După ce o bună perioadă de timp sfera modei a încercat să se detaşeze de subiect, iată că acum se trezește fascinată de conceptul de „realitate”, în particular de cel al „femeii reale”. Este o nouă obsesie, ce dă naștere unor demersuri care îi lasă pe mulţi perplecşi…

Contextul

Omniprezenţa din peisajul modei (reviste, campanii de publicitate, social media) a manechinelor tinere şi silfide a dat naștere unui val de crispări. Acuzate de incitare la anorexie, învinovăţite de crearea complexelor de inferioritate în rândul femeilor „normale”, suspectate de promovarea unor morfologii „nerealiste”, presa feminină şi brandurile de modă au ajuns sa provoace reacții violente din partea cititoarelor şi, evident, a consumatoarelor. Iar dacă acuzatele încearcă să se adapteze, livrând din când în când o ediţie specială dedicată manechinelor plus-size, o „black issue” sau alte variante similare consacrate unui anumit tip de fizic aflat în minoritate, manechinele sunt în continuare văzute drept prea slabe, prea înalte, prea androgine, prea lipsite de imperfecțiuni, insuficient de voluptoase şamd. Se pare că problema ar trebui mai curând legată de statutul „model de profesie” al femeilor care sunt fotografiate în reviste, şi mai puțin de morfologia acestora.

Mesajul pare să fi fost recepţionat corect de unele reviste şi case de modă de lux. Intitulată „The Real Issue: a model-free zone”, ediția de noiembrie a Vogue UK prezintă în paginile sale doar femei „reale”. De partea sa, Dolce & Gabbana şi-a multiplicat incursiunile IRL (in real life, pentru cine nu cunoaşte abrevierea): pentru contul de Instagram sunt fotografiaţi muncitori adevăraţi, iar cea mai recentă campanie de advertising a fost făcută pe străzile din Napoli, cu manechine înconjurate de tinere localnice…

E o idee bună sau proastă?

Cu un mare potențial de a gafa, aceste inițiative traduc mai curând dorinţa de a face „buzz”, de a naşte controverse, şi au mai puțin intenția de a schimba realmente lucrurile. Spun asta când mă gândesc la haştagul #realpeople, folosit de Dolce & Gabbana (care are o puternica nota de superioritate şi de artificial), dar şi la fotografiile campaniei de toamna-iarna 2016, cu manechine luxos îmbrăcate alături de un grup de fete extaziate, îmbrăcate în haine cât se poate de comune. în ambele cazuri, „oamenii adevărați” par terni, sărăcăcios îmbrăcaţi, iar mesajul poate fi interpretat drept „daca vrei să iei în evidenţa/ să te deosebeşti de gloată, oferă-ţi Dolce”…

Alexandra Shulman, redactor-şef pentru Vogue UK, se felicită pentru inspirația de a fi ales femei „reale” (vedeţi cele trei fotografii de mai jos), însă rezultatul e departe de a fi fost recepționat pozitiv de către toată lumea.

E suficient să citiţi articolul semnat de Hadley Freeman (pe care o ador!) care, înainte de orice, demontează argumentul suprem al industriei: “Non-real women” are models and “real women” are not models”. Poftim???

„I’ve been pondering long and hard over who this dichotomy insults more: the models with the insinuation that they’re fake women, or the non-models with the overt suggestion that they’re barely evolved peasants rolling în the mud at the foothills of the models’ golden palaces. And after much consideration, I’ve settled on the latter. Oh, pity us potato-faced proles, living alongside the perfect superhumans that are the models!” Hadley Freeman

După ce continuă articolul pe un ton la fel de sarcastic, Freeman concluzionează: „In the new Vogue, […] “real women” are represented by the impossibly beautiful 55-year-old Spanish-Vietnamese-American actor (and, ahem, model) Anh Duong, the ridiculously sexy 30-year-old playwright Polly Stenham and the gorgeous artist Phoebe Collings-James. Well, all I can say is, if these are “real women” then I must be a troglodyte.”

Cu alte cuvinte, vorbim despre Vogue, evident ca vor fotografia tot femei superbe, care sunt departe de a reprezenta o medie estetică sau diversitatea întregii populaţii feminine! La ce serveşte acest efort, daca doar înlocuiești femei frumoase care fac carieră de pe urma fizicului lor ireproşabil, cu alte femei la fel de frumoase dar care au alte profesii?

Părerea mea

Utilizarea termenului de „femeie adevărată” mă agasează din ce în ce mai mult. Până la proba contrarie, şi manechinele sunt făcute din carne, oase şi sânge, la fel ca toate celelalte femei. Este adevărat că îşi supraveghează cu religiozitate numărul de kilograme, dar la fel fac anumiți atleți (boxerii, în funcție de categorie), balerinele, dansatoarele, cosmonauții şi jocheii; asta nu înseamnă că lor li se retrage statutul de „real”.

Ce înseamnă, de fapt, o „femeie reală”? Unde locuiește, ce muncește, cu ce îşi ocupă timpul? Cum arata o adevărată „femeie reala”? Pentru moment, mi se pare că moda şi marketingul folosesc etichete vandabile şi uşor de digerat, cu simplul scop de a vinde întreg tirajul unei reviste, de a creşte expunerea unei campanii, de a face vâlvă în jurul unui non-subiect.

Cât despre brandurile de lux, demersurile lor nu fac decât să transmită un mesaj arogant şi condescendent. Iluzia că luxul este accesibil tuturor este fals.

Fotografii: dolcegabbana.com, vogue.co.uk

(articol preluat de pe blogul-ul autoarei http://www.stylediary.ro/wordpress/)

Irina Markovits