Liana Saxone-Horodi: SINAGOGA MARE din BUCUREŞTI la 165 de ANI de EXISTENŢĂ

Din ultimul număr al publicaţiei „Realitatea evreiască” aflăm că, în luna noiembrie 2012, Comunitatea Evreilor din București a aniversat 165 de ani de existenţă a Sinagogii Mari, cel mai vechi lăcaș de rugăciune evreiesc care mai există în Capitala României. Familia mea este legată de acest lăcaş, atât prin bunicul meu, David Saxone (Feuerstein), cât şi prin tatăl meu, avocatul Valentin Saxone,

care au fost în decursul anilor, enoriaşi şi membrii în conducerea Sinagogii.

 

Valentin Saxone, care a fost în 1936 vice-preşedinte al comitetului Sinagogii Mari, a scris în Israel un articol despre istoria acestei instituții, care stă la baza articolului meu.

În primul rând o precizare: a nu se confunda Sinagoga Mare de pe strada Adamachi nr. 11, cu Templul Coral, de pe strada Sfânta Vineri nr. 9-11, care a fost construit mai târziu, fiind inaugurat abia în anul 1867. Pe terenul pe care s-a construit Sinagoga Mare au existat patru mici sinagogi, ridicate de diferite categorii de meseriaşi, după obiceiul vremii, ca fiecare breaslă să-şi clădească o sinagogă proprie. În cadrul schimbărilor produse în Țara Românească după Proclamaţia de la Izlaz, care cerea „Emancipaţia Israeliților şi egalitatea politică pentru toți pământenii de orice religie” şi în atmosfera care exista în anii 1846-1847, premergători Revoluţiei de la 1848, comunitatea evreilor aşkenazi (polonezi), a hotărât să clădească un edificiu de cult impozant care a primit numele de Sinagoga Mare. Conducerea oraşului, apreciind importanţa acestui lăcaş de cult, a dat uliţei numele de Strada Sinagoga. Ulterior strada a primit numele de Dr. M. Beck, după numele unui venerabil rabin, pentru ca atunci când s-au proclamat legile antisemite, strada să devină Vasile Adamache.
Sinagoga a suferit în decursul anilor renovări şi extinderi, forma de astăzi fiind rezultatul marilor lucrări de modernizare, din perioada interbelică, terminate în 1936. Ca stil arhitectonic, sinagoga este un amestec de baroc și rococo. Edificiul are o boltă semicilindrică. Interiorul impresionează prin splendoarea decorațiilor, frumusețea zonei chivotului, marele candelabru. Pe drept cuvânt Sinagoga Mare a fost declarată Monument Arhitectonic de câtre Academia Română.
„Stilul oficierii în Sinagoga Mare – scrie Valentin Saxone în articolul amintit – nu era ‹ ortodox › ci ‹ neolog ›. Ca urmare altarul era în față, lângă chivotul cu sulurile Torei şi, nu în mijlocul sinagogii, ca la sinagogile ortodoxe”.
La serviciul divin oficiat de cantori cu deosebite calități muzicale, dintre care amintim pe Blecherovici, David Rabinovici, Kahane și Kraukurst, participa cor şi orgă, iar la festivităţi deosebite se adăugau şi instrumente de coarde. Corul era format din femei, bărbaţi şi copii, astfel că serviciile divine constituiau adevărate concerte de muzică religioasă. În timpul războiului au cântat în cor cunoscutele artiste Bibiana Goldenthal şi Judith Lazarovici.
Slujba religioasă se oficia în limba ebraică, dar predicile se ţineau în limba română. La Sinagoga Mare au slujit rabini de o mare cultură, doctori în teologie, iar predicile lor atrăgeau numeroşi credincioşi la rugăciunile de vineri seara și de sărbători. Trebuie amintiți în acest sens rabinii dr. Heinrich Alperin şi dr. A. M. Halevy. După război au funcţionat rabinii Zalman şi Marilus.Scrie Valentin Saxone: „În incinta sinagogii, enoriașii erau împărțiți în propietari de jeţuri (locuri) şi cei care închiriau locuri cu prilejul sărbătorilor. Aceste plăţi pentru jeţuri constituiau principala sursă de venituri a sinagogii. Jeţurile proprietate se moşteneau din tată în fiu. Dintre deţinătorii de jeţuri se alegea epitropia care conducea administrativ Sinagoga. Subsemnatul am succedat tatălui meu în 1923, după ce părintele meu a murit, și deși tânăr, eu am continuat tradiţia, fiind ales în conducerea sinagogii timp de 41 de ani, din anul 1924 până în 1965, când am emigrat în Israel. Trebuie să subliniez că am fost menținut în comitet chiar și în perioada 1959-1963, când am fost deţinut politic de regimul comunist”. Jeţul tatei, din rândul întăîi şi locurile pe care au stat, la galeria femeilor, mama şi bunica Luiza păstrează şi astăzi plăcuţa cu numele lor. Din broşura publicată cu ocazia terminării lucrărilor de renovare, extindere şi modernizare, aflăm că în 1936 existau 44 de propietari de jeţuri.
Frumusețea serviciului religios de sărbători (Roş Haşana şi Yom Kipur), atrăgea un public atât de numeros, încât pentru a evita supraaglomerări, se permitea intrarea numai cu invitații. Prietenul nostru Itzhak Guttman Ben-Zvi, fiul rabinului Zvi Guttman, îşi aminteşte că „la porţile de intrare erau câte doi jandarmi îmbrăcaţi în uniforme festive, cu chipiu împopoţonat cu păr de cal, care erau angajaţi special de conducerea sinagogii, pentru a permite intrarea numai celor ce și-au plătit locul”.
Sinagoga Mare a fost martoră şi un refugiu în situaţiile grele prin care au trecut evreii din București din cauza antisemitismului. Valentin Saxone povesteşte că „după retragerea nemților din Bucureşti (la sfârșitul Primului Război Mondial), studenţii instigaţi de A. C. Cuza şi parlagii de la Abator au vrut să facă un pogrom pe Calea Văcărești, între Calea Dudeşti și strada Sfânta Vineri, care era centrul cartierului evreiesc din acea vreme. Studenții veneau din spre Piața Sfântul Gheorghe, iar parlagii dinspre capătul Căii Văcăreşti (…) La Sinagoga Mare s-au format colective de apărare, între aceştia fiind şi soldaţi şi ofiţeri evrei demobilizaţi din armata română. Poliţia, deși a fost sesizată, nu avea nici o intenţie de a interveni. Pe Calea Văcăreşti, între strada Labirint şi strada Sfânta Vineri, se aflau numeroase ceainării deţinute de evrei, care au pregătit apă fiartă, şi cu ajutorul grupelor de apărare de la Sinagoga Mare, la apropierea atacatorilor din ambele părţi, i-au alungat cu jeturi de apă fierbinte. Numai după aceea au intervenit jandarmii, de la cazarma de pe Splaiul Unirii, restabilind ordinea”.
Dar cel mai grav eveniment a fost rebeliunea legionară din ianuarie 1941, când bande de legionari au intrat în Sinagogă și au devastat-o în mod crunt. Itzhac Ben Zvi, copil în acel timp, locuia într-o casă vecină de pe strada Adamachi, casă din care au fost ridicaţi în noaptea pogromului, frații lui Iancu și Iosif, împreună cu tatăl său, rabinul Zvi Guttman şi duşi în pădurea Jilava, unde fraţii au fost asasinaţi și tatăl a scăpat cu viaţa printr-o minune. El îşi aminteşte: „Câteva zile după rebeliune am intrat în sinagogă şi am văzut ce grozăvii au făcut. Am văzut un sul de Tora aruncat sus peste marele candelabru, pergamentul Torei atărnând desfăcut până la podea.”

În fine, în anii ’80, în cadrul freneziei demolărilor inițiate în zonă de Ceauşescu, Sinagoga Mare a fost în pericol de dărămare, cum s-a întâmplat din păcate cu biserica Sfânta Vineri din apropiere. Intervenţia energică a șef rabinului Moses Rosen, ajutat de factori externi, a izbutit s-o salveze de la demolare, rămănând însă o enclavă, înconjurată de un cartal de bocuri de 10 etaje în formă de U, astfel că acum este dificil să o găseşti. Din 1992 sinagoga adăposteşte Memorialul Holocaustului. În perioada 2004-2007 a fost renovat exteriorul. Din 2010 sinagoga a redevenit lăcaş de rugăciune, pe perioada în care se desfășoară lucrările de restaurare de la Templul Coral.

Sinagoga Mare este o memorie vie a unei comunităţi cu un trecut bogat. Pe plăcile de marmoră sunt încrustate pentru aducere aminte numele donatorilor şi a conducătorilor instituţiei, printre care sunt înscrise numele părinților și bunicilor mei. Amintirea nunţilor fastuoase care se desfăşurau aici, cu mirese înconjurate de domnişoare de onoare și nuntași îmbrăcați în ținută de gală, cu caleştile împodobite cu flori, cu solemnitatatea şi fastul oficierii cununiei, toate aceste amintiri despre o lume care a fost, îmi vin acum în minte. De altfel părinţii mei s-au căsătorit la Sinagoga Mare pe 15 ianuarie 1933, în prezența a 15 rabini din București, în frunte cu șef rabinul dr. Iacob Niemirover, conducători ai comunităţii în frunte cu dr. W. Filderman şi conducători ai Municipiului în frunte cu primarul Al. Donescu.      


    

 

Sunt fericită, că am reuşit ca la 10 iunie 2007, în sinagoga cu exteriorul de curând renovat, să-l omagiem pe Valentin Saxone, a cărui viaţă a fost legată de activitatea în cadrul comitetului Sinagogii Mari. Spuneam atunci: „Avem o veche tradiţie în această sinagogă şi, iată, Dumnezeu ne-a ajutat să revenim aici – eu și sora mea – cu soţii noştri şi doi dintre nepoţii lui Valentin Saxone, pentru a lansa a doua ediţie a memoriilor pe care tata le-a scris în Israel, despre viața lui, despre lupta pe care a dus-o împotriva violenţei fasciste şi comuniste, despre perioada detenției la Jilava”.
La comemorarea a 165 de ani de existenţă, ne exprimăm speranţa că Sinagoga Mare va dăinui şi în viitor ca o amintire a unei comunităţi evreieşti înfloritoare din Capitala României. 

 

(articol preluat din publicaţia Jurnalul Săptămânii, Israel).       

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *