Împotriva Clujului s-a dus şi se duce o campanie furibundă. De la popularea oraşului universitar şi cultural cu zeci de mii de “vinituri” fără vreo legătură cu civilizaţia urbană până la distrugerea brandurilor industriale, totul seamănă îngrijorător de mult cu un plan de lichidare a forţei civilizatoare, a influenţei regionale şi, mai ales, a simbolisticii capitalei Ardealului.
Împotriva Clujului s-a dus şi se duce o campanie furibundă. De la popularea oraşului universitar şi cultural cu zeci de mii de “vinituri” fără vreo legătură cu civilizaţia urbană până la distrugerea brandurilor industriale, totul seamănă îngrijorător de mult cu un plan de lichidare a forţei civilizatoare, a influenţei regionale şi, mai ales, a simbolisticii capitalei Ardealului.
În mai puţin de 4 decenii, Clujul şi-a pierdut aura de mare burg central-european şi a devenit un oarecare oraş balcanic, mucegăind în penumbra Bucureştilor, dominat de jmekeri obraznici şi sfertodocţi, după tipicul regăţenesc. Locuri emblematice ale boemei clujene au dispărut, fiind înlocuite de agenţii bancare sau de… nimic! Un simbol al centrului vechi, hotelul Continental (fostul New York),
e lăsat deliberat în paragină, sub pretextul respectării sfintei proprietăţi. Muzeele sunt ori închise de ani de zile, pe cale să-şi piardă sediile ori subfinanţate la limită. Viaţa culturală s-a subţiat dramatic, iar eforturile celor care vor s-o menţină pe linia de plutire nu găsesc audienţa. Totul miroase a provincialism fudul şi ţâfnos. Ca dovadă că se poate şi altfel, Sibiul, fosta Capitala Culturală Europeană, are festivaluri de Teatru, Rock, Jazz, un primar respectat şi un renume excelent, iar turiştii abundă. Clujul, candidat la aceeaşi onoare, se “remarcă” prin concerte grosiere şi bubuitoare, adresate celor mai puţin culturalizaţi dintre cetăţeni, cu trupe – culmea! – mai ales bucureştene, asezonate cu tiribombe, mici şi bere, pe platoul Sălii Sporturilor, în timp ce în fostele cartierele muncitoreşti maneaua, tupeul şi golănia fac legea. Noroc cu TIFF-ul, care însă nu poate ţine, de unul singur, locul unei vieţi culturale pe măsura aerelor locale. Singurele “realizări” cu care a ieşit Clujul în evidenţă după ’89 au fost scandalurile şi excentricităţile politice, deloc specifice unui mare oraş universitar si cultural, şi nici vreunui puternic centru economic. Substanţa economiei oraşului – fabricile Clujana, Libertatea, Flacăra, Napolact, Ursus, Terapia, Abatorul, Someşul, Sanex, Tehnofrig, Napochim, Feleacul, Unirea, Carbochim, Metalul Roşu, Iris, Mucart (ca să nu mai pomenim de CCH Dej, Fabrica de Conserve Dej, Sticla Turda sau ISCT din judeţ) – e deja istorie. Celebra staţiune horticolă “Palocsay” a fost distrusă. În loc de producţie avem comerţ cu produse de import. Universităţile au fost transformate în manufacturi de bani şi diplome, clinicile sunt deliberat subfinanţate – pentru a le reduce performanţa, cultura e dată de politruci pe mâinile unor tamburi-majori. 
Ultima măgărie: patronii (străini, cu sediul la Bucureşti) ai Napolact au decis să vândă fabrica de brânză de la Ţaga, dar cu interdicţia de a mai fi produsa celebra brânză de Năsal. În sfârşit, ca o bomboana pe colivă, Banca Transilvania nu mai are acţionariat majoritar romanesc, ceea ce, după “obiceiul pământului”, se poate solda cu mutarea Centralei la Bucale… Există soluţii de ieşire din mizerie? Desigur! Reînviaţi spiritul CLUJULUI şi aruncaţi la gunoi cluj-napoca.
