LIMBI VRĂJMAŞE

Germana nu se numără printre cele cinci limbi pe care le vorbesc…Nu cred că mi-ar fi fost dificil s-o învăţ, însă nu am vrut! Puteam să merg la grădiniţa sau la şcoala germană, puteam să aleg această limbă la gimnaziu sau liceu, dar am refuzat cu înverşunare. Mulţi, foarte mulţi ani, în mentalul meu limba germană era legată indisolubil de război, de nazişti, fascişti şi lagărele de exterminare evocate de cele câteva cuvinte sau sintagme repetate în majoritatea cărţilor sau filmelor de război: Jawohl, Führer, SS-Sturmbannhürer, Panzer, Gestapo, Häftling, Appelplatz, Los, los, schnell, schnell, raus, raus!Sonderkommando…Judenrein. Simţeam o aversiune viscerală faţă de „limba călăilor” pe care nu mi-am însuşit-o. Şi totuşi, cu ocazia primei călătorii în spaţiul austriac – la un festival de film – mi-am dat seama că ştiu o mulţime de cuvinte nemţeşti şi am reuşit s-o înţeleg şi să mă fac înţeleasă de bătrâna gazdă de la pensiunea unde locuiam. M-a ajutat faptul că limba maghiară are destule cuvinte împrumutate din germană, iar pe altele le-am dedus din analogiile cu termenii din fizică şi tehnică, replicile din filme, versurile din cântece sau pe baza asemănării cu engleza. Atunci am regretat pentru prima oară încăpăţânarea mea stupidă. Mi-a fost ciudă că nu învăţasem germana din timp, pierzând astfel posibilitatea de conversa, de a citi, de a cunoaşte şi a pătrunde o cultură, o civilizaţie. Nu le-am dat o lecţie „inamicilor”, ci mă pedepsisem pe mine. Din păcate, nici de atunci încoace nu am avut timp să urmez un curs de germană, dar sper ca în viitor să am răgazul s-o fac şi să recuperez o felie de civilizaţie europeană (şi transilvană) pe care o (mi-o) refuzasem ca o proastă…

Ostilitatea faţă de limba vorbită de ceilalţi (fie ei inamici sau vecini antipatici, concetăţeni pizmuiţi sau dispreţuiţi) se manifestă într-o veselie în spaţiul mioritic. Unii se consideră insultaţi de cei care vorbesc între ei în limba maternă şi-i admonestează: „Aici suntem în România, să faceţi bine să vorbiţi în limba ţării!” În rest, maghiara este dispreţuită sau, cel puţin, ignorată. Persoanele publice sau jurnaliştii nu se obosesc nici măcar să înveţe pronunţia corectă a numelor maghiare şi ordinea specifică a numelui şi prenumelui (inversă ), politicienii maghiari de vârf fiind apelaţi adesea cu „Domnule Hunor” şi „Domnule Béla” deşi numele lor de familie sunt Kelemen şi Markó. O eroare de pronunţie într-o limbă de circulaţie europeană este taxată, greşelile de limba maghiară nicidecum.

Nu o dată s-au dat lupte crâncene împotriva indicatoarelor, afişelor, plăcilor comemorative cu inscripţii maghiare sau bilingve, care au fost mâzgălite, distruse sau demontate. Se determină la zecimală ponderea populaţiei maghiare pentru a se stabili dacă se încadrează sau nu în prevederile legale de utilizare publică a limbii maghiare; în caz contrar se purcede la înlăturarea triumfală a inscripţiilor.

Probabil tocmai necunoaşterea (care se perpetuează cu obstinaţie) induce ostilitatea faţă de o limbă, o cultură aflată în proximitate. Concitadinii, vecinii, prietenii români nu se pot împărtăşi din cărţile, presa şi spectacolele în limba maghiară. Totuşi, câteva proiecte recente de traducere în română a unor lucrări literare maghiare contemporane şi titrarea unora dintre spectacolele de teatru invită majoritarii să treacă pragul culturii convieţuitoare. Traducerea emisiunilor de televiziune – impusă în anii 90 – mai mult pentru „controlul”conţinutului lor, serveşte de asemenea apropierii dintre cele două comunităţi.

