Incidentul de săptămâna trecută între comunitatea musulmană din România şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti, datorat intervenţiei consulului turc de la Constanţa, pentru excluderea evreilor de la o ceremonie de decernare de către cultul musulman a unor distincţii acordate tuturor cultelor, ne-a ridicat semne de întrebare. Care au fost motivele acestui demers cu totul nediplomatic, de presiune şi amestec al unui stat străin în treburile interne ale unei comunităţu care trăieşte în România. Explicaţia cea mai la îndemână, dar nu este sigur că şi cea reală, a fost conflictul diplomatic care a opus în ultimii ani Turcia şi Israelul..

Incidentul de săptămâna trecută între comunitatea musulmană din România şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti, datorat intervenţiei consulului turc de la Constanţa, pentru excluderea evreilor de la o ceremonie de decernare de către cultul musulman a unor distincţii acordate tuturor cultelor, ne-a ridicat semne de întrebare. Care au fost motivele acestui demers cu totul nediplomatic, de presiune şi amestec al unui stat străin în treburile interne ale unei comunităţu care trăieşte în România. Explicaţia cea mai la îndemână, dar nu este sigur că şi cea reală, a fost conflictul diplomatic care a opus în ultimii ani Turcia şi Israelul.. În acest context, ne-am gândit că poate ar fi interesante de urmărit evoluţiile relaţiilor dintre cele două ţări de-alungul timpului care, trebuie să subliniem, au fost excelente până aproximativ la primul război din Gaza în 2008, o situaţie cu totul excepţională fiind vorba de relaţiile cu un stat musulman.

Turcia a fost prima ţară musulmană care, în martie 1949, a recunoscut Israelul şi poziţia Ankarei faţă de Israel a fost de multe ori diferită comparativ cu celelalte state islamice. Deşi a condamnat Israelul de mai multe ori, din cauza aşa ziselor abuzuri împotriva palestinienilor, Turcia a avut o atitudine mai puţin ostilă faţă de statul evreu, iar în 1999 când se contura un dialog israeliano-palestinian, Turcia şi Israelul au început o apropiere şi o cooperare devenite spectaculose pe multiple planuri – militar, strategic, diplomatic şi economic.

Între cele două ţări s-a format un parteneriat strategic cu potenţială influenţă asupra evoluţiei situaţiei din regiune.Primul ministru Recep Teyyip Erdogan a vizitat Israelul în 2005 şi s-a oferit să joace rolul de mediator în Orientul Mijlociu, manifestându-şi disponibilitatea pentru întărirea relaţiilor comerciale şi militare. În timpul acestei vizite la cel mai înalt nivel, Erdogan a depus o jerbă la memorialul Yad Vashem şi i-a declarat premerului Ariel Sharon că partidul său consideră antisemitismul “o crimă împotriva umanităţii”. De asemenea, a apreciat că ambiţiile nucleare iraniene reprezintă o ameninţare nu numai la adresa Israelului ci a întregii lumi. Cea de a doua afirmaţie a rămas o constantă a politicii turce membră a NATO, din păcate s-a modificat prima.

Relaţiile dintre cele două ţări au fost calificate în 2006 de Ministerul Israelian de Externe drept “excelente”. Preşedintele Shimon Peres a efectuat o vizită în Turcia şi a luat cuvântul în parlamentul turc, descriind Turcia “un jucător important în regiune.”.Turişti israelieni au invadat staţiunile turceşti, schimburile comerciale se ridicau la ordinul multor miliarde de dolari iar cooperarea militară era atotcuprinzătoare. Forţele israeliene se antrenau în zone muntoase din Turcia iar forţele militare turce au fost înzestrate cu avioane modernizate de Israel şi arme sofisticate.. Existau şi schimburi de informaţii la nivel ridicat.

Relaţiile au început să se tensioneze în timpul primului conflict din Gaza din 2008-2009. Deja în decembrie 1987, Turcia şi-a declarat sprijinul faţă de dreptul palestinienilor la autodeterminare, iar mai tîrziu, odată cu creşterea intensităţii atacurilor israeliene ţintite, a calificat israelul cădesfăşoară în Gaza un “terorism de stat”. Ankara a renunţat la manevrele militare comune cu Israelul iar premierul Erdogan a criticat Israelul la Forumul Economic Mondial de la Davos din 2009. Turcia a început să se apropie de palestinienii din Gaza, Israelul acuzând-o că le permite acestora să recruteze terorişti pentru a lupta împotriva Israelului.

Dar cea mai puternică deteriorare a relaţiilor, cu urmări pe termen lung a avut loc în 2010, când mai multe vase au vrut să încalce embargoul impus de Israel fâşiei Gaza. Intervenţia forţelor armate israeliene pe vasul Mavi Marmara care nu a vrut să se supună ordinului de a nu încălca embargoul s-a soldat cu moartea a 10 cetăţeni turci şi rănirea altora. În acest context, toate relaţiile bilaterale au îngheţat şi până în această primăvară nu se contura nici un “dezgheţ”. Totuşi, în spatele uşilor închise se derulau tratative sub egida SUA, preşedintele Obama propunându-şi în cel de-al doilea mandat să soluţioneze acest conflict. Primul pas important a fost făcut în timpul vizitei preşedintelui SUA în Israel, premierul Benjamin Netanyahu satisfăcând două condiţii puse de Ankara: de a-şi cere scuze şi de a plăti despăgubiri familiilor victimelor. Există încă multe obstacole în calea reglementării definitive a situaţiei şi probabil că relaţiile nu vor reveni niciodată la nivelul la care au ajuns în acei 20 de ani despre care am vorbit, dar oricum este un început. De aceea, revenind la “oile noastre”, la intervenţia consulului turc, este inexplicabilă o astfel de atitudine numai fiindcă era vorba de o comunitate evreiască. Sperăm că poate, vom afla până la urmă motivaţiile acestui demers nefericit, mai ales pentru comunitatea musulmană din România care, aşa cum am scris în articolul precedent, a avut o relaţie excelentă cu evreii.

Ştim cu toţii ce se întâmplă azi în Turcia, dar acest aspect îl vom trata într-un articol din numerele viitoare.