Ca să ne bucurăm de viaţă trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine, să înţelegem mediul în care trăim şi să fim în ton cu natura înconjurătoare, unde există atât factori favorizanţi cât şi dăunători

,distrugători chiar. Printre aceşti relaţia om-mâncare este una din cele mai importante.

Eu m-am străduit să înţeleg această relaţie în toată profunzimea sa şi se pare că sunt pe drumul cel bun, ceea ce vă doresc din suflet şi vouă. Am început cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată sau prea târziu. Primul lucru pe care l-am înţeles a fost că viaţa noastră este în pericol de a fi controlată, din ce în ce mai mult, de produsele alimentare industrializate adesea dăunătoare sănătăţii, că suntem cotropiţi din ce în ce mai puternic de o adevărată „maşină infernala’ care ne dirijează, ne încorsetează şi ajunge să ne distrugă viaţa.

Ce mâncăm?

Chestia pare simplă: mâncăm ce găsim sau putem să achiziţionăm de la sursele de alimente care ne înconjoară. Dar daca trebuie să diferenţiem între sursa şi costul alimentelor, vedem că, de fapt, avem foarte puţine opţiuni.

În anul 2006, americanul Michael Pollan a publicat lucrarea: A Natural History of Four Meals (Istoria naturala a celor patru mese). Esenţa aceste cărţi se referă la „de gustibus non disputandum” (pe româneşte, când pisica a fost întrebată de ce-şi linge … labele, răspunsul a fost: „e o chestie de gust”), precum şi la omul modern, pus în faţa marii varietăţi de alimente la care parcă te îndeamnă la excesul de bunătăţi, de obicei urmat de nelipsitul impas alimentar. Daca acum un veac tehnologia producerii, conservării, transportului şi desfacerii alimentelor era în bună măsură legată de influenţa local-culturală a fiecărei naţiuni, astăzi noile tehnologii nu mai ţin cont de fiecare produs alimentar legat de un sezon climatic specific sau de o anumita zonă de pe glob. Astăzi alimentaţia modernă pune la dispoziţia noastră, produsele cele mai diverse de pe mapamond. Pollan a constatat că produsele alimentare la care avem acces pentru alimentaţia zilnică pot fi grupate în trei categorii principale.

1. Agro-industrială

Preparate din produse agro-alimentare procesate de ferme agricole sau/şi complexe industriale gigantice, care apoi se desfac cu amănuntul în supermarket sau la restaurant şi pe care marea noastră majoritate o foloseşte zilnic, cumpărând:

1.1 Legumele si fructele deja tratate cu insecticide şi alţi agenţi împotriva dăunătorilor, microbilor şi a altor fiinţe unicelulare parazite, precum şi pentru împiedicarea alterării rapide a produsului care îl face nevandabil;

1.2 Cereale sub formă de grăunţe sau făină din grăunţe, tratate în prealabil cu erbicide şi pesticide, modificate genetic ca să le confere rezistenţă la dăunători, dar care ne duce către viitorul nostru cancer la ficat sau pancreas;

1.3 Preparatele din aceste făini cum ar fi aluaturile şi produsele de panificaţie sau cerealele pe care le consumăm cu multă plăcere la micul dejun, împreună cu produsele lactate provenite de la vaci, oi, bivoliţe şi capre, hrănite cu compost pe bază de făină de porumb, melasă de porumb, hormoni, antibiotice, etc.);

1.4 Mai toate produsele de panificaţie şi de patiserie cumpărate de la aceleaşi supermarket care mai are şi brutărie proprie unde se coc cornurile, chiflele, pâiniţele şi baghetele speciale, precum şi cele cu gaură – numite bagel – , gogoşile extra dulci sau alte prăjiturele şi produse de patiserie. Mai sunt şi biscuiţii, bomboanele si ciocolatele – solide sau îmbuteliate – industriale care iarăşi sunt îndulcite cu melasă de porumb; sa nu mai vorbim de sucuri din concentrate şi băuturi carbogazoase îndulcite fie cu melasă de porumb, bogată în calorii, sau cu dextroză şi eritrolul obţinut pe cale chimică tot din porumb dar care sunt mai sărace în calorii (dar la fel de nocive).

1.5 Carnea tratată cu agenţi chimici toxici şi detergenţi de spălare şi împrospătare, insuficient clătită pentru eliminarea lor totala; sau aceeaşi carne tocată şi amestecată cu alţi agenţi, de data asta sub formă de adaus alimentar, din care melasa de porumb este iarăşi nelipsită, dând naştere efectului de biciuire a gustul şi având drept efect îmbolnăvirea tubului digestiv. Ca să nu mai vorbim de preparatele industriale din carne şi produsele lactate, cum ar fi cârnaţi, salamuri, carne sărată şi afumată, precum şi iaurt, smântână, unt, brânzeturi care conţin o adevărată farmacie de chimicale de toate soiurile şi pe toate gusturile, care parcă ţi se vâră singure în gură, atunci când conţin şi melasă de porumb. În plus, marile abatoare primesc pentru sacrificare animale crescute cu hormoni de creştere şi antibiotice, furajate cu compost pe bază de porumb modificat genetic şi tratat cu fertilizatori artificiali şi iarăşi cu erbicide şi insecticide, care sfârşesc în farfuria noastră şi ne îmbolnăvesc de multe ori grav.

2. Produse Organice

Produsele (aşa numite) organice, cultivate sau crescute în condiţii de grădină de zarzavaturi pe care micii fermieri le cultivă, le cresc fără insecticide, erbicide şi alţi anti-dăunători, le culeg şi le vând în cantităţi relativ mici pe piaţa de produse agricole locală sau pe care le desfac prin aşa numitele magazine alimentare cu produse de provenienţă certificat organică. Sunt şi aici, în SUA, pieţe numite Farmer Market, pentru produsele gospodăriilor mici si mijlocii, precum şi ateliere-bucătării locale, pentru prepararea produselor „ca la mama acasă”. Avem de asemenea şi o serie de firme mijlocii care prepară şi desfac prin magazine specializate numai produse fără erbicide, insecticide, cultivate din seminţe proprii (nemodificate genetic) cum ar fi la noi, in SUA: „Organic Farms”, „Whole Foods”, „Trader Joe’s”, sau „Mustard Seed”. Mai nou, unele magazine de tip supermarket au înfiinţat secţii de produse agricole cultivate, crescute şi preparate organic. Produsele etichetate „organic” din carne, au drept sursă vite şi oi care pasc iarbă şi nu sunt îndopate precum gâştele cu porumb (stomacurile neavând enzimele necesare sa-l digereze), sau păsări de curte care ciugulesc boabe şi făină de porumb, dar nu compost industrial; care nu au nevoie de antibiotice şi care, când ajung la micul abator de sacrificare şi curăţare sunt toate vii şi sănătoase (în marile ferme de păsări s-a constatat că aprox. 5% din păsările ajung moarte la abator). Deocamdată produsele „organice” sunt mai scumpe decât cele de provenienţă industrială.

3. Produse din curtea noastră

Produse alimentare pe care ni le cultivăm, le creştem, le procesăm şi le consumăm noi înşine, în grădina din dosul casei sau folosind parcele de pământ anume închiriate de către populaţia orăşenească de la mici companii înfiinţate tocmai în acest scop. Aceste organizaţii îţi arendează şi parcelează terenul închiriat, ţi-l pregăteşte pentru cultivare, după indicaţiile tale şi te ajută să-ţi stârpeşti dăunătorii sau paraziţii, prin metode naturale. Ba poţi să-ţi construieşti şi o micro-seră pentru a cultiva produse vegetale destinate numai consumului personal pe timp de iarnă.

La fel şi cu creşterea animalelor. Multe familii de orăşeni cresc iepuri de casă şi păsări de curte, mai ales în suburbii, la sate sau în localităţi mici sau se asociază cu câte un fermier care le creşte porcul, oaia, capra, vaca sau orătăniile din ograda şi de la care poţi să iei lapte şi produse lactate, sau ouă, sau pui tăiat şi curăţat în faţa ta. Tot aceşti fermieri îţi cresc porcul sau mielul şi când vrei ţi-l taie, îl tranşează şi ti-l prepară în produsele de carne dorite. La fel poţi să faci şi cu vânatul pe care îl aduci: căprioara, urs brun, porc mistreţ, crocodil sau curcan sălbatic, dacă eşti vânător. Sau ţi-l prepari singur acasă, dacă te pricepi.

Cât timp am locuit în Buffalo, NY, deşi conduceam o firmă (Engineering and R&D) cu 45 salariaţi, am plantat în grădina din spatele casei meri şi peri (şi apoi i-am altoit). Tot atunci mi-am organizat o grădiniţă de zarzavaturi în care cultivam roşii, ardei, castraveţi, dovlecei, morcovi, ţelină, ridichi, ceapă şi usturoi, leuştean, mărar şi pătrunjel. Ba chiar şi o mică viţă de vie.

La Tucson, în Arizona, am plantat portocali şi lămâi. Cu vegetalele stau mai prost (de, teren de desert uscat). Am reuşit să cultiv numai leuştean, dar mă gândesc să-mi fac o seră de tip israelian cu plase negre, care să reducă lumina soarelui din timpul zilei şi să pulverizeze apa deasupra răsadurilor, asta pentru crearea unui climat mai umed.

Toate acestea, pentru că mi-am dat seama că dacă nu evit produsele agro-industriale, o să „dau în primire” mult mai repede sau după lungi suferinţe. Aşa că am început să evit produsele alimentare agro-industriale de la punctul 1., precum şi cele gata procesate industrial. Cumpăr pâine numai de la un brutar de cartier care face 200 -300 de pâini pe zi, din făina de grâu măcinată la moara lui, folosind grâu organic, în care bagă tot felul de seminţe care mai de care mai exotice, dar fără melasă de porumb sau alte siropuri deochiate. O pâine costă 6-8 dolari, dar mâncând numai 2 felii pe zi nu ajung să sărăcesc. Copiii mei mănâncă fiecare numai un bagel pe zi, cumpărat tot de la un brutar de cartier din localitatea unde trăiesc, iar soţia mea a găsit o brutărie care nu foloseşte de loc făină de grâu, ci din germeni de cereale şi este distribuită de compania Trader Joe’s. În rest mai mâncăm numai ovăz (oatmeal) natural fiert în apă. Noi nu mâncăm orez şi nici paste, ci numai un fel de Widle Rice care este de fapt un fel de grăunte dintr-o iarbă speciala care creşte în Mexic; şi, din când în când Quinoa din Peru, care ne place foarte mult, deşi este extrem de bogat în calorii. Rodica, soţia mea, mai coace câte o prăjiturică făcută tot din făină organică, la care adaugă nuci si gemuri de cranberry şi dulceaţă de cireşe sau de prune, făcute tot în casă, fără zahăr, sirop sau melasă adăugate. Este o maistră în preparat şi copt Biscotti, pe care le trimite periodic copiilor.

Eu sunt bucătarul şef în casă

…şi nu prăjesc nimic. La mine în bucătărie totul se găteşte fie prin fierbere (apă sau abur) sau se coace.

Chiar şi carnea organică pe care o cumpăr de la ţărani sau de la magazinele de produse organice. Dacă am nevoie de carne tocată o toc eu, acasă. Gătesc mai ales cartofi copţi (mie îmi plac cei dulci) şi zarzavaturi: conopidă, broccoli, morcovi, varză obişnuită sau de Bruxelles (călită sau coaptă) ,vinete, dovlecei, rădăcină de ţelină sau de pătrunjel organic, precum şi mâncare de mazăre şi fasole verde, fasole uscată, linte, năut, etc. Ciupercile (bogate în proteine şi sărace în calorii) le consumăm crude sau la cuptor. Mai rar sub formă de tocăniţă. Numai peştele trebuie sa-l cumpăr de la prăvălie, dar caut numai peşte prins în sălbăticie, de obicei de apa sărată. Nu cumpărăm niciodată peşte sau moluşte crescute la fermă. Şi bem numai apă; rar un vin de masă bun, o vişinată sau afinata făcută în casă. Şi numai la mese festive.

Ba mai pun şi murături pentru iarnă, la borcan. Deşi aici nu prea e nevoie, că poţi să cumperi murături de la tot felul de bucătării-magazine din Europa de est sau din extremul orient. Ruşii, polonezii, ungurii, libanezii, ba chiar şi bulgarii au produse cu specificul lor pe care le vând în astfel de magazine exotice. Produse româneşti găseşti numai în marile colonii de români din NYC, San Francisco sau Los Angeles. Indienii, vietnamezii, chinezii şi coreenii vând şi ei produsele lor specifice în magazine specializate în produse din extremul orient. Dar cum cele mai multe din produsele orientale nu sunt controlabile, europenii şi americanii caucazieni sau afro-americani nu le prea cumpără.

Celelalte produse din Europa şi din Israel se vând în supermarket obişnuite, dar la raioanele speciale care sunt controlate şi etichetate ca atare. Deşi şi aici, in New York City, au fost descoperite organizaţii de tip mafiot care îmbuteliază. spre exemplu ulei de măsline de calitatea a doua in amestecuri, provenind de cine ştie unde, şi pe care le vând sub formă de ulei de măsline italian extra-virgin, adică numai din măsline presate la rece. Eu personal prefer uleiul de măsline grecesc sau uleiul de floarea soarelui din Peru, pentru copt dulciuri.

Într-un cuvânt, mâncăm de toate, nu ne lăudăm ca suntem vegetarieni, dar carnea, lactatele şi pestele sunt destul de rare pe masa noastră. Zilnic mâncăm salate cu zeamă de lămâie şi tot felul de crudităţi, precum şi legume gătite. Cât despre fructe, nu există o masă fără ele. Dar aveţi grijă că şi ele pot fi foarte bogate în calorii. Un măr mijlociu poate avea 130 calorii. Două roşii mijlocii au cam 120 calorii; la fel si o pară. Doar castraveţii şi ridichile roşii sunt mai sărace în calorii.

Nu mai ştim ce sunt semipreparatele, fie ele congelate sau nu sau cele de la magazinele specializate. Cât despre preparatele din restaurant, adevărul este că nu prea mergem la restaurant. Şi nu ştiu de ce, dar toţi prietenii si cunoscuţii preferă să mănânce la mine. „Eat at George’s”.!

Din când în când ne deplasăm câte o zi întreagă sau chiar mai multe. Atunci ne pregătim cutiuţe (sticla sau porţelan) cu crudităţi, salate, ouă fierte şi fructe, pe care le transportăm într-un refrigerator de călătorie. Când dăm de câte un Whole Food market cu restaurant propriu ne mai oprim şi acolo daca se întâmplă să ni se facă foame. Cred că de peste zece ani închiriem camere numai la hoteluri care au şi camere cu un colţ de bucătărie, unde poţi să-ţi încropeşti ceva de gătit.

Cât despre salamuri sau pastrame sau cârnaţi sau crenvurşti sau şuncă fie ea chiar şi afumată, aproape de loc sau extrem de rar. O data pe an cumpăr un jambon (12-15 kg) de porc (cu os) pe care îl fierb cu piper şi foi de dafin uscate şi din care mâncăm toată iarna. Nici la păsări nu ne prea înghesuim. Câteodată fac pârjoale din carne de curcan organic sau pulpă de pui (tocat acasă) la cuptor, şi uneori piept de pui sau de curcan din care fac şniţele pe care le coc tot la cuptor. Rodicăi îi place şniţel de pui cu ceapă şi cu sos de roşii, dar eu îl fac in stilul caciattori că aşa îi place ei mai mult. Cât despre mâncarea vegetariană cu fasole uscata de tip mexican, numită chilli, eu prefer de o mie de ori iahnia de fasole de Cluj precum şi Kolozsvári káposzta. (varză à la Cluj).