George Petrineanu: ŢARA fără GHIŞEE, cu DRAGOSTE de NATURĂ şi CUMPĂTARE sau CE ESTE SUEDIA? (partea a V-a)

 

Poate ar fi cazul să încerc să mă îndepărtez de povestea propriei persoane ca să fac mai mult loc unor realităţi suedeze pe care încerc să le surprind. Pentru că viaţa iţi este împletită cu viaţa comunităţii,


Nici acum nu m-am ostenit să cunosc nici o zecime din toate legile şi regulile importante. La fel ca un şofer cu experienţă şi permis internaţional, conduci la ,,bunul simţ”. Timpul economisit cu buchisitul regulilor îl foloseşti pentru tine şi cei apropiaţi.

În prag de ruptură a zidului

Am avut un răgaz de câteva luni să începem demersurile pentru azil politic până când, în mod incredibil de şocant.. obiectul azilului politic a implorat el însuşi
În vara lui ’89 în Stockholm zvonurile care circulau în comunitatea românească erau confuze sau contradictorii. Am fost găzduit câteva zile la un prieten din copilărie. Spirit sceptic şi intransigent, a început direct să mă dădăcească prin a-mi spune că am nişte apucături de sălbatic, că mă strâmb când vorbesc şi am ticuri (voi reveni la asta). Apoi în bucătărie a ţinut să-mi arate că trebuie să turtesc ambalajele de carton (cutiile de lapte) că să nu încarc cu ele pungă de gunoi şi să nu torn detergent de vase cu toptanul, ci doar câteva picături într-un pahar cu apă. A fost primul meu contact cu modestia şi cumpătarea, la care nu avusesem a mă gândi până atunci. Sunt şi acum mândru de mine că i-am acceptat fără să crâcnesc sfaturile. Mai târziu aveau să se perinde prin casa noastră în vizită şiruri de compatrioţi, unii rude. Puţini din ei s-au arătat dispuşi să facă lucrurile şi altfel; las’ că ştiu eu mai bine, era replică iritată. Dar spiritul maleabil avea să prindă bine.

Am întâlnit români îngrijoraţi
În acelaşi timp, m-a încercat un sentiment de amărăciune chiar în prima seară. I-am împărtăşit prietenului meu că mă aşteptam să ajung într-un paradis social în care compatrioţii mei erau vizibil fericiţi şi veseli, nu mohoraţi.
Nu ştiu ce mi-a răspuns, dar destul de repede am putut constata o crispare la mulţi dintre români, mai vechi sau mai noi, maghiari sau români din regat. Mai toţi se temeau de Securitate, de securistul care te iscodea disimulat într-o cunoştinţă. Dacă îţi trecea prin cap să intri la Ambasadă României erai clasat direct că fiind unealta securităţii (dacă ieşeai de acolo) sau, dacă nu mai apăreai, aşa cum se mai zvonea, erai erou dizident. Cu îngrijorare am trimis prin postă o cerere de renunţare la cetăţenie pentru întreaga familie. ,,Renunţarea” era o poveste scumpă, vreo 500 euro în banii noştri. În plus, ţi se mai cerea să pui până şi timbre pentru retur în scrisorile adresate ambasadei. Sistemul cu timbrele a dăinuit şi după aceea şi tare mă tem că ele nimereau pe altundeva. Această crispare a comunităţii româneşti a fost pasă-mi-te unul din preţurile libertăţii şi unei bunăstări relative primite odată cu ea. La ea se adăuga un fel de întrecere ideologică între cei ramaşi, mulţi impregnaţi fără voia lor de un naţionalism care îi făcea să repugne automat pe oricine ,,părăsea” ţara. Dovezile că ,,fugarii” au eşuat erau trofeele naţionaliştilor, pe când reuşită era trofeul celor care, cu riscuri, părăsiseră încăperea. În acest campionat al prestigiilor ,,regula principală a jocului” era să nu te recunoşti învins chiar dacă asta se vedea cu ochiul liber. La nevoie, continuăm să minţim, ca să nu le facem pe plac ,,ranchiunoşilor” care arătau cu degetul. Dar ce ştiam noi ce e reuşita? Să te ,,realizezi”, nu-i aşa?

Mecanismul bine reglat al sistemului de protecţie sociala
În aşteptarea stătutului de azilant politic şi mult râvnitului permis de şedere şi muncă, luai contactul cu serviciul de primire a refugiaţilor şi cel social. Bine puse la punct şi nu întotdeauna cum ne aşteptam
După depunerea cererilor primeai drepturi similare cu ale oricărui cetăţean suedez (cu câteva excepţii). Copiii aveau drept la scoală, toată familia la locuinţă şi mijloace de subzistenţă. În prag de iarnă se putea primi, la cerere, o sumă rezonabilă pentru ,,bani de haine”. Nu e de mirare că mulţi străini, nu numai români, se specializaseră pe colectarea sistematică a ceea ce credeau ei că sunt drepturi ce li se cuvin. Mai târziu am văzut că cetăţenii integraţi social percepeau ajutoarele ca pe un semn că ajunseseră rău de tot. De aceea foarte puţin le doreau şi cereau.
Tot un drept fundamental era să fii asistat de un translator şi să primeşti un avocat din oficiu care să te ,,apere” împotriva eventualelor decizii nefavorabile ăla Ministerului Imigraţiei

Întâlniri cu maghiari
Sper să nu greşesc gândind că primii ani în nouă ţară i-am trăit cu bune inspiraţii care ne-au ajutat să ne racordăm cu uşurinţă la noul întâlnit la tot pasul. În afară de inspiraţie, ce e drept, misiunea de integrare iţi era uşurată de transparenţa interfeţelor cu autorităţile. În 22 de ani am fost de 2-3 ori maxim la un ghişeu (restul petiţiilor şi demersurilor, puţine câte erau, se rezolva ori… de la sine, ori contactând autorităţile la telefon sau prin poştă) şi niciodată la un notar. Puţinele dovezi de legalizat se făceau prin metodă suedeză: o cunoştinţă îşi punea semnătură şi telefonul pe o copie xerox şi.. gata legalizarea. Eram copleşiţi de această încredere şi degajare. Autorităţile aproape nu existau pentru noi, chiar dacă stăteam încă cu frică să nu fim azvârliţi înapoi în România Mai târziu, aveam să dau un nume acestei binecuvântate maniere de lucru cu publicul ,,Suedia Fără Ghişee” şi să o doresc şi pentru România. Staţi liniştiţi, dorinţa nu mi s-a îndeplinit.

Primul nostru translator român a fost Şandor, maghiar din Cluj, venit de mulţi ani în Suedia. Şandor era un jovial dar la primul contact era teribil de timorat: nu putea rupe o vorbă în româneşte. Aveam totuşi la activ vreo 3-4 săptămâni de cursuri de suedeză (oferite gratuit tot de Serviciul de primire a Refugiaţilor) şi, împreună cu engleză, pe care o vorbesc până şi.. câinii în Suedia, ne descurcăm binişor
Spuneam de inspiraţie. La prima întâlnire de gradul trei cu translatorul nostru am avut tactul de a nu ne bate cu pumnii în piept cu ,,româneala” noastră cea verde. Asemeni arbitrului priceput, am lăsat jocul să continue, nu am forţat nu am insistat şi am păstrat tot timpul un aer degajat. Văzusem doar că peste tot în jurul nostru lumea zâmbea, saluta, mulţumea, îşi cerea scuze.
În câteva zile devenisem cei mai buni prieteni, iar lui Şandor îi revenise şi deprinderea de a vorbi româneşte, chiar foarte bine. Soţia lui, o doamnă tot din Cluj, vorbea numai suedeză cu noi, deşi probabil că ar fi putut conversa un pic şi în româneşte Nu ne-am formalizat, nu ne-am simţit ofensaţi – nu aveam de ce şi relaţiile noastre au rămas cordiale. Altă dată, un maghiar abia întâlnit pe stradă, venit tot din România, ne-a găzduit la el cu căţel şi purcel. Noaptea, în timp ce noi trăgeam aghioase, ne-a făcut o surpriză reparându-ne în mod miraculos cuplajul de la starterul Oltcit-ului nostru. Era mecanic auto şi pur şi simplu a făcut chirurgie, tăind şi sudând la loc un ansamblu care de fapt trebuie aruncat şi înlocuit Sunt convins că ar face-o oricând din nou pentru noi şi noi am face orice pentru el. 

Două decenii de schimbări esenţiale
În ultimele două decenii Suedia a trecut prin nişte transformări importante. Evenimentele care le-au declanşat au fost, în ordine: o recesiune economică cu şomaj serios prin 1991-1994, răsturnarea balanţei politice prin venirea, aproape pentru prima dată, la putere a Liberalilor suedezi, ,,Moderaterna” după decenii în şir de socialism periodic cu uşoară tentă comunistă când şi când Apoi, intrarea în UE, revoluţia IT şi revoluţia discretă, dar profundă, a multiculturalismului, mai ales în ultimul deceniu. Toate cele trei au însemnat, fiecare în felul său, deschidere, deschidere, deschidere. De la bere şi cafea filtru apoasă, la vin franţuzesc şi Espresso italian vârtos, ca să pomenesc doar două chestiuni superficiale dar des întâlnite.
De la ,,capete blonde” în televiziune, muzică, cinematografie, arta în general, s-a trecut la ,,capete blonde” şi păr negru creţ, piele tuciurie, nume imposibil de pronunţat Poate mulţi dintre compatrioţii mei din ţară ar ridică din sprâncene, văzând la Televiziunea Suedeză o seamă de şefi de program, regizori etc cu origine în Palestina, Africa, Bosnia şamd. Astăzi niciun om cu capul pe umeri nu mai scrâşneşte din dinţi la contactul cu aceste realităţi. Şi, vă rog să mă credeţi, te simţi bine. Îţi dai seamă ce ai fi pierdut. E loc pentru toţi…


Şi să nu uit. Chiar dacă unii ar fi dorit să se întâmple şi mai repede, alte tendinţe au fost că femeile, tinerii şi cei cu studii superioare au primit tot mai mult răspunderi peste tot în societate.
De asemenea, condiţia homosexualilor, care înainte era apăsată de tabuuri şi drame, a beneficiat de efectul unei relaxări sociale. Lumea s-a obişnuit şi nu mai face caz. Există alte lucruri care într-adevăr merită osteneala.

Căile de intrare în sistem
Cum am povestit într-unul din episoadele precedente, există segregare, rasism, violentă nedreptăţi, corupţie şi delincventă. Nu fac apologia unui sistem perfect. Oare merită să povestesc şi despre această faţa întunecată? Poate cu altă ocazie. Cosmetizarea realităţii nu foloseşte nimănui
S-au făcut paşi, dar mai e mult. Poate că idealurile plasate prea sus sau greşit nu vor fi atinse niciodată

Poate că unul din secretele integrării este să iţi intre în reflex să gravitezi în zonele societăţii care iţi convin, respectând bineînţeles regulile jocului. Şi iţi trebuie o mare doză de bunăvoinţă care lipseşte multora. să fii pregătit să întâmpini noul cu bucurie, de la mâncatul creveţilor până la renunţarea la mersul cu maşină peste tot şi la practicarea mişcării, a mersului pe jos. Este greu pentru mulţi să realizeze că va trebui să reia construcţia de jos. Un fel de ontogeneză care repetă filogeneză. Dar cei care au făcut-o ştiu că merită şi că ajungi din nou sus, de cele mai multe ori mai sus şi ,,altfel” de cât ai fost.

Din experienţa contactului cu persoane care s-au stabilit de curând în ţară, observ că găsirea unei slujbe, mai ales prima, oricât de modest ar fi postul cerut este extrem de dificilă. Contaţi pe cel puţin doi ani buni în care veţi depune zeci de cereri de angajare şi veţi fi fericit să fiţi chemat la 3-4 interviuri şi poate refuzat la toate.
Patronii şi angajatorii sunt foarte prudenţi Recesiunile au ameninţat, în 2009 şi acum din nou aducând cu ele şomajul şi în mod sigur asta îi face pe angajatori atât de zgârciţi

Există totuşi câteva chei relativ sigure în piaţa muncii. De exemplu o diplomă în medicină, stomatologie, inclusiv la nivel de trei ani. Apoi, prin căsătorie. O altă cheie este să şţii sau să înveţi cât mai repede limba. Chiar dacă un mare procent din suedezi pot comunică în engleză, folosirea limbii lor materne atinge şi alte coarde sensibile. Cine îşi face iluzii greşeşte – Suedia nu e o colonie, drept care nu poţi plaţi cu bancnote euro sau dolari cum îşi închipuie naivii.

Învăţăminte personale
Nu vorbesc în numele altora. Mă gândeam zilele acestea că fără cele două decenii trăite aici aş fi fost, eu şi familia mea lipsiţi de părţi importante ale ,,trupului”meu virtual. Lecţiile pe care le-am primit au fost modestia şi cumpătarea (nu în valoare absolută), exerciţiul empatiei, faptul că e mai simplu să fii corect fără să te păzească cineva (lucrez într-o mare întreprindere în care târziu am realizat că lipseşte noţiunea de sancţiune – aşa ceva se întâmplă în proporţie de unu la zece mii poate).
Mai înveţi dragostea pentru natură şi mişcare, chiar dacă nu ajungi să fii un sportiv, să fugi de sedentarism şi să respecţi mediul. Chiar dacă iţi dă mâna să laşi apa caldă curgând când faci altceva, nu te mai lasă inima. Dacă eşti dispus să asculţi şi primeşti semnalele, aceste transformări le resimţi ca fireşti şi plăcute. Am mai învăţat că la 50 de ani nu eşti un ,,pensionar” şi nu trebuie să te porţi ca un ,,moş”, că nu te îmbolnăveşti de inimă dacă urci scările pe jos sau nu îţi ,,îngrijeşti” sănătatea zăcând în pat cât e ziua de lungă. O parte din aceste învăţături nu sunt monopolul exclusiv al societăţilor scandinave.

Ele au pătruns peste tot prin mode, globalizare. Dar personal, mie îmi face plăcere că le-am deprins aici. Iţi ia probabil mai mult de cinci ani, dacă ai interes, să reuşeşti să decodifici sufletul unui popor. Stabilindu-te în altă parte treci inevitabil prin cele trei cicluri clasice ale unei crize psihologice, precedate de o ,,lună de miere”, mai lungă sau mai scurtă.  Poate nu vei mai avea niciodată prieteni adevăraţi, cum ai avut cândva, poate ei vor fi înlocuiţi cu ,,proiecte personale” mai mult sau mai puţin meschine.
Pentru mine şi familia mea, în numele căreia îndrăznesc să vorbesc, Suedia n-a fost numai o aventură care a meritat trăită.
Dar fiecare dintre noi, incluzându-vă şi pe dumneavoastră care aţi avut răbdare să citiţi, avem o rezolvare, asemănătoare sau total diferită, a ecuaţiei care ne preocupă pe toţi.
Mulţumesc pentru atenţie, chiar celor care citind au dat tot timpul din cap a dezaprobare.

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *