Păstorul cel mai bun

A încetat din viață, la căminul Rosen, Lippa Segal Baroti, fost inginer, oficiant de cult și unul dintre cei mai intimi cunoscători ai istoriei comunității evreiești locale. A fost apropiat al rabinului Moses Rosen, a fost nepot de rabin și fiu de oficiant de cult, a fost o personalitate puternică și excentrică. La șase ani a fost victima unui episod antisemit violent, fiind bătut și aruncat din tramvai împreună cu tatăl său pe motive rasiale (îmbrăcați tradițional, erau țintele cele mai sigure). Acest episod a lăsat urme fizice (un tremurat care nu l-a părăsit niciodată) și importante sechele psihice. La douăzeci și ceva de ani, și-a sfidat întreaga familie religioasă conservatoare, de rabini proveniți din Leviți, căsătorindu-se cu o creștină. Nici ea nu a trecut la iudaism, nici el nu s-a botezat. Ba și-au luat amândoi ambele nume – când l-am cunoscut am fost convins că Baroti e nume sefard. L-am întrebat și am aflat cu surprindere că este numele soției, ardelenesc, provenit din maghiarul Báróczi. Până la moartea doamnei Olimpia, în 2018, au rămas nedespărțiți, trăind într-o simbioză amuzantă.Read more…

Radu Cosaşu împlinește 91 de ani

Să spun că e pentru mine cel mai interesant scriitor român e prea puțin. Aș spune că e dintre puținii (foarte puținii) care au rămas atât fideli idealurilor de stânga din tinerețe, cât și sinceri în asumarea derapajelor și exceselor pe care le-au făcut în perioada socialistă, fără să-și „cosmetizeze” oportunist biografia. Și că din cărțile lui putem afla mai multe despre paradoxurile și complexitățile socialismului românesc și ale „tranziției” capitaliste, decât dintr-un milion de memoriale ale durerii și condamnări oportuniste ale „comunismului”. Îl simt aproape pentru că ne leagă multe lucruri: pasiunea pentru fotbal și decepția cvasi-dispariției echipelor preferate (Progresul și Rapidul…); aplecarea spre ironie în momentele nepotrivite, care o fi bună în literatură, dar sigur nu-i gustată de toată lumea în viața de zi cu zi;Read more…

Curajul de tinerețe și îndoielile de la bătrânețe ale (probabil) ultimului ilegalist

Acum câteva luni, a încetat din viață, la 96 de ani, în plină pandemie și izolare generală, Ioseph Cotnăreanu. În tinerețe a fost activist anti-fascist, la maturitate inginer proiectant, iar la peste 90 de ani a devenit actor-scenarist în spectacolele Vârsta4.L-am cunoscut pe domnul Cotnăreanu în 2015, la puțin timp după ce s-a internat în căminul Moses Rosen. La început a fost discret, chiar distant, s-a implicat greu în activitățile noastre. Însă pe măsură ce s-a integrat în colectiv și a început să participe la întâlniri și la ateliere, am descoperit un om erudit și jovial, cu care puteai discuta, cu umor și rafinament, despre istorie și filozofie, despre politică și literatură, despre Bergson și Sebastian. Dar, înainte de toate, o persoană cu o memorie extraordinară, care poseda atât talentul de a povesti cu detalii bogate situații semnificative, cât și o foarte bună capacitate de sinteză. În rezumat, un om cultivat, cu vederi liberale și simpatii umaniste, provenit dintr-o familie mic-burgheză scăpătată, dar exponent mai degrabă al intelectualității tehnice produse de regimul socialist. O biografie tipică, „pe linie”, asemănătoare cu a multor evrei din generația lui, care au rămas în România. Dar într-o zi, după ce ne împrieteniserăm mai bine, în timp ce repetam împreună la spectacolul Domiciliu Instabil, domnul Cotnăreanu prinde un moment când am rămas numai noi doi și mă anunță că îmi va face „o mărturisire”. Anume că în perioada fascistă a activat în partidul comunist ilegal.Read more…