Niciodată în istoria multiseculară a clădirii Redutei şi în existenţa de aproape un veac a Muzeul Etnografic al Transilvaniei care funcţionează în acest spaţiu, nu au fost expuse pe pereţi atâtea covoare orientale, ca la sfârşitul lunii septembrie 2013, cu prilejul celei de a doua ediţii a Zilelor armene din Cluj!

Niciodată în istoria multiseculară a clădirii Redutei şi în existenţa de aproape un veac a Muzeul Etnografic al Transilvaniei care funcţionează în acest spaţiu, nu au fost expuse pe pereţi atâtea covoare orientale, ca la sfârşitul lunii septembrie 2013, cu prilejul celei de a doua ediţii a Zilelor armene din Cluj!

Covoarele somptuoase, moi şi mătăsoase, mari şi mici, cu zeci sau sute de mii de noduri pe centimetrul pătrat, în culori vii sau mai discrete, cu modele geometrice, florale sau zoomorfe – în marea lor diversitate – au o trăsătură comună: au ieşit din atelierele covorarilor armeni, majoritatea din Gherla, şi câţiva din îndepărtatul orient.

Expoziţia de covoare organizată din iniţiativa lui Mircea Tivadar şi realizată în colaborare cu Bedros Krucian – reprezentant al vestitei familii Kurasian, întemeietoare a meşteşugul covoarelor persane la Gherla, – este menită să releve publicului clujean unul dintre meşteşugurile emblematice ale armenilor orientali, împământenită în Transilvania, la Gherla, abia la începutul secolului XX, de valul armenilor refugiaţi aici în urma genocidului armean.

Bedros Kurasian avea 15 ani când s-a îmbarcat (în posesia unui paşaport Nansen) pe vaporul refugiaţilor, supravieţuitori ai cumplitului genocid. Pe acelaşi vapor se afla şi prietenul său Armenag Kozanlian, cu care aveau să întemeieze în Oraşul Armenesc, primul atelier de covoare orientale. Triumviratul meşterilor covorari din Gherla aveau să-l formeze împreună cu Harutiun Martaian, cumnatul lui Bedros Kurasian.

Bedros Krucian faând o incursiune în istoria covorarilor armeni din Gherla

Un alt covorar gherlean binecunoscut a fost Gaspar Salgian.

Peste ani, acest meşteşug dificil şi frumos avea să se răspândească şi în localităţile limitrofe Gherlei, dând de lucru unui număr mare de femei. În anii comunismului covoarele de manufactură realizate la scară industrială au constituit un produs valoros de export care a dus faima Gherlei până la începutul mileniului actual, când întreprinderea de covoare a fost desfiinţată.

Bedros Krucian, care a deprins tainele ţesutului covoarelor în familie şi decenii la rând a fost maistru covorar la cooperativa de covoare, a adus la expoziţie mai multe exemplare din colecţia proprie. Alte exponate valoroase provin din colecţiile lui Mircea Tivadar, Asociaţiei Muzeul Armean, etnologului Andrei Bodiu, dar şi-a găsit locul în expoziţie şi covorul de mari dimensiuni care odinioară se afla în faţa altarului catedralei armeano-catolice din Gherla, purtând cu nobleţe motivele armeneşti specifice, dar şi miile de urme de paşi ale enoriaşilor.

In prim plan covorul de altar al catedralei Sfânta Treime din Gherla

Pregătirea expoziţiei a presupus curăţirea şi dezinfectarea covoarelor, sistematizarea lor şi elaborarea unui catalog, o cantitate mare de muncă la care au pus umărul Mircea Tivadar, Bedros Krucian, Ana Steib – secretar al UAR Cluj, precum şi Botond Debreczeni care a realizat fotografiile pentru catalogul apărut în condiţii grafice excelente, la editura Ararat.

De la stânga la dreapta:István Vákár, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Cluj, Mircea Tivadar, vicepreşedinte Asociaţia Muzeul Armean, Tudor Sălăgean, director Muzeul Etnografic Cluj, Azaduhi Varduca Horenian, preşedinta UAR Cluj, Bedros Krucian, maistru covorar

Datorită fotomontajelor şi machetelor, vizitatorul care admiră covoarele, descinse parcă din basmele orientale, se poate informa asupra etapelor istorice şi tehnologice ale ţesutului covoarelor orientale pe meleagurile transilvane, iar în câteva vitrine sunt expuse şi uneltele specifice acestui meşteşug.

O veche ladă a breslei tăbăcarilor ne aminteşte de vestiţii maiştri marochineri care lucrau în Armenopolisul veacurilor XVII – XVIII.

Expoziţia organizată sub genericul „Meşteşugurile armeneşti din Transilvania” a fost vernisată în prima zi a celei de a doua ediţii a Zilelor Armene din Cluj – în prezenţa un public numeros – la Muzeul Etnografic al Transilvaniei care, graţie politicii directorului său, Tudor Sălăgean, a devenit un amfitrion desăvârşit pentru promovarea culturii minorităţilor transilvane.

Luările de cuvânt de la vernisaj au subliniat importanţa păstrării şi revigorării confecţionării covoarelor orientale, demers la care au fost dispuşi să pună umărul István Vákár, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic, Mircea Tivadar, vicepreşedintele Asociaţiei Muzeului Armean şi, desigur, Bedros Krucian singurul în măsură să transmită acest meşteşug învăţăceilor.

István Vákár şi Mircea Tivadar, promotorii revigorării ţesutului covoarelor armene

În prima zi a evenimentului, formaţia Flauto Dolce a susţinut un program alcătuit din muzică veche transilvană în cadrul căruia, melodiile armeneşti, culese din Gherla, s-au îmbinat armonios cu vechile melodii ungureşti şi româneşti, precum şi cu cântecele hasidice maramureşene.

Formaţia Flauto Dolce

În cea de a doua zi a evenimentului a fost lansată Etnografia Armenilor din Ungaria, cel de al doilea volum tradus în română şi publicat la editura Ararat, din Monografia Oraşului Liber Regal Gherla, scrisă de Kristóf Szongott la cumpăna veacurilor XIX şi XX.

Apoi frumoasa sală mare a muzeului, unde cândva aveau loc furtunoasele dezbateri ale Dietei Transilvaniei, a devenit un tărâm al dansurilor armeneşti, prezentate de micile prinţese ale formaţiei de copii a UAR Cluj şi de membrii grupului de dansatori ai UAR Gherla.

Ritmurile exotice ale dansurilor din îndepărtata Armenie, costumele deosebite, graţia şi entuziasmul tineresc au încântat publicul.