de multe ori la medici.

Această listă nu ar fi completă fără cel care mi-a fost îndrumător în viaţă după moartea tatălui meu, Dr. Emil Menyász, ginecolog şi obstetrician, autorul unui remarcabil volum intitulat Urgenţe în obstetrică.

Din lunga listă de medici afişată afară, aş aminti de pediatrii care au îngrijit generaţii de copii din Cluj, pe Dr. Kappell Isidor, pe care l-am cunoscut, supravieţuitor al Holocaustului, a condus Secţia de Pediatrie la Spitalul Evreiesc, pe Dr. Kiss Arpad care avea cabinetul pe str. Ciura, unde avea şi un laborator medical foarte bine dotat, pe Dr. Löwy Karol care e şi scriitor și pe Dr. Tiberiu Lustig, fost cadru didactic la Clinica de Pediatrie I. El trăieşte astăzi la Ierusalim şi deşi e la o vârsta înaintată, este încă activ în viaţa comunitară.

Dr. Tiberiu Lustig

Dr. Grünfeld Herman a fost, după părerea multora, unul dintre cei mai buni chirurgi-oftalmologi din Cluj, până în anii ’60. Se spune că şefii de secţie de la Clinica Oftalmologică “se înghesuiau” să opereze “mâna doua” la Dr. Grünfeld, ca să “fure” meseria.

Nu aş vrea să închei această prezentare fără să vă spun că există continuare şi continuitate. Aş vrea să vorbesc despre doi absolvenţi ai Facultăţii de Medicină.

Primul este Dr. Ţvica Bercovici – ales în mod oficial medicul personal al Primului Ministru Israelian – Netanyahu. Dacă Netanyahu l-a ales dintre miile de medici şi profesori din Israel, înseamnă că ştie ce face.

În încheiere, aş vrea să o amintesc pe Dr. Agi Vass, absolventă a Facultăţii de Medicină din Cluj, în 1979. Acum două luni ea a primit distincţia de cea mai bună psihiatră din Ierusalim şi împrejurimi şi cel mai competent profesor-oaspete în domeniul psihiatriei. Premiul i-a fost conferit de Universitatea Ebraică şi Spitalul Hadassah din Ierusalim. Şi ei aduc cinste şcolii clujene de medicină.

Dr. Johanan Vass

(textul comunicării pe care autorul a prezentat-o la simpozionul File din istoria evreimii clujene. Medici evrei. Cluj, 27 septembrie 2016)