Martorii fotografi ai revoltei clujene din decembrie 1989

Nu este o sarcină ușoară pentru mine să vernisez această expoziție de fotografie și să vă vorbesc despre imaginile expuse. Fotografia documentară poate surprinde deopotrivă stângăcia și stânjeneala, fățărnicia și adevărul, bucuria și întristarea, speranța și letargia, iar privitorul le poate descoperi cu ușurință pe toate acestea fără a avea nevoie de explicații sau interpretări. Mai ales în cazurile în care fotografiile au fost realizate de persoane cunoscătoare ale tainelor acestei profesii, oameni care știu exact misterele compoziției unei imagini bune, precum și pe ce anume trebuie să se concentreze. Cele spuse sunt valabile și se măsoară la fel și în cazul lucrărilor expuse aici de către László Adorjáni, Rareș Beuran, József Essig, Károly Feleki, András Kovács, Vasile Luca, Eugen Moritz, Remus Rusu și Géza Vass. Numai că în zilele în care aceste fotografii erau realizate, totul era diferit față de cum fuseseră cu o zi sau cu câteva zile mai devreme. Dacă ne uităm la lucrările expuse, putem observa imediat că de pe acestea ne privesc oameni dinamici, plini de speranță, bucuroși și gata de acțiune, oameni care în acele zile ale lui decembrie 1989 s-au angajat fără rezerve în revolta populară de mult și de către mulți așteptată în taină, precum și în evenimentele revoluționare produse într-o atmosferă devenită deodată fierbinte și care purta promisiunea schimbării soartei întregului popor.Read more…

Mesajul lui Tamás Ditrói (1950-2012)

Moștenirea lui Tamás Ditrói este una complexă. M. Mesajul criptat lăsat posterității prin creația sa artistică fiind pe măsură. Descifrarea acestuia nu este un lucru simplu, totuși nu e un demers imposibil. Ea este facilitată de faptul că această expoziție, una comemorativă de fapt, găzduită cu generozitate de Muzeul de Artă din Cluj, reunește lucrări de pictură și sculptură care ne oferă imaginea abordării a două tematici importante ale activității creatoare a artistului: motivul scoicii, respectiv cel al femeii veșnice. Interesantă împrejurare este faptul că acest lăsământ artistic este prezentat în incinta Muzeului de Artă clujean, instituție fondată în anul 1950 de către tatăl artistului, criticul de artă Ervin Ditrói, devenit și cel dintâi legendar director al acestui muzeu. Fiul său, Tamás, a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj în anul 1973, în clasa unui renumit profesor al acestei instituții, talentatul sculptor Artúr Vetró. Un an mai târziu, Tamás Ditrói a emigrat în Israel, astfel că publicul iubitor de artă al Clujului și al Transilvaniei nu a avut până acum posibilitatea cunoașterii lucrărilor sale. Tamás Ditrói s-a născut la Cluj, în 1950, când tatăl său lucra la organizarea muzeului. A fost unicul copil al părinților săi, doi supraviețuitori ai Holocaustului. Mama sa a fost deportată la Auschwitz și, după război, a predat istoria în Liceul Sámuel Brassai, iar tatăl său a evadat dintr-unul din detașamentele de muncă forțată ale armatei maghiare și s-a alăturat unui grup de partizani care se luptau în Munții Tatra. Nu e de mirare că această pereche trecută prin atâtea suplicii și-a protejat într-un mod aproape excesiv unicul copil. Trebuie să avem permanent în vedere aceste circumstanțe, atunci când privim lucrările artistului, în care urmele cronice ale traumelor suferite se lasă destul de ușor descoperite. Read more…

In memoriam Miklós (Nicolae) Kallós (1926-2018)

