Orice întoarcere este o regăsire, după cum orice plecare este o despărțire, și cei mai puțin optimiști adaugă cu resemnare, că orice desparțire este un pic de moarte, de parcă moartea s-ar putea servi feliată. Nu am să vă enervez spunându-vă că “regăsirea” pe lângă bucuria revederii oamenilor apropiati, cu care imparți cotidianul și banalul sentiment al senzației de acasă, mi-a strecurat în minte ideea stranie a reîntoarcerii în timp…
Orice întoarcere este o regăsire, după cum orice plecare este o despărțire, și cei mai puțin optimiști adaugă cu resemnare, că orice desparțire este un pic de moarte, de parcă moartea s-ar putea servi feliată. Nu am să vă enervez spunându-vă că “regăsirea” pe lângă bucuria revederii oamenilor apropiati, cu care imparți cotidianul și banalul sentiment al senzației de acasă, mi-a strecurat în minte ideea stranie a reîntoarcerii în timp. După starea de euforie care, fără să vrei te cuprinde atunci când fiecare pas pe care îl faci este o surpriză, o uimire, o sclipire pe care nu te aşteptai s-o vezi, te-ai regăsit într-un spațiu învechit și desuet, pe care nici minunea naturii vehement înverzite, nici confortul aerului proaspăt de munte, nici măreția semeață a peisajului sălbatec de frumos , nu-l poate șterge de praful indiferenței, al stătutului,al platitudinii previzibile.
Încerc să pun deoparte gândurile ivite spontan, poate ele sunt nedrepte, poate sunt ireale, că de fapt nu există o diferență atât de izbitoare între părerile eului meu de acolo si cele ale eului meu de aici, căci doar tot aceleași tipuri de societăți sunt și aici și acolo, aceleași mărfuri, în majoritate fabricate în China, în rafturile asemănătoare ale magazinelor, market-urilor, super și hypermarket-urilor asemănătoare , diferind între ” aici ”și ”acolo” doar prin design și prin denumire , aici”mall”, acolo”kenion”, aceleași frigidere,televizoare,biciclete și automobile, aceleași filme, în majoritate americane, chiar aceași oameni, căci foarte mulți dintre cei printre care m-am învârtit acolo erau de fapt plecați de aici…Și totuși …Sigur, există diferențe de tipul: străzile sunt mai animate , renurile circulă cu viteză de tren nu cu cea de tramvai, automobilele circulă pe autostrăzi fără gropi, nu prin gropi fără autostrăzi, grădinarii acolo muncesc mult mai greu ca să mențină străzile și parcurile inflorite, căci nu prea plouă, și la urmă, dar nu în cele din urmă salarul mediu asemenea PIB-ului per capita, este de cca 4 ori mai mare “acolo” decât “aici”, cu corecția că prețurile sunt în medie la jumătate ”aici” față de ”acolo” , deci puterea de cumparare a unui salariat mediu de “acolo” este dublă față de unul de “aici”!
Dar ceea ce face diferența între speranța de acolo și apatia de aici sunt…copiii !
ATENȚIE! COPII !
În Israel copiii sunt vizibili . Ei sunt ”centrul” în jurul căruia se ”învârte” societatea. Străzile sunt pline de viitoare mămici care-şi poartă cu mândrie fructul dragostei, prima povară a grijilor viitoare, dar și bucuria sfântă a împlinirilor ce vor veni.Copiii zburdă pe străzi aproape neîngrădit, supravegheați discret de părinți sau bunici, gălăgioși, uneori obraznici. Ades se vorbește despre dificultățile cu care se confruntă educatorii în școli din cauza neastâmpărului și voluntarismului copiilor. În vacanțe copiii mai mărișori își asumă tot soiul de preocupări, unele chiar trăsnite, dar învață curând că trebuie să ai inițiative și să faci ceva pentru care alții să fie dispuși să te plătească.
Cele mai importante şi mai multe preocupări sunt legate de copii și, în special, de creșterea și educația lor, care este în primul rând în grija și răspunderea familiei, școala fiind o etapă, ce-i drept important, dar continuu cenzurată de familie. După școală urmează armata (obligatorie) atât pentru baieți cât și fete, care este și ea o etapă importantă de educație și socializare. Abia după terminarea stagiului militar, urmează studiile universitare cu etapele bine cunoscute de licență (BA),masterat (MA) și doctorat (PhD).
Un recent ”cutremur” a zguduit liniştea sistemului de învățământ din Israel. Studenții școlilor religioase de toate gradele, adică inclusiv cele de grad universitar (Yeșivot), care până nu demult erau scutiți de armată, au pierdut acest privilegiu, fiind obligați să facă și ei serviciu militar. Este un secret a lui Polichinelle că nu puțini dintre cei care
s-au dedicate studiilor religioase au fost motivați și de tentația de a economisi 3 ani de armată, utilă poate , dar dificilă sigur. La fel de sigur este însă că decizia Guvernului de a nu prelungi celebra lege Tal (pe baza careia, studenții religioși nu erau recrutați) a creat grave disensiuni între comunitățile religioase, dintre care unele susțin măsura Guvernului, alții sunt vehement împotrivă.
Surprize demografice
Nu stiu câţi dintre cititorii acestor rânduri au auzit de dl. Vasile Ghețău . Mărturisesc și eu că doar foarte recent, de la o emisiune televizată, pe care am urmărit-o întâmplător, am aflat că este autorul unui proaspăt ”bestseller” întitulat simplu și la obiect ” Drama noastră demografică”
Raspunzând acum câteva zile unui ziarist, a afirmat o succintă dar riguroasă concluzie ”Copilul nu mai este o prioritate a cuplurilor românești”. În Romania nu numai faptul sec de scădere a ratei natalității reprezintă miezul dramei , ci mai cu seamă dezinteresul familiei și al societății față de copii. Două titluri cu acelaș subiect, dar referitoare la”aici” și ”acolo” ilustrează poate nu integral realitatea, dar cu certitidine opinia lumii
Ne reamintește dl Ghețău că sunt 3 factori care afectează evoluția demografică a unei țări: Migrația externă (adică emigrația) migrația internă (imigrația) și sporul natural al populației.
Dacă trendurile demografice se mențin, România riscă să revină în anul 2050 la nivelul populației din 1948. adică 16 milioane de locuitori.
Domnul Vasile Ghețău nu este un prezicător rău famat, ci directorul Centrului de Cercetari Demografice al Academiei Române. Dar să vedem ce cifre ne mai oferă specialiștii care au avut la dispoziție aproape doi ani să prelucreze și să interpreteze rezultatele recensământului din octombrie 2011, 
din care opinia publică nu a reținut decât mașinațiunile politice, fără să conștientizeze ”drama demografică” pe care o ascunde.
Față de anul 1992 , în care începuse deja declinul demografic, și până în anul 2011, populația țării a scăzut cu incredibila cifră de 3 milioane 755 de mii de locuitori, din care 3,013 milioane prin migrație externă , care desigur este o consecință ( greu de suportat, dar firească) a debuşeul brusc al celui mai primitiv și asupritor regim comunist din Europa , într-o lume liberă. Dar aceşti migranți trăiesc, păstrează o oarecare legătură cu țara, și există un potențial de reîntorcere a unei populații care a acumulat în emigrație experiențe valoroase. Mai sumbră este perspective scăderii ”naturale” a populației (căci de spor nici nu poate fi vorba!!??). O rată a mortalitatii în jur de 13 persoane la 1000 de locuitori , care excede substanțial rata natalității de cca 9 nou-născuți la aceași 1000 de locuitori, nu poate să ducă decât la o catastrofă demografică în măsura în care rata mortalității se prezumă a fi în creștere (datorită efectului combinat al creșterii speranței de viață concomitent cu cresterea mediei de vârstă a populației), iar cea a natalității în scădere de la actuala rată, deja foarte joasă a fertilității, de 1,3 copii născuți de o femeie de-a lungul vieții (în comparație cu media europeană, și ea în scădere, de1.61!).
Se poate face ceva? Nu știu, dar simt că trebuie stopată alunecarea ireversibilă spre o situație fără întoarcere. Nu știu dacă se pot lua în considerare modelele unor țări democratice dezvoltate, căci desigur nu putem reveni la rețeta monstruoasă și absurdă a ”decrețeilor” din vremea întunecată a ceaușismului.(din ce în ce mai promovată și uneori chiar regretată …)
Tot demografice dar cu alte surprize
Prof. Sergio Della Pergola este un reputat specialist israelian în demografie și Statistică și a moderat una din dezbaterile ce au avut loc la Conferința ”Facing Tomorrow” pe teme de perspective demografice căci „ziua de mâine” se pregătește pentru oameni, pentru cât mai mulți oameni.
Profesorul a subliniat că în acest an populația totală a Israelului a depășit un nou prag ajungând la rotunda cifră de 8 milioane .Adunând la aceasta cei 1.5 milioane de locuitori arabi din fâșia Gaza și cei 2,5 milioane din CisIordania (Autoritatea Palestiniană), putem accepta cifra care se vehiculează în mod curent, de 12 milioane de locuitori pe teritoriul dintre râul Iordan și Marea Mediterană, care corespunde Mandatului Britanic încredințat de Liga Națiunilor, ultimului imperiu care avea în frunte un ”cap încoronat”.
Englezii au preluat Mandatul în 1922 și l-au depus în 15 Mai 1948 după 26 de ani de guvernare cu multe eforturi,dar cu și mai multe eșecuri. La încheierea Mandatului populația era de 1.8 milioane de locuitori din care 650000 evrei. Avem de-a face cu una din cele mai spectaculoase creșteri demografice din lume. Într-o perioada de 65 de ani populația (în întregul ei) a crescut de aproape 7 ori ceea ce este dublul ratei de ceștere a populației Globului Terestru. Este interesant de remarcat că din punct de vedere etnic acest teritoriu pe care, de peste 3000 de ani, evreii îl numesc și-l socotesc,
indiferent de nenumăratele stăpâniri trecătoare,Ereț Israel (Țara Israelului), este locuit astăzi de 6 milioane de evrei și 6 milioane de arabi(evident sunt numeroase minorități etnice și religioase care nu le-am mai menționat pentru că sunt numeric reduse și statistic neimportante)
Rata de crestere în cei 65 de ani de la proclamarea independenței Israelului, la evrei a fost de de cca 9,iar la arabi de cca 5. Evreii au primit în baza Legii Reîntorcerii, (printre primele legi fundamentale ale tânărului Stat care și-a proclamat independența și a devenit stat membru al ONU în 1949) 3 milioane de imigranți- evrei care s-au întors în țara lor după 2000 de ani-, dar astăzi peste 70% din populația țării sunt deja nativi. Istoria demografica a celor 6 milioane de arabi este mai neclară , din cauza amestecului abuziv de mituri. Este cert, însă, că la 15 mai 1948 a început agresiunea celor 5 state arabe vecine Israelului, cu sprijinul masiv a celor 1,15 milioane de arabi locuitori ai teritoriului Mandatului (care au refuzat să constituie și să proclame un stat propriu, conform Hotărârii ONU). Războiul (tipic de agresiune) a fost câștigat fără drept de apel de tânărul și nepregătitul stat evreu. Nici măcar în momentul acelei ultime șanse, statele arabe agresoare n-au acceptat să încheie un tratat de pace cu Israelul, de teamă ca aceasta să nu constitue un temei de recunoastere a Statului Israel. Războiul care s-a încheiat cu armistițiul semnat la Rhodos a produs mari suferințe și pierderi populației civile. Arabii pretind că în jur de 900 mii de arabi din Israel au fost izgoniți, devenind problematicii ”refugiați” palestinieni. Acceptând această prezumție fără temei, ar rezulta că arabii s-au înmulțit dela 250.000 (rămași după refugierea celor 900 de mii) până la 6 milioane astăzi, căci potrivit narativului lor nu s-au putut întoarce cei din taberele de refugiați din jur, deci au crescut prin spor natural cu 5500000 de locuitori respectiv cu o rată de creștere de 2400%. Oricât am dori să credem în minuni, pe asta chiar nu putem s-o credem.
Oricum, rămânând la cifrele anterioare trebuie să recunoaștem că atât mamele evreice cât și arăboaicele s-au luat la întrecere și au reușit să atingă performanțe de fertilitate de invidiat. În Israel fiecare femeie evreică dă naștere în medie la 3 (trei) copii!! în ultimii 15 ani ”fertilitatea ” evreiască având o ușoară tendință de creștere.:)
Dar femeile arabe din Israel au 3,5 copii în medie, iar cele din Autonomia Palestiniană 5(cinci)!
Cum e cu evreimea lumii?
17% din poporul evreu trăiește astăzi , în Diaspora , în afara Israel și SUA . Israel a ajuns după 1000 de ani să redevină centrul său spiritual, politic și religios. Majoritatea poporului este la el acasă, în țara sa cu capitala în orasul sfânt al omenirii: Ierusalim. Țara este prosperă și în continuă dezvoltare, în pas cu vremea, novatoare în cele mai novatoare tehnologii, promovând proiecte îndrăznețe. Imigrația înspre Israel continuă, Agenția Evreiască (Sohnut) se preocupă neîncetat de asistarea acelora care vor să facă Alia (Imigrație). Nathan Scharansky un om mic de statură, dar mare prin curajul cu care a înfruntat regimul sovietic și împreună cu alții l-a învins, conduce această neobosită instituție. 
Emigrația din Israel este mai scăzută decât în alte țări membre OECD (Organizația țărilor cu economie dezvoltată). Paradoxal,dintr-o țară înconjurată de dușmani, permanent amenințată de terorism și războaie, lumea nu vrea să pleceJ.
Alan Hoffman directorul Sohnut comentează viitorul celor 17% din Diaspora evreiască.I zbitoare coincidență cu cei aproximativ tot 17% de români care alcătuiesc Diaspora românească . Mai nouă și mai veche. Nu ar fi un teren de colaborare de împărtășire de experiențe? Poate unele răbufniri de ură atavică bazată pe ignoranțe și din dorințe stranii de a reînvia fantome periculoase ale trecutului, fascist, legionar, communist,ar putea fi mai ușor înlăturate prin cooperare inteligentă pentru viitorul care bate la ușă, și pe care nu îl vrem mic și negru, ci înfloritor și luminos !
