Au fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, o Regină şi o fortăreaţă singuratică aflată pe un colţ de stâncă înconjurată de o pădure deasă.
Inima Reginei, tânjind de dorul copilăriei, a fost cucerită de dorinţa de a-i reda viaţa castelului uitat de timp.
Cândva încredinţat domnitorului Mircea cel Bătrân şi devenind o redută de apărare în calea invaziei turceşti, Castelul Bran se afla în amurgul strălucirii de odinioară. Şansa sa a fost Regina Maria.
În semn de preţuire pentru contribuţia Reginei Maria a României la înfăptuirea Marii Uniri , la 1 Decembrie 1920 Consiliul Orăşenesc al Braşovului donează acesteia Castelul Bran.
Între anii 1921-1929 Castelul Bran, restaurat sub conducerea arhitectului ceh Karel Liman, capătă o înfăţişare romantică în ciuda rigidităţii liniilor construcţiei cu un important nucleu gotic care nu permiteau modificări ample. Genialitatea arhitectului ceh împreună cu fantezia Reginei Maria reuşesc să transforme vechea fortăreaţă de apărare într-o impunătoare şi caldă reşedinţă regală.
Camerele întunecoase au devenit saloane şi apartamente primitoare pentru membrii familiei regale şi oaspeţi, căpătând contur ceea ce ulterior se va numi „ stilul Regina Maria”. Renovarea castelului nu a ştirbit din personalitatea sa îndulcindu-i doar asprimea, graţie suveranei care a iubit cu o pasiune tulburătoare „ odăile româneşti ”, înzestrând camerele castelului cu piese neoromâneşti, de artă 1900 şi artă orientală, obiecte sacre şi piese de artă populară românească.
În cadrul amenajării castelului fost introdusă apa curentă şi s-a constuit o uzină electrică în apropiere, prilej cu care comunele Bran, Şimon şi Moieciu au fost racordate la electricitate.
În scurt timp Branul va deveni alături de Balcic reşedinţa preferată a Reginei Maria, trăindu-şi perioada sa de glorie.
În 18 iulie 1938 Regina Maria se stinge din viaţă lăsând prin testament Castelul Bran, cu întreg domeniul, fiicei sale Principesa Ileana.
Însoţind testamentul său cu ,,Scrisoare adresată Ţării şi Poporului meu” – Regina Maria transmite poporului cu care se identificase : ,,De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, aminteşte-ţi Poporul meu că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare”. Ultima dorinţă a Reginei a fost ca inima ei să fie scoasă din corpul ce va fi îngropat la Mânăstirea Curtea de Argeş şi să fie depusă în capela Stella Maris din Balcic.
În 1940 „ cu câteva ore înainte ca Bulgaria să ia în posesiune acel pământ pe care România fusese şantajată atât de nedrept să-l cedeze, credinciosul aghiotant al mamei, generalul Zwiedineck, a luat caseta în care se găsea inima mamei şi a adus-o la Bran, unde am aşezat-o în mica noastră biserică de lemn. Mai târziu a fost săpată o capelă chiar în stânca din spatele bisericii.[…] Acolo stă deoparte, singură-relicvă uşor accesibilă tuturor.”(„Trăiesc din nou ”-Ileana-Principesă de România, Arhiducesă de Austria-Ed.Humanitas, 2008)
În amintirea mamei sale, Principesa Ileana va construi lângă Castelul Bran „ Spitalul Inima Reginei ”, unde se va alătura ca soră medicală voluntară unui personal devotat îngrijirii soldaţilor răniţi pe front, folosind ca anexă clădirea şcolii care aparţinea bisericii din sat.
După abdicarea Regelui Mihai în 1947, Principesa Ileana şi familia sa sunt alungaţi din ţară, iar Castelul Bran intră în custodia statului român rămânând o perioadă abandonat şi devastat.
Peste ceva timp, inima reginei va fi mutată în interiorul Castelului Bran.
În 1971 caseta aurită cu inima Reginei Maria a fost transferată la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucuresti. În această casetă se gasea o alta, octogonală, de argint, ambele fiind incluse în Tezaurul Istoric al României. Inima se află într-o cutie de plastic în depozitul Muzeului Naţional de Istorie al României.
În 1957, castelul devine muzeu de istorie şi artă feudală.
În aceeaşi perioadă biserica de lemn a fost strămutată pe malul Cricovului, în apropiere de Urlaţi. Aflându-se într-o stare avansată de degradare castelul este parţial restaurat în perioada 1987-1993, în timp ce spitalul este lăsat în paragină.
Cea mai mare parte a colecţiei Castelului Bran (peste 6.000 de piese din perioada 1290 – 1930) se află însă în Muzeul Vămii Medievale, cândva casa familiei Principesei Ileana. Situat în vecinătatea castelului, aici sunt expuse o parte din obiectele de patrimoniu deţinute de Castelul Bran, înainte de retrocedarea din 2009, restul fiind păstrate în depozit.
“1-06-2009
La data de 18 mai 2009 , Castelul Bran ne-a fost restituit cu drepturi depline, nouă : Elisabeta, Maria-Magdalena şi Dominic, cei mai tineri copii din cei şase ai Prinţesei Ileana.
Castelul era gol, întunecat şi rece şi doar o placă mai amintea de Regina Maria şi de unchiul Mircea care se odihneşte în Capelă, ca ultimi gardieni ai Castelului.
Totuşi, în afara zidurilor castelului, iubirea şi căldura erau atât de intense încât curgeau înăuntru, aşa cum se întâmplă doar în basmele cu zâne. Căldura a umplut castelul cu lumină aşa cum o făcuse mai demult Regina Maria, iar castelul a devenit încă o dată aşa cum îl ştiam de acum mulţi ani, primitor cu oricine doreşte să pătrundă între zidurile sale.
Acest Miracol a fost posibil datorită celor mai buni români,Spiriduşii de la Bran-personalul de la Castelul Bran.
Le suntem veşnic recunoscători acestora, îndrumaţi de Lia Doru Trandafir şi Corin Trandafir, care au fost de asemenea cei care au condus procesul juridic anevoios de retrocedare care a durat zece ani.
Maria-Magdalena
Elisabeta Dominic
Fie ca mama noastră să se odihnească, în sfârşit, în pace.”
În timpul scurs de la retrocedare castelul a fost remobilat şi transformat, devenind primul muzeu privat din România.
A căpătat o sclipire de viaţă ce te invită să-i străbaţi coridoarele joase şi înguste, labirintul de scări şerpuind în spirală, să-i admiri obiectele de artă şi măiestria mobilierului sculptat, să absorbi farmecul aparte al fiecărei încăperi impregnate cu rafinamentul unei epoci sugrumate sub bocancul comunist.
Am înţeles acest lucru după ce am privit cu atenţie uşile măiestrit lucrate, cu suspine de emoţii încătuşate în lemn, fier sau în picturi deschizând orizonturi ferecate de decenii.
La Castelul Bran începi să simţi autenticul atunci când ai să zăreşti dincolo de prezenţele masive, strecurându-te în detalii fine, în firidele adăpostind obiecte rare, majoritatea provenind din colecţiile particulare ale moştenitorilor, în acelaşi mod în care privind prin micile ferestre amplasate în locul gurilor de tragere poţi avea o viziune restrânsă, dar strategică asupra împrejurimilor.
Reproducerile fotografice care ne însoţesc periplul prin Castelul Bran pun în lumină prezenţa familiei regale într-o atmosferă propice apropierii sufleteşti necesară vizitatorului ce doreşte să pătrundă în adevăratul spirit al castelului.
Am fost copleşită de salonul de muzică şi biblioteca de la etajul 3.
Poate deja adunasem multe emoţii după cei peste 15 ani de absenţă în care amintirea castelului era una întunecată şi impersonală. Sau poate s-a datorat bradului de Crăciun şi colindelor care umpleau camera de o atmosferă de „ acasă”…Aici au plutit acordurile viorii lui George Enescu şi au vibrat corzile pianului atins de Cella Delavrancea. Se linişteau pentru o vreme furtunile lăuntrice, regina îşi despovăra umerii alături de anturajul ei, fiind o melomană şi o cititoare pasionată.
Castelul Bran este şi va rămâne principala atracţie turistică a României. O carte de vizită.
Pentru a se face o demarcaţie clară între castel şi legenda care i-a creat popularitatea, în turnul principal se află o sală cu panouri explicative în română şi engleză dedicate în întregime autorului romanului „Dracula” şi personajului istoric Vlad Ţepeş.
Este o delimitare inteligentă şi interesantă pentru cei care vor afla astfel că domnitorul, asasinat de altfel de compatrioţi datorită politicii sale intransigente în privinţa nesupunerii în faţa Marii Porţi, a avut meritul de a păstra fiinţa statului muntean prin lupta contra lui Mohamed al II-lea, într-o Europă feudală în care atmosfera de cruzime era prezentă şi la alte curţi domneşti.
Lecţia de istorie medievală pare însă a se dilua o dată ce ai ieşit pe porţile castelului, intrând în bazarul din apropiere.
Te izbeşti de figuri demonice pe tricouri, căni, brelocuri, prost gust în ansamblu. Dracula îţi face cu ochiul până şi de la o casă de schimb valutar. Exceptând brânza în scoarţă de brad, caşul şi cârnaţii afumaţi, tandemul „ Vlad Ţepeş-Contele Dracula” pare să fie unicul angrenaj care susţine viaţa micilor comercianţi de la poalele Castelului Bran.
Rămâne o afacere de succes care se îmbogăţeşte an de an cu reeditări ale cărţii lui Bram Stoker, cu piese de teatru, filme, articole şi lucrări de tot felul. Indiferent de adevărul istoric, împătimiţii personajului creionat de irlandezul Bram Stoker în 1897 rămân fideli imaginii vampirului însetat de sânge locuind într-un castel din potcoava Carpaţilor.
O infuzie de frumos sorbită strop cu strop şterge poveştile cu strigoi, decantează impresiile şi, privind înapoi spre castel, spre silueta lui dictată de conturul stâncii în care-şi are temelia îmi dau seama că această simbioză între om şi stâncă va rămâne înrădăcinată în conştiinţa noastră. Aceasta este esenţa, imaginea o vom crea noi.
În final m-am îndreptat plină de speranţă spre Capela „Inima Reginei Maria” aflată vizavi de Muzeul Vămii Medievale.
În apropiere ruine, o siluetă micuţă se opintea să spargă lemne la poarta unei case, o biserică în curs de construcţie, o dezolantă tăcere.
Trei dulăi au ieşit fioroşi în calea mea , dar s-au îmblânzit la jumătatea drumului spre capela care era închisă şi părăsită în absenţa inimii celei care i-a dat viaţă Castelului.
Povestea nu se încheie aici. Regina trăieşte fericită în castelul inundat de puzderii de flori risipindu-şi fiorii în urma paşilor ei eterni. Inima-i renaşte an de an în fiecare muşcată, crin sau călţunaş care-şi iveşte zâmbetul în grădină. Voi reveni la Bran la primăvară ca să simt minunea….