În noiembrie a împlinit 92 de ani şi l-am vizitat la Oradea, împreună cu câţiva prieteni din Cluj. Deşi slăbit şi destul de bolnav, s-a bucurat sincer şi mi-a strâns mâna cu aceeaşi veche prietenie. Nu bănuiam că doar peste o lună şi jumătate aveam să primesc vestea plecării sale definitive dintre noi. A fost un profesor excelent, de la care am învăţat foarte mult şi de aceea durerea provocată de plecarea sa, în zorii zilei de joi, 27 decembrie, mă întristează şi mai mult. S-a născut la Oradea, într-o familie evreiască de rit ortodox, cu identitate maghiară. Şi-a urmat studiile în acelaşi oraş, mai întâi la şcoala primară şi gimnaziul cu limbă de predare română, iar din 1940, la Liceul Evreiesc Neolog „Dr. Kecskeméti Lipót”. S-a numărat printre puţinii evrei care nu au fost scoşi din casă pentru a fi concentraţi în ghetou, întrucât locuinţa lor se afla în perimetrul desemnat pentru înfiinţarea ghetoului, astfel încât familia Kallós a putut rămâne în locuinţa cu două camere, în care – în perioada funcţionării ghetoului – au fost înghesuite circa treizeci de persoane. La vârsta de şaptesprezece ani a fost deportat la Auschwitz. Acolo şi-a văzut mama pentru ultima oară. A ajuns, împreună cu tatăl său, în lagărele de concentrare naziste din Buchenwald şi Magdeburg. Munca grea de la Magdeburg a deteriorat în aşa măsură starea fizică a tatălui său încât, peste trei luni, când amândoi au fost readuşi la Buchenwald, părintele său a fost selectat şi retrimis la Auschwitz unde a fost omorât.Read more…

Arta Manuelei Holban

Manuela Holban este un artist care s-a pregătit din cea mai fragedă tinerețe să devină pictor, nepermițând nicio clipă vieții să o abată de la acest țel. Și-a început studiile la Liceul de Arte Plastice din București, urmând apoi cursurile Institutului de Arte Plastice din capitală, unde a fost studenta maestrului Corneliu Baba. Înainte de a lua în 1987 calea exilului, a lucrat ca restaurator la Muzeul Național de Artă, o experiență care a învățat-o să aprecieze și să respecte operele și arta trecutului. Ajunsă în Statele Unite, într-o lume care nu îi era familiară, și-a continuat dezvoltarea artistică bazându-se primordial pe valorile însușite acasă. În decursul celor peste trei decenii care au trecut de atunci și-a expus lucrările în cadrul a douăzeci și cinci de expoziții personale, dar și a altor peste patruzeci de expoziții de grup, în SUA, Europa şi din alte ţări. Expoziția pe care am avut plăcerea să o vedem pe simezele Muzeului de Artă din Cluj la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie a marcat într-un mod absolut feeric întoarcerea artistei în țara sa de baștină după 31 de ani de pribegieRead more…

Ce avem de făcut la 74 ani de la Holocaust?

Trebuie să conștientizăm în sinea noastră, a membrilor generației noastre și în cea a generațiilor care urmează cel mai mare pericol. Faptul că, în lipsa atenției și a unor hotărâte proteste, sisteme democratice sau democrații disimilate pot da naștere unor regimuri distorsionate care sunt în stare să construiască societăți în care, așa cum a fost în cazul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Ungaria și în România, statul și instituțiile sale – parlamentele naționale, guvernele, armata, forțele de ordine, administrația publică, forțele politice șșmd. ‒ pot adopta legi și decrete îndreptate împotriva unor grupuri ale propriilor lor cetățeni, cu scopul distrugerii acestora. Să ucidă cu legea în mână, am putea spune, pentru că și în timpul Holocaustului a existat câte o lege în vigoare pentru fiecare oroare și fărădelege comisă…O altă sarcină este de a repara, pe cât este posibil, prejudiciul pricinuit. Tratatele de Pace de la Paris din 1947 au prescris în mod foarte clar: bunurile mobile și imobile care au aparținut familiilor de evrei distruse în întregime, care au rămas fără moștenitori și nu puteau fi astfel revendicate de către nimeni, și care au intrat fără vreun just temei în posesia statelor noastre, trebuie restituite comunităților evreilor supraviețuitori. Cu toate că această prevedere imperativă a fost inclusă în anul 1948 în dreptul intern atât în Ungaria, cât și în România, prin adoptarea de către parlamentele naționale a unor legi speciale, restituirea acestor bunuri nu a fost efectuată nici până astăzi. O licărire de speranță în acest sens a venit la semnarea în anul 2009 atât de către Ungaria, cât și de către România a Declarației de la Terezin, prin care statele participante se angajau să restituie averile în cauză respectivelor comunități ale supraviețuitorilor….Read more…