Am învăţat din proprie experienţă cât de păguboasă este duşmănia faţă de o limbă, o cultură, lipsindu-te de posibilitatea de a cunoaşte, de a comunica, de a înţelege şi a te reconcilia.

Pe lista limbilor tratate cu ostilitate mai figurează şi altele. Ura faţă de limba rusă (a cărei însuşire era obligatorie într-o anumită epocă istorică) nu s-a diminuat, mai ales de când este personificată de „rusofonii” de dincolo de Prut. Şi cât de utilă ar fi cunoaşterea ei în perspectiva reluării colaborării economice cu Rusia!

Cât despre limba romani, ea este ignorată cu desăvârşire. Romii vorbesc româneşte şi ungureşte, ba chiar şi în limbile ţărilor europene în care au peregrinat, în timp ce limba lor (universul lor paralel) nu interesează aproape pe nimeni…

Mă întreb de cât timp este nevoie şi de cât curaj, ca în şcolile româneşti sau în alte instituţii să se iniţieze programe de învăţare a limbii maghiare, a limbii romani sau a altor limbi vorbite de minoritari ? Potrivit unei zicale maghiare „câte limbi vorbeşti, atâţia oameni eşti!”. Cât de util ar fi ca şi majoritarii să fie, măcar puţin…minoritari!.

(subiect reluat după un articol mai vechi „Nu am vrut să învăţi nemţeşte!”  http://www.acum.tv/articol/38132/)

Andrea Ghiță

 

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Marius commented on May 1, 2020 Reply

    Maghiara a fost folosita “la zeflemea”? Interesant punct de vedere. Eu as interzice limba maghiara in administratie si in toate institutiile publice. Ce, la englezi, francezi, americani, olandezi se foloseste alta limba decat cea oficiala astatului respectiv? Cat despre faptul ca ar trebui sa invatam si alte limbi, nici o problema. Fiecare dupa capacitati, dupa posibilitati si dupa nevoi.

    Dar va departati foarte tare de la mesajul presedintelui:

    Art.1 România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

    In rest s-auzim de bine, in limba romana!

    • Andrea Ghiţă commented on May 1, 2020 Reply

      Evident. “La englezi” se foloseşte galeza şi scoţiana (folosirea lor fiind încurajată chiar de Casa Regală), la francezi au fost mai multe proiecte de lege pentru limbile minorităţilor: alsaciana, catalana, basca, flamanda, dar nu s-au concretizat, din păcate, în schimb la americani limba spaniolă câştigă teren în unele state, iar în Canada franceza e limbă oficială în Québec. E aceeaşi situaţie. Cred că aţi observat că această revistă se scrie în limba română, dar nu promovează ostilitatea faţă de o limbă vorbită de alţii. Da, maghiara a fost folosită în zeflemea, ca armă anti-PSD. Toate cele bune, în română!

  • Vera Medrea commented on September 17, 2019 Reply

    Subscriu totul. La fel am făcut-o și eu.Refuzul era categoric din aceleași motive.Dar am învătat germană la “batrânețe” când mi-a înlesnit citirea lui Kafka, Zweig, Mann și alții…în ce privește neglijarea limbilor conlocuitoare și învățarea/ predarea lor la școală
    s-ar putea iniția un referendum.
    Exemplu viu e Israel unde se învață arabă la școală, Belgia unde valona se predă și în regiunile franceze ,ba chiar SUA unde se învață spaniolă. ( spre frustrarea domnului Trump).
    Păcat că recepția revistei Baabel e restrânsă, astfel multe articole și teme importante rămânând citite de cei , nu mulți la număr, ce nu trebuie să fie convinși de nevoia de cunoaștere și comunicare.

    • Eva Grosz commented on May 1, 2020 Reply

      Sunt de acord că tema mai sus tratată e importantă .O țară care are minorități cu altă limbă e bine dacă are și școli cu limba respectivă. Orice limbă este o cultură și ea adaugă și nu scade din cultura națională a unei țări. Cum spune D-na Vera Medrea e cu totul altceva să citești cărțile în limba lor originală. Nu mai vorbesc de poezii.

  • Tiberiu Roth commented on September 17, 2019 Reply

    Niciodată nu e prea târziu,!.(nici măcar pentru acest excelent și mereu actual articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *