În anii1948 -50 nu mai puteam prăznui seara de Seder împreună cu părinţii mei – aşa cum o făcusem în toţi anii – căci eram urmărit de Securitate. În definitiv păcătuiam cu marele păcat de a fi fost sionist. În aceste condiţii fiecare Seder îl prăznuiam în alt loc, la familii care mai îndrăzneau să găzduiască un sionist urmărit.

În anii1948 -50 nu mai puteam prăznui seara de Seder împreună cu părinţii mei – aşa cum o făcusem în toţi anii – căci eram urmărit de Securitate. În definitiv păcătuiam cu marele păcat de a fi fost sionist. În aceste condiţii fiecare Seder îl prăznuiam în alt loc, la familii care mai îndrăzneau să găzduiască un sionist urmărit. În sinagoga în care mă rugam seara, nu veneam la rugăciunea de dimineaţa.  Fiind lăcaşuri de rugăciuni mici, vroiam să cred că sunt lipsite de iscoade. Aşa erau vremurile…

Şi totuşi am prăznuit sărbătoarea eliberării de sub jugul egiptean împreună cu prietenii de idei şi ţeseam împreună visul propriei noastre eliberări. Eram un grup restrâns – foarte restrâns dintre cei care aveau voie să ştie de existenţa noastră. De exemplu Ezra Flaişer care a fost arestat după plecarea mea din România, anchetat şi condamnat la ani de temniţă grea pentru păcatul de a fi fost sionist. În Israel, a devenit un profesor universitar de faimă. Aceeaşi soartă a avut şi Siel Aizicovici, care după ajungerea în Israel a fost revizor contabil; precum şi Rabinul Efraim Guttmann, care mai apoi, la Tel Aviv, avea să fie rabinul sinagogii evreilor originari din România.

Când puteam – în zilele de Hol Hamoed, încercam să recepţionăm postul de radio israelian şi, atunci când reuşeam, marea ne era bucuria şi ne simţeam ca şi cum am prăznui împreună cu cei de acolo. O dată, însă, ne-am văzut nevoiţi nu numai să închidem repede aparatul de radio, dar să încercăm să ne împrăştiem. Noroc că unul dintre noi a avut prezenţa de spirit să comute butonul de la postul israelian, căci securiştii s-au îndreptat aţă spre radio şi i-au dat drumul pentru a se convinge de probabila delaţiune că ascultăm posturi interzise. Ei au plecat deziluzionaţi, noi am răsuflat uşuraţi… Dar era încă o avertizare asupra situaţiei în care ne aflam…

Este un crâmpei de amintire pe care l-am evocat de Pesach, îndeplinind porunca de a-mi aminti de eliberarea din Miţraim…