Tiberiu Roth: MACABI ROMANIA, de la SCEPTICISM la SPERANŢĂ

În peste 30 de ani de activitate Asociaţia Macabi a reuşit să asigure în 75 de localităţi condiţii pentru ca tineretul evreu să se poată bucura de infrastructura necesară practicării diferitelor sporturi. După 1949 regimul comunist instaurat în România a interzis funcţionarea organizaţiilor sioniste şi odată cu ele şi a asociatiillor sportive Macabi. Începând din 2005 Macabi renaşte treptat.

Mai trăiesc printre noi (slavă Domnului) unii care-şi amintesc cu nostalgie de echipe şi sportivi evrei din România, care activau în diferite oraşe şi purtau diferite denumiri ebraice ca Haghibor, Hacoah, Bar Kochba, Kadima, Ivria, poate şi altele. Unii îşi mai amintesc de binecunoscuta (pe atunci) echipă de fotbal din Bucureşti care purta numele Ciocanul (traducerea în limba română a nu mai puţin celebrului nume ebraic, Macabi), echipă în care au jucat fotbalişti de mare clasă precum: Sami Zauber, Isidor Gansi, Angelo Niculescu, Sandu Sinsinovici şi alţii.

 

 

Fanion Macabi

Dar au fost şi în alte ramuri de sport nume de evrei crescuţi si antrenaţi în cele peste 52 de cluburi Macabi din Romania Mare, care au contribuit la faima sportivă a ţării. Până în anul 1949, deci în peste 30 de ani de activitate,  Asociaţia Macabi a reuşit să asigure în 75 de localităţi condiţii pentru ca tineretul evreu să se poată bucura de infrastructura necesară practicării diferitelor sporturi, săli de gimnastică, terenuri de sport, chiar şi stadioane în câteva din marile oraşe. Regimul comunist instaurat în România a interzis funcţionarea organizaţiilor sioniste şi odată cu ele şi a asociațiilor sportive Macabi.
Timp de vreo 55 de ani nu s-a mai încercat să se recupereze măcar câte ceva din gloria sportivă apusă, mă refer la anii comunismului, prima perioadă de după revoluţie – în care altele erau grijile comunităţilor.

Începând din 2005 au existat câteva încercări lăudabile – dar în mod ‘guerilla’, fără implicarea eficientă a comunităţilor şi forurilor comunitare – şi câteva participări la jocurile Macabi internaționale şi europene, cu rezultate bune în ciuda participării modeste. [“Macabiada” are loc odată la 4 ani în Israel, în prezenţa sportivilor evrei din asociațiile Macabi, care întrunesc cele mai multe ţări şi aproape toate sporturile. Jocurile Macabi Europene au loc şi ele odată la 4 ani, în perioada dintre Macabiade.]

O nouă echipă de tineri este de acum hotărâtă să dea o nouă şansă acestei idei generoase de sport evreiesc în România. Se urmăreşte reînfiinţarea Organizaţiei Macabi România, în parteneriat cu toate forurile comunitare şi adresându-se tuturor evreilor din România, fie că sunt membri activi ai comunităţilor sau nu, înregistraţi sau nu, fie că sunt cetățeni israelieni sau alţi evrei care-şi petrec o bună parte din timp în România.

Suntem la mai puţin de 100 de zile distanţă de cea de-a 19-a Macabiadă, care anul acesta se va desfăşura la Ierusalim şi avem preconizată o prezenţă record de 8 sportivi.

Este pentru ei un efort care nu ține doar de antrenamente şi pregătirea sportivă, dar implică şi alte sacrificii personale şi materiale, două săptămâni departe de familie şi servici, necesitatea acoperirii unor costuri ridicate (taxe de participare, echipamente, bilete de avion). Să-i susţinem cu generozitatea inimilor şi pungilor noastre pentru a reuşi!!!

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Jacov Sobovitz commented on August 27, 2019 Reply

    Dl. Tiberiu Roth,am citit oarte atent articolul dvoastra.
    Eu cercetes,sportul evreesc in Romania,din secolul 19 pana in anul 1949,anul defintarii cluburile evreesti/
    Poate aveti material despre sportul evreesc.
    Va multumesc pentru colaborare.
    Cu stima
    Dr.Jacov Sobovitz
    Haifa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *