În vara anului 1944 nenumăraţi evrei erau prinşi pe străzile oraşului şi duşi nu se ştia unde…Mult mai târziu am aflat unde…Pe atunci locuiam la Budapesta, împreună cu fratele meu. După ce am aflat vestea bună despre salvarea miraculoasă a părinţilor noştri de la deportare, datorită decoraţiilor pe care le primise tata în primul război mondial, având o copie a documentului care-l salvase pe tata, am îndrăznit să ne scoatem steaua galbenă.

 Salvată de mărunţiş

În vara anului 1944 nenumăraţi evrei erau prinşi pe străzile oraşului şi duşi nu se ştia unde…Mult mai târziu am aflat unde…Pe atunci locuiam la Budapesta, împreună cu fratele meu. După ce am aflat vestea bună despre salvarea miraculoasă a părinţilor noştri de la deportare, datorită decoraţiilor pe care le primise tata în primul război mondial, având o copie a documentului care-l salvase pe tata, am îndrăznit să ne scoatem steaua galbenă.

Într-o zi însorită n-am putut rezista tentaţiei de a ieşi în oraş şi, sfidând riscul unei razii care se putea sfârşi tragic, am pornit spre centru. Bucuria mi-a fost întreruptă curând de doi polițiști care mă somează să mă legitimez. Traversasem strada pe culoarea roşie ! Deschid poşeta şi încep să scotocesc după acte, cu mâinile tremurând de teama la gândul ce mi se poate întâmpla.   De emoţie vărs pe jos tot conţinutul poşetei – o grămadă de filleri (bani mărunţi) care se rostogolesc care încotro, în intersecţie . Şi ce-mi văd ochii ? Cei doi poliţişti opresc semafoarele şi se apucă să adune de pe stradă monedele care căzuseră din poşeta mea ! Apoi mi le înapoiază, mă salută politicos, dau drumul semaforului ca să treacă lumea adunată între timp şi îşi văd de drum, uitând cu desăvârşire să mă mai legitimeze ! Iar eu, tremurând toată, intru la un teatru din apropiere (cred că Madách) şi îmi cumpăr bilet la piesa “Rosmersholm” de Ibsen. După spectacol, ajunsă acasă la mătuşa la care locuiam, le spun că am fost la teatru, dar să nu mă întrebe de piesă pentru că nu ţin minte nimic… şi apoi le povestesc păţania.

… Şi de intuiţie

Putând să mă mişc cu oarecare libertate, fără steaua galbenă, (evreilor nu li se permitea decât 2-3 ore de ieşire pe stradă), o verişoară m-a rugat să duc un pachet cu alimente prietenului ei care lucra la un detaşament de muncă într-o suburbie a Budapestei unde se ajungea cu tramvaiul. Am decis să mă sui la clasa a doua şi să mă amestec cu oamenii mai simpli, cu muncitoarele. În vagonul de clasa întâi se aflau mai multe femei şi tinere evreice care se îndreptau, evident, la aceeaşi cazarmă unde mergeam şi eu. La capul de linie, înainte de a coborî, am avut intuiţia de a privi geam şi am văzut nişte vlăjgani înarmaţi, nyilaşişti ( membri ai formaţiunii de extremă dreapta crucile cu

săgeţi ) înconjurând femeile coborâte din vagonul din faţă şi le-au obligat să-i însoţească. M-am aşezat înapoi pe locul meu şi am făcut cale întoarsă în oraş. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu bietele femei… Nu pot decât să-mi închipui…Abia peste un an aveam să aflu despre …soluţia finală, dar pe atunci doar groaza ne stăpânea. Nu bănuiam nici dimensiunea şansei pe care o avuseseră părinţii mei, scăpând de deportare…Şi eu am avut parte de norocul salvator şi nu numai cu cele două prilejuri pe care le-am evocat mai sus.