Andrei Fischof: VIORILE

Cât timp fusese pe front şi-a adus aminte de asta doar o singura dată, într-o pădure din munţii Tatra, era şi-atunci o iarnă cumplită, privise cerul, totdeauna i-a plăcut să privească cerul, iar pădurea aceea de brazi se clătina toată, dansând în ritmul lent dar apăsător al vântului. Atunci doar se gândise la munca asta a lui, la ce avea să facă dacă va ajunge înapoi, acasă.

 

 

Văzuse copilul în clipa în care apăruse după colţ. Ştia că pe el îl căuta şi-l urmărea acum prin geamul îngust, iată-l, se uita la numerele caselor, desigur,aici locuieşte, toată lumea ştie asta.

De fapt, fusese sigur că va veni, trebuia să vină, frigul se lăsase de câteva zile, iar topoarele au început să fie ascuţite. Crezuse că va veni mai repede chiar, însă întârzierea se datora desigur greutăţilor în procurarea lemnelor pentru încălzit, situaţia era grea, războiul abia se terminase, iar oamenii, aşa-s ei, fac cat pot economii. Până la urmă însă tot la el apelează, ştia asta nu de-acum, nu din iarna asta, aşa se întâmpla totdeauna.

Cât timp fusese pe front şi-a adus aminte de asta doar o singura dată, într-o pădure din munţii Tatra, era şi-atunci o iarnă cumplită, privise cerul, totdeauna i-a plăcut să privească cerul, iar pădurea aceea de brazi se clătina toată, dansând în ritmul lent dar apăsător al vântului. Atunci doar se gândise la munca asta a lui, la ce avea să facă dacă va ajunge înapoi, acasă.

Stătea dar îmbrăcat cu vesta lui din blană de oaie, securea era alături, lângă intrare câteva lemne ascuţite pe care le utiliza ca pene, stătea şi privea copilul apropiindu-se oarecum temător de uşă. Nu ar fi putut spune cu exactitate de câtă vreme stătea aşa, îmbrăcat de

drum, gata de plecare, uneori i se părea că de un veac, alteori doar din iarna trecută, se îmbrăcase aproape fără să-şi dea seama într-o dimineaţă în care, după socotelile sale , ar fi trebuit să-nceapă tăierea butucilor pentru foc.

2.

Iată-l. O ciocănitură slabă în uşă, copilul dă bună ziua, dar el nu mai aşteaptă, ştie de ce a venit, totul e să spună adresa. Vino, îi şopteşte băiatului, apoi iese înaintea lui, e deja la poartă, doamne, dacă ar ajunge mai repede, simte că-i tremură mâinile, strânge mai puternic coada toporului, încearcă să-şi iuţească paşii dar copilul abia se ţine după el, îi aude răsuflarea, hai băiete spune-mi unde staţi, imediat nene, strada aceea la dreapta ultima casă. Bine, bine, şi cum e, întreba el, cum să fie, zise copilul, un butuc, nene, e plin de noduri, tata nu-l poate tăia şi e frig, trebuie să facem focul, de-aia te-am chemat.

Sigur, ştie doar că a fost chemat pentru asta, el era singurul care ştia să spargă nodurile acelea din butuci, şi toţi se minunau privindu-l, dar mai ales auzindu-l cum îi vorbeşte lemnului, cum îl alintă, dar cum să le explice, el nu face asta ca la teatru, cum să le explice, lemnul înţelege, butucul, oricât de noduros ar fi, îl ascultă, ştie că el nu-l sparge doar de dragul de a-i sparge nodurile, ci caută, de atâta amar de vreme caută, trebuia să găsească odată ceea ce căuta, căci totdeauna vor fi viori, oamenii nu pot trăi fără cântec, şi cine, dacă nu vioara, iar lemnele astea îl aşteaptă, iernile vin atât de rar, numai el ştie cât de rar, tot anul aşteaptă frigul, să vină cineva să-l cheme, cum a venit copilul ăsta.

Păşeau amândoi uşor aplecaţi în faţă, se făcuse frig de-a binelea, răsuflările lor păreau nişte steaguri albe fluturând pe două catarge, unul înalt, celălalt mai mic, al unei corăbii.

Totul e să-nceapă frigul, gândi el, vor veni apoi şi alţii şi tot voi găsi eu ceea ce caut în butucii ăştia, vor fi încă viori, căci oamenii totdeauna cântă, şi când sunt laolaltă, şi când sunt singuri, asemenea drumeţului singuratic care cântă pentru a-şi ascunde sieşi teama

de singurătate, şi viorile, numai ele, şi-apoi vor fi alte lemne, mai sunt lemne pe lumea asta.

                                                          

3

Intră în curte, iată-l în mijloc, butucul, ca un bolnav zăcând în febră, iar el, el îl va tămădui. Privi în jur, tatăl băiatului stătea în pragul uşii, îi dădu bineţe, văzu o fluturare de perdea, apoi doi copii ieşiră, tatăl îi ţinu strâns lângă el, lăsaţi gălăgia, copii, butucul ăsta e plin de noduri, nu-i nimic, nu-i nimic, ce-i cu tine, bătrâne, se apropie de butuc, îl bătu uşor pe o parte, lasă, va fi totul în regulă, n-o să te doară, bătrâne, fii fără teamă. Puse toporul jos, scoase din buzunar câteva scânduri, mai mult aşchii, le privi o clipa aşa cum fac medicii când aleg un ac pentru injecţie, alese unul şi-l potrivi lângă nod, uşor, uşor, uite acum te voi scoate, tu ai să stai liniştit, aşa, o lovitură uşoară, ca până să intre, nu-ţi fie teama, doar eşti bărbat, şi-apoi ştiu ei că în tine voi găsi ceea ce caut, o vioară voi găsi în tine, o lovitură puternică, până a intrat crăpând lemnul lângă nod – pădurea aceea de brazi din Tatra cum foşnea şi cum se aplecau brazii ca nişte bărbaţi înalţi cu viori în mână, toată pădurea părea un cântec, sau poate răspundea ca un ecou cântecului sau, căci şi el cânta, doar toţi oamenii cântă, şi la bucurie şi la tristeţe, şi când sunt toţi laolaltă, şi

când sunt singuri – încă o lovitură, crăpătura ocoli nodul asemenea apelor unui râu ocolind o insulă, puse încă o pană, s-a terminat. Butucul crăpase, îl mai despică în două, apoi iar în două, copiii s-au repezit să ia surcelele pentru foc, o fi frig în casă, gata, nu te supăra, poate că te-a durut, şi pe mine să ştii că m-a durut, uite, n-am scos din tine decât ceea ce era rău, restul ţi l-am lăsat, a rămas şi vioara, nu-i nimic, voi mai găsi eu, doar iarna abia a început, vor mai fi ierni şi butuci vor fi, şi vor mai fi încă viori.

4.

Rămase îmbrăcat lângă geam, privind afară, în aşteptarea cuiva care trebuie să vină, să-l cheme, căci oamenii nu pot trăi fără cântec, şi cine, dacă nu vioara – ştia că-l vor chema şi alţii, doar toţi au nevoie de el, iar el însuşi are nevoie de viorile acelea ascunse in butuci.    

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *