Martorii fotografi ai revoltei clujene din decembrie 1989

Nu este o sarcină ușoară pentru mine să vernisez această expoziție de fotografie și să vă vorbesc despre imaginile expuse. Fotografia documentară poate surprinde deopotrivă stângăcia și stânjeneala, fățărnicia și adevărul, bucuria și întristarea, speranța și letargia, iar privitorul le poate descoperi cu ușurință pe toate acestea fără a avea nevoie de explicații sau interpretări. Mai ales în cazurile în care fotografiile au fost realizate de persoane cunoscătoare ale tainelor acestei profesii, oameni care știu exact misterele compoziției unei imagini bune, precum și pe ce anume trebuie să se concentreze.

Cele spuse sunt valabile și se măsoară la fel și în cazul lucrărilor expuse aici de către László Adorjáni, Rareș Beuran, József Essig, Károly Feleki, András Kovács, Vasile Luca, Eugen Moritz, Remus Rusu și Géza Vass. Numai că în zilele în care aceste fotografii erau realizate, totul era diferit față de cum fuseseră cu o zi sau cu câteva zile mai devreme. Dacă ne uităm la lucrările expuse, putem observa imediat că de pe acestea ne privesc oameni dinamici, plini de speranță, bucuroși și gata de acțiune, oameni care în acele zile ale lui decembrie 1989 s-au angajat fără rezerve în revolta populară de mult și de către mulți așteptată în taină, precum și în evenimentele revoluționare produse într-o atmosferă devenită deodată fierbinte și care purta promisiunea schimbării soartei întregului popor.

Să o spunem încă odată, exact și răspicat: vorbim despre revoltă populară și despre revoluție. Cu siguranță vor fi mulți, poate și printre noi, care vor pune la îndoială adevărul acestor vorbe și ne vor replica că toate s-au întâmplat altfel. Că totul a fost de fapt regizat, a fost o mare manipulare, cu minciuni flagrante, cu exploatarea bunelor intenții ale maselor, și că scenariul a fost menit să înlocuiască dictatorul fugit și clica lui, cu o altă gașcă la fel de dezgustătoare.

Eu însă țin la adevărul acestor cuvinte, cuvinte a căror semnificație o am în vedere la valoare nominală. Deoarece pentru mine și pentru mulți dintre concetățenii mei, în decembrie 1989, dictaturii comuniste i-a pus capăt o revoltă populară care a început la Timișoara și s-a extins apoi la Cluj, București, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș și în alte locuri, transformându-se într-o revoluție cu program bine gândit și cu obiective clare.

Așa că nu pot uita bucuria, speranța și voința de acțiune care ne-au cuprins și care au pus stăpânire pe noi toți în acele zile cu momente absolut înălțătoare. Nu pot uita nici doliul care a înconjurat sicriele revoluției. Autorii lucrărilor expuse au surprins toate aceste sentimente cu aparatele lor, deoarece au realizat că sunt martorii unui eveniment istoric real, și au știut sau au simțit de la început că ar fi bine să documenteze tot ceea ce au văzut și pentru generațiile viitoare.

În aceste imagini nici pe departe nu pot fi văzute persoane care se îndoiesc de sinceritatea revoltei populare și nici mase de oameni care sunt sceptici față de revoluție. Dimpotrivă, majoritatea fotografiilor, în afara celor care au surprins momente de doliu, sunt pline de chipuri vesele, zâmbitoare, pline de speranță, de oameni care și-ar fi sacrificat și viața în acele zile și ore pentru libertate. Și, din păcate, au fost mulți semeni de-ai noștri care s-au jertfit și de care ne amintim cu deosebită pioșenie. Pe de altă parte, cei mai mulți dintre noi am crezut sincer că puterea poporului ar putea pune țara pe o cale democratică și să forțeze construirea un sistem care să nu mai atace niciodată valorile fundamentale ale libertății și demnității umane, și să nu mai supună niciodată discuției și relativizării principiul crezut de noi atunci sfânt, al solidarității.

Imaginile acestea îmi întăresc convingerea că toți expozanții au văzut evenimentele de acum treizeci de ani cam în același fel în care le-am văzut și eu și alți semeni de-ai noștri. Bucuria și speranța noastră au fost de o sinceritate fără margini. Văzând și înțelegând dinamismul și determinarea maselor, atunci nimeni dintre noi nu s-a gândit că cineva ar avea de gând să creeze sau să participe la conspirații cu țelul de a întoarce revoluția în beneficiul său și al prietenilor săi sau să acapareze puterea cu vreun scop ocult. Nu ne-am gândit nici la faptul că după treizeci de ani am putea fi puși în situația de a ne întreba: oare de ce și oare cum a fost posibil ca ideile înălțătoare ale procesului de democratizare care a urmat eliberării noastre din 1989 să conducă în aceste mici și mizerabile state din Europa Centrală și de Est la crearea și consolidarea unor regimuri autocratice prin excelență naționaliste și xenofobe. În care astăzi, atât de pe amvoane politice, cât și de pe cele ecleziastice, se incită deschis și fără opreliști la ură împotriva semenilor noștri, în care personaje obscure calcă în noroi triplul principiu al libertății, demnității și solidarității, pe care noi în 1989 îl credeam pe vecie încrustat în piatră și de necontestat. Pur și simplu nu ne-am gândit la asta. Am fost oare naivi? Se poate. Consider însă că ideile și obiectivele revoluției sunt viabile și valabile și azi și constituie o permanentă sursă de putere de viață și acțiune. Acesta este și cel mai frumos și mai sincer mesaj al fotografiilor înălțătoare adunate și expuse aici de către László Adorjáni, Rareș Beuran, József Essig, Károly Feleki, András Kovács, Luca Vasa, Eugen Moritz, Remus Rusu și Géza Vass.

Felicit autorii imaginilor și le mulțumesc pentru experiența deosebită pe care ne-o oferă cu fotografiile lor. Vă doresc tuturor încă foarte multe fotografii grozave, și nu în ultimul rând speranță și bucurie. Și vă mulțumesc că m-ați ascultat.

Zoltán Tibori Szabó

Fotografii de József Essig

Rostit la vernisarea expoziției documentare 1989, în ziua de 28 decembrie 2019, Cluj, Galeria Stars, Curator: József Essig

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Mike Klein commented on January 10, 2020 Reply

    Excelent articol, mi-a făcut mare plăcere să-l citesc. Faptul că a fost o revoltă populară este de necontestat așa cum prezintă și autorul.

  • Andrea Ghiţă commented on January 9, 2020 Reply

    Unele dintre fotografiile făcute pe străzile Clujului, în primele zile de după 22 decembrie, au a devenit şi mărturii privitoare la faptul că în dispozitivul militar scos pe stradă în zilele de 23-24 dec. pentru a proteja revoluţia, se afla şi unul dintre ofiţerii care în 21 decembrie trăsese în revoluţionari. Printre cei care l-au recunoscut s-a aflat şi soţul meu. Cercetarea faptelor s-a întins pe ani şi ani de zile. Soţul meu a fost invitat să depună mărturie, dar în final nu am aflat dacă acest caz s-ar fi judecat şi care a fost sentinţa.
    József Essig, autorul fotografiilor publicate, este unul dintre cei mai buni fotografi de artă clujeni şi unul dintre cei mai prolifici şi mai talentaţi operatori imagine de la TVR Cluj. Am realizat mai multe filme împreună, unele premiate.

  • Maria Roth commented on January 9, 2020 Reply

    Mă număr printre norocosii care au trăit acele aceleasi tip de experienţe atunci, la revoluţie, pe străzile Clujului. Chiar dacai nu am fost prea mult timp pe străzi, ci mai mult la locul de muncă, la Leagănul pentru copii, fiindcă cei mici aveau nevoie de adulţi pe lângă ei. Nu toţi salariaţii au reuşit atunci sa vină la lucru. Dar entuziasmul acelor zile e de neuitat. Cum de neuitat rămân si victimele acelor zile. Merci pentru fotografii,

  • Tiberiu Ezri commented on January 9, 2020 Reply

    Am urmarit si noi in direct la televiziunea israeliana, revolutia din 1989 si ne-am bucurat de bucuria poporului roman.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